Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXXIX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 237-238
„(...) Voi nu credeți, căutând argumente raționale. Noi însă nu căutăm dovezi în cuvinte convingătoare ale înțelepciunii elinești (I Corinteni 2, 4), cum a zis Învățătorul nostru, ci suntem convinși prin credința care o ia înaintea argumentării raționale*. Iată sunt de față aici unii care sufereau din partea demonilor; sunt unii chinuiți acum de demonii care au venit la ei. Punându-i pe ei în mijloc, Antonie a zis: Sau curățiți-i pe aceștia prin silogismele voastre, ori chemând prin orice meșteșug sau vrăjitorie (magie) pe idolii voștri, sau, dacă nu puteți, lăsați-vă de lupta voastră împotriva noastră și veți vedea puterea crucii lui Hristos**. Și zicând acestea, L-a chemat pe Hristos, i-a pecetluit pe cei ce pătimeau, prin semnul crucii de două și de trei ori. Și îndată s-au ridicat oamenii cu toții și mulțumeau Domnului. Și așa-zișii filosofi se mirară și s-au umplut cu adevărat de uimire pentru credința lui Antonie și pentru semnul făcut. Iar Antonie a zis: Pentru ce vă mirați de aceasta? Nu noi suntem cei care am făcut-o, ci Hristos este cel ce face acestea, prin cei ce cred în El. Credeți deci și voi și veți vedea că nu avem vreun meșteșug de cuvinte, ci credința cea în Hristos, lucrătoare prin iubire (Galateni 5, 6). Pe aceasta de veți avea-o și voi, nu veți mai căuta dovedire prin raționamente, ci veți socoti îndestulătoare credința în Hristos. Acestea au fost cuvintele lui Antonie. Iar aceia, minunându-se de ele, plecară îmbrățișându-l și recunoscând că au avut folos de la el.”
*Tâlcuirea pr. Stăniloae: Credința e o intuiție anterioară deducției raționale. Aceasta poate aduce și ea pe urmă sprijinul ei. Dar în credință e un fel de întâlnire directă cu puterea dumnezeiască, sau cu prezența lui Dumnezeu (n.s. 60, p. 237).
**Tâlcuirea pr. Stăniloae: Credința creștină nu e numai o teorie, ci o legătură cu Dumnezeu cel real și viu și mai presus de legile naturii, deci putând da omului o putere care-l scapă de neajunsurile în care-l ține natura mărginită cu legile ei, care duc pe om, printr-un proces inevitabil, la boli și la moarte. Dumnezeul credinței creștine e un Dumnezeu transcendent naturii și în același timp venit din iubire la noi prin întruparea pe veci a Fiului Său ca om, în comuniune cu oamenii. Zeii păgâni sunt forțe oarbe ale naturii, care nu ne pot scăpa de legile ei, pentru că n-au nici o putere superioară lor și nici o conștiință capabilă de iubire.
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Serenus, Cap. XVIII, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 445-446
„ (...) Fiindcă el (fericitul Antonie) aici își făcea semnul crucii pe piept și pe frunte, se așternea la pământ cu umilință și rugăciuni, cei mai răi demoni nu îndrăzneau nici măcar să se apropie de el și se întorceau fără vreo înrâurire la cei ce-i trimiseseră, care aruncau asupra lui alte duhuri și mai rele.”
(Pr. Narcis Stupcanu)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius