altmarius

cultură şi spiritualitate

Predica papei Francisc la ”Sf. Marta”: nu, unei religii de machiaj și aparențe

Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată marți, 11 octombrie 2016, în capela Casei Sfânta Marta - OSS_ROM

RV 11 oct 2016. Isus ne cere să facem binele cu umilință, ferindu-ne de aparență și de prefăcătorie: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată marți, 11 octombrie 2016, comemorarea liturgică a Sfântului Ioan al XXIII-lea, în capela reședinței sale din Casa ”Sf. Marta”. Comentând lecturile biblice ale zilei, pontiful a atras atenția la pericolul unei ”religii de machiaj”. Calea Domnului, a afirmat Sfântul Părinte, este calea umilinței.

 

Libertatea creștină vine de la Isus, ”nu de la faptele noastre”, a remarcat papa Francisc, făcând referință la prima lectură biblică a Sfintei Liturghii, luată din Scrisoarea Sfântului apostol Paul către Galateni (Gal 5,1-6). Faptele omului sunt și în atenția lui Isus, în Evanghelia zilei (Lc 11,37-41). Domnul îi reproșează unui fariseu atașamentul față de aparențe și nu față de esențialul credinței. Acelui învățător al legii, care îl criticase pe Isus pentru că nu făcuse ritualul spălării înainte de prânz, Domnul îi răspunde fără echivoc: ”Voi, fariseii, curățați exteriorul paharului și al farfuriei, dar în interiorul vostru sunteți hrăpăreți și răutăcioși” (v. 39).
Papa Francisc: ”Isus repetă acest lucru de multe ori în Evanghelie față de acești oameni. Interiorul vostru este plin de răutate, nu este drept, nu este liber. Sunteți sclavi pentru că nu acceptați dreptatea care vine de la Dumnezeu, dreptatea pe care ne-a dat-o Isus”.

Într-un alt pasaj al Evangheliei, a continuat papa Francisc, aflăm că Isus cere să ne rugăm fără a ne face văzuți, fără aparențe. Unii, a subliniat, aveau fețele încruntate, nu se rușinau: se rugau și dădeau de pomană ca să fie admirați. Domnul, în schimb, arată calea umilinței. Ceea ce contează, spune Isus, este libertatea pe care ne-a dat-o răscumpărarea, pe care ne-a dat-o iubirea, pe care ne-a dat-o noua creație a Tatălui:
Papa Francisc: ”Este libertatea interioară, acea libertate prin care se face binele în ascuns, fără a trâmbița, pentru că drumul adevăratei religii este același drum pe care a mers Isus: umilința, înjosirea. Iar Isus, după cum spune apostolul Paul filipenilor, s-a înjosit pe sine, s-a nimicit pe sine. Este singura cale pentru a scoate din noi egoismul, lăcomia, mândria, vanitatea, mondanitatea. Dimpotrivă, acești oameni pe care Isus îi dojenește, sunt oameni care urmează o religie de machiaj: aparența, a se face văzuți, a se preface ca să apară, dar în interiorul lor… Isus folosește pentru acești oameni o imagine foarte puternică: morminte văruite, frumoase pe din afară, dar înăuntru, pline de oase și putreziciune”.

Isus ne îndeamnă să facem binele cu umilință. ”Poți să faci tot binele pe care-l vrei”, a spus Pontiful, ”dar dacă nu-l faci cu umilință, cum ne învață Isus, acest bine nu este de folos, fiind un bine care vine de la tine, de la siguranța ta, nu de la răscumpărarea pe care Isus ne-a dăruit-o”. Mântuirea vine pe calea umilinței și a înjosirii, pentru că nu se ajunge niciodată la umilință fără umiliri. Pe Isus, îl vedem umilit pe cruce.
Papa Francisc: ”Să cerem Domnului să nu obosim să mergem pe această cale, să nu obosim să respingem această religie a aparențelor, a prefăcătoriei. Și să mergem făcând binele în tăcere, gratuit, după cum noi gratuit am primit libertatea noastră interioară. El să păzească libertatea noastră interioară. Să cerem harul acesta”.

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor