Un oraș cu 2.300 de ani de istorie neîntreruptă unde fiecare stăpânire macedoneană, romană, bizantină, musulmană, greacă – și-a lăsat amprenta în arhitectură, mâncare, sau religie. Foto: 123rfCapitala Balcanilor e pe val
Text: Cătălin Gruia
Foto: Costas Dumitrescu
Îmi sorb din priviri castronul fierbinte de ciorbă de burtă. În curând se face 4. Dimineața. A fost o mega inspirație că i-am spus taximetristului să mă aducă aici. Cum era să bolesc de unul singur la hotel? De fapt, aveam două adrese în gând. Loxias, librăria-ouzerie decorată cu butoaie, cărți și portrete de scriitori. Dar eu eram deja cu capul mare…
Și Patsa 92, acest local aparent fără pretenții din strada Martinou. Puțini turiști știu că aici e regatul ascuns al patsa (ciorbei de burtă) din Salonic. Mi l-a deconspirat cu un aer important însuși George Palisidi, prof, chef și connaisseur rafinat al întregului peisaj al gastronomiei locale.
Foto: Costas Dumitrescu
Îmi frec mâna pe sub masă. Clar, nu e o idee bună să dai noroc cu patronul Andreas Balis, a treia generație de Balis, doctor în ciorbă de burtă, un tânăr cu charismă de actor de hollywood, fizic de baschetbalist și mână de Gargantua care strânge ca o menghină…
Rup cu stânga un dumicat de pâine și iau prima lingură din miezul incandescent de soare galben din castron. Gheața opacă din jurul frunții trosnește, mă simt dintr-odată revigorat. Îmi amintesc!
De fapt, aventura mea a început tot cu un taxi, dar ieri de dimineață. La recepția hotelului Capsis, am chemat o mașină care m-a dus până la Turnul Trigoniou, cel mai înalt punct din Ano Poli, orașul vechi.
Când ajung într-un loc nou, îmi place să mă rătăcesc. Să merg unde mă duc picioarele, dar preferabil la vale, de sus în jos. Al doilea oraș ca mărime din Grecia, la 515 km nord – dar, la antipozi – față de agitata Atena, Salonic e relativ mic, relaxat și îmbie la plimbare. Și uite-așa m-am lăsat prins ca o musculiță beată de nostalgie în păienjenișul romantic de străduțe Ano Poli, unde s-a păstrat stilul arhitectonic tradițional din Balcani.
Am pornit-o fără hartă, fără plan, lăsându-mă în voia întâmplării. Mi-au răsărit singure în cale și muzee, și piețe, și biserici. Evident, n-am ocolit nici barurile, cafenelele și tavernele. Nimic din tot ce-i omenesc nu mi-e străin, cu atât mai mult în Salonic, unde aici îți iei bilet pentru o porție de cultură, dincolo ciugulești un calamar prăjit, piști mai încolo un pahar de tzipuro… Mereu la vânătoare, cu simțurile treze, pândind o poză, o atenție, o măslină. Așa și trebuie: să îți cadă cu același tronc vocea din audiobookul de muzeu, ca a cântărețului de rebetiko din tavernă!
Pâș, pâș, Moni Vlatadon, Aghia Sophia, Aghios Dimitrios. Pâș, pâș, Rotunda lui Galerius, Piața Aristotel, Turnul Alb. Când am obosit, m-am așezat la picioarele lui Bucifal călărit de Alexandru cel Mare. Mai încolo, mult fotografiatele umbrele de la capătul promenadei. Apoi muzeele cele mari. Arheologic și Bizantin.
Și printre picături, am intrat la Katsamana (în Piața Athonos) specializată în gril de carne maturată. M-am dedulcit la Ble, pe strada Agias Sophia. Și ce să mai zic despre strada Olymbou, unde sunt tavernele studențești? Aici mi-aș fi făcut veacul: descurcăreală cu 7-10 euro în buzunar! Salonicul e cel mai mare centru studențesc din Europa de Sud-Est. Tinerii la studii reprezintă cam un sfert din populația acestui oraș.
Restaurantul Ble din strada Agia Sophia face ochi dulci pofticioșilor cu pretenții. Toată mâncarea e excelentă, dar dulciurile reprezintă specialitatea casei. Foto: Costas Dumitrescu
Am și cinat boierește în 7 Seas, specialistul în pești mari, fructe de mare proaspete (unde toate-s bune, frumoase și gustoase, dar destul de piperate, de la 70 de euro în sus, numai mâncarea). Apoi la cap compas, taverna Ditchy, cu prețuri și o atmosferă mai populară, unde în fiecare miercuri e noaptea pensionarilor neînsoțiți care vin la taverna patronului Fotis din Piața Athonos pentru muzică, mezze și voie bună… Opa! – până spre dimineață.
###
Și uite-așa mi-a trecut ziua. Și săptămâna! Culmea e că nici măcar acum, spre final, tot nu pot spune punctul pe i: de ce îmi place atât orașul acesta…? Și ce îmi place mai mult? Să mă amestec cu localnicii la o petrecere, să mă las furat de un apus de soare pe promenadă, gastronomia sofisticată din taverne și restaurante, relaxarea din sutele de cafenele moderne și bărulețe intime, aerul tineresc din Ano Ladadika, nostalgia care te cuprinde în Ano Poli, cele aproape 30 de muzee, pleiala de monumente bizantine, otomane și iudaice?
Rotonda lui Galerius a fost convertită de bizantini în biserică, de musulmani în moschee, și de greci – iar în biserică. Foto: Piero M. Bianchi / Getty Images
E clar că Salonicul are un caracter aparte, dar uite că refuză să se lase băgat inginerește într-o cutiuță anume. Prea mare e întinderea istorică, prea mare și diversă zestrea primită de la toți care l-au nășit și locuit. E singurul oraș grecesc cu o istorie neîntreruptă de 2.300 de ani. Și fiecare stăpânire i-a lăsat o moștenire importantă, care se regăsește în arhitectură, mâncare, religie și în însăși identitatea orașului. Macedonenii au fost primii. Peste ei au venit romanii. Apoi a fost epoca de aur a bizantinilor, când Salonic era al doilea centru al imperiului, comparabil cu Constantinopolul ca bogăţie și mărime. Din 1430 s-au instalat otomanii. Și abia din 1922 au revenit la timonă grecii, deveniți majoritari în Salonic abia după schimbul de populații în urma nefericitului război greco-turc terminat când 160.000 de elini au fost deportați din fostul Imperiu Otoman.
###
După aproape un veac de singurătate cu nasul pe sus, moțăială conservatoare și închistată mulțumire de sine, Thessaloniki, frumoasa adormită în golful său scânteietor, a prins să se trezească (și să trezească mai serios interesul călătorilor) abia în urmă cu vreo 20 de ani. Ba chiar 10, dacă e să te uiți strict la cifre.
La începutul anilor 2010 veneau doar în jur de 4-500.000 de turiști în Salonic. Bifau Rotunda lui Galerius, statuia lui Alexandru, Piața Aristotel, o tură pe promenadă, și gustau eventual o bougatsa înainte să își ia la revedere de la Tunul Alb. Și cam atât. Azi e una dintre cele mai căutate destinații de citybreak din sud-estul Europei, care bate spre 2,5 milioane de vizitatori anual.
Statuia lui Alexandru cel Mare de pe faleză este una dintre atracțiile bifate de majoritatea turiștilor care vizitează Salonicul. Foto: Sakis Mitrolidis / Getty Images
Orașul a avut șansa de a prinde două trenduri noi în turism: 1. o schimbare la față în preferințele călătorilor de la capitalele superturistice către centre urbane mai mici și autentice 2. gustul pentru experiențele care se aliniază vieții normale a localnicilor.
Dar și a unui primar inspirat în perioada 2011-2019. Fondator al vinăriei Kir-Yianni și un om de afaceri de succes, primarul Yiannis Boutaris a făcut primul plan strategic al orașului. A ales să privească spre viitor, să nu se mai încrunte la trecut, și a văzut în orașul său un produs care trebuie promovat către piețele firești – Turcia și Israel. A fost un act de curaj, și nu tocmai popular printre concetățeni, care nu l-au înțeles din prima. Dar pariul său s-a dovedit câștigător: pe primele locuri în topul de incoming sunt vecinii, și rivalii istorici, de peste mare, care vin pe urmele tinerilor turci și în special la Muzeul Kemal Ataturc, în casa în care s-a născut fondatorul Turciei moderne. Umăr la umăr sunt evreii care vin din Israel și S.U.A. să își descopere rădăcinile. De la începutul secolului al XIV-lea până la începutul secolului al XX-lea, Salonicul a fost singurul oraș din Europa cu populație majoritar evreiască. Evreii sefarzi au venit aici în 1492, când au fost alungați din Spania. La un moment dat au fost chiar populația majoritară. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost exterminați aproape în întregime. În urmă cu câteva luni au început filmările pentru un nou film despre istoria iudaică a orașului. Pe care o găsești, împreună cu anii negri de Holocaust, povestită și la Muzeul Evreiesc.
###
Transformarea orașului e încă departe de limanul dorit de localnici: proiectul de înfrumusețare a Pieței Modiano și lucrările la Muzeul Holocaustului sunt în curs. Modernizarea aeroportului se va încheia până la anul. Finalizarea metroului care să fluidizeze traficul e programată pentru 2023.
Performanțele gastronomice ale Salonicului sunt pretextul unor festivaluri care atrag balcanici și vest-europeni deopotrivă. Două dintre cele mai populare, Festivalul Berii și cel de Mâncare stradală, ambele organizate de SoulFood Thessaloniki, atrag câte 70.000 de vizitatori.
În plus, caracterul cultural al orașului e subliniat apăsat de mai multe festivaluri – Festivalul Internațional de Film, Târgul Internațional de Comerț, Festivalul de Film Documentar, Festivalul Internațional de Fotografie.
Orașul va mai crește și sunt speranțe ca, grație turiștilor săi, să revină la gloria multiculturalității de la începutul secolului al XX-lea, când în Salonic conviețuiau nouă naționalități într-o urbe unde în fiecare dimineață apăreau ziare în șapte limbi!
Rup un dumicat de pâine, care piere pre limba mea. Plescăi mulțumit. Dusă-i și ultima lingură din miezul incandescent de soare galben din castron. Gata, acum mă simt în stare să plec mai departe.
Relaxare și detoxifiere la Polis Hammam: răsfăț modern după rețete străvechi. Foto: Costas Dumitrescu
Lasă-te cuprins de farmecele lui Thessaloniki
Turnul Alb, Piața lui Aristotel, poemele lui Ntinos Xristianopoulos, bouzoukiul lui Tsitsanis sau Ouzou Melathron cel bogat de aperitive? Salonic are de toate pentru toți!
Să te lingi pe degete!
Caută micile taverne de pe străduțele de lângă piațetele Athonos și Ladadika.
Ditchy – pentru pește, fructe de mare și muzică live. Katsamana – pentru grill cu carne maturată. Nea Diagonios – pentru gyros. Iar pentru souvlaki, încearcă bucătăria fără cusur a lui Kostas, ascunsă la nr. 19 pe strada Emmanouil Fili.
Ia pe sărite barurile și cafenele – aliniate în fața Golfului, în zona de promenadă. Tavernele studențești din strada Olymbou sunt cele mai pe sufletul meu. Dar și restaurantele scumpe specializate în pește și fructe de mare: 7 Seas sau Kritinos. Încearcă bougatsa pe post de mic dejun. De fapt, e o gustare la fel de potrivită pentru orice oră a zilei. Și neapărat galaktoboureko, un desert pe bază de cremă de griș servit cu sirop. Pentru cele mai bune deserturi, mergi pe strada Egnatiala, la Hatzis, deschis încă din 1908, când Salonicul mai era încă sub dominație otomană. Sau la Ble cel cu nasul pe sus din strada Agios Sophias.
Moștenire imperială romană
Galerius și-a ridicat aici un complex grandios, care includea Rotonda, palatul și hipodromul. Rotonda trebuia să-i fie mausoleu, însă împăratul a murit și a fost îngropat departe de Salonic. În următoarele 17 secole monumentul a fost convertit de noii stăpâni – bizantini în biserică, musulmani în moscheie, și de greci, în 1912, în biserică ortdoxă – și rămâne, după parerea mea, cel mai impresionant monument al orașului.
Descoperă cultura bizantină
Cel mai bun loc pentru a descoperi și înțelege moștenirea culturală bizantină e Muzeul Culturii Bizantine. Muzeul vechilor instrumente grecești și bizantine completează tabloul vieții din trecut expunând vechile instrumente la care cântau locuitorii Salonicului. Mozaicurile din lăcașurile de cult bizantine demonstrează perfecțiunea atinsă în acest domeniu în epoca Imperiului Bizantin.
Turnul Alb
Parisul are Turnul Eiffel, Londra – Big Ben. Turnul Alb din zona portului din Salonic a fost construit de otomani în locul unei mai vechi fortificații bizantine după ce sultanul Murad II a cucerit orașul în 1430. Turnul a devenit închisoare și rampă spectaculoasă pentru zburat capete la scenă deschisă. După ce Grecia și-a câștigat independența, Turnul Însângerat, cum i se spunea atunci, a fost renovat, vopsit în alb, ca simbol al purificării, și a devenit emblema orașului. În prezent găzduiește Muzeul de Istorie și Artă a Salonicului, organizat de Muzeul Culturii Bizantine.
În fiecare miercuri la taverna Ditchy, din Piața Athonos, e noaptea pensionarilor neînsoțiți, care vin aici pentru muzică, meze și voie bună. Foto: Costas Dumitrescu
Piața Modiano
Eli Modiano este arhitectul celebrei clădiri rectangulare cu fațada și acoperișul din sticlă, construită în al doilea deceniu al secolului trecut. Magazinele sunt aliniate pe categorii: măcelării, pescării, magazine de condimente, fructe, legumele, ouzo și tsipouro etc. Tavernele și muzicienii lor contribuie la atmosfera pitorească. Încearcă mâncarea delicioasă de la Thanasis. Salata de cartofi, crochetele de brânză, calamarii umpluți cu brânză și orez, carnea și peștele la grătar sunt doar câteva dintre specialitățile servite aici.
Ladadika
Pe vremuri, portul era zona rău-famată a Salonicului. Azi e principala arteră a distracțiilor. Bordelurile și depozitele au fost înlocuite de baruri, taverne și ouzerii care împacă fericit originile industriale cu designul modern. Restaurantele gourmet fac faima locului.
Biserica Sfântul Dumitru a fost ridicată în cinstea patronului orașului, Agios Dimitrios, în secolul al V-lea, când Salonicul era al doilea centru al Imperiului Bizantin. Foto: Costas Dumitrescu
Biserica Sfântul Dumitru
Imensa biserică, foarte vizitată inclusiv de pelerini din România, a fost ridicată în cinstea patronului orașului, Agios Dimitrios, în secolul al V-lea, când Salonicul era al doilea centru al Imperiului Bizantin. Sub otomani, biserica a fost transformată în moscheie. În timpul lucrărilor de renovare, de sub pereții ce au fost tencuiți de musulmani au ieșit la lumină cele mai frumoase mozaicuri ale Salonicului. Marele incendiu din 1917 le-a distrus în mare parte. Au supraviețuit doar cinci mozaicuri de secol VIII.
Muzeul de Arheologie
Colecția de artefacte neolitice și sculpturi din perioadele veche, clasică și romană îl recomandă drept unul dintre cele mai frumoase și bogate muzee ale Greciei.
Food for soul
Mylos e cel mai bun loc din zonă în care să asculți, de la 11 noaptea încolo, orice muzică îți dorește sufletul, de la jazz la alternativă, de la folk la experimentală. Această fostă moară din strada Andreadou Georgiou adăpostește un complex de cluburi, baruri, ouzerii-taverne, galerii și o scenă de concerte, Xylourgeio.
Hotel boutique exclusivist
Hotelul Andromeda e un exemplu splendid de arhitectură neoclasică. Se află într-o clădire renovată din Piața Aristotel, unul dintre puținele imobile rămase din anii 1920. Camerele, decorate tematic, te invită la o călătorie culturală în jurul lumii, în apartamentele în stil marocan, francez, colonial englezesc sau în atmosfera zen din apartamentul Tokyo Jacuzzi.
Foto: Salvator Barki / Getty Images
Artă contemporană
Georgios Zongolopoulos și-a pus celebrele umbrele de 13 m la malul mării, aproape de hotelul Palatul Macedonia. Locul a devenit un magnet pentru localnici și turiștii fotografi.
Arte vizuale în portul Salonic
Un val culturalizator a spălat portul în ultimii 20 de ani, lăsând în urmă mai multe muzee dedicate artelor vizuale: Muzeul de Cinematografie, Muzeul de Fotografie și Centrul Artei Contemporane din Salonic (Depozitul B1). Colecțiile și arhivele Muzeului de Fotografie (Depozitul A) adună peste 100.000 de lucrări fotografice. Muzeul de Cinematografie (Depozitul A), înființat în 1997, păstrează artefacte ale cinematografiei: echipamente vechi, camere de filmat, filme documentare, reviste tematice.
Piața Aristotel
Centrul orașului a fost construit după planurile arhitectului francez Ernest Hébrard începând cu 1917, în urma unui incendiu care a distrus orașul. Piața Aristotel e flancată de două clădiri reprezentative: luxosul hotel de cinci stele Electra Palace și cinematograful Olympion, care găzduiește Festivalul Internațional de Film. Piața Aristotel e principala scenă a Salonicului. Aici au loc cele mai importante sărbători, evenimente și festivaluri din viața orașului.
Bezesteni, piața de haine
Piața acoperită, construită de sultanul Baiazid II în secolul al XV-lea, e unul dintre cele mai bine păstrate monumente turcești din Salonic. Piața are formă rectangulară, cu intrări în centrul fiecărei laturi. Specializată pe textile și bijuterii, cu magazine mici și afaceri de familie, Bezesteni te duce cu gândul la un pitoresc bazar asiatic.
Colecția Costakis
Splendida colecție de la Muzeul de Artă Contemporană include 1.275 de capodopere ale artiștilor avangardiști din Rusia din perioada 1890-1930, acoperind toate curentele artistice din acea vreme: neo-primitivism, suprematism, constructivism și futurism.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius