Roman foileton: "MOARTEA UNUI ZIARIST" (VII)

[Miron Manega]

.........................


Liceul vuia. Scandalul relaţiei amoroase dintre profesoara de filosofie Ferencz Silvia şi elevul-sergent Zisu Constantin din clasa a XII-a B ieşise la iveală. Dezorientarea era generală, şi printre profesori, şi printre elevi. În cancelarie erau zilnic şedinţe de consiliu, în care se dezbătea cu aprindere cazul, fără să se poată lua vreo decizie, nici în privinţa "tovarăşei Ferencz", nici în cea a elevului. Profesorii se împărţiseră în două tabere: pro şi contra Silviei Ferencz. Pro erau bărbaţii, care încercau să-i găsească unele circumstanţe atenuante. Mulţi dintre ei trecuseră prin patul Silviei şi, probabil din cavalerism, încercau să-i ia apărarea. Femeile tunau şi fulgerau împotriva ei şi-i cereau directorului Manoliu să o înlăture din liceu. În privinţa băiatului, toţi erau unanimi în a-l considera o vicimă a "nimfomanei" şi "bestiei".
Constantin Zisu ajunsese vedeta liceului. Nimeni nu-l crezuse în stare tocmai pe el, tocilarul provincial, să aibă şi să întreţină atîta timp o relaţie cu o femeie. Şi ce femeie! Toţi îl invidiau şi ar fi vrut să fie în locul lui, chiar cu riscul de a fi exmatriculaţi.
Doar Constantin Zisu n-ar fi vrut să fie în propria piele. Era speriat de moarte. Îi era frică de judecata oamenilor, de sărăcia la care trebuia să se întoarcă, dacă va fi exmatriculat acum. Tocmai acum... Stătea acolo, în faţa biroului C.I. al colonelului Albu şi aştepta să iasă Silvia. De o oră stătea acolo. Prin uşă răzbăteau din cînd în cînd vocile lor, dar nu le desluşea cuvintele... Uşa era capitonată. La un moment dat, nu i-a mai auzit. Preţ de vreo zece minute a ascultat încordat, încercînd să ghicească ce se întîmplă dincolo. După care uşa s-a deschis şi în prag a apărut Silvia Ferencz, iar în spatele ei colonelul Albu care o conducea la ieşire. Îmbrăcată într-un deux-pieces de culoare închisă care semăna cu o uniformă, Silvia avea un aer oficial, dur. Părul ei arămiu - auriu, retezat, contrasta însă armonios cu bleumarinul costumului, iar croiala severă a hainelor îi punea şi mai mult în evidenţă feminitatea debordantă. Avea genunchii uşor înroşiţi şi-şi tampona colţul gurii cu batista. Constantin recunoscu gestul şi-şi dădu seama ce se întîmplase. Ciudat, nu era gelos. Dimpotrivă, în suflet îi încolţi un licăr de speranţă. Poate că Silvia rezolvase ceva... cu argumentele ei infailibile. Se uită la ea cu recunoştinţă. Silvia îi aruncă, la rîndu-i, o privire scurtă. Rece, însă, şi parcă încărcată de reproş. Sau poate i se păruse. Trecu pe lîngă el grăbită, punîndu-şi batista în poşetă.
- Intră, mînzule! - îi spuse colonelul Albu, făcîndu-i cu ochiul. C.I.-stul era voinic şi rotofei, ceva mai înalt decît el, cam la un metru şaptezeci. Avea faţa uşor congestionată, cravata strîmbă şi ultimul nasture de la veston descheiat. Îl pofti pe Constantin la birou şi îi puse o hîrtie în faţă.
- Semnează asta... Sau discutăm altfel.
Vocea colonelului nu mai avea nimic conciliant. Dimpotrivă, suna înspăimîntător şi implacabil, făcîndu-l pe Constantin să se simtă ca un vierme. Chipul C.I.-stului căpătase un aer diabolic, ochii îi scăpărau duşmănoşi, iar gura îi era schimonosită de un rictus dispreţuitor, hidos.
- Dacă eşti băiat înţelegător o să ajungi mare.
Constantin Zisu citi titlul formularului pe care urma să-l semneze: ANGAJAMENT...

(VA URMA)

Citeste si pe www.certitudinea.ro