Bilanț de etapă
Am ajuns cu bine, după 11 episoade, la finalul primului sezon al emisiunii România literară TV, un proiect cultural nou, inițiat de Uniunea Scriitorilor, prin revista România literară. Ce-ar fi de zis acum, în acest moment de bilanț? În primul rând, ne bucurăm pur și simplu că emisiunea există și că, în sfârșit, scriitorii români, care stăteau în umbră, au căpătat chip într-un program al lor, fie și așa modest, 45 de minute săptămânal, fără mare audiență. E în folosul tuturor, al autorilor de literatură de astăzi, al cititorilor și al societății noastre în totalitate, care, deși uneori pare să nu realizeze aceasta, e mult mai săracă dacă ignoră literatura română de valoare.
Apoi, bineînțeles, sunt de adresat mulțumiri Televiziunii Române, care ne-a acceptat proiectul, care ni s-a alăturat și a avut un rol determinant în realizarea acestui demers cultural prețios, credem noi.
În fine, e firesc să le mulțumim și scriitorilor care, prin participarea lor la emisiune, au dat substanță intențiilor noastre. Lista e considerabilă, sunt 40 de scriitori și se cuvine să-i numim: Gabriela Adameșteanu, Adriana Babeți, Ana Blandiana, Gabriela Gheorghișor, Andrea H. Hedeș, Marta Petreu, Markó Béla, Leo Butnaru, Liviu Capșa, Alexandru Călinescu, Andrei Cornea, Dan Cristea, Vasile Dan, Marian Drăghici, Mihai Firică, Horia Gârbea, Adrian Alui Gheorghe, Ioan Holban, Ion Bogdan Lefter, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Ioan T. Morar, Ion Mureșan, Andrei Novac, Horia-Roman Patapievici, Cristian Pătrășconiu, Ovidiu Pecican, Ion Pop, Vasile Popovici, Nicolae Prelipceanu, Vasile Spiridon, Dan Stanca, Liviu Ioan Stoiciu, Florin Toma, Cosmin-Andrei Tudor, Lucian Vasiliu, Răzvan Voncu, Varujan Vosganian, Mihai Zamfir și autorul acestei note. Simpla însumare a acestor nume demonstrează convingător că ne-am străduit să slujim ideea cu care am pornit la drum, aceea de a face din România literară Tv o oglindă pentru ceea ce se întâmplă semnificativ în literatura română actuală.
Ce avem de gând, dacă acest prim sezon al României literare Tv nu va rămâne și singurul?
Neapărat vom căuta să îmbunătățim emisiunea. Îi observăm scăderile, știm că e perfectibilă. Vor fi modificări de conținut, dar vor fi și modificări de structură, de format al emisiunii. Și, mai cu seamă, vom căuta să lărgim cercul celor invitați să fie parte din proiectul nostru vizual, astfel încât să cuprindem, așa cum am vrea, toată geografia noastră și toate generațiile de creatori. Ne dorim ca România literară Tv să fie o casă primitoare pentru scriitorii români de valoare, un loc unde literatura română de astăzi se vede, se ascultă, pentru ca, în final, și acesta e țelul principal, să fie și citită. Dacă vor exista mai mulți cititori, mai mulți oameni atenți la literatura română, pasionați de literatura română, atunci, negreșit, lumea românească va fi în câștig. (Gabriel Chifu)
La pas prin București
Cine pornește la pas prin București într-o zi de weekend ce descoperă? Capitala, în centrul său istoric, a fost croită strâmt, înghesuit, duce lipsă de mari piețe publice, acele spații pietonale largi, primitoare, în care lumea să se adune, să se relaxeze, să petreacă, așa cum se întâmplă în alte orașe, la Timișoara, cu piețele sale restaurate, Piața Unirii, Piața Libertății și Piața Revoluției, sau la Oradea, sau la Cluj, sau la Craiova, sau la Alba Iulia, în Cetate. Calea Victoriei, emblematica arteră, și atunci când se închide pentru traficul auto, rămâne un loc prin care doar treci, nu unul în care te oprești. O zonă efervescentă există, totuși, Centrul Vechi, cu localurile sale multe și pestrițe, amestec de bun-gust și improvizație, de strălucire și fake. Păcat că reparațiile care s-au făcut (de pildă, pavajul străduțelor, dar și unele fațade de clădiri) au fost, adesea, grăbite, superficiale și fără o viziune coerentă, unificatoare privind cartierul în întregul său. Sigur, există și excepții fericite: cum ar fi librăria Cărturești Carusel. Aceasta, prețios lucru, îndeamnă la un popas cultural, ceea ce înseamnă foarte mult, căci dimensiunea culturală a centrului Bucureștiului e una modestă, predominante fiind restaurantele, barurile, cârciumile.
Și dacă e să vorbim despre oaze pline de farmec din București: acestea există, le poți descoperi, dacă ești atent. Trebuie însă să le cauți cu multă străduință, ele sunt izolate, mascate de prea numeroasele părți de oraș lăsate de izbeliște. Într-o plimbare prin București, duminica, atunci când e mai respirabil, ai surpriza plăcută să zărești acele clădiri, în general vechi, interbelice sau și mai de demult, care au fost renovate. Aici una, dincolo alta. Puține, foarte puține în comparație cu cele care se află într-o stare jalnică. Însă, odată refăcute, edificiile acestea se dovedesc a fi veritabile comori urbane. Au atâta frumusețe, atâta personalitate arhitectonică, atâta armonie a formelor încât, privindu-le, nu-ți vine să crezi cum de fuseseră lăsate să se degradeze: le compari cu niște Cenușărese îmbrăcate deodată în rochie de bal.
În fine, o observație pentru edilii Bucureștiului, care, nu rareori, ne dau impresia că sunt surzi și orbi: ni se pare inacceptabil ca rondul central din Piața Universității, acela de la kilometrul zero, unde este așezată statuia lui Ion C. Brătianu, să aibă, acum, la începutul verii, iarba complet pârjolită. Chiar nu e în stare municipalitatea să întrețină o suprafață de gazon verde pe câteva zeci de metri pătrați, în centrul centrului țării? Penibil! (Gabriel Chifu)
Din revistele literare – editoriale
Editorialul din numărul 5 al revistei VIAȚA ROMÂNEASCĂ se intitulează „Progres fără conservațiune“ și e semnat, firesc, de redactorul-șef al revistei, Nicolae Prelipceanu, unul din cei mai valoroși poeți români de astăzi și, deopotrivă, un admirabil publicist. Iată-l vorbind aici despre sărăcirea accentuată pe care o cunoaște limba română vorbită în zilele noastre: „Evoluția limbii urmează evoluția lumii din spațiul care o vorbește, așa cum spune legea Haeckel (ontogeneza care repetă filogeneza) despre cu totul altceva. Cum orice pas înainte e un progres, faptul că nu mai spunem «avem doar o viață», ci «avem decât o viață» trebuie să ni se pară un progres? Sau faptul că ar trebui să spunem (dacă am fi în situație) «eu ca și ministru», în loc de «eu, ca ministru» o fi tot un progres? Dar progres sau regres, acesta e modul în care evoluează limba română și, conform unui vechi principiu general acceptat, strada va impune până la urmă limba vorbită și, ceea ce e mai rău, și pe cea scrisă.“
În revista STEAUA nr. 5, am citit cu interes editorialul despre mutația valorilor, semnat de Ovidiu Pecican, directorul publicației, cel care a reușit să deschidă revista, transformând-o într-una din cele mai bune periodice literare din țară: „Intuitiv – deocamdată, nu și statistic –, se poate constata că în cultura noastră unii susțin pe mai departe cultura generală, profesionalismul creator și criteriologia estetică, fiind contestați – nu rareori în mod vehement – de cei care se declară adepții redistribuirii rolurilor sociale, ai egalitarismului în creație și ai abolirii centralității esteticului. În această acțiune contestatară, cu accente de atac la persoană și cu mize nu întotdeauna generoase, ci vizând vechea practică a lui «ridică-te tu să mă așez eu!», se reciclează ideologii care și-au dovedit failibilitatea, dar care, în lipsa altora mai adaptate la noile condiții ale vieții, par să nu-și fi epuizat integral credibilitatea. (…) Deocamdată, la noi, dincolo de confruntarea datorată conflictului între generații și dorinței de afirmare socială, mutația valorilor ca răspuns la noile provocări, fie și indirect ori deviată spre interpretări recente la susțineri mai vechi, nu poate scăpa observatorilor. Lume globală, răspunsuri personale…“ (Cronicar)
Ce ne arată un calcul simplu
Nu trebuie să fii obsedat de aritmetică pentru a-ți veni mereu în minte un anumit calcul, când te gândești la soarta cărții românești și a lecturii la noi. Și anume: există în țara noastră aproximativ 2.500 de membri ai Uniunii Scriitorilor. Pe lângă aceștia, sunt și alte mii de oameni, sigur mai numeroși decât cei din prima categorie, care scriu și publică diverse volume de literatură. Dacă toți aceștia n-ar fi doar autori de literatură, ci și cumpărători și cititori de literatură română, atunci, în chip evident, tirajele obișnuite ale cărților românești, care arareori depășesc 1.000 de exemplare, s-ar epuiza instantaneu. La fel și tirajele revistelor literare. (Numărul celor care s-ar cuveni să cumpere și să citească beletristică românească ar crește considerabil, dacă i-am adăuga pe profesorii de limba română din țară și pe studenții la Litere!)
În realitate însă, din nefericire, lucrurile nu se petrec așa. Cărțile, nici măcar cele foarte bune, nu se vând și nu se citesc. Exista o anecdotă care spune că organizația de breaslă este Uniunea Scriitorilor, nu Uniunea Cititorilor. Se pare că nu e doar o glumă răutăcioasă: mulți dintre cei care scriu doar scriu și publică, nu și citesc. Sau se citesc numai pe ei înșiși. Cu maximă încântare de sine și fără pic de interes să vadă ce altceva se mai întâmplă prin universul compunerilor literare. Sunt auto-centrați, își sunt suficienți lor înșiși. Reiese că, dacă s-ar înființa o organizație a cititorilor, ea ar cuprinde, paradoxal, mai puțini membri decât organizația celor care se ocupă cu scrisul. Aceasta fiind starea de fapt, viața literară nu are cum să decurgă normal și, cel puțin pe termen scurt, nici nu putem spera într-un viitor luminos pentru literatura română. (Cronicar)
Câteva precizări din partea departamentului de programe al USR
Aceste câteva precizări reprezintă un răspuns la nemulțumirea unei poete care reclama faptul că n-a fost invitată să citească la Gala Poeziei, desfășurată anual la Alba Iulia. Ce comentariu ar fi de făcut? De obicei, creatorii de literatură, știm, sunt vanitoși, au un ego pronunțat și au despre propria persoană o părere mult mai bună decât a celor din jur. Tocmai fiindcă cunoaștem firea specială a scriitorilor, echipa care organizează programele Uniunii Scriitorilor caută să deruleze toate aceste (numeroase!) manifestări literare după reguli cât mai temeinice, convinsă că, altfel, totul ar sfârși în arbitrar și în contestații fără număr și și-ar pierde relevanța. În cazul Galei, selecția poeților participanți se face după voturile primite de ei din partea unui număr de 17 critici de poezie, dintre cei mai competenți și activi: Dan Cristea, Gabriel Coșoveanu, Gabriela Gheorghișor, Andrea H. Hedeș, Ioan Holban, Adrian Lesenciuc, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Nicolae Oprea, Irina Petraș, Vasile Spiridon, Alex Ștefănescu, Cornel Ungureanu, Răzvan Voncu și Mihai Zamfir. Anul acesta, criticii au luat parte la un sondaj în care li s-a solicitat să aleagă/să nominalizeze zece poeți români de astăzi, pe care-i consideră cei mai valoroși. În ordinea descrescătoare a opțiunilor, se întocmește lista. Există retrageri, dintr-un motiv sau altul, și atunci, evident, lista se completează cu următoarele nume. Criteriul valoric, așadar, primează. Deși, inițial, Gala chiar se numea Lista lui Manolescu, totuși, participarea poeților la acest eveniment poetic nu e dată de gustul unui singur om, ci reprezintă rezultanta mai multor păreri ale unor critici respectați. Însă, e normal, selecționerul Galei, Nicolae Manolescu, are un cuvânt de spus în componența finală a grupului celor invitați pe scenă, făcând loc câtorva nume de poeți pe care îi apreciază și care nu se calificaseră (mai ales, tinerii poeți beneficiază de o discriminare pozitivă, primind un bonus de încurajare). Așa se desfășoară Gala, după aceste reguli, o metodă mai bună de triere n-a fost găsită. Facem aceste precizări, deși bănuim că nu-i vom convinge pe cei care nu doresc să fie convinși: oricât de vădit ar fi adevărul, ei nu-l vor auzi și vor rămâne fixați în sentimentele lor negative intense.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius