Ochiul magic 19-20/2023

[altmariuspress]

Cronicar
România literară nr. 19-20/2023

Ochiul magic 19-20/2023

Putin la academia franceză

https://romanialiterara.com/2023/05/ochiul-magic-19-20-2023/

N-ar fi multe de zis, după douăzeci de ani, dacă ar fi vorba în cele ce urmează despre vizita din 2003 a lui Putin la Academia Franceză, la invitația mai veche lui Maurice Druon, al cărui roman Regii blestemați (tradus și în română) se număra printre preferințele literare ale țarului de la Kremlin. Poate doar discursul de bun-venit rostit de către succesoarea lui Druon, Hélène Carrère d´Encausse, în acea împrejurare: „Academia are, o să vedeți, Domnule Președinte, o lungă tradiție de deschidere față de Rusia și de familiaritate cu geniul ei.“ Într-adevăr, o veche pasiune pentru Rusia, care urcă până în secolul XIX, când academicianul Eugène-Melchior de Vogüé a descoperit că există „l´âme russe“ (aflu dintr-un material din „L’Obs“ de la jumătatea lui februarie, pe care Radu Cosașu, odihnească-se în pace!, n-a mai apucat să-l citească și să mi-l trimită, cum a făcut-o de câțiva ani încoace). Doamna d´Encausse nu este numai actualul „scretar permanent“ al Academiei (ea însăși ține la masculinul formulei), ci și o reputată specialistă în Kremlinologie, disciplină istorică al cărei nume mi se pare că i se datorează. Reputația se datorează cărților ei despre Kremlin, dar mai ales faptului că a anunțat într-o carte din 1978, L´Empire eclaté, sfârșitul Uniunii Sovietice, dar nu l-a prevăzut un deceniu mai târziu, când s-a produs. Consecventă, doamna d’Encausse a declarat, într-un discurs preluat de două importante publicații, că Putin nu e „idiot“ să atace Ucraina și că teoria invadării acesteia este un „mit“. Mot-à-mot! În ce moment? Pe 23 februarie 2022. A doua zi, Putin anunța „operațiunea militară specială“ și bombarda Kievul. Academia nu l-a lăsat singur în rătăcirile lui pe „secretarul permanent“. Romancierul Andreï Makine, rus de origine, este, el, măcar echivoc, când consideră războiul ruso-ucrainean „fratricid“, dar, vorba autorilor materialului, uită să precizeze cine e Cain și cine, Abel. Asta, după ce a pus mereu la îndoială „incredibilele istorii de spioni otrăviți de către rușii înșiși“, calificând asasinatele la comandă drept „fantasmagorii“. Ciudat este că Makine a fost exilat în Siberia de unde a emigrat după răsturnarea regimului comunist, tot așa cum familia doamnei d’Encausse a emigrat din Georgia sovietică după revoluția din 1917. Dominique Fernandez și Danièle Salenave, academicieni și ei, sunt preocupați mai degrabă decât de război de rusobia crescândă, scoțându-l, e drept, pe Putin responsabil de această situație. Reacțiile la aceste luări de poziție n-au întârziat. Unele foarte dure. A fost criticat până și Magul de la Kremlin, care e nelipsit de câteva luni din topurile de carte, cu toate că romanul lui Giuliano da Empoli dezvăluie, în cunoștință de cauză, numeroase derapaje din gândirea și comportamentul lui Putin. O comentatoare a descoperit o anume ambiguitate subiacentă a portretului făcut lui Putin de către „magul de la Kremlin“.

Din nou, despre umanioare

Mă bucur să aflu, dintr-un articol al lui Sever Voinescu din „Dilema veche“ (27 aprilie-3 mai), frumos intitulat Recuperarea sufletului pierdut al universităților, că Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a lansat „o propunere pentru redefinirea ideii de universitate“ sub titlul „Platforma umanistă“ (https://news.ubbcluj.ro/ubb.). Citez din articol: „Inițiatorii Reformei spun că «diminuarea rolului științelor umaniste în contextul puternicei evoluții tehnologice poate avea influențe nefaste, precum: o cunoaștere deficitară a omului și a binelui public, cu consecințe asupra bunăstării acestuia, dezvoltării armonioase a societății, inclusiv asupra protejării identităților colective și naționale și a patrimoniilor culturale; riscul formării de specialiști fără orizont cultural adecvat (cu excepția situației în care acesta reprezintă o preocupare personală), cu consecințe asupra utilizării potențialului profesional, a dezvoltării continue și a existenței unui mindset (auto)reflexiv, constructiv și colaborativ, nu rigid și conflictual; dezvoltarea unor tehnologii riscante pentru om și societate, spre exemplu, accesul diferențiat la tehnologie [care] poate genera discriminare, inegalități, dezechilibrări democratice, iar revoluțiile industriale/tehnologice [pot rămâne] fără o dimensiune umanistă [care] implică riscuri la nivelul societă ții și al naturii (vezi schimbările climatice); redu ce rea rolului activ al universității – prin diminuarea atitudinilor reflexive și autoreflexive – în dinamica și dezvoltarea societății».“ Am pus eu însumi de multe ori problema umanioarelor (îmi pare bine că Sever Voinescu folosește și el acest termen discreditat sub raport științific și omis din DEX!), fără desigur amploarea motivelor și a consecințelor identificate de „Platforma umanistă“ a UBB, la care au colaborat numeroși profesori de la Filosofie, Filologie, Limbi Străine, Istorie, Drept, Teatru&Film, Teologie (toate cele patru), Geografie, Chimie, Matematică și Sport. Încep să sper că necesara (obligatoria!) recuperare a sufletului pierdut al universității românești (și, de ce nu, și a sufletului școlii românești de toate gradele, care doar așa ar putea redeveni o școală de cultură generală) va putea fi cineva o țintă a legislatorilor. (N.M.)

„Toate acestea are loc…“

Cu acest dezacord și-a început o reporteriță de la Realitatea TV comentariul la hotărîrea Guvernului de a face economii la buget prin desființarea unor funcții administrative și prin tăieri de salarii și de pensii speciale. (Ar fi bine dacă domnișoara cu pricina și destui dintre colegii și colegele ei de meserie și-ar supraveghea exprimarea, nu de alta, dar ca nu cumva Guvernul să fie nevoit să extindă și la privat lista cu pricina, care ar urma, vorba lui Ciolacu, să-i cuprindă pe cei răi, nu pe cei buni, chiar dacă nu suntem siguri ce soartă li se rezervă greșiților noștri întru gramatică și vocabular.) Cât privește amenințările cu pricina, ele nu-i mai sperie de mult pe marii bugetari, cei vreo 19.000 care au salarii mai mari decât președintele țării, nici pe cei, încă și mai numeroși, care au fost numiți politic sau în funcție de gradul de rudenie, în fine, nici pe cei din primării, ministere, parlament, companii, care au imunitate politică. Dovadă stă faptul că primii vizați sunt funcționarii de la Poșta Română. N-am idee cât câștigă un poștaș, dar presupun că nu beneficiază de lefurile faraminoase din instituțiile la care mă refer. Crede cineva, apoi, că rechizitele, benzina pentru deplasarea automobilelor, apa minerală sau cafeaua de protocol și alte mărunțișuri ca acestea vor aduce sume semnificative la bugetul statului? Cum ar aduce renunțarea la pensiile speciale. Lasă că e imoral să umbli la asemenea nimicuri, când un meniu complet la cantina Parlamentului îi costă pe beneficiarii (de mâine sau chiar de azi) ai acestor pensii suma exorbitantă de 24 de lei. Curată economie politică! Din păcate, nu și una reală.

P.S. Ultima oră: ministrul Justiției a semnat un ordin care (atenție!) mărește cu 25% salariile și pensiile magistraților. Vorba unui economist: guvernanții noștri sunt foarte buni, de vreme ce numai ei sunt în stare să adopte măsuri pe care doar ei le înțeleg.