altmarius

cultură şi spiritualitate

Roman foileton: MOARTEA UNUI ZIARIST (VIII)

Revin, totuşi, la moartea lui Dumitru Tinu, încercînd să-mi clarific nişte nedumeriri. Citesc în "Naţional"-ul din 3 ianuarie:
"Martorii accidentului, şoferul unei Dacia şi echipajul de pe un utilaj de deszăpezire a arterei, susţin că autoturismul condus de Dumitru Tinu, Volvo cu numărul B-40-DTN, şi-a schimbat brusc direcţia de deplasare, a pătruns pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în imediata vecinătate. De altfel, acestea sînt şi concluziile trase de poliţişti după primele cercetări. Locul accidentului, pe raza satului Româneşti, judeţul Prahova, undeva la aproximativ 400 de metri înainte de popasul cu acelaşi nume, a fost analizat îndelung de anchetatori, iar verificările duc spre cele trei ipoteze. Dumitru Tinu rula dinspre Bucureşti către Ploieşti. Din cîte am putut afla, ziaristul a întîmpinat Noul an alături de soţia sa, Tamara, de fiica sa, Ana - Maria, şi de nepoţica sa în vîrstă de numai şase luni, Ana Maria, iar dimineţă a pornit către Predeal pentru a schia. Cel puţin aşa ştiu apropiaţii şi, de altfel, din declaraţiile acestora reiese că aşa făcea în prima zi a fiecărui an. Se presupune că, în momentul accidentului, Dumitru Tinu se îndrepta către casa din Breaza pentru a-şi lua echipamentul de schiat. Din nefericire, nu a mai apucat.
Este posibil ca Dumitru Tinu să fi adormit la volan, însă această ipoteză este contrazisă de rude, care afirmă că acesta s-a culcat la puţin timp după miezul nopţii. A doua ipoteză pune accidentul pe seama unei cauze medicale, mai precis, pe seama unui infarct miocardic, însă, din cîte ştim, acest aspect nu a fost confirmat de autopsie, iar cea de a treia ipoteză, şi poate cea mai plauzibilă, plasează autoturismul ziaristului în faţa unui bloc de gheaţă sau a unei porţiuni acoperite cu polei. În cazul blocului de gheaţă, maşina ar fi putut fi deviată brusc, iar în cazul porţiunii acoperite cu polei, autoturismul ar fi putut derapa. În ambele cazuri, indiferent de viteză, controlul asupra direcţiei de mers ar fi fost greu de stăpînit şi ieşirea în decor greu de evitat. Maşina nu prezintă avarii deosebite, însă ea a întîlnit şanţul de pe marginea drumului. Aşa se explică faptul că maşina s-a răsturnat şi a rămas pe o parte. Dumitru Tinu nu era asigurat cu centura de siguranţă. el a fost scos din maşină de martorii amintiţi mai sus. Ieri, expertiza tehnică efectuată de specialiştii prahoveni a confirmat faptul că autoturismul era în perfectă stare de funcţionare. (Aurelian Mihai)"


Reţin, deocamdată, că martorii accidentului au fost şoferul unei maşini Dacia şi echipajul unui utilaj de deszăpezire. Şi mai reţin, din rapoartele poliţiei apărute în presă, că în maşina lui Tinu nu s-a găsit nici o urmă de sînge. Nu sînt specialist, dar faptul mi se pare inexplicabil. Cum să nu curgă nici o picătură de sînge? Chiar nici una? În "Evenimentul zilei" din aceeaşi zi (3 ianuarie), Lelia Munteanu (redactor şef adj. la "Adevărul") dă o explicaţie, pur şi simplu... ştiinţifico-fantastică: "Toată scena accidentului în care a murit Dumitru Tinu a fost văzută, prin oglinda retrovizoare, de un şofer care conducea în faţa sa. Probabil că a vrut să depăşească o maşină care deszăpezea şoseaua. Dezechilibrîndu-se din cauza unui morman mare de zăpadă, maşina a intrat pe contrasens şi apoi în şanţ. Nu ştim încă dacă s-a răsturnat. Domnul Tinu a fost scos imediat din maşină de persoana care îl văzuse în oglinda retrovizoare, ajutată de şoferul maşinii de deszăpezire. Aşa se explică de ce au fost urme de sînge lîngă maşină, şi nu în interior. A murit foarte repede. Probabil instantaneu, din cauza leziunilor cranio-cerebrale".
Cum adică "a murit prea repede"? Şi dacă a murit prea repede, ce? Adică n-a apucat să sîngereze din momentul impactului pînă cînd martorii l-au scos din maşină, sau cum? Întrebarea e alta: nu cumva era mort? Şi dacă era mort, cu cît timp înainte murise? Îndrăzneşte cineva să întrebe mai departe?
.........................
Nu era mort, aflu în ziua următoare din "Jurnalul Naţional"! A murit la vreo zece minute după ce a fost scos... de sub maşină. Avea capul sub roata din dreapta-spate şi era atît de desfigurat încît nu a putut fi recunoscut. I-au aşezat trupul - scrie în "Jurnal" - pe marginea şanţului, cu capul în sus şi cu picioarele în jos. Era viu! "Apoi am pus mîna pe mobil şi am chemat mai întîi Salvarea, apoi Poliţia, apoi Pompierii. După 8 - 10 minute a murit. Poliţia a ajuns în 7 minute, apoi Salvarea a ajuns în 22 de minute, cînd nu a mai putut decît să constate decesul" (Daniela Ivan - "Cînd l-am scos de sub maşină trăia"). Declaraţia ar fi fost dată de un oarecare Aurelian Deaconu, şeful utilajului de deszăpezire aparţinînd Administraţiei Naţionale a Drumurilor.
Primele concluzii extrase din analiza probelor nu lămuresc nici ele lucrurile. Iată ce declara, pe 8 ianuarie, Valentin Gheorghiu, secretarul comisiei de medicină legală a MSF: "În urma autopsiei medico-legale s-au constatat leziuni meningo-cerebrale grave, incompatibile cu viaţa. Aceste leziuni au constat, printre altele, în fractura bazei craniului, hemoragie meningo-ventriculară, contuzii de trunchi cerebral şi cerebel şi alte leziuni asociate. Avînd în vedere severitatea acestora, se poate aprecia că, indiferent de momentul şi modalitatea intervenţiei medicale, şansele de supravieţuire erau practic nule. Prin urmare, nu se pot reţine nici un fel de erori în acordarea asistenţei medicale la faţa locului. Cantitatea mică de sînge din căile respiratorii superioare s-a datorat aspiraţiei de sînge provenit din fracturile craniene în stadiul terminal, nu a dus la deces prin ea însăşi, cauza decesului fiind leziunile amintite mai sus. Leziunile s-au produs în momentul în care ziaristul s-a lovit cu capul de plafonul autoturismului, de bord şi de portieră, în nici un caz prin strivirea de către maşină".
Nimic din toate acestea nu mă convinge că a fost un accident "curat". Pentru că nimic nu-mi dă un răspuns credibil la întrebarea: De ce, în maşina lui Dumitru Tinu, nu s-a găsit nici o picătură de sînge? Nici măcar una!

.........................

VA URMA

Citeste si pe www.certitudinea.ro

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor