altmarius

cultură şi spiritualitate

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 23 februarie 2018

Imagine simbolică pentru Postul Mare

23/02/2018 13:30

RV 23 feb 2018. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Papa Francisc a încheiat exercițiile spirituale
Cu o ultimă meditație despre beatitudinea evanghelică a setei de dreptate, papa Francisc și mai mulți colaboratori ai săi din Curia Romană au încheiat vineri, 23 februarie a.c., cursul anual de exerciții spirituale. Programul zilelor de reculegere, tăcere și rugăciune s-a desfășurat la casa ”Divinul Învățător” din Ariccia, lângă Roma, și a fost susținut de meditațiile teologului și poetului portughez José Tolentino de Mendonça. ”Ce-am făcut din Fericirile Evangheliei?”, s-a întrebat predicatorul, ”cum le-am vestit și cum le punem în practică? Credem cu adevărat în înțelepciunea pe care o exprimă Fericirile? Logica acestora este însăși logica lui Isus, pentru că «Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut» (Lc 19,10). Este atât de ușor”, a constatat teologul portughez, ”să facem bariere în loc de punți și să ridicăm, ca se ne separăm de alții, marea și înfricoșătoarea barieră a indiferenței. Fericirile Evangheliei sugerează simplificarea inimii noastre complicate, dezarmarea inimii mereu gata să se preschimbe în armă de luptă”. La finalul exercițiilor spirituale, Sfântul Părinte i-a mulțumit predicatorului ”pentru îndemnul de ne deschide fără temeri, fără rigiditate, de a fi flexibili în spirit, nu mumificați în structurile noastre care ne închid”. «Vă mulțumesc - a afirmat pontiful în alocuțiunea sa spontană - pentru că ne-ați amintit că Biserica nu este o colivie pentru Duhul Sfânt, ne-ați amintit că Duhul Sfânt zboară, lucrează și în afară. Prin citatele și lucrurile pe care le-ați spus, ați arătat cum lucrează în cei care nu cred, în cei ”păgâni”, în persoanele de altă confesiune religioasă. Duhul Sfânt este universal, este Spiritul lui Dumnezeu, care este pentru toți. Există și astăzi un ”Corneliu”, ”centurioni”, ”gardieni ai închisorii lui Petru” care trăiesc o căutare interioară sau care știu să facă deosebirea atunci când ceva îi cheamă. (...) Vă mulțumesc în numele tuturor pentru însoțirea din aceste zile, care astăzi se vor prelungi prin Ziua de post și rugăciune pentru Sudanul de Sud, R. D. Congo și Siria».

Mențiuni din agenda pontificală a zilei
Sfântul Părinte a numit-o în oficiul de subsecretar al Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică pe sora Carmen Ros Nortes, până acum oficial în cadrul aceluiași departament. Născută în 1953 în Spania, a intrat în congregația ”Surorile Doamnei Noastre a Consolării” și a depus voturile definitive în 1986. După studiile de specializare în teologie, pedagogie și științe umane, a devenit licențiată în teologie la Institutul ”Marianum” din Roma. După o experiență misionară în Coreea de Sud, a fost chemată în 1992 să-și continue apostolatul în administrația Curiei Romane, fiind cooptată de Congregația pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică. 

Să-i oferim Tatălui ceresc o zi de post şi rugăciune pentru pace în Republica Democratică Congo şi Sudanul de Sud
«Părintele nostru ceresc îi ascultă întotdeauna  pe fiii săi care, la ceas de durere, strigă către El. Să-i oferim azi o Zi de post şi rugăciune pentru pace», se spune în mesajul papei Francisc postat pe contul de Twitter @Pontifex, vineri, 23 februarie, Ziua de post şi rugăciune pentru Republica Democratică Congo şi Sudanul de Sud, stabilită de Sfântul Părinte pentru a răspunde strigătului de durere al Africii. Nu este o întâmplare faptul că pontiful a ales o zi de vineri din Postul Mare care să fie destinată postului şi rugăciunii pentru pace, îndeosebi în Republica Democratică Congo şi în Sudanul de Sud. O zi de vineri di Postul Mare pentru ca, meditând la suferinţa Mântuitorului nostru Isus Cristos, să ne oprim şi să contemplăm suferinţa populaţiei din cele două ţări rănite de război, după cum le-a definit la veghea de rugăciune din 23 noiembrie 2017, din Bazilica Sfântul Petru, dedicată răspândirii seminţelor păcii pe teritoriul Sudanului de Sud şi al Republicii Democratice Congo.  

Prima predică de Postul Mare în capela Palatului Apostolic
Îndemnul Sfântului apostol Paul din Scrisoarea către Romani ”Nu vă conformați lumii acesteia, ci schimbați-vă” (Rom 12,2) a fost tema primei predici de Postul Mare prezentată astăzi în Cetatea Vaticanului de predicatorul Casei Pontificale, pr. Raniero Cantalamessa, din Ordinul Fraților Minori Capucini. Predica a fost prezentată în capela ”Redemptoris Mater” din Palatul Apostolic și a fost precedată de rugăciunea canonică a Orei a Treia. ”Într-o societate în care oricine se simte învestit cu îndatorirea de a schimba lumea și Biserica, răsună acest cuvânt al lui Dumnezeu care invită la a se schimba pe sine”, a spus pr. Cantalamessa despre îndemnul paulin amintit mai sus. ”Nu vă conformați lumii acesteia”, spune apostolul, iar noi - a remarcat predicatorul - ne-am fi așteptat să continue: ”dar schimbați-o”. În schimb, ni se spune: ”schimbați-vă voi înșivă, prin înnoirea minții”. Da, schimbați lumea, dar lumea care se află înăuntrul vostru, mai înainte de a crede că puteți schimba lumea din afara voastră”. 

Predicile din Postul Mare: lipsa sfinţeniei, singura nenorocire ireparabilă în viaţă
«Biserica are de înfruntat provocări infinite şi trebuie să răspundă la infinite misiuni, dar pentru Dumnezeu lucrul cel mai important al Bisericii este, în mod absolut, sfinţenia. Cristos a format-o "pentru a fi sfântă şi neprihănită în faţa sa în dragoste". Tot restul trebuie să folosească pentru acest scop: sacramente, slujiri, documente, iniţiative pastorale», a spus predicatorul Casei Pontificale, părintele capucin Raniero Cantalamessa, într-un recent interviu pentru cotidianul vatican l'Osservatore Romano. Pornind de la îndemnul "Îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos", al sfântului apostol Paul, îndemn aflat în centrul predicilor pentru Postul Mare, care au început vineri, 23 februarie, în Capela Redemptoris Mater, din Palatul Apostolic, jurnalistul Nicola Gori i-a cerut părintelui Cantalamessa să explice motivul alegerii temei predicilor din acest an.  Citându-l pe Léon Bloy, predicatorul Casei Pontificale a amintit că există o singură nenorocire ireparabilă în viaţă: faptul de a nu fi sfinţi.Referindu-se şi la un al doilea motiv care l-a determinat să aleagă această temă, părintele capucin s-a referit la Conciliul Vatican al II-lea care, alături de chemarea universală la sfinţenie, a explicat şi semnificaţia sfinţeniei în creştinism, dorind să amintească această viziune reînnoită despre sfinţenie. Întrebat despre posibilitatea de a răspunde îndemnului de a ne îmbrăca în Domnul Isus Cristos, predicatorul Casei Pontificale a explicat: «"A ne îmbrăca în Cristos" este un mod metaforic dar folosit în mod eficient de sfântul Paul pentru a exprima adevărata natură a sfinţeniei creştine care, în esenţă, este cristologică. Apostolul exprima aceeaşi idee când îi îndeamnă pe filipeni "să aibă aceleaşi sentimente care au fost în Cristos Isus". Aşadar, nu este vorba despre urmarea unui model abstract de viaţă morală şi nici despre aşa-numitul "eroism al virtuţilor", ci despre a putea spune cu apostolul: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine". Aici se vede distanţa care desparte sfinţenia creştină de aceea pe care, urmându-l pe Albert Camus, mulţi o propun ca pe o formă laică şi chiar atee de sfinţenie.» (AM)

 

(rv - A. Dancă)

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor