Reflecţie la duminica a VIII-a de peste an

[altmariustotal catolic]

Reflecţie la duminica a VIII-a de peste an - A

Dumnezeu ne iubeşte cu o dragoste de tată şi de mamă

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201402111

Predică lui Isus de pe munte continuă şi în această duminică. Predica de pe munte este fără îndoială cel mai minunat discurs care s-a ţinut vreodată pe faţa pământului. În acest discurs, mântuitorul Isus şi-a expus învăţătura sa despre împărăţiei lui Dumnezeu, unde el este împărat.

Ştim cu toţii că cea mai curată iubire pe care a cunoscut-o fiinţa umană, este cea a tatălui şi mamei pentru copilul lor. Ei bine, tocmai această imagine, unde tatăl şi mama stau plecaţi cu dragoste asupra copilului lor, este folosită de profetul Isaia, pentru a descrie dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii ca un tată bun şi ca o mamă bună (cf. Is 49,14-15).

Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606-1669), un pictor şi gravor olandez, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru şi pentru desenele şi gravurile sale, în tabloul său: "Întoarcerea fiului risipitor" (cf. Lc 15,11-32), îl prezintă pe Tatăl îmbrăţişându-şi fiul risipitor întors acasă, - fiu pierdut şi regăsit, fiu mort şi înviat sufleteşte -, cu o mână de tată şi cu o mână de mamă, cu o iubire de tată şi cu o iubire de mamă. Şi papa Ioan Paul I (1912-1978), ori de câte ori vorbea despre dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, vorbea ca despre o dragoste conjugată a tatălui şi a mamei.

Cu o asemenea siguranţă, în braţele viguroase de tată şi în braţele calde de mamă ale lui Dumnezeu, nimeni dintre fiii oamenilor nu ar mai trebui să se teamă şi nici să se mai îngrijoreze de nimic; şi nimeni nu ar mai trebui să-şi mai caute sprijin la idolii falşi ai lumii, mai ales că Dumnezeu a asigurat pe fiecare om în parte: "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi" (Evr 13,5).

Evreii, deşi au ajuns în robia babilonică datorită purtării lor rele, totuşi, Dumnezeu, prin profetul Isaia, le spune că el îi iubeşte încă cu o dragoste de tată şi de mamă. Şi drept dovadă a acestei iubiri, Dumnezeu i-a scos din robia babilonică, prin mâna lui Cirus, regele perşilor (cf. Is 44,28; 45,1; Ezd6,3 ). Mulţi dintre ei, în loc să aprecieze acest mesaj şi să-l caute pe Dumnezeu, s-au îndepărtat de el şi s-au alipit şi mai mult de idoli, cu toate că duşmanii şi idolii lor nu i-au fericit. Îndârjirea lor faţă de Dumnezeu care-i iubea ca o mamă a tot crescut până acolo că, atunci când a venit Mesia pentru a-i mântui din toate robiile lor trupeşti şi sufleteşti, ei nu l-au primit, nu l-au mai ascultat, nu i-au deschis inima pentru mântuire.

Noi, creştinii de ieri şi de astăzi, suntem noul popor ale al lui Dumnezeu, format din oameni aparţinând poporului evreu şi oameni aparţinând tuturor popoarelor păgâne de pe pământ. Pe noi, creştinii, Isus ne smuls din robia satanei, prin patima, moartea şi învierea sa glorioasă. Mai mult decât pe vechiul său popor, Dumnezeu nu ne-a scris numai în palmele sale (cf. Is 49,16), ci şi în rănile lui Isus (cf. 1Pt 2,24); ba mai mult, el ne repetă zilnic "să ne temem de nimic", căci el ne iubeşte ca un tată şi ca o mamă. În Biblie, expresia: "Nu vă temeţi", apare de 366 de ori, câte odată pentru fiecare zi din an.

Cu atâtea dovezi de iubire din partea lui Dumnezeu, numai micimea credinţei îi poate face pe unii oamenii să oscileze între Dumnezeu şi mamona, amăgindu-se că se pot bucura şi de darurile lui Dumnezeu şi de surogatele mamonei. Este o înşelăciune a satanei să crezi asta, căci Isus spune: "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau se va ataşa de unul şi-l va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji în acelaşi timp şi lui Dumnezeu şi mamonei" (Mt 6,24). Nu poţi fi nici măcar neutru, căci atunci când nu eşti cu unul, automat eşti cu celălalt.

Isus ne spune astăzi că unicul lucru necesar, urgent şi înţelept este acesta: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, iar celelalte vi se vor da pe deasupra" (Mt 6,33). Restul e amăgire.

Sfântul Ioan Scolasticul (579-649) ne spune: "Mulţi oameni din această lume se aseamănă cu un bolnav, care după ce îşi picură în ochi colir vindecător, imediat după aceea îşi picură acid care arde". El nu se referă în primul rând la leacuri diferite, ci se referă la obişnuinţa omului de a sluji în acelaşi timp la doi stăpâni total diferiţi între ei, Dumnezeu şi mamona, cum diferiţi sunt şi: colirul şi acidul, lumina şi întunericul, iubirea şi ura, viaţa şi moartea.

Mamona despre care ne vorbeşte astăzi Isus (cf. Mt 6,24; Lc 16,9; 11,13) este un cuvânt de origine babiloniană şi înseamnă: "absolut nimic". Şi într-adevăr, mamoma este "absolut nimic", de vreme ce la moarte nu putem scoate nimic din această lume (cf. 1Tim 6,7-9). Isus a preluat cuvântul "mamona", cu înţelesul de idol şi laţ, de amăgire şi goană după vânt, prin care diavolul caută să-l deturneze pe om de pe calea lui Dumnezeu şi a legilor sale (cf. Mt 6,19-24).

Mai exact, pentru Isus, "mamona" este suma tuturor idolilor, prin care diavolii au amăgit, amăgesc şi vor amăgi pe oameni, ca să se îndepărteze şi să-l părăsească pe Dumnezeu. În acest sens, mamona însemnă multe: bani, avere, plăceri, distracţii, băutură, desfrâu, patima rea, idei şi mentalităţi păgâne, căutări de lucruri zadarnice, pierdere de timp preţios, şi orice altă amăgire prin care satana ne ţine departe Dumnezeu şi de împărăţia lui. Câte păcate sunt, toţi atâţia idoli sunt. De fapt, tot ceea ce preţuieşte omul mai mult decât pe Dumnezeu şi împărăţia lui este idol. În acest caz, pentru oameni, idoli ne pot deveni: soţul, soţia, copilul, prietenul, maşina, ogorul şi chiar fiinţa lor (cf.Lc 14,26). Dar... "nici un închinător la idoli nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (1Cor 6,9).

Când ucenicul lui Cristos a primit de la Dumnezeu bani şi bunuri, el nu este stăpân peste ele, ci doar administrator. De la administrator se cere să fie credincios (cf. 1Cor 4,1-2; 1Pt 4,10-11). Isus spune că cine ar îndrăzni să se poarte ca un stăpân hapsân peste bunurile primite de la el, fără a le împărţi cu fraţii săi, va ajunge în locul unde este plâns şi scrâşnirea dinţilor (cf. Mt 24,45-51). Exemplu bun de corectă administrare a bunurilor primite de la Dumnezeu este Abraham; el le împărţea cu săracii şi drumeţii, sub al căror chip de multe ori erau îngerii şi chiar persoanele divine (cf. Gen 18,3; Evr13,2; Mt 25,40).

Fiecăruia dintre noi i-a fost dat să audă, chiar din gura multor creştini, vorbe nesocotite ca acestea: "Mai poţi trăi astăzi fără să minţi, fără să înşeli, fără să furi? Mai poţi trăi astăzi curat până la căsătorie şi fidel până la mormânt? Mai poţi astăzi respecta angajamentele de la Botez şi cerinţele evangheliei lui Isus? Cum mă va judeca lumea dacă îmi voi schimba purtarea?" Sfântul Paul, care a trebuit să se schimbe în urma întâlnirii cu Isus, se temea de judecata lui Dumnezeu, nu de a oamenilor: "Puţin îmi pasă dacă mă judecaţi voi sau dacă mă judecă lumea; cel care mă judecă este Domnul" (1Cor 4,3). Dacă ne pasă mai mult de ceea ce spune lumea şi mai puţin de ceea ce cere Dumnezeu, arătăm că suntem robii satanei.

Mulţi au alergat spre corabia lui Noe, atunci când a venit potopul, dar uşa corăbiei a fost închisă de Domnul şi nu au mai putut să se salveze (cf. Gen 7,17). Cei care au alergat spre corabia lui Noe în momentul potopului, sunt icoana celor mulţi din toate timpurile, care s-au pierdut şi se vor pierde, pentru că în timpul vieţii au crezut că se poate trăi slujind în acelaşi timp şi lui Dumnezeu şi mamonei.

Spuneam că pentru Isus, mamona înseamnă tot ceea ce ne desparte de Dumnezeu. Propun să privim în Biblie şi să vedem răutatea şi ravagiile pe care le aduc alergarea după bani. Pentru bani: Iuda l-a vândut pe Isus şi s-a spânzurat (cf. Mt 26,49; 27,5); tânărul bogat a refuzat urmarea lui Isus şi comoara din cer (cf. Lc 18,22-23); lucrătorii din vie, au început să se răzvrătească, pierzând prietenia stăpânului (cf. Mt 20,11-13); soldaţi puşi de pază la mormântul lui Isus au minţit că Isus nu a înviat, lăsând un popor în necredinţă (cf. Mt 28,12-15); Anania şi Safira şi-au vândut sufletul satanei (cf. Fap 5,9); Simon Magul voia să comercializeze cele sfinte (cf. Fap 8,18); Dima s-a lăsat de Cristos şi evanghelie (cf. 2Tim 4,2).

Dar ce putem face practic cu banii? Cu bani putem cumpăra mâncare, dar nu şi pofta de mâncare. Cu bani putem cumpăra perne moi, dar nu şi somnul liniştit. Cu bani putem cumpăra medicamente, dar nu şi sănătatea. Cu bani putem cumpăra multe cărţi, nu şi înţelepciunea. Cu bani putem câştiga mulţi prieteni, nu şi statornicia lor. Cu bani putem cumpăra multe desfătări, nu şi fericire adevărată. Cu bani putem cumpăra multe lucruri pământeşti, dar nu şi împărăţia lui Dumnezeu, mântuirea sufletului şi viaţa veşnică.

Rămânând tot la mamona ban, amintim că Biblia ne spune clar: "Dragostea de bani este rădăcina tuturor relelor; iar cei care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri." (1Tim 6,10). În lume, mamona ban este cauza tuturor: relelor, crimelor, furturilor, curviilor, trădărilor, minciunilor, înşelătoriilor, a distrugerilor de sentimente şi de speranţe; apoi, dragostea de bani: tulbură şi strică sănătatea; slăbeşte nervii şi transformă munca în sclavie; apoi ucide şi trupul şi sufletul. De aceea, Dumnezeu ne spune iar: "Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea (cf. Ps 61,10).

Am văzut numai mamona ban şi ne-am speriat. Ce să mai spunem dacă vom analiza toate celelalte faţete ale mamonei şi despre toate urmările lor? Sunt un dezastru pentru om! Când un european a mers la un prieten al său din SUA, a rămas uimit când a văzut câţi bani cheltuiesc americanii pe distracţii şi divertisment. Atunci americanul i-a explicat europeanului: "Acesta este modul nostru de a evada din cotidian". "A evada din cotidian? Asta e bună! Aveţi cele mai înalte cote civilizaţie, aveţi cele mai înalte standarde de viaţă, aveţi tot ce vă doreşte inima şi, totuşi, doriţi să evadaţi? Chiar că nu vă înţeleg!"

Căutarea celor pământeşti, în detrimentul celor veşnice, sufocă şi ucid omul, la propriu şi la figurat. Se spune că atunci când un şarpe otrăvitor atacă o lebădă, se încolăceşte de gâtul ei. Pasărea îşi ia zborul împreună cu şarpele. Cine priveşte de jos, văzând şarpele încolăcit în jurul gâtului lebedei, cu solzii lui verzi şi cu reflexe luminoase în bătaia soarelui, are impresia că pasărea poartă la gât un colier de pietre preţioase. În realitate, are un şarpe ucigător care, după ce îi suge sângele, îşi varsă veninul în trupul ei, iar ea se prăbuşeşte moartă la pământ. Lebăda cu şarpele la gât, care de departe pare a fi un colier preţios, este imaginea oricărui om păcătos care-şi petrece viaţa departe de Dumnezeu şi aproape de satana; la prima vedere un astfel de om pare fericit şi de invidiat; dar, în realitate, el poartă în suflet un şarpe otrăvitor care-l muşcă mereu, care-i strecoară continuu venin în el şi care îi ucide trupul şi sufletul.

Pentru psalmistul de astăzi, Dumnezeu îi era totul. Iată ce spunea el: "Numai în Dumnezeu îşi află sufletul meu odihna; numai de la el îmi vine ajutorul. Numai Dumnezeu este stânca şi mântuirea mea, turnul meu de scăpare; de aceea nu mă clatin. Numai în Dumnezeu îşi află sufletul meu odihna, el singur este speranţa mea. Numai el este stânca şi mântuirea mea, turnul meu de scăpare; de aceea nu mă clatin. Numai Dumnezeu este mântuirea şi gloria mea, locul meu de adăpost" (Ps62,1-8). Încrederea în Tatăl ceresc trebuie să biruie îngrijorarea referitor la ceea ce vom mânca şi vom bea, la ceea ce vom îmbrăca şi purta şi ce va fi cu ziua de mâine. Dacă Dumnezeu are grijă de viaţa păsărilor cerului; dacă Dumnezeu îmbracă şi parfumează atât de frumos crinii câmpului, oare ne va putea uita pe noi copii săi, pe care atât de mult ne iubeşte (cf. Mt 6,26-30), el care ne numără şi lacrimile şi perii capului (cf. Ps 56,9; Mt 10,30)? Desigur că nu! Dacă noi vom căuta mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea ei, atunci toate cele de trebuinţă ni se vor da pe deasupra (cf. Mt6,33).

Văduva săracă din Sarepta Sidonului, care avea şi un fiu de crescut, care trecea şi printr-un timp de criză din cauza secetei prelungite, pentru că şi-a deschis inima la cuvântul lui Dumnezeu, rostit prin gura lui Ilie, nu a dus lipsă de nimic, având cele necesare pentru, ea, fiul ei şi profetul Ilie (cf. 1Rg17,10-16).

Lazăr, Maria şi Marta, pe care îi iubea Isus (cf. In 11,5), pentru că erau mereu în căutarea împărăţiei lui Dumnezeu şi a dreptăţii ei, deşi erau orfani şi săraci, nu numai că nu au dus niciodată lipsă de nimic, ba chiar aveau resurse pentru a ajuta şi pe alţii (cf. Lc 10,38-42).

Chiar şi atunci când nimic nu ne-ar reuşi, chiar şi atunci, sau, mai ales atunci, trebuie să alergăm la Dumnezeu, care ne spune: "Chiar dacă o mamă îşi poate uita copilul, eu nu te voi uita" (Is 49,14-15); "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi" (Evr 13,5).

De aceea, sfântul Petru ne spune: "Aruncaţi asupra lui Dumnezeu îngrijorările voastre şi el se va îngriji de voi" (1Pt 5,7; Fil 4,6; 1Tim 6,6). Numai lipsa de credinţă sau credinţa noastră puţină îl poate împiedica pe Dumnezeu să lucreze în noi aşa cum ar voi.

Pentru a arăta că Dumnezeu este credincios cuvântului dat, am să închei cu un caz consemnat în istoria casei regale engleze. Elisabeta I (1533-1603), regina Angliei, a desemnat un industriaş prosper să îndeplinească misiunea de ambasador într-o ţară străină. Anunţat de această desemnare, industriaşul a cerut sa fie scuzat, motivând că misiunea aceasta i-ar aduce prejudicii financiare, pentru că nu i-ar permite să-şi dezvolte afacerea. La această scuză, regina i-a dat următoarea asigurare: "Tu caută ca afacerea mea să meargă bine în străinătate, iar eu voi căuta ca afacerea ta să meargă bine în ţară". Acest industriaş a acceptat misiunea şi a stat în străinătate mai mulţi ani. Când s-a întors acasă, a găsit că regina se îngrijise de afacerea lui chiar mult mai bine decât putea el să o facă el, dacă rămânea în ţară. Dacă un rege pământesc se ţine de cuvânt, oare Regele cerului nu se va ţine de cuvânt atunci când ne cere: "Să căutăm mai întâi împărăţia cerurilor şi dreptatea ei, şi că apoi toate celelalte ni se vor adăuga pe deasupra" (Mt 6,33)? Dumnezeu, este credincios promisiunilor sale (cf. Ps 105,8). Curaj!

Pr. Ioan Lungu