Picătura de carte. O carte pentru cei care cred că iadul nu există

[altmariusbook]

La Târgul Național de Carte și Revistă Religioasă din anul acesta, printre cărțile mari pe care le-am descoperit în simezele de colecție, una mi-a reconfigurat rezistența sufletească. Ioan Teodorescu scrie „Pelerin prin iadul roșu. Calvarul unui ofițer român în Gulagul sovietic” (Editura Evdokimov/ Fundația George Manu, 2016, 311 pg.). Pentru perspectiva emoțiilor sociale pe care le trăim o astfel de carte este un element de paleativitate sufletească.

Un tânăr sublocotenent din Ploiești cade prizonier, în 22 august 1944, mai ales prin trădarea de către comandantul său, care fuge cu tot ce însemna logistica de comunicare a trupei. Din clipa aceea, viața tânărului se transformă în capitole de condamnare la moarte și învieri repetate. Fiecare dintre lagăre (Troțkoi, Odessa, Mănăstârca- Oranki, Uscioara, Marsanski, Krasnigorski, Gorki, Peresilca, Vorkuta, Kozhkova, Izvescovo, Dneepropetrovsk, Kiev) sunt zbateri concentrice în iadul sovietic. Din nefericire autorul constată că, eliberat după 7 ani de prizonierat și pușcărie de drept comun, revenirea în țară înseamnă un lagăr mai mare. Mai întâi Sighetul- Marmației și Ghencea, apoi România de zi cu zi.

Personaj și creator deopotrivă, Ioan Teodorescu este dovada vie că Dumnezeu este purtătorul de grijă al celor încercați, că prezența Lui în viața omului desăvârșește pe om. Nu vă recomand lectura ci „rugarea” din cartea aceasta. Am înșirat lagărele, nu pot așeza pe iconostasul vederii o întreagă iconografie a valorii umane rezistente la presiunea morții și trădării.

Făcând parte din mare literatură memorialistică legată de al II-lea Război Mondial, în care excelează scrierile lui Radu Mărculescu, amintit de autorul nostru și prefațator, în 1995, al cărții (pp.7- 10), cartea neliniștește. Un soi de durere în suflet după toți ai noștri morți departe, după toată normalitatea călcată în bocancii cotropitorilor- de pământ și de cer, un teasc preaplin de moarte și izbucnind în înviere. Citiți, chiar dacă vă doare! E durerea care vindecă memoria.

                            Părintele Constantin