NU GHILOTINAŢI PRESA!

[VOICAN MARIN]

Z I A R I S T U L

Un Iepure isteţ, patron la un ziar,
Primea scrisori din ţară, multe…
Cinstit cum era, se străduia-n zadar
Pe bieţii nevoiaşi ca să-i ajute.

De el vestea s-a dus că-i opozant,
Şi Corbul, care pe-atunci conducea
Destinele ţinutului, fiind informat,
Pe Iepure de grabă la el îl chemat.

La o recepţie fastuoasă…un regal.
Pe Iepurele distins l-a tratat deosebit:
A fost prezentat de Papagal, şambelan,
La meseni, şi cu tâlc le-a povestit:

“Aveţi onoarea să cunoaşteţi un domn
Ce-i oaspete de seamă la palat;
Care scrie minunat; doar lui îi datorăm
Că putem şti ce-n ţară s-a-ntâmplat...

Aleargă-n tot ţinutul, odihnă n-are:
E pătruns de idealuri mari, e vizionar;
Preamăritul Corb, cu deosebită onoare,
Vrea să-l asculte ce-mi scrie la ziar….

Stimate domn, vă rog să mă urmaţi!
E timpul, majestatea Sa nu poate aştepta;
Sunt atâţi ce-au solicitat - dintre invitaţi -
Să fie primiţi la Rege, a-l informa.”

Pe-o creangă de alun, unde se uscase,
Măritul Corb…se scărmăna în cioc,
Când ziaristul în faţă i se-arătase;
Din cap a dat, ca semn, să ia un loc.

Când l-a văzut pe Iepure ce urechi are,
Cu ce ochi mari la el smerit priveşte,
A respirat adânc, îl cam jena o nare,
A croncănit viclean, ca unul ce tuşeşte…

L-a măsurat îndelung cu ochiul lui cel bun;
Un gând l-a fulgerat: ” Ce bine-i îmbrăcat!
Îmi place blana lui, covor dacă mi-o pun…
Ce liniştea o să am; ţinutul vreau să-l ţin

În libertate şi pace. Dar, poate va-nţelege,
Că prost nu pare… din câte l-am citit;
Sub piele-mi vrea să intre, se-nţelege?
Dacă asta pofteşte, va fi şi el bine plătit.”

- Bun venit, stimate domn! E o plăcere
Să te am la palatul meu… Sunt onorat!
- Asemenea. Vă spun: e ca o mângâiere
Că un ziarist ca mine…, mai este invitat?!

De n-aţi aflat?…vă spun din gura mea:
Eu v-am criticat aspru şi-am arătat…
Că ţara ce-o conduceţi, e vai de ea!
Nu afirm că sunteţi singur vinovat;

De-aţi cunoaşte cât plâng supuşii tăi,
Iar pe lingăi îi ţineţi la palat să stea?…
E timpul, maiestate, mai uitaţi-vă la noi:
De n-am munci şi chinui, nu aţi putea

Să staţi în lux, să cheltuiţi averi trudite,
Şi slugi făţarnice în preajmă n-aţi avea.
Aţi greşit când m-aţi chemat! Miroase
A făcătură proastă…cu iz de mahala.

Dacă-n suflet mai păstraţ... căci aţi jurat
Că toţi vă suntem fii? Timp mai aveţi
Să-i lichidaţi pe cei ce ne-au trădat;
Poporu-aşteaptă minunea să-o făceţi.

- Îmi place cum vorbeşti! Demult am ştiut
Că mulţi m-ar vinde şi m-ar alunga…
De-aceea îi las în voia lor. Vai, un cuţit ...
În neagră noaptea, în piept mi-ar împlânta.

Cum pot să-i mulţumesc pe toţi săracii tăi?!
Recunoscători n-or fi, şi nu au fost nicicând.
Sunt mulţi ce m-ar strivi. O, îi simt, sunt răi…
De tine nu mă tem. Nu poţi avea acelaşi gând,

Ca viaţa să mi-o curmi? Şi, ce ai câştiga? Spune!
Priveşte-i!… Abia aşteaptă un semn să le fac,
Şi s-ar ospăta din tine, le-ar fi destul de bine...
( M-ar scăpa pe mine) Ce chef ar face la conac!…

Politica e grea şi, n-ai s-o-nveţi scriind, amice!
Priveşte! Locul meu…câţi poftesc să mi-l ia?
Prea-i scump ciolanul, oricare vrea s-apuce
Din carnea lui, să se-nfrupte. Ei nu pot renunţa

La tot ce au şi, recunosc: le-am oferit destul…
Să-i satur. Nu e cu putinţă. Vor să le dau întruna,
Să aibă şi mai mult, să strângă… ca-n pătul;
Ah! ei mila nu-o cunosc când unul întinde mâna.

Sunt bătrân, n-ai observat?…dar istoria îmi place,
Şi cred, între scoarţele ei va fi şi locul meu;
Totuşi, de vrei amice?...propunere ţi-aş face:
Mai lasă baricada şi…vino unde sunt eu!

Hei! nu simţi că ai obosit şi nu câştigi nimic?
De ce să ai o viaţă plină de zbucium? Spune!
O porţie în plus, dar ia aminte: un înzecit câştig
Te-ar ridica pe loc. Amice, te-aş scote-n lume.

- Oferta-i generoasă…, dar nu o pot primi!
De ce v-aş mulţumi? Ar fi o palmă dureroasă
Pentru cei mulţi şi obidiţi. Ce groaznic i-aş lovi…
Înălţime! Vă rog…lăsaţi-mă să plec acasă.

- Eşti liber..., fă cum vrei. Poţi scrie după plac,
Dar, grijă ai! Nu încerca să mai jigneşti pe cumva…
Pândit sunt şi eu; nu-i prea uşor să trăiesc la palat...
De-ţi pierde capul, n-am să te mai pot salva.

* * * * * * *

Văd lampa aprinsă, ziaristul meu acum citeşte,
Ş-i atâta de târziu, iată zorile se-arată-n geam...
De câte nopţi nu doarme? Mereu îşi ciuleşte
Urechile. Ce bun ziar avea!… când îl citeam.

Marin Voican-Ghioroiu