În această seară la Torino, tânăra pianistă georgiană Katia Buniatishvili debutează ca solistă a Orchestrei Simfonice Naţionale RAI. Deşi în vârstă de doar 25 de ani, Katia Buniatishvili este un nume binecunoscut melomanilor prin apariţiile sale pe marile scene ale lumii, dar şi printr-o serie de înregistrări foarte bine cotate. Încă de la vârsta de 6 ani a fost solista unei orchestre, iar talentul său precoce s-a cristalizat într-un mod rar întâlnit, atrăgând întotdeauna aprecieri deosebite din partea auditorilor.
Vom putea recunoaşte stilul său profund, de o afectivitate aparte, în celebrul Concert op. 16 în la minor de Edvard Grieg. Orchestra Simfonică RAI din Torino va fi condusă de un alt muzician tânăr, cu o carieră de excepţie - Juraj Valčuha, cel care de la sfârşitul anului 2009 este dirijorul principal al reputatei orchestre italiene. Programul propus de acesta mai cuprinde alte două creaţii celebre - uvertura operei "Mireasa vândută" de Bedrich Smetana şi Simfonia a V-a op. 67 în do minor de Ludwig van Beethoven.
Vă invit să le audiaţi în transmisiunea directă de la Auditoriumul RAI din Torino, oferită dumneavoastră prin intermediul Uniunii Europene de Radio.
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera 2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii 12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius