cultură şi spiritualitate
Pictorul Nicolae Mantu a facut grafica satirica pentru "Moftul roman" http://www.moftulroman.ro/mofturi-vechi/pictorul-nicolae-mantu-a-fa... |
Scris de Administrator |
Joi, 15 Iulie 2010 12:29 |
Reluându-şi activitatea gazetărească întreruptă în 1889, I.L. Caragiale scotea de sub tipar la 24 ianuarie 1893 primul număr al revistei „Moftul român”, publicaţie cu caracter satiric şi literar ce va apărea până la 23 iunie 1893, iar mai apoi, într-o a două serie, între 1 aprilie -18 noiembrie 1901. Seria a III-a a cunoscut doar un singur număr, acela din 12 mai 1902. Frecvenţa apariţiei revistei a fost de două ori pe săptămână, în paginile ei publicând alături de I.L. Caragiale (director) şi Anton Bacalbaşa ( prim-redactor), Alceu Urechia, George Ranetti, Al. Cazaban, Emil Gârleanu, D. Teleor, I. Petrovici, I. Al. Brătescu-Voineşti etc. Pictorul gălăţean Nicolae Mantu este prezent cu caricaturi şi desene satirice în toate cele trei serii. Dacă în prima serie revista a fost ilustrată îndeosebi de caricaturistul Constantin Jiquidi, în seria a doua şi a treia desenele satirice şi caricaturile aparţin cu precădere lui Nicolae Mantu (C. Jiquidi încetase din viaţă în 1899, ros de ftizie).
Urmând linia revistei şi în ton cu materialele publicate, Mantu, înzestrat cu un excepţional simţ al observaţiei, înfierează în lucrările sale de grafică publicistică din paginile revistei pe politicienii vremii, satirizează monarhia, şfichiuieşte cu incisivă ironie demagogia patriotardă, cosmopolitismul, veleitarismul gazetarilor, ambiţiile nejustificate. În acelaşi timp el îşi manifestă compasiunea pentru oamenii simpli, este atent la suferinţele ostaşilor din armată, evidenţiază sărăcia şi lipsurile în care se zbăteau truditorii ogoarelor. Aglomeraţia din trenuri, nesiguranţa şi condiţiile grele în care se circula pe calea ferată nu scapă ochiului caricaturistului Mantu. În lucrarea „În trenul de plăcere Bucureşti-Sinaia” (Nr. 13/1901), compoziţie inspirată după „Compartimentul de clasa a III-a” a lui Honoré Daumier, artistul înfăţişează interiorul unui vagon de clasa a III-a pe peretele căruia, la intrare, stă scris 37 de locuri, dar în care domneşte o zăpuşeală şi o înghesuială de nedescris. Printre personajele caricaturii se află şi I.L. Caragiale. Mergea probabil să-şi vadă soţia şi pe cei doi copii, Luki şi Ţuşchi (Luca şi Ecaterina), pe care nu-i plăcea să-i ţină în timpul verii în Bucureşti. Scriitorul este surprins în prim-plan, în dreapta, între două persoane de sex opus, foarte corpolente, care aproape că-l sufocă. Într-o altă lucrare, „Siguranţa pe C.F.R.” (Nr. 25/1901), la întrebarea unui călător „Domnule, eu iau bilete, dar îmi garantezi că nu deraiază trenul?”, casierul îi răspunde: „Ma parol, d'honneur, domunule, conduce domnul ministru Ionel”. Atacând cele mai diverse straturi ale societăţii, Mantu se apropie din acest punct de vedere de Caragiale, care l-a preţuit şi de a cărui prietenie s-a bucurat. Numai că unul opera cu mijloacel umorului zdrobitor oferit de cuvânt, iar celălălt cu mijloacele graficii. Ca şi Caragiale, Mantu manifestă simpatie pentru ţărani, ia apărarea celor flămânzi, lipsiţi de drepturile cele mai elementare. El se apleacă asupra lor cu compasiune şi înţelegere. În lucrarea „Solicitudine pentru ţărănime” (Nr. 14/1901), în prim-plan apare un ţăran desculţ, cu hainele rupte, în faţa căruia stă o femeie cu un copil în braţe şi alţi doi în dreapta sa, în picioare. Interiorul casei dezvăluie o sărăcie lucie. La întrebarea femeii „Adus-ai mălai, bărbate? că leşinaţii ăştia de copii nu mai pot de foame”, acesta îi răspunde, arătându-i medaliile de pe piept: „Ce mălai, bre, muiere! Uite mai bine colea şi te bucură! Uite ce dicoraţii mi-a dat alde dom' Kalindroiu!” Starea ostaşilor din armată, mizeria în care ei se zbăteau sunt surprinse în compoziţia „În concediu” (Nr. 23/1901), ce prezintă un oştean îmbrăcat într-o uniformă demnă de plâns. Întrebat de soţie de ce este aşa de „hărtănit”, bărbatul îi răspunde: „Asta-i uniformă după bugetul cel nou, Mitrano”. Ceea ce se remarcă din punct de vedere artistic la grafica satirică publicată de Mantu în paginile „Moftului român” este că ea, mai ales în lucrările din seria a doua a publicaţiei, apare mai elaborată, compoziţiile au claritate, precizie, concizie, incisivitate. Mijloacele folosite nu privesc atât deformările şi exagerările formelor, schimbarea raporturilor dintre părţile trupului personajelor, cât mai ales preocuparea pentru surprinderea specificului unor tipologii, pătrunderea în psihologia personajelor, găsirea acelor elemente plastice care să contureze cât mai sugestiv cadrul de desfăşurare a acţiunii. Chiar şi fără legendele sau textele ce le însoţesc, ele se susţin singure. Linia este mai tăioasă şi valorată, desenul este mai viguros, ceea ce reprezintă un pas înainte pentru perioada când el, la München, va veni în contact cu grafica satirică a lui Lascăr Vorel sau a unor desenatori ca Bruno Paul, Thomas Theodor Heine şi Olaf Gulbransson care colaborau la revistele satirice „Simplizissimus” şi „Jügend”. De altfel şi semnătura lui Mantu va fi întâlnită în anii cât a studiat în capitala Bavariei în revista „Der Komet”, după cum va fi întâlnită şi în paginile unor publicaţii din ţară la care colaborase până la plecarea la München. Autor: Corneliu Stoica
Sursa: Revista de Grafica Satirica
|
Adaugă un comentariu
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius