altmarius

cultură şi spiritualitate

Calendar cultural SRR - 8 august 2017

Calendar  8 August 2017

 

Pe 8 august 1949 Bhutan, ţara dragonilor devine o monarhie independentă, deşi mereu legată de mişcările şi pretenţiile politice ale vecinilor săi mai puternici, Tibet, India şi China. Cultura locului, un melanj interesant între originile populaţiei locale, cu influenţe puternici tibetane, mongole şi birmanze, pune accentul pe locul religiei budiste în definirea unei identităţi de grup. "În regatul dragonului tunetului, înconjurat de lemn de santal, protectorul învăţăturilor sistemului dual face ca pământul să fie din ce din ce în ce mai generos cu cei care îl lucrează, în timp ce natura umană neschimbată respectă învăţăturile budimului; fie ca soarele păcii şi al fericirii să vegheze mereu asupra oamenilor.", spune una dintre cele mai cunoscute mantre din Bhutan. Într-adevăr budismul a fost cea mai puternică influenţă în zonă, religie de stat şi de asemenea de multe ori motivul pentru războaiele civile din zonă. Unul dintre multele regate independente din Himalaya, Bhutan trăieşte la interferanţa dintre India şi China, cu care de altfel au existat numeroase confruntări în secolul XX. După câştigarea independenţei, de altfel un joc strategic între India şi China, Bhutan a reuşit să îşi asigure o relativă independenţă faţă de acestea prin investiţia masivă în infrastrucrură şi economie.


Pe 8 august 1809 70 de discipoli al lui Gaon din Vilnius ajung în Israel. Una dintre cele mai influente autorităţi rabinice din Evul Mediu până astăzi, a pus bazele numeroaselor şcoli de studiu, prin influenţa pe o are asupra elevilor săi. Principalul său discipol Chaim Voloşin fondează prima yeshova în oraşul Volozchin din Belarus, una dintre şcolile ce revoluţionează studiul Torei. a cărei influenţe sunt încă simţite de evreii ortodocşi. Conform dorinţelor lui Vilna Gaon trei grupuri ale discipolilor săi, împreună cu familiile, peste 500 de oameni se întorc în Israel între 1808 şi 1812, migraţie considerată a fi începutul istoriei moderne a Israelului. Pelegrinii se stabilesc iniţial în Safed, din cauză că autorităţile musulmane din Ierusalin interzic stabilirea evreilor aşkenazi în oraş, dar după numeroasele calamităţi din aceasă zonă, inclusiv epidemii şi curmeure, majoritatea se mută în Ierusalim. Gaon rămâne una dintre cee mai cunoscute autorităţi ale evreilor non hasidici din ultimele secole şi una dintre principalele autorităţi rabinice ale Evului Mediu, numărându-se de asemenea printre principalii teoreticieni ai matematicii în perioadă.

foto: cia.gov

Dana Dolghin

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor