altmarius

cultură şi spiritualitate

Astăzi

Ss. Marcelin si Petru, m.

Sfântul/sărbătoarea:
Ss. Marcelin si Petru, m.
Data:
02.06.2014
Culoare liturgică:
alb
Gradul zilei:
comemorare facultativă

SS. MARCELIN ŞI PETRU, M.

02-iunieDe multe ori, istoria a confirmat proverbul: „Omul propune şi Dumnezeu dispune", care vrea să spună că, deseori, Dumnezeu „dispune" tocmai contrariul a ceea ce „a propus" omul. Sfântul Papa Damasus I (366-384) este cunoscut prin poemele sale, în care preamăreşte viaţa şi moartea mai multor martiri. El ne informează că, pe când era copil, l-a ascultat pe un bătrân care, plângând, povestea cum l-a executat pe un preot numit Marcelin şi un tânăr ajutor al lui, Petru; bâtrânul îşi descărca sufletul, iar Dumnezeu pregătea unul dintre cele mai frumoase poeme scrise de Papa Damasus - al 23-lea. Percussor - „adică cel care a lovit cu sabia" - spune că el a voit să execute sentinţa de tăiere a capetelor într-o pădure, pentru a se pierde orice urmă; cei doi au fost obligaţi să cureţe cu propriile mâini, de mărăcini şi crengi, locul ce avea să fie stropit cu sângele lor. 
Ultimele trei versuri din cele nouă care constituie poemul Papei Damasus, ne informează că „trupurile preasfinte" ale martirilor au rămas ascunse câtva timp într-o „peşteră candidă", până când o matroană distinsă, Lucila, îndemnată de evlavia ei, le-a aşezat într-un loc în dreptul celei de a treia pietre kilometrice de pe Calea Labicana, unde astăzi se află cartierul Torpignattara. Contstantin cel Mare a ridicat aici o măreaţă bazilică şi, alături de ea, un mausoleu de marmură roşie, în care s-a păstrat sicriul mamei sale, Sfânta Elena, până când împăratul a transportat rămăşiţele ei pământeşti la Constantinopol. Mormântul sfinţilor martiri a fost violat de către goţi; ca reparare a acestei profanări, Papa Virgiliu a restaurat mormântul şi a introdus în Canonul Roman numele sfinţilor Marcelin şi Petru, asigurându-le astfel un loc deosebit în amintirea şi devoţiunea credincioşilor. 
În locul unde astăzi se întretaie strada Lavicana cu strada Merulana (strada ce duce de la Sfântul Ioan din Laterna la Santa Maria Maggiore), începând din anul 1751 se afla Bazilica „Sfinţilor Marcelin şi Petru", ridicată pe temelia unei clădiri din a doua jumătate a secolului al IV-lea, clădire în care se afla, probabil, locuinţa unuia dintre cei doi martiri.

Istoria vieţii preotului Marcelin şi a exorcistului Petru a fost ulterior încărcată cu unele fapte mai mult sau mai puţin exacte, relatate de o Passio din secolul al VI-lea.

Astfel, ni se spune că Marcelin şi Petru au fost închişi într-o carceră, sub supravegherea unui oarecare Artemie, a cărui fiică, Paulina, era stăpânită de diavol. Petru, exorcistul, l-a asigurat pe Artemie că dacă el şi soţia lui, Candida, se vor converti, fiica lor, Paulina, va fi vindecată imediat. După o oarecare ezitare, familia toată a îmbrăţişat credinţa lui Cristos. Paulina şi-a recăpătat libertatea şi bucuria, dar, nu peste mult timp, toţi trei au fost chemaţi la cinstea de a întări mărturisirea credinţei cu propriul lor sânge; la a 12-a piatră kilometrică de pe calea Aurelia, Artemie a fost decapitat, iar Paulina şi Candida au fost sufocate sub o grămadă de pietre.

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor