În primăvara anului 1907, Picasso începe să picteze un tablou care avea să devină piatra de temelie a artei secolului al XX-lea. După cum rezultă din numărul mare de studii şi desene pregătitoare, geneza iconogtafiei a fost una extrem de agitată. La început proiectase o scenă de bordel, pe modelul „tranches de vie”, albastru şi roz, cu reprezentarea dramei umane care dobândea valenţe simbolice, universale. Alături de prostituate trebuia să se afle doi clienţi, un marinar şi un student la Medicină cu un craniu în mână, artistul făcând referire, în mod evident, la stilul „vanitas” al picturii baroce spaniole. Ulterior, cele două figuri masculine dispar şi rămâne doar grupul de nuduri feminine, un subiect ce revine în arta franceză, facând referire la seria de tablouri La scăldat a lui Cezanne.
Pablo Picasso - Domnişoarele din Avignon
Les Demoiselles d’Avignon (cu acest nume este universal cunoscută) este o operă cu un destin straniu. Foarte mult timp a rămas închisă în atelierul autorului. Era o pictură foarte puţin cunoscută, despre care vorbeau doar vizitatorii admişi. A fost prezentată în public la expoziţia organizată de către Andre Salmon, „Art Moderne en France”, la Paris, abia în anul 1916, şi a fost ulterior publicată pentru prima oară în „La Revolution Surealiste”. Intrată în 1920 în colecţia lui Jacques Ducet, a fost expusă din nou, în 1937, pe simezele de la Petit Palais. Cu această ocazie, a fost achiziţionată de către Museum of Modern Art din New York şi prezentată în 1939 la expoziţia Art of Our Time, fiind acceptată definitiv ca piatră de temelie a picturii secolului al XX-lea.
Titlul nu îi aparţine lui Picasso. Numele a fost născocit de Salmon, cu ocazia expoziţiei din 1916, şi nu i-a plăcut niciodată autorului, care de-a lungul vieţii a preferat să o numeascăBordelul filosofic, deoarece scena a avut ca sursă de inspiraţie un bordel din Barcelona, situat în Carrer d’Avinyo.
Nici evaluările tabloului nu sunt unitare. Considerat mult timp un element central al cubismului, astăzi tinde a fi interpretat ca un experiment asupra valorii apotropaice ( valoare referitoare la superstiţia apărării de duhurile rele) a artei, pictorul fiind influenţat de cunoştinţele de „art negre”. Într-adevăr, Picasso a modificat radical pictura, lucrând din nou, mai ales la cele două personaje din partea dreaptă, după vizita la Musee de l’Homme din luna iunie a anului 1907, când a înţeles dintr-odată valoarea magică a sculpturilor africane primitive. „Cred că Les Demoiselles d’Avignon s-a născut în mintea mea în acea zi: nu prin natura formelor, ci pentru că era prima mea pânză de exorcism”, îi spune lui Andre Malraux (este şi perioada în care achiziţionează de la Gery Pieret, secretarul lui Apollinaire, două sculpturi de origine iberică înfaţişând busturi, care, câţiva ani mai târziu, se vor dovedi a fi furate de la Luvru, provocându-i poetului o mulţime de probleme de natură judiciară).
Origine a reflecţiilor formale care au dus la cubism sau talismanul pentru îndepărtarea neliniştilor sexuale ale lui Picasso (pentru deformarea statuetelor „negre” au fost amintite şi efectele sifilisului, pe care le studiase cu câţiva ani înainte la Saint-Lazare), Les Demoiselleseste considerată, fără îndoială, punctul culminant al reflecţiei asupra înclinaţiei antropologice şi formale a statuetelor africane, pe care artistul începe să le colecţioneze. Efectele acestora se recunosc, de asemenea, într-o serie de picturi şi desene realizate în aceeaşi perioadă cu marea pânză. Cu siguranţă, acestea au avut un rol important în evoluţia cubismului.
Reacţia de consternare a primelor persoane care au văzut pânza (prietenii de la Bateau, familia Stein, Kahnweiler) a condus la crearea unei legende care atrăgea mulţi curioşi în atelierul lui Picasso. Printre aceştia s-a aflat şi un tânăr pictor francez care se bucura de o anumită notorietate în cercurile picturii foviste, Georges Braque, care i-a fost prezentat lui Picasso de cătreApollinaire. Braque a rămas profund marcat de noutatea violentă a operei, aceasta exercitând o influenţă aproape imediată asupra picturii sale (unul dintre tablourile realizate în iarna dintre anii 1907 şi 1908, Marele nud, este considerat un fel de replică imediată la Demoiselles), şi a început să-l frecventeze asiduu pe spaniol. Din această asociere a luat naştere cubismul.
Georges Braque - Marele nud
Picasso îşi continuă cercetările asupra unei transformări progresive a formelor în planuri geometrice, utilizând câteva teme (peisaje, nuduri de femei şi naturi moarte) alese dintre cele specifice picturii de şevalet, ca şi cum ar fi încercat să nu distragă atenţia – proprie sau pe cea a spectatorului — de la examinarea radicală a conturului formei pe cale să se nască. Având ca
puncte de referinţă cultura africană şi sensul singular al culorii la Cezanne, încă de la început spaniolul şi francezul identifică suprafeţele cu planurile de culoare, neacordând mare atenţie efectelor luminii (nu mai este nevoie să amintim că Picasso avea straniul obicei de a picta noaptea, la lumină artificială), aşa cum se observă în opere precum Driadă sau Trei femei, şi se concentrează pe o construcţie profund intelectuală a imaginii.
În anul 1908, Braque inaugurează prima expoziţie personală la Galeria Khanweiler, cu câteva peisaje realizate în timpul verii, pe parcursul vizitei la Estaque (peisaj pictat, la vremea sa, şi de Cezanne), care fuseseră refuzate de către juriul Salonului de Toamnă. Cu această ocazie, criticulLouis Vauxcelles (repetând o teorie a lui Matisse, se pare) vorbeşte despre cuburi pentru a defini noul stil, născocind numele care va deveni oficial pentru noul stil de pictură.
Între timp, cei doi prieteni – care, pe măsură ce pictura lor intră în armonie, îşi semnează tablourile doar pe verso, ca şi cum ar fi vrut să-şi ascundă identitatea -, se îndreaptă către o defîniţie tot mai riguroasă a artei comune. Cu naturile moarte, evident inspirate de Cezanne, dimensiunea plastică va fi înlocuită de forme realizate prin intersectarea planurilor. Atenţia asupra structurii conceptuale coerente a compoziţiei pune acum pe planul al doilea influenţa „africană”, dusă până la refuzul seducţiei prin culoare şi prin variaţiile acesteia (au fost critici care au vorbit despre o aşa-zisă „perioadă verde„), şi îl determină pe Picasso să caute rezultate similare celor artistice în sculptură, manifestare care îl va încerca periodic pe parcursul vieţii.
În primăvara anului 1909, Picasso se întoarce pentru câteva luni în Spania, împreună cu Fernande, şi petrece o lungă perioadă la Horta de Ebro, unde mai poposise, cu unsprezece ani înainte, împreună cu Pallares. Aici va realiza o serie de personaje şi portrete. Forma reprezintă acum o intersectare de planuri geometrice, care devin din ce în ce mai neclare (Nud de femeie,expus la New York, în 1911, a fost interpretat ca o scară antiincendiu). Această operaţiune este determinată de dorinţa de a imortaliza pe pânză percepţia cognitivă asupra subiectului, prin prezentarea simultană a mai multor puncte de vedere. Până în acel moment, pictura reprezentase o simplă imitare a realităţii. S-a vorbit adesea în această perioadă, uneori chiar în mod exagerat, despre formele geometrice noneuclidiene, răspândite în perioada lui Montmarte de către Maurice Princet, un matematician amator. Concentrarea asupra dimensiunii conceptuale a operei îl determină pe artist să reducă gama de culori la câteva nuanţe fundamentale, toate aplicate pe un ton ocru, nisipos, căutând să dobândească o nouă concentrare „plastică”, marcată prin intermediul alternanţei dintre suprafeţele pline şi cele goale (care sunt prezente şi în sculptura celebră Bustul lui Fernande), ca şi cum experimentarea unei noi picturi ar fi avut nevoie şi de o revizuire a instrumentelor cu care aceasta este realizată. Prin aceste picturi se defineşte în totalitate „cubismul analitic”, care caracterizează pictura lui Picasso şi a lui Braque, cel puţin până în 1912, şi care îi face pe cei doi artişti să se afirme (mai ales pe cel spaniol) printre cei care, în cursul secolului al XX-lea, asemenea lui Chaplin în domeniul cinematografiei, lui Joyce în literatură, lui Freud şi Einstein în domeniul ştiinţific, au revoluţionat radical atât limbajele, cât şi optica prin care individul putea aprecia rolul său în lume.
sursa: Viaţa şi opera lui Picasso, Adevărul Holding, 2009
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius