„Domnul însuși vă va da un semn: iată,

fecioara va rămâne însărcinată,

va naște un fiu, și-i va pune numele Emanuel”(Is 7,14) – Dumnezeu este cu noi!

Iubiți credincioși,

În seara de Crăciun, când Domnul se naște și vine printre noi și pentru noi, fiecare dintre noi este ,,asemenea unui copil care se apropie de tatăl său și îi cere imposibilul – să țină în palmă o stea strălucitoare și îndepărtată”, steaua de la răsărit, pe pruncul Isus. Așa cum un tată nu-și refuză pruncul, nici Tatăl Nostru ceresc nu ne va refuza! De fapt, noi, Îi cerem, chiar fără să înțelegem adâncul greu de pătruns al acestei taine, să ne dea Înțelepciunea, Îi cerem să ne dea să ținem în brațele noastre, în sufletul nostru pe Pruncul divin – Calea, Adevărul și Viața – îi cerem Tatălui Ceresc să ne dea darul acesta întreit.

Crăciunul, ,,… este, de fapt, evenimentul prin care se pecetluiește legământul lui Dumnezeu cu omenirea, este legământul Domnului cu noi care ne face copii ai Săi”[1]. Acest legământ este intermediat de Maria, Maica Domnului. Ea primește ,,vestea cea bună de la înger” și, tot ea, Maria, împreună cu Iosif, merg Betleem, orașul lui David, pe drumul hărăzit de Domnul, ca să se înscrie: era de fapt un recensământ. Cu siguranță Maria și-a dat seama că i-a venit timpul să nască. Casele de oaspeți erau pline – lumea se întâlnea, se bucura, sărbătorea, familiile împrăștiate erau din nou împreună; prieteni care nu se văzuseră de ani buni erau voioși la reîntâlnire; nimeni nu erau preocupat de această femeie însărcinată și nimeni nu i-a băgat în seamă pe Maria și pe Iosif. Doar că, această femeie era Maica Domnului și trebuia să-L aducă pe lume pe ,,cel de veacuri așteptat”. Cei de la casele de oaspeți, cu siguranță în sinea lor, și-or fi spus: și alte femei au mai născut; nu este nici prima și nici ultima. Oamenii nu erau încă pregătiți spiritual și sufletește pentru a discerne între un eveniment strict uman și un Eveniment cu adevărat înnoitor, menit să schimbe din temelii făptura umană, încât ceea ce se dezvăluia la acea oră a individualității și comunității oamenilor era indiferența în fața suferinței! Indiferența în fața lui Dumnezeu! Domnul vine în lume, iar omul este indiferent, sufletul lui e împietrit, nu poate avea încă revelația darului divin. Domnul vine, dar omul nu este acolo unde trebuie să fie, nu este cum trebuie să fie.

Dragi credincioși,

Starea aceasta a indiferenței, a lipsei de iluminare spirituală prin credință nu s-a consumat atunci, o dată pentru totdeauna. Priviți în jur câtă indiferență ne ține și astăzi inerți, împietriți, delăsători. Ce repede ne obișnuim cu totul: pe de o parte, bradul și  luminile strălucitoare, magazinele pline și mesele îmbelșugate, bucuria din familie și îmbrățișările revederii; pe de altă parte încercarea și suferința, lăsate în urmă de pandemie și, mai ales, sărăcia și bezna, distrugerea și moartea aduse de război în Ucraina, dar și în atâtea alte locuri urgisite de războaie pe suprafața pământului. Și, vedem că –  ce tristețe! ce amară situație! – prea repede și noi ne obișnuim cu totul și devenim indiferenți. Spunea Papa Francisc la începutul războiului din Ucraina: ,,nu trebuie să ne obișnuim cu războiul! În schimb, trebuie să transformăm indignarea de astăzi în angajamentul de mâine. Pentru că, dacă ieșim din această afacere ca și până acum, vom fi cu toții cumva vinovați”.

Priviți similitudinea indiferenței: la Betleem am văzut nepăsare în fața unei femei, în fața Maicii Domnului, în fața lui Dumnezeu care vine; astăzi, o altă lume, o lume care însă s-a obișnuit prea repede cu războiul. La Betleem doi călători, Maria și Iosif, care ,,caută sălaș”: nu i-au primit nimeni, au fost chiar indignați pentru că i-au deranjat în timpul sărbătorilor. După 2000 de ani, sărbătorim din nou Crăciunul, dar adesea suntem indignați când refugiații sau săracii ne deranjează.

Dragii mei,

Cristos, Domnul se naște. O să îl recunoașteți în ieslea din Betleem, dar este esențial să-l recunoașteți în cei săraci și în cei ce suferă din cauza războiului, în refugiații din Ucraina dar și în românii noștri cei plecați de acasă. Îl puteți recunoaște pe Isus în persoana de lângă voi. Faceți, vă rog, acest gest care e o dovadă vie că fiecare om, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, și-a redobândit demnitatea ,,fiilor lui Dumnezeu în Fiul”. Cu toții suntem chemați și suntem trimiși să vestim Nașterea lui Isus. Altfel, suntem și noi vinovați că L-am lăsat să se nască în ,,peștera străină și rece” și că ne-am lăsat copleșiți de păcatul indiferenței. Cerul și pământul răsună în cântări la Nașterea Domnului iar noi, azi, putem fi indignați pentru faptul că cei de atunci, din Betleem, nu i-au primit în casă pe Maria și pe Iosif. Dacă noi, cei de astăzi, nu vom propovădui Evanghelia și vom fi creștini doar de formă, situația nu s-a schimbat cu nimic. În acest context, Papa Francisc insistă să nu ne obișnuim, să nu ne indignăm fără să facem nimic, ci să fim aproape unii de alți.

Maria și cu Iosif sunt în drum spre Betleemul sufletului nostru: fiți treji, iubiți credincioși și primiți-i! Isus se va naște în sufletul și viața voastră. ,,Nașterea lui Isus este învăluită de o simplitate admirabilă: Domnul vine fără răsunet, necunoscut de toți. Aici pe pământ, numai Maria și Iosif participă la această aventură divină”[2]. De această dată noi putem intra în această mare descoperire a Luminii divine, învrednicindu-ne, personal și împreună să-l primim pe Domnul. Să ne pătrundem de adevărul că „El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii Sale” (Col 1,13).

Dragii mei,

Am trecut și noi prin pandemie iar acum vedem războiul din Ucraina, din Sudan, din Yemen, din Nigeria, cu atrocitățile de fiecare zi și, tocmai de aceea, pentru că Isus, Domnul, ne-a scos de sub puterea întunericului, chiar în aceste vremuri pe care le trăim, vă îndemn să ne bucurăm pentru că am auzit vestea cea bună: ”astăzi vi s-a născut un mântuitor, care este, Cristos Domnul”(Lc. 2,11)! De El avem nevoie acum. Cristos este ,,Steaua” care a călăuzit pașii sfinților noștri episcopi pe drumul martiriului și El rămâne și ,,Steaua” noastră pe care ne-o dăruie Tatăl nostru cel din ceruri. El este, Calea, Adevărul și Viața!

Să-i mulțumim Domnului pentru că s-a coborât între noi și ne-a adus Mântuirea!

Cu credință vie, bucurați-vă de Nașterea Domnului! Faceți din această bucurie izvor nesecat de fapte bune, de ajutor pentru năpăstuiții acestui ceas al istoriei, de bună silință pentru alinarea semenilor noștri în semn de mulțumire adusă Nașterii Domnului nostru Isus Cristos.

Sărbători Fericite și, La Mulți Ani, cu sănătate, tuturor!

+ Virgil Bercea

      Episcop

[1] Cf. Scott Hahn, Liturghia – raiul pe pământ.

[2]Jose-Maria Escriva de Balaguer, Este Isus care trece