altmarius

cultură şi spiritualitate

history-jpg

http://www.radiomures.ro/stiri/oameni-fapte-7-august-2.html

Este cea de-a 219-a zi a lui 2017. Au rămas 146 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:10 şi va apune la ora 20:44.

- Astăzi este Ziua Naţională a Republicii Côte D’Ivoire, unde se aniversează proclamarea independenţei din 1960. E şi Ziua Naţională a Insulelor Cook, aniversarea Zilei Constituţiei din 1965 (care se marchează în prima zi de luni din august). Insulele Cook (15 insule aflate în Pacificul de Sud) sunt, din punct de vedere politic, o republică parlamentară, asociată, ca stat liber, cu Noua Zeelandă. Tot azi este Ziua Naţională a Jamaicăi, unde se aniversează independenţa faţă de Marea Britanie, care a avut loc într-o zi de luni, la data de 6 august 1962. Sărbatoarea se ţine în prima zi de luni din august.

- În 7/8 august 1588 flota spaniolă (supranumită „Invincibila Armada”), trimisă de regele Filip al II-lea să cucerească Anglia, a fost înfrântă de flota engleză condusă de amiralul Charles Howard. La 7 august 1782 preşedintele american George Washington înființa „Insigna de Merit Militar”, destinată decorării soldaților răniți pe câmpul de luptă, decorație devenită ulterior „Inima Purpurie”. În anul 1858 reprezentanţii celor şapte puteri europene (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia şi Imperiul Otoman) semnau Convenţia de la Paris, potrivit căreia Ţările Române urmau să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprii, rămânând sub suzeranitatea Porţii Otomane. Convenţia a devenit legea fundamentală a ţării până în 1864 şi prevedea un regim parlamentar și censitar, desființându-se privilegiile marii boierimi.

- La 7 august 1864 s-a înfiinţat Primăria oraşului Bucureşti, după modelul francez, prin aplicarea noii legi comunale, iar în 1866 compania engleză „John Trevor Barclay şi John Staniforth” a început construcţia căii ferate Bucureşti-Giurgiu, primul drum de fier din România. În 1908 în localitatea austriacă Willendorf a fost descoperită statuia din calcar denumită ulterior „Venus din Willendorf”, o sculptură datată în perioada 25.000 – 22 î.Hr., în paleoliticul superior. Pe 7 august 1970 s-a inaugurat „Casa Dosoftei” din Iaşi, care adăpostește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii din amintita urbe, iar în anul 1956 a avut loc accidentul din oraşul columbian Cali, unde un convoi militar ce transporta combustibil, muniție și explozibil a explodat în plin centrul localităţii, omorând 1.200 de persoane.

- În anul 1985 a fost adoptat Tratatul de denuclearizare a Pacificului de Sud, cunoscut şi ca „Tratatul de la Rarotonga” (după numele insulei aparţinând Noii Zeelande), document care a intrat în vigoare la 11 decembrie 1986. În ziua de 7 august 1990 apărea Legea de reorganizare a unităţilor de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, primul act normativ cu care a început reforma economică postcomunistă din România. În anul 1998 au avut loc atentatele teroriste cu bombe asupra ambasadelor americane din Nairobi (Kenya) şi Dar-es-Salaam (Tanzania), soldate cu 257 de morţi şi 5.500 de persoane rănite.

- În 7 august s-au născut: geograful german Carl Ritter (1779); pictorul german Emil Nolde (1867); dansatoarea olandeză Mata Hari, spioană a Germaniei în Primul Război Mondial (1876); fizicianul francez Léon Nicolas Brillouin (1889); antropologul englez Seymour Louis Bazett Leakey (1903); arhitectul american Philip Johnson (1906); dirijorul român Theodor Cosma (1910); scriitorul japonez Ryōtarō Shiba (1923); fizicianul american John Cromwell Mather, laureat Nobel (1946); economistul român Radu Graţian Ghețea (1949); cântăreţul britanic Bruce Dickinson, solist vocal al formației rock „Iron Maiden” (1958); actorul american David Duchovny (1960); informaticianul și omul de afaceri american Jimmy Wales (1966); cântăreața americană Dana Dawson (1974) şi actrița americană Charlize Theron, originară din Africa de Sud, câștigătoare a Premiului Oscar (1975).

- La 7 august au murit: biologul german Andreas Sigismund Marggraf (1782); inventatorul francez Joseph Marie Charles, supranumit Jacquard, „părintele” primului război de ţesut semi-automat (1834); chimistul și mineralogul suedez Jöns Jakob Berzelius, inventator al notației chimice moderne şi descoperitor al unor elemente chimice (1848); ţăranul autodidact român Gheorghe Cârțan (cunoscut şi ca „badea” Cârţan), luptător pentru eliberarea românilor din Transilvania (1911); actorul și regizorul rus de teatru Konstantin Stanislavski (1938); scriitorul indian Rabindranath Tagore, câştigător al Premiului Nobel (1941); comicul american Oliver Hardy, care, împreună cu Stan Laurel, a format celebrul cuplu „Stan şi Bran” în lumea cinematografiei (1957); criptologul american Herbert Osborne Yardley (1958); compozitorul român Nicolae Brânzeu (1983); prozatorul şi publicistul român Vasile Spoială (1993); scriitoarea britanică Brigid Brophy (1995); scriitorul, ziaristul şi pictorul naiv român Petru Vintilă (2002); cântăreața română de muzică folk Tatiana Stepa (2009); actorul francez de film Bruno Cremer (2010); agenta secretă australiană Nancy Wake (2011); jurnalista italiană de modă Anna Piaggi (2012); actorul român Aurel Cioranu (2014); muzicologul român Nicolae Costin (2016) şi antrenorul român de atletism Nicolae Mărăşescu (2016).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor