altmarius

cultură şi spiritualitate

Prin Inviere, Cristos ne indreapta pasii spre Imparatia Tatalui

Prin Înviere, Cristos ne îndreaptă paşii spre împărăţia Tatălui

“Purificaţi de lungul parcurs al Postului Mare, după ce ne-am dezbrăcat de omul cel vechi prin mărturisire şi iertarea obţinută în taina sfintei Spovezi şi de asemenea, după ce L-am însoţit pe Isus cu gândul şi cu sufletul în patimile şi moartea Sa de pe cruce, participând la slujbele Bisericii, astăzi ne regăsim toţi credincioşii împreună pentru a lua lumină şi pentru a-L întâlni şi primi pe Cel pe care Îl iubim”, ne spune PF Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în Pastorala sa de Paşti din acest an.

“În acest an aş dori să medităm împreună asupra experienţei apostolilor şi a femeilor mironosiţe, care s-au învrednicit să-L însoţească pe Mântuitorul în timpul vieţii Sale pământeşti şi mai apoi să-L întâlnească viu, după glorioasa Sa înviere din morţi. Ei sunt cei care au dat mărturie despre aceasta şi pe cuvântul lor devenit Scriptură se sprijină, ca pe un fundament de neclintit, credinţa noastră… În acest parcurs spiritual, pornim de la mărturia pe care evanghelistul Ioan o dă în Evanghelia sa din capitolul 20, în care ucenicul iubit de Isus consemnează experienţa sa referitoare la Învierea lui Isus, pe cea a Mariei Magdalena şi pe cea a celor doisprezece Apostoli care erau împreună ascunşi de frica iudeilor. Aşadar, este vorba de două tipologii ale experienţei personale şi una a celei comunitare”.

Reamintind experienţa lui Ioan şi a Mariei Magdalena, PF Lucian continuă: “Tema lacrimilor este prezentă atât în textul nostru prin întrebările repetate adresate Mariei de către îngeri şi de către Isus: ‘Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?’, cât şi în viaţa personală şi comunitară a fiecăruia dintre noi. Au plâns înaintaşii noştri văzând grelele încercări care s-au abătut asupra ţării, poporului şi Bisericii noastre şi plâng şi astăzi atâtea comunităţi parohiale şi noi împreună cu ele, văzând nedreptăţile care ni se fac şi mai ales lipsa de virtuţi umane şi creştine în cei la care ne-am aştepta să le aibă. Plâng şi astăzi atâţia părinţi care suferă, atât din cauza grelelor condiţii cauzate de criza economică, cât şi din cauza fiilor, rudeniilor sau cunoscuţilor, atunci când constată că pierd sensul vieţii, căutându-şi împlinirea acolo unde nu o pot găsi. Ne amintim însă de mângâietoarele cuvinte… ale cărţii Apocalipsei: Domnul ‘va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut’”.

“Maria Magdalena reprezintă căutarea lui Dumnezeu, prezentă în atitudinea atâtor bărbaţi şi femei din Vechiul Testament şi de asemenea, acea parte a omenirii de azi care este în lacrimi deoarece este fără Dumnezeu, însă nu încetează să Îl caute, chiar dacă nu-L găsesc. Mulţi dintre semenii noştri Îl caută pe Dumnezeu acolo unde El nu se află, la mormântul gol, în nostalgia trecutului, sau în acele activităţi pur umane care nu le permit recunoaşterea Lui în misterul vieţii prezente şi în actualizarea ei prin iubirea frăţească. Alţii Îl caută pe Domnul în modelele umane ale eficienţei, succesului, puterii şi plăcerii, dar nu-L găsesc, pentru că acestea nu sunt izvoare care să sature setea şi să potolească dorul înscris de Creator în însăşi natura umană. Este admirabilă atitudinea Mântuitorului care nu se supără de neştiinţa Mariei şi a căutărilor ei, ci prin Învierea Lui, vine să corecteze căutările noastre, folosindu-se de ceea ce este pozitiv în ele, pentru a ne îndrepta paşii spre Tatăl ceresc şi împărăţia Lui”.

Vizualizări: 57

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor