Una dintre neîmplinirile României culturale de azi este insuficienta cunoaștere, de către creatorii în limba română, a celor care scriu în limbile minorităților, în special cea maghiară. Nu doar în literatura de azi – unde, de bine, de rău, în primul rând datorită Uniunii Scriitorilor și publicațiilor ei, ne mai cunoaștem între noi –, cât mai ales la nivel istoric, pornind din zorii epocii moderne, de când am început să fim conștienți de consecințele pe care conviețuirea noastră în acest spațiu le are. După 1989, ieșind din logica strâmbă, propagandistică, a „rezolvării tuturor problemelor naționale” (cum proclama catehismul comunist), nu am reușit, însă, să scoatem dialogul cu cultura maghiară din țara noastră – cea mai importantă cultură maghiară din afara Ungariei – din sfera contactelor întâmplătoare, mai numeroase în cazul unor arte ca teatrul, plastica sau muzica, sensibil mai puține în cel al literaturii. Faptul că scriitori ca Péter Eszterházy sau Kertész Imre, exponențiali pentru literatura din țara vecină, sunt astăzi, prin numeroase traduceri de calitate, mai bine cunoscuți cititorului român decât oricare dintre confrații noștri maghiari din România nu e, cred, de natură să ne bucure. Este semnul că irosim această resursă de a ne cunoaște pe noi înșine, în fond, și de a fructifica avantajele care decurg din contactul permanent cu o cultură Central-Europeană solidă, cum este cea maghiară. Iată pentru ce găsesc salutar un demers cum este cel conținut de antologia Apa și puntea/ A folyó és a híd. Poezii/ Versek, recent apărută sub egida Filialei Târgu Mureș a Uniunii Scriitorilor din România. O antologie prezentată la cea de-a doua ediție a Interferențe-lor literare româno-maghiare, desfășurate în această toamnă în urbea de pe Mureș, și menită să alimenteze o dezbatere necesară despre stadiul traducerilor reciproce din literatura română în limba maghiară și invers. Realizată integral bilingv, sub coordonarea lui Eugeniu Nistor și în traducerea lui Demény Péter (în maghiară), respectiv Kocsis Francisko (în română), antologia reunește creațiile a 26 de poeți și poete, membri ai Filialei Târgu Mureș a Uniunii Scriitorilor, și ilustrează atât potențialul poetic existent în această regiune, cât mai ales viabilitatea demersului traducerilor și cunoașterii reciproce. Căci, așa cum spunea recent poetul Markó Béla, o operă de valoare, într-o traducere de calitate, nu promovează niciodată ura sau incitarea, ci invitația calmă la dialog și cunoaștere, la bucuria comună a creației.
Antologia este concepută, mai degrabă, ca un prim pas decât ca o operă definitivă. Ea are darul de a ne da un tablou al afinităților și diferențelor existente în poezia din partea centrală și sud-estică a Transilvaniei, indiferent de limba în care este scrisă. Firește că apariția ei – ca și, în general, dezvoltarea unui demers sistematic de cunoaștere și dialog – este stimulată de existența unor remarcabili traducători din cele două limbi, totodată, și buni cunoscători ai literaturilor română și maghiară, ai evoluțiilor, contactelor și contextelor lor. Doi dintre aceștia, Demény Péter și Kocsis Francisko, binecunoscuți publicului nostru, semnează, cum spuneam, și tălmăcirile prezente în antologia Apa și puntea/ A folyó és a híd. Poezii/ Versek, ceea ce oferă de la bun început o garanție atât a calității în sine a traducerilor, cât și a bunei transpuneri în cele două limbi a dicțiunilor poetice, atât de diferite, ale celor 26 de poeți. Căci – anticipez puțin – unul dintre aspectele remarcabile ale contactelor dintre literatura română și cea maghiară din România, cel puțin după „micul dezgheț” dejisto-ceaușist de la începutul anilor 1960, este convergența unor preocupări tematice și stilistice. Care fac, de pildă, ca poezia și proza maghiară din anii 1980 să aibă nu numai o atmosferă comună – cenușiul cotidian al perioadei –, ci și o poetică asemănătoare literaturii noastre optzeciste. Aceste similitudini vin, desigur, din expunerea scriitorului la același mediu, cu aceleași provocări și cu același fundal cultural. Tocmai ele pun în valoare și explicitează, pentru publicul larg, diferențele specifice care dau notele distinctive ale celor două literaturi aflate în contact. Ideea este destul de clar subliniată în titlul antologiei, în care apar râul/ contextul cultural-istoric, care separă, dar și unește, apoi malurile diferite, adică poezia română și maghiară, și mai ales puntea (sau, în sens larg, dialogul) edificată prin actul de traducere. Nu am să exagerez, firește, meritele poetice propriu-zise ale antologiei, căci nu acesta este sensul ei principal și, nu în ultimul rând, nu am suficiente cunoștințe de literatură maghiară spre a mă pronunța în mod pertinent. Înclin, însă, să cred că, prin forța împrejurărilor – Târgu Mureș ocupă dintotdeauna un loc central în literatura maghiară din România, ceea ce nu se poate spune și despre literatura română –, prezența colegilor maghiari este mai impozantă decât cea românească. Din care enumerăm atât nume cunoscute (Viorel Mureșan, Iulian Boldea, Doina Pologea, Eugeniu Nistor), cât și nume mai puțin prezente în paginile principalelor reviste și publicații. Nu sonoritatea numelor conținute este, totuși, miza antologiei Apa și puntea/ A folyó és a híd. Poezii/ Versek, ci unitatea și convergența textelor care o alcătuiesc.
Din acest punct de vedere, cred că înregistrăm o evidentă reușită: culegerea atestă severitatea selecției, care a dorit să reliefeze tocmai „punctele tari” din creația unor poeți diferiți ca vârstă și modalitate. Cu excepția lui Bogdán László (care figurează cu un singur poem, compus însă din două părți), toți cei antologați sunt prezenți în volum cu numai două creații. Care sunt, în opinia mea, bine alese, atât spre a ilustra poezia autorului în cauză, cât și anumite convergențe lirice, care țin de conviețuirea de care vorbeam. Meritul este deopotrivă al antologatorului Eugeniu Nistor și al celor doi traducători, Demény Péter și Kocsis Francisko. Căci nu este deloc ușor să îți „modulezi” aparatul intelectual, astfel încât să se adapteze pentru a transpune, de la o pagină la alta, poetici diferite, după cum nu este simplu nici să alegi din repertorii literare, uneori, destul de întinse, acele două texte care să răspundă simultan celor doi parametri ai antologiei. Personal, apreciez mult și șansa de a-i citi în limba română pe câțiva poeți maghiari contemporani reputați, în peisajul transilvan și nu numai: Markó Béla (autor al unui volum, Badminton, recent tradus în română), Borsodi L. László, Demény Péter, Kocsis Francisko, Lövétei Lázár László, Nagy Attila, Sántha Attila, ca să-i enumăr numai pe cei ale căror nume îmi erau familiare dinainte. Unii au beneficiat în timp de mai multe traduceri în română, alții, mai puțin. Antologia ne semnalează că există o poezie maghiară de valoare în țara noastră și că suntem încă departe de a o fi cuprins în limba română. Deși în ea am putea găsi destule puncte comune cu poezia noastră actuală, cu codul ei, consacrat de generația optzeci, după cum ne sugerează această amuzantă și inteligentă Autodefinire a lui Demény Péter: „Eu sunt ardelean/ un ceaun uriaș cu mămăligă,/ toți au dat în clocot în mine,/ și clocotesc și eu în fiecare,/ cum fierb, pufăie bule de maghiar, de român, de sas, armean, evreu,/ încă sunt destul de nefăcut,/ dar până sunt crud, voi avea și dinți./ așa că nu mă străduiesc decât/ să mă pătrund cum se cuvine cu toate aromele,/ iar când voi fi gata,/ să strige/ toți cu ochi scăpărători:/ mămăligă ardelenească!/ Ceva mai gustos n-am mâncat niciodată!” Fără să rezolve problema insuficientei cunoașteri reciproce dintre literatura noastră și cea maghiară (în primul rând din România), asemenea antologii produc, măcar, deschiderea necesară pentru proiecte mai ample de traduceri reciproce. Mai cu seamă în momente de stagnare, cum este cel pe care îl parcurgem acum, literatura are nevoie de orizonturi noi. Unul dintre ele ar putea fi și dialogul aplicat cu literaturile din jur, pe care adesea le ignorăm, deși ascund nu puține valori. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, înțelegându-l pe Celălalt, ne înțelegem mai bine pe noi înșine.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius