Pe la 1830, exista pe Ulița Târgoviștei (actuala Calea Griviței), la încrucișarea cu Ulița Basarabilor (actualul Bulevard Nicolae Titulescu), cam pe locul Pasajului Basarab de astăzi, Bariera Târgoviștei, locul unde se termina partea de apus a Bucureștiului în acel timp.
Dezvoltarea economică și edilitară a zonei din Ulița Târgoviștei cuprinsă între încrucișarea acesteia cu străzile Buzești-Berzei și Bariera Târgoviștei a luat avânt după construirea și inaugurarea în 1872, pe o parte din vasta proprietate a lui Dinicu Golescu, a Gării Târgoviștei (numită mai târziu Gara de Nord).
În acest context se dezvoltă și zona comercială din jurul Pieței și mai târziu a Halei Matache. Apariția acestei piețe este legată atât de prezența în apropiere a Gării de Nord, cât și de preocuparea edililor pentru sistematizarea urbei prin mutarea sau comasarea unor piețe mai vechi apărute în urma Regulamentului Organic. Astfel, Piața Matache este continuatoarea a două piețe, una înființată la 1830 prin Regulamentul Organic la capul Podului Mogoșoaiei (Calea Victoriei de acum), aproximativ pe locul actualului Palat Victoria, și a alteia aflată în apropierea Podului de Pământ (Calea Plevnei de astăzi) pe lângă Biserica Sf. Ștefan (numită și Cuibul cu Barză), unde se adunau tăietorii de lemne și buturugarii (vânzătorii de buturugi pentru foc) și unde, cu timpul, au apărut tot felul de prăvălii și tarabe.
În urma acestei sistematizări, la 1846, pe actualul loc al Pieței Matache a apărut o piață, cunoscută, la acea vreme ca Piața Mică (pentru că terenul pe care se întindea nu era pre mare), Piața Sfântul Ștefan sau Piața Cuibul cu Barză (denumiri preluate de la piața desființată de lângă biserica cu aceste nume, aflată în apropiere) unde își avea dugheana un măcelar, Marin Măcelaru’. În zona acestei piețe existau și două fântâni cu cumpănă: una pe locul în care se află acum statuia doctorului Haralambie Botescu (probabil că bazinul care apare pe cunoscuta ilustrata poștală de la 1900 în fața Halei Matache se găsea pe locul acestei fântâni), alta pe Strada Atelierului, astupată în jurul anului 1900.
În această zonă, pe la 1879, măcelarul Loloescu Matache îşi deschide prăvălie într-un vad bun, chiar pe colțul dintre Galea Griviței (fostă Ulița Târgoviștei) și Strada Buzești. Nicolae Vatamanu, cunoscutul istoric al Bucureștiului de la 1900, care a locuit în apropiere, ne spune despre Matache Măcelaru’ că ”…avea scaunul de măcelărie la intersecția Uliții Târgoviștei (Calea Griviței de azi) cu actuala stradă Buzești, acolo unde altădată era cofetăria Rădulescu, iar acum o librărie” [este vorba despre imobilul în care se găseau librăria I. L. Caragiale și Cinematograful Feroviar].
Pentru a-și convinge clienții de prospețimea mărfii, măcelarul avea obiceiul să tranșeze carnea în văzul acestora pe niște butuci așezați în fața prăvăliei. Fire sociabilă, veselă, dispus să asculte oful clienților și gata mereu să își ofere ajutorul, măcelarul a ajuns în scurt timp un personaj foarte popular, lăsând impresia atât localnicilor, cât și celor aflați în trecere că afacerea lui există acolo din totdeauna. Așa s-a ajuns ca numele măcelarului să se extindă asupra pieței și halei care s-a construit apoi aici, loc de întâlnire al birjarilor, chirigiilor și comercianților care veneau dinspre Târgoviște și alte localități din zonă.
Pentru că era la marginea orașului, piața atrăgea negustori de pretutindeni, de diferite naționalități. Aici întâlneai greci și macedoneni are aducea produse de patiserie, olteni care veneau cu carne de vită, oaie sau pasăre, dar și cu legume și fructe proaspete, turci și bulgari care aduceau dulciuri și băuturi răcoritoare, evreii vindeau haine și mărunțișuri de mercerie.
Deverul mare i-a făcut pe micii negustori să-și deschidă aici prăvălii și birturi, așa cum se găseau și prin alte piețe, și să-și ridice case care aveau, așa cum se obișnuia în acea vreme, prăvălie la parter și locuință la etaj. Practic, toată activitatea din zonă se învârtea în jurul prăvăliei lui Matache Măcelaru’.
La începutul anului 1879, Ministerului de Interne comunică primăriei aprobarea pentru „planul pieței Matache Măcelaru, situată lângă Strada Griviței între stradele Popa Tatu, Berzi și Buzesci” (AN-SMB, fond PMB Tehnic, dosar 19/1879).
În anul 1887 se înființează ”Direcția Lucrărilor Tehnice, care funcționa cu serviciile clădiri, poduri si șosele, salubritate și ape, având grijă de problemele edilitare ale Bucureștiului”. Aceasta este cea care se va ocupa, prin ”Serviciul Tehnic al Comunei”, de întocmirea proiectului pentru Hala Matache.
Frédéric Damé, fondatorul cotidianului L’Indepéndence Roumaine, informează că: ”În 1887 a fost construită pe Calea Griviței, colț cu strada Popa Tatu, o piață acoperită din cărămidă și fier, cu beciuri pentru păstrarea cărnii. Are 268 mp și a costat 58293 fr. În fața acestei piețe sunt vânzători de legume”.
În proiectul inițial s-a ținut seama și de o eventuală extindere a halei, motiv pentru care structura acesteia a fost gândită modular. La 26 februarie 1898, primarul de atunci al Bucureștiului, Constantin F. Robescu, a cerut extinderea halei, cerere pe care Consiliul tehnic din Ministerul de Interne a aprobat-o în ziua de 30 octombrie a aceluiași an, cu condiția ca la construcția care exista deja învelitoarea să fie înlocuită cu alta din tablă de zinc, cea de tablă plumbuită fiind dificil și costisitor de întreținut. Contractul de execuție a extinderii a fost încheiat pe 4 decembrie 1898 cu antreprenorul Ion Nicolau, extinderea fiind terminată în anul 1899.
Hala extinsă consta dintr-o structura metalică simetrică, compusă din trei corpuri identice unite între ele printr-un corp transversal central, prevăzut pe coamă, pe toată lungimea lui, cu un luminator. Structura metalică a fost realizată, după tehnologia din acel timp, din profiluri de oțel îmbinate prin nituire. Pereții laterali, cu mari suprafețe vitrate, erau realizați din lemn, iar învelitoarea din tablă zincată așezată peste un strat de astereală din lemn, vizibil la interior, fixat pe cadrele structurii metalice.
Între anii 1940-1941, pereții laterali din lemn ai halei au fost înlocuiți cu din pereți de zidărie, stâlpii structurii metalice fiind înglobați în zidăria noilor fațade. Halei i s-au adăugat ferestrele cu arcade, un basorelief pe fațadă și alte amenajări exterioare care i-a conferit aspectul cunoscut, pe care l-a avut până la demolarea ei în martie 2013. Construcția metalică a șarpantei a fost păstrată și a rămas vizibilă (la interior).
De-a lungul timpului, Hala ca și Piața Matache Măcelarul a mai purtat și alte nume: Hala Grivița (datorită proximității ce Calea Griviței, așa cum arată planul cadastral din anul 1911), Piața Buzești (în anii socialismului, datorită proximității cu Strada Buzești), Piața Ilie Pintilie (în anii socialismului, nu se cunoaște din care motiv, acesta fiind numele comunistului ucis în timpul grevei ceferiștilor din 1933), iar din anii 1990 Piața Haralambie Botescu, numele distinsului doctor a cărui statuie este în fața ei. Indiferent ce denumire oficială a purtat, bucureștenii au numit-o întotdeauna Piața Matache Măcelarul sau, pe scurt, Piața Matache.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius