Calendar Romano-Catolic - 3 martie 2014

[altmariustotal catolic]

Astăzi

Sfântul/sărbătoarea:

Sf. Cunegunda, clg.

Data:

03.03.2014

Culoare liturgică:

violet

Gradul zilei:

zi ferială

• http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&...

SF. CUNEGUNDA, CLG.

A fost fiica ducelui de Luxemburg. Din copilărie a dorit şi s-a hotărât să se consfinţească lui Dumnezeu într-o mănăstire, dar pentru a se supune părinţilor, a acceptat să se căsătorească cu Henric, duce de Bavaria, care apoi a devenit împărat şi a fost încoronat de către Papa în anul 1014. Cunegunda l-a convins pe Henric să trăiască împreună o viaţă de castitate; acesta, el însuşi un suflet deosebit de ales, a fost de acord. Când, la vârsta de numai 52 de ani, se afla pe patul de moarte, i-a chemat pe părinţii soţiei şi le-a spus: „Mi-aţi dat-o fecioară, şi fecioară v-o încredinţez acum vouă". A fost înmormântat în catedrala din Bamberg, pe care a construit-o el însuşi. Văduva Cunegunda s-a retras în mănăstirea din Kaffungen, unde a murit în faimă de sfinţenie în anul 1040, fiind înmormântată în catedrală, alături de soţul ei.

Numele Cunegundei se află oarecum în contrazicere cu felul de viaţă pe care l-a trăit. La rădăcina acestui nume se află cuvintele germanice vechi Kunni - familie, neam şi gunt - luptă, şi împreună arată „o persoană care luptă pentru familie". De fapt, Cunegunda a luptat pentru familie într-un sens mai înalt, dorind ca, împreună cu soţul ei, încă de pe acest pământ să facă parte din familia cerească, „unde oamenii nu se mărită şi nu se însoară, deoarece se bucură de viaţa veşnică". „Nu toţi înţeleg acest cuvânt, ci numai aceia cărora li s-a dat de sus". Şi Cunegunda a primit acest dar ales.

SF. MARIN, M.

În timp ce Biserica se afla în pace pe tot întinsul pământului..." Cu aceste cuvinte istoricul Eusebiu (267-340) începe istorisirea martiriului lui Marin, un ofiţer nobil şi bogat din armata imperială, care, din dragoste pentru credinţa sa, a ales mai bine moartea de martir, în localitatea Cezareea din Palestina.

Timpul de pace despre care vorbeşte Eusebiu este perioada de linişte ce a urmat edictului dat de împăratul Galienus în anul 260, edict ce acorda creştinilor un statut de toleranţă. Este evident că nu toţi guvernatorii au fost de acord cu politica de destindere iniţiată de împărat, de vreme ce în diferite părţi ale Imperiului au avut loc acte de represiune; acesta este şi cazul nobilului Marin şi al senatorului Asteriu, pe care Martirologiul Roman îi aminteşte împreună, dându-le titlul de martiri.

Iată ce ne istoriseşte Eusebiu. La Cezareea, în Palestina, era vacant un post de centurion; acest post îi revenea lui Marin. I s-a comunicat înaintarea în grad şi el era în aşteptarea momentului când avea să i se înmâneze ramura de viţă-de-vie, simbol al gradului de centurion roman. Dar erau şi alţi ofiţeri care râvneau gradul de centurion. Unul dintre cei mai îndârjiţi pretendenţi a depus la tribunal o adresă prin care arăta că, potrivit unor legi mai vechi, Marin nu are dreptul să ocupe posturi de răspundere în Imperiul Roman, deoarece, fiind creştin, avea să refuze de a aduce jertfe în cinstea împăratului.

Judecătorul, un oarecare Acheus, nemulţumit de această intervenţie supărătoare, l-a întrebat pe Marin ce religie ţine. Răspunsul ostaşului a fost limpede şi prompt: „Sunt creştin".

Judecătorul i-a dat trei ore de gândire. Ieşind din clădirea tribunalului, Marin îl întâlneşte pe episcopul Teoctist, care, după ce a aflat despre situaţia în care se afla, l-a luat de mână şi au pornit spre biserică. Intrând în sfântul lăcaş, l-a condus la picioarele altarului; i-a cerut să privească sabia pe care o purta şi apoi i-a arătat cartea Sfintei Evanghelii: „Alege " - îi spune calm bătrânul episcop. Marin, fără nici o şovăire, îşi întinde mâna spre Sfânta Evanghelie. „Să rămâi deci al lui Dumnezeu", îi spuse venerabilul bătrân, „să fii cu Dumnezeu şi, întărit de harul său, ţine drumul pe care l-ai ales. Mergi în pace".

Cele trei ore de gândire au luat sfârşit. Marin se întoarce la tribunal şi, în faţa judecătorului, îşi proclamă credinţa „cu un şi mai mare curaj". A fost de ajuns aceasta şi, fără altă judecată, este condamnat la moarte prin decapitare. Sentinţa a fost executată imediat. De faţă era şi senatorul Asterius, care, mişcat de curajul tânărului ofiţer, s-a apropiat şi a luat pe spate trupul martirului, cu gândul de a-i face o demnă înmormântare, bine ştiind că gestul său îl va compromite. De fapt, adaugă Rufin, traducătorul lui Eusebiu, aproape în aceeaşi clipă Asterius a împărţit onoarea de a fi martir.

Numele Marin, cu o formă feminină Marina, este foarte răspândit; el provine din adjectivul latin: marinus, -a -um = marin, aparţinând de apele mării. În mod inexact, este considerat ca o variantă masculină a numelui Maria. După cum am văzut, la 1 ianuarie, numele Maria are o altă origine. Amintindu-ne de culoarea apelor mării, de frământările valurilor, de întinsul fără margini al mării, numele de Marin poate reîmprospăta gândul că suntem doar călători pe o mare adesea învolburată, în drum spre portul unde ne aşteaptă Tatăl ceresc şi fraţii noştri, mai înainte ajunşi acolo. Moartea de martir este una dintre căile sigure, care scurtează drumul spre port. Sfântul Marin a făcut o alegere înţeleaptă.