altmarius

cultură şi spiritualitate

Radio Vatican. Buletinul nostru de știri: 29 iulie 2017

Îngerul Păzitor

RV 29 iul 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Micuțul Charlie a murit. Papa îl încredințează Tatălui ceresc
"Splendidul nostru copilaș a plecat dintre noi. Suntem într-adevăr mândri de Charlie". Prin aceste cuvinte, Connie Yates și Chris Gard au anunțat, vineri seară, moartea fiului lor, în vârstă de 11 luni, după transferarea micuțului într-o structură destinată bolnavilor terminali, în urma deciziei Înaltei Curți de Justiție din Londra.
Papa Francisc și-a exprimat profunda întristare printr-un mesaj postat pe contul de Twitter @Pontifex, în care se spune: "Îi încredințez Tatălui ceresc pe micuțul Charlie și mă rog pentru părinții lui și pentru cei care l-au iubit".

Preotul Diomer Eliver Chavarría Pérez ucis în Columbia
Preotul columbian Diomer Eliver Chavarría Pérez a fost ucis în noaptea dintre 27 și 28 iulie, la Puerto Valdivia, în regiunea Antioquia, numele prelatului adăugându-se la lista tributului de sânge adus de Biserica din Columbia procesului de pacificare din țară. Deocamdată, nu au fost stabilite cauzele asasinării preotului, știrea fiind difuzată cu multe ore de întârziere, din cauza dificultății de a pătrunde în regiune, în condiții de securitate, zona fiind frecventată de militanți în Armata de Eliberare Națională și de bande de criminali.
Într-un comunicat publicat pe propriul site, Conferința Episcopilor din Columbia își exprimă profunda îndurerare. "Ne rugăm Domnului pentru ca preotul nostru să fie primit în casa Tatălui; implorăm convertirea asasinilor săi și respingem orice formă de violență", scriu episcopii columbieni.
În vârstă de 31 de ani, părintele Diomer Eliver Chavarría Pérez a fost sfințit preot la 19 martie 2012 de mons. Ossa Soto, și el asasinat prin împușcare. 

Din agenda pontificală la zi: numiri episcopale în Venezuela și în Filipine
Sâmbătă, 29 iulie, Sfântul Părinte l-a numit episcop de Ciudad Guayana, în Venezuela, pe preotul Helizandro Terán Bermúdez O.S.A., până în prezent vicar provincial al Ordinului Sfântului Augustin din Venezuela.
Tot sâmbătă, Sfântul Părinte a acceptat renunțarea la ministerul pastoral prezentată episcopul de Lucena, în Filipine, mons. Emilio Z. Marquez și l-a numit episcop de Lucena pe preotul Mel Rey M. Uy, din clerul diecezei de Romblon, până în prezent econom diecezan.

Card. Pietro Parolin: "Diplomația Bisericii Catolice este o diplomație de pace"
După vizita în Belarus, în 2015 și în Ucraina, în 2016, la sfârșitul lunii august secretarul de Stat vatican, cardinalul Pietro Parolin, va merge la Moscova, Sfântul Scaun confirmând astfel o atenție generală față de Europa de Est, în particular față de Rusia și față de noile echilibre apărute după implozia imperiului sovietic. Această atenție s-a făcut simțită în diferite ocazii și în diverse planuri, prin mesaje transmise de papa Francisc președintelui Vladimir Putin, prin istorica întâlnire dintre  papa Francisc și patriarhul ortodox rus Kirill, petrecută la Havana, în Cuba, în 2016.
"Atenția Sfântului Scaun față de Europa de Est nu aparține doar prezentului, ci este veche, nelipsind nici măcar în perioadele întunecate. Sfântul Scaun a considerat întotdeauna ca fiind importante relațiile și raporturile cu Europa de Est și cu Rusia în diferitele etape ale istoriei", a spus cardinalul secretar de Stat, Pietro Parolin, într-un interviu acordat recent cotidianului italian "Il sole 24 ore", amintind că, în 1845, în cursul vizitei sale la Roma, țarul Nicolae I, imperator al Rusiei, a avut două colocvii cu papa Grigore al XVI-lea și, după doi ani, a stabilit un acord cu papa Pius al IX-lea.
"Bisericile locale" – a continuat cardinalul Parolin - "au stat alături de populațiile lor și în momentele dramatice ale persecuțiilor. Nu doar faptul de a se afla la hotarele cu Europa face ca Orientul european să fie important, ci și rolul său istoric în sfera civilizației, a culturii și a credinței creștine"
În interviul cu cardinalul Pietro Parolin, jurnalistul Gianfranco Brunelli a descris revenirea Moscovei pe scena internațională, după anii dificili care au urmat prăbușirii Uniunii Sovietice, o revenire pe care ziaristul a definit-o "agresivă", dând ca exemplu Ucraina și Siria. Ca răspuns, explicând că efortul înțelegerii reciproce nu înseamnă concilierea cu poziția celuilalt, cardinalul Parolin a evidențiat necesitatea dialogului plin de răbdare, constructiv, onest și respectuos, atrăgând atenția asupra pericolului concentrării asupra propriilor interese, mai ales într-un context de revenire la naționalisme.
"Diplomația Bisericii Catolice este o diplomație de pace. Nu are interese de putere, nici de natură politică, economică sau ideologică. De aceea poate reprezenta față de unii, cu mai mare libertate, rațiunile altora, explicând părților riscurile pe care le comportă pentru toți o viziune autoreferențială", a mai spus cardinalul secretar de Stat, subliniind că atenția constantă a Bisericii față de pace face parte din misiunea acesteia.

Consideraţii omiletice la Duminica a XVII-a de peste an (A): Darul împărăţiei
E Ziua Domnului. „Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici, misterele împărăţiei tale” (cf. Mt 11,25). Este a treia duminică din luna iulie, când la sfânta Liturghie ascultăm această rugăciune filială rostită de Isus. Este a treia duminică în care Isus ne vorbeşte despre „Împărăţia cerurilor” folosindu-se de parabole. Isus îl mărturiseşte pe Tatăl, îl recunoaşte şi îl binecuvântează pentru că a ascuns tainele acestei împărăţii celor care se cred înţelepţi şi pricepuţi şi le-a dezvăluit "celor mici", adică săracilor potrivit fericirilor evanghelice. Astăzi ne sunt propuse ultimele trei parabole din seria celor şapte cuprinse în capitolul 13 al Evangheliei după sfântul Matei (cf. Mt 13,44-52). Parabolele sunt asemănări cu lucruri cunoscute ce îndreaptă gândul spre realităţile lui Dumnezeu. Toate încep cu expresia: „Împărăţia cerurilor este asemenea”, sau „împărăţia cerurilor se aseamănă cu” ceva uşor de înţeles. Asemănările îngăduie să intuim că împărăţia cerurilor nu este un lucru abstract, dar este ceva concret ce trebuie căutat în realitatea pe care o trăim. Isus ne invită să descoperim, să înţelegem şi să ne uimim de darul surprinzător al vieţii şi de frumuseţea tainică în care suntem cufundaţi. Ne cheamă la o înălţare a minţii pentru a-l vedea pe Dumnezeu în istoria lucrurilor din jur, a-l descoperi în fragilitatea oamenilor şi a gusta iubirea sa prezentă chiar sub un cumul de ruine. Acesta este drumul propus de Isus celor chemaţi să devină fii ai lui Dumnezeu. De fapt, „toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui. Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a şi rânduit să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut între mulţi fraţi; pe cei pe care de mai înainte i-a rânduit, i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat, i-a şi justificat; pe cei pe care i-a justificat, pe aceştia i-a şi glorificat” (cf. Rom 8,28-30, lectura a doua). În acest sens, împărăţia cerurilor este iniţiativa iubirii milostive a lui Dumnezeu. Ea s-a manifestat în lumea noastră mărginită şi efemeră a cărei înfăţişare trece ca iarba câmpului. Taina „ascunsă de la întemeierea lumii” s-a arătat în Isus care a îndurat drama Crucii în carnea sa omenească, dar a biruit boldul morţii prin învierea sa glorioasă. Parabolele împărăţiei dezvăluie acest dar imens pe care Dumnezeu îl pune la dispoziţia noastră prin Fiul iubirii sale. Ele întreţin speranţa învierii noastre cu Cristos în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul. În acel timp Isus a spus aceste trei parabole (cf. Mt 13,44-52) la care medităm astăzi în sărbătoarea săptămânală a Paştelui.

RV - A. Mărtinaș

Aici, emisiunea zilei în format audio:

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor