altmarius

cultură şi spiritualitate

Cronici

|

A început Olimpiada culturală - Londra 2012

Peste 25.000 de artişti din toate cele 204 ţări participante la Jocurile Olimpice vor transforma Marea Britanie în centrul cultural al lumii pentru următoarele 12 săptămâni. Fie că e vorba de teatru, de cinema, de artă contemporană sau de muzică, vor exista evenimente pe toate gusturile.

Festivalul 2012 a debutat în 21 iunie cu mai multe evenimente organizate în întreaga ţară. Printre acestea şi un concert în Scoţia al Orchestrei Simon Bolivar din Venezuela. În total, în week-end-ul care urmează vor avea loc peste 130 de evenimente culturale, punctul principal de atracţie urmând să fie seria de concerte organizate de BBC sub numele de "Hackney Week-end".

Cu 25.00 de artişti implicaţi şi cu peste 10 milioane de bilete gratuite puse la dispoziţie spectatorilor pentru a putea vedea toate formele de artă, e imposibil să aminteşti doar câteva evenimente care merită văzute. Doar dacă îţi place muzica pop avem un spectacol pus în scenă pe Tamisa, unde se vor aloca 160.000 de bilete gratuite şi unde vor fi prezenţi muzicieni din toate ţările participante la Jocurile Olimpice, inclusiv din România, spune directoarea Olimpiadei culturale, Ruth Mackenzie. În cadrul proiectului "BT River of Music", în luna iulie, timp de două zile, peste 1500 de artişti, de pe toate continentele, vor cânta pe şase scene amplasate de-a lungul Tamisei. Printre ei şi saxofoniştii români Lucian Naghi şi Nicolas Simion.

"Am organizat în urmă cu câţiva ani, cu ocazia jubileului de aur al reginei un proiect care a implicat cinci scene şi artişti din întreg Commonwealth-ul şi ne-am gândit că am putea extinde acel proiect la nivel global. Toate ţările participante la Jocurile Olimpice vor fi reprezentate. Este o ocazie pentru artiştii talenaţi, dar mai puţin cunoscuţi, de a arăta întregii lumi de ce sunt capabili" mi-a spus Claire Whittaker , una dintre coordonatoarele proiectului.

Festivalul 2012 îi va costa pe organizatori circa 55 de milioane de lire sterline, o sumă care a fost criticată de adepţii austerităţii, pe timp de criză. Directoarea Olimpiadei culturale, Ruth Mackenzie, consideră însă că pentru un astfel de eveniment care are loc o singură dată în viaţă, suma cheltuită reprezintă o investiţie minoră.

Dan Vasiliu - corespondent Radio România la Londra

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor