altmarius

cultură şi spiritualitate

Prezentarea activităților din cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla în anul 2015

Eparhia de Cluj-Gherla

Ierarhia Eparhiei de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, preoții consilieri, împreună cu preoți parohi și curatori, reprezentanți ai Ordinelor și Congregațiilor de viață consacrată, ai asociațiilor laice și ai instituțiilor de învățământ din cadrul Eparhiei, membrii Consiliului Pastoral eparhial, s-au reunit joi, 11 februarie 2016, în Aula „Cardinal Iuliu Hossu” de la Catedrala în construcție din Piața Cipariu, Cluj-Napoca, pentru o privire retrospectivă asupra activităților din cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla în anul 2015. Întâlnirea, moderată de pr. consilier Daniel Avram, a început cu un moment de rugăciune și binecuvântarea Ierarhului de Cluj-Gherla.

Situația de ansamblu a Eparhiei în anul 2015 a fost prezentată de pr. Mihai Todea, Vicar general eparhial, în timp ce, printr-o proiecție, s-au putut viziona detalii despre organizarea și funcționarea Eparhiei, precum și imagini de la evenimentele mai importante ale calendarului pastoral eparhial, între care, în prim-plan, s-a aflat organizarea Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic la Cluj-Napoca în iulie 2015. În contextul Anului Vieții Consacrate în Biserica Catolică, în 2015, s-a pus accentul pe acțiunile legate de acest An, ai cărui protagoniști au fost membrii Ordinelor și Congregațiilor de viață consacrată. A fost amintit și evenimentul deschiderii Porților Sfinte în biserica catedrală, în biserici protopopiale și mănăstiri, în 13 decembrie 2015, moment care a inaugurat Anul Milostivirii Divine la nivelul Eparhiei de Cluj-Gherla.

Au fost prezentate și aspecte din sectorul învățământ-formare, cu mențiunea că problema educației și formării umane și religioase a copiilor și tinerilor va rămâne permanent o prioritate între obiectivele propuse. S-a evidențiat, de asemenea, importanța activității asociațiilor laicilor, implicarea deosebită a acestora în activitățile social-pastorale ale Eparhiei. O realizare importantă amintită a fost încheierea etapelor stabilite și respectate, pe anul 2015, în construcția viitoarei catedrale a Eparhiei de Cluj-Gherla, din Piața Cipariu. O altă realizare a fost finalizarea și punerea în funcțiune a construcției de pe str. Moților, nr. 32.

În continuare, Cristian Teglaș, econom eparhial, a prezentat aspecte administrative din viața Eparhiei, precum și stadiul lucrărilor la noua catedrală, proiecte de viitor cu privire la continuarea lucrărilor. Un alt punct din ordinea de zi a fost cel de întrebări și răspunsuri: participanții la momentul de bilanț au ridicat diferite probleme, la care au primit răspunsuri din partea celor responsabili și din partea Episcopului eparhial. Întâlnirea a fost încheiată de Preasfinția Sa Florentin, care a mulțumit colaboratorilor și a invitat în continuare la solidaritate și rugăciune, pentru „bunul mers al pastorației credincioșilor spre mântuirea sufletelor”, principalul obiectiv al vieții Bisericii.

imagine

imagine

imagine

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor