Reflecţie la Duminica a 17-a de peste an - Anul A - 2017

[altmariustotal catolic]

"Ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu" (Rom 8,28)

Prima lectură de astăzi ne spune că, Dumnezeu i s-a arătat lui Solomon în vis la Gabaon, întrebându-l ce doreşte să facă pentru el? Regele Solomon i-a cerut o inimă pricepută ca să poată face faţă dificilei sarcini de a judeca şi guverna poporul Israel. Cererea i-a plăcut Domnului care i-a dat lui Solomon ce a cerut, împreună cu bogăţii şi onoare, împreună viaţă lungă şi liniştită, numai să umble el în ascultare faţă de el (cf. 1Rg 3,5-12).

Şi astăzi Dumnezeu îi întreabă pe oameni ce vor ca el să facă pentru ei. Şi astăzi Dumnezeu tuturor celor care îi cer "înţelepciune", ca Solomon, el le oferă darul cel mai măreţ pe care l-ar putea primi cineva vreodată: pe Domnul nostru Isus Cristos, care este "înţelepciunea întrupată a Tatălui" (cf. 1Cor 1,24) şi în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei (cf. Col 2,3). Psalmistul spune astăzi: "Legea ta, Doamne, este izvor de înţelepciune" (Ps 119,97), căci Isus este întruparea Legii, a poruncilor şi a profeţilor (cf. Mt 22,40). Sfântul apostol şi evanghelist Ioan, face următoarea remarcă referitor la oferta lui Dumnezeu în Cristos: "Tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în numele lui, le-a dat putere să devină copii ai lui Dumnezeu" (In 1,12). Pentru că sunt şi din aceia care nu l-au primit şi l-au respins, Isus îl preamăreşte pe Tatăl ceresc pentru fericiţii care l-au primit şi l-au urmat: "Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici, misterele împărăţiei tale" (Mt 11,25).

Împărăţia cerurilor este în primul rând Isus Cristos şi apoi locul unde domnia lui Dumnezeu este recunoscută şi primită. Parabolele împărăţiei cerurilor pe care le ascultăm de trei duminici încoace au fost rostite de Isus ca urmare a respingerii sale ca Rege al acestei împărăţii de către "unii" din poporul evreu, popor căruia Dumnezeu l-a trimis să-i ducă, primul între toate popoarele, bucuria acestei împărăţii şi a mântuirii sale (cf. Mt 10,6; 15,24). Iar acei "unii", fariseii şi cărturarii, care aveau influenţă în popor, pentru că Isus nu s-a născut unde au voit ei (cf. Mt 13,54-56) şi mai ales pentru că nu a lucrat după cum voiau ei (cf. In 7,27; 7,52), mai întâi l-au respins pe Isus aducându-i acuze grave, "că scoate diavolii cu ajutorul satanei" (cf. Lc 11,15) şi apoi l-au ucis la cruce. Dar tocmai în această respingere şi ucidere a lui Isus la cruce, a constat mântuirea trimisă lor de Dumnezeu. Oamenii i-au făcut lui Isus răul cel mai mare, iar Dumnezeu la-a oferit în Isus respins şi ucis de ei, binele cel mai mare, împărăţia cerurilor şi mântuirea veşnică. Acum înţelegem mai bine cuvântul lui Isus: "Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia" (Lc12,32). Acesta este primul înţeles al parabolelor rostite de Isus. Cine are urechi de auzit, să audă (cf. Mt 13,9)!

De la respingerea lui Isus de către o parte din popoul ales, nu se mai pune problema să te naşti evreu ca să dobândeşti împărăţia cerurilor, ci să asculţi de Dumnezeu. În toată această perioada dintre respingerea şi uciderea lui Isus şi până la venirea sa ca Rege al regilor şi Domn al domnilor de la sfârşit, împărăţia lui Dumnezeu este deschisă tuturor oamenilor de pe pământ, care sunt dispuşi să împlinească voinţa lui Dumnezeu. Căci iată ce ne spune sfântul Paul în cea de-a doua lectură de astăzi: "Fraţilor, de fapt, ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui. Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a şi rânduit să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut între mulţi fraţi; pe cei pe care de mai înainte i-a rânduit, i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat, i-a şi justificat; pe cei pe care i-a justificat, pe aceştia i-a şi glorificat" (Rom 8,28-30).

Iată acum înţelesurile parabolelor de astăzi:

Parabola comorii ascunse: "Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea" (Mt 13,44). Un om a închiriat un teren pentru a-l cultiva şi, în timp ce lucra pământul, a găsit o comoară îngropată. Dezgropând comoara, omul a văzut ce bogăţie era. A aşezat comoara la loc în pământ, s-a întors acasă şi a vândut tot ce avea, ca să cumpere terenul în care se afla comoara. Familia şi vecinii lui considerau că se comportă ca unul care îşi pierduse discernământul. El însă ştia ce face şi, după ce a obţinut titlul de proprietate asupra terenului, şi-a însuşit pe drept comoara găsită.

Comoara din ogor trebuie privită şi din prisma lui Isus şi din prisma omului. Pentru Isus, comoara găsită în ogor reprezintă mulţimea de credincioşi dintre iudei şi păgâni împrăştiaţi în toată lumea; ei sunt comoara aleasă a lui Dumnezeu (cf. Ps 135,4). Isus descoperind această comoară în lumea în care a coborât, a mers la cruce, a dat tot ceea ce a avut şi a cumpărat lumea întreagă (cf. 2Cor5,19; 1In 2,2), împreună cu toate comorile ascunse în ea. Să ne gândim la ceea ce a spus Isus referitor la prigonitorul Saul: "Acesta îmi este un vas ales" (Fap 9,15).

Privită din prisma oamenilor păcătoşi care caută mântuirea, comoara cea mare trimisă de Dumnezeu în ogorul lumii, este Isus şi mântuirea lui, Isus care a rămas cu noi până la sfârşitul lumii şi fraţii lui (cf. Mt 28,20). După exemplul apostolilor, primii păcătoşi înţelepţi, care au renunţat la tot ceea ce au avut şi la tot ceea ce puteau să aibă, pentru a-l dobândi pe Cristos şi mântuirea sa, comoara cea mai mare (cf. Mt 19,27; Fil 3,7-9), la fel trebuie să facă orice om născut în păcat (cf. Ps 51,5), să renunţe la toate ale lui, pentru a-l primi pe Isus şi mântuirea sa gratuită de la cruce (cf. Is 55,1; Ef 2,8-9).

Parabola perlei de mare preţ (cf. Mt 13:45-46). Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor, care caută mărgăritare, perle, frumoase. Când a găsit un mărgăritar de mare preţ, vinde tot ce are şi îl cumpără. Şi aici primul negustor înţelept care caută perle frumoase este Isus. Şi aici noi păcătoşii suntem mărgăritarele sale frumoase şi moştenirea sa pierdută. În căutarea sa, Domnul nostru Isus Cristos, ne-a găsit pe noi oamenii, mărgăritarele sale de mare preţ pe care îl pierduse, în stăpânirea diavolului. El nu ne-a văzut numai întinaţi, ruinaţi de păcat şi în stăpânirea diavolului, dar a văzut şi posibilitatea de a ne mântui, plătind preţul mare cerut de diavol, suferinţele şi moartea sa la cruce.

Noi ştim că o perlă frumoasă se formează în interiorul unei scoici prin multă suferinţă, cauzată de iritarea produsă de un grăunte de nisip ce a pătrunde în corpul ei. La cruce, Isus plătind preţul cel mare cerut de diavol pentru noi, patima şi moartea sa, el s-a împovărat cu păcatele şi fărădelegile noastre (cf. Is 53,4-5) şi prin puterea lui divină a biruit moartea, diavolul şi păcatul şi a făcut din noi oamenii păcătoşi, perlele sale frumoase. Isus caută şi astăzi păcătoşi care să vină la ei cu păcatele lor, ca să-i elibereze şi să-i transforme, tot la crucea sa, în mărgăritare frumoase.

Privită din prisma noastră a oamenilor de mântuit, perla de mare preţ este Isus şi mântuirea lui izvorâtă din jertfa de la cruce. Isus este cel pe care Tatăl l-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. În el se află toată slava Tatălui, plinătatea Dumnezeirii. El este strălucirea slavei Tatălui şi expresia chipului persoanei sale. În caracterul său sunt manifestate atributele lui Dumnezeu (cf. Evr 1,2-3). Cei care îl caută pe Isus ca pe mântuitorul lor, cei care vin la el cu păcatele lor, cei care aduc la Isus şi pe alţi păcătoşi de mântuit, cei care acceptă să sufere împreună cu Isus pentru mântuirea lumii, asumându-şi păcatele lor şi ale altora, dovedesc că au găsit în Isus perla minunată a vieţii lor, mântuirea şi împărăţia lui. După cum perla iese din mare şi din scoica rănită, tot aşa şi noi, Biserica şi mireasa lui Cristos, provenim din marea lumii şi din coasta rănită a lui Isus.

Parabola năvodului (13,47-50). Aici împărăţia cerurilor este asemănată cu un năvod care a fost aruncat în mare şi a prins tot felul de peşti. Pescarii a triat peştii, reţinându-i pe cei buni în vase şi aruncându-i pe cei răi. Năvodul evangheliei împărăţiei cerurilor este aruncat în mare, adică între naţiunile pământului şi el "prinde" tot felul de peşti, buni şi răi. Fiecare ucenic al lui Isus şi al împărăţiei sale este chemat să arunce năvodul evangheliei în marea lumii, adică să-l vestească pe Isus şi împărăţia sa oamenilor de mântuit. Nu este treaba pescarilor de oameni (cf. Mt 4,19; Mc1,17) de a sorta peştii prinşi în năvod, ei doar trebuie să-i prindă. Sortarea celor buni de cei răi o vor face îngerii, după criteriul solzilor şi a înotătoarelor (cf. Lev 11,9-11), după cum au înotat împotriva curentului lumii şi după cum s-au echipat cu armătura lui Dumnezeu (cf. Ef 6,11-17).

Comoara adevărului (cf. Mt 13,51-52). În urma învăţăturilor primite de la Isus, cei doisprezece apostoli erau de acum înainte cărturari echipaţi pentru lucrul în împărăţia cerurilor, adică erau învăţători şi tălmăcitori ai adevărului. Ei, ca şi Isus care îi instruise, erau acum gospodarul care scoate din visteria lui lucruri noi şi vechi, adică învăţături din Vechiul şi din Noul Testament. În Vechiul Testament ei aveau resurse însemnate din ceea ce am putea numi "adevărul vechi". În cadrul învăţăturilor primite de la Isus, ei aveau şi resurse noi. Din această magazie vastă de cunoştinţe ei aveau acum datoria să împărtăşească adevărul mântuirii şi altora. Dar, gospodarul credincios îl reprezintă aici şi pe fiecare creştin care a primit la Botez şi la Mir misiunea de a predica şi de a continua lucrarea apostolilor (cf. Mt 28,19; 1Pt 2,9). Dacă omul creştin va face din Cuvântul lui Dumnezeu vechi şi nou vistieria sa, el va scoate continuu din el frumuseţi vechi şi noi spre mântuirea semenilor săi.

Cu toate aceste învăţături minunate pe care le-a dat, Isus, Fiul veşnic al Tatălui ceresc, este respins şi la Nazaret (cf. Mt 13,53-58). Pe când îi învăţa pe oameni în sinagogă, aceştia deşi au fost uimiţi de înţelepciunea şi învăţătura lui, l-au respins pentru că nu era decât fiul tâmplarului. Ei o ştiau pe mama lui Maria, îi ştiuau şi pe "fraţii lui": Iacov, Iose, Simon şi Iuda, le ştiau şi "surorile lui" care locuiau încă la Nazaret! Astfel ei au găsit în el o pricină de poticnire. Domnul nu a vindecat decât câţiva oameni acolo (cf. Mc 6,5). Asta nu s-a datorat unei neputinţei Domnului, căci răutatea omului nu poate frâna puterea lui. Dar, Dumnezeu, le-a respectat libertatea nevoind să binecuvânteze nişte oameni care n-aveau nici o dorinţă de a fi binecuvântaţi, nevoind a împlini nişte trebuinţe pe care oamenii nu-şi dădeau seama că le aveau, şi nevoind a vindeca oameni care refuzau să se recunoască bolnavi.

Da, Dumnezeu, nu mântuieşte pe nimeni cu forţa, nu vindecă pe nimeni cu forţa, nu ajută pe nimeni cu forţa. Isus ne-a relatat aceste parabole pentru a ne spune cât de mult ne iubesc, cât de mult ne preţuiesc, cât de mult au făcut şi fac pentru noi, în cer şi pe pământ, cele trei persoane divine. Sfântul Paul ne arată scopul pe care îl urmăreşte Dumnezeu cu noi, este acela de a reproduce în noi chipul Fiului său, pentru a ne face părtaşi şi la slava sa. Iubirea şi mântuirea lui Isus de la cruce, este înţelepciunea, comoara şi mărgăritarul preţios pentru care trebuie să jertfim toate şi să lucrăm ca pescari de oameni pe marea lumii. Ni s-au spus toate acestea, pentru ca noi să dăm dovadă de înţelepciune, nu numai în cele pământeşti ca Solomon, dar mai ales în cele sufleteşti ca David, pe ale cărui cuvinte le-am cântat astăzi: "Legea ta, Doamne, este izvor de înţelepciune" (Ps 119,97). Adu-l pe Dumnezeu în viaţa ta şi atunci viaţa ta te va duce la Dumnezeu.

În parabolele comorii şi a perlei frumoase, în a afară de "căutător", mai este un personaj trecut sub tăcere, este "vânzătorul". Vânzătorul, poate fi o aluzie la regele Solomon din prima lectură, care deşi a primit comoara şi mărgăritarul de mare preţ, fiind făcut urmaş "înţelept" al împărăţiei mesianice a lui David, s-a arătat totuşi "nechibzuit", vânzând comoara şi mărgăritarul de preţ, pentru femeile păgâne şi idolii lor. Dar "vânzătorul", mai poate fi o aluzie şi la creştinii, care asemenea lui Esau şi Iuda (cf. Gen 25,29-34; Mt 26,15), îl vând pe Isus, comoara cea mai scumpă, pentru un blid de linte, roşie ca focul care îi aşteaptă. Am înţeles noi toate aceste învăţături? Apostolii au spus, da (cf. Mt 13,51) Noi putem spune "da" la fel?

Pr. Ioan Lungu