Efectul de ecou
Și noi, redactorii României literare, deși ne străduim să ne facem datoria cât mai corect cu putință, și conducerea Uniunii Scriitorilor suntem supuși neîncetat la felurite atacuri, profund nedrepte, prin absurditatea acuzelor . De aceea ne bucurăm când putem să citim în presa noastră culturală opinii ale unor scriitori care înfățișează cu onestitate, în cunoștință de cauză, nedeformat și, am adăuga, cu mult curaj activitatea desfășurată de Uniunea Scriitorilor în favoarea membrilor săi. Suntem și mai bucuroși când asemenea judecăți aparțin unor scriitori de valoare, așa cum este Liviu Ioan Stoiciu, care s-a dovedit a fi un apărător fervent și consecvent al instituției noastre de breaslă. În numărul 2 din EXPRES CULTURAL, revista ieșeană unde deține o rubrică permanentă, Liviu Ioan Stoiciu pune încă o dată în discuție starea Uniunii Scriitorilor și face un bilanț favorabil al prezenței acestei instituții vitale pentru literatura română și slujitorii ei: „Ce s-ar face scriitorii (cu sau fără posteritate) ajunși la capăt de drum fără Uniunea Scriitorilor în asemenea vremuri, în care «poporul» nu le apreciază valoarea? Apropo de Uniunea Scriitorilor. Slavă cerului, n-am mai auzit nimic de cei ce au contestat în justiție însăși existența ei (au pierdut pe linie până acum alte zeci de procese, cu prețul unor uriașe cheltuieli și pagube de imagine), la ce le-o fi folosind lor eventuala distrugere a Uniunii? Între 15 martie – 2 aprilie 2023 vor avea loc alegeri, cu voturi ale membrilor Uniunii Scriitorilor la Adunarea Generală a Filialei din care face fiecare parte (vot separat pentru alegerea președintelui Uniunii Scriitorilor, pentru alegerea președintelui filialei, pentru alegerea comitetului de conducere al filialei; conform statutului actual al Uniunii Scriitorilor, președinții aleși ai filialelor compun Consiliul Uniunii, alături de președintele ales al Uniunii și echipa sa; și, acolo unde filialele au peste 150 de membri, e aleasă încă o persoană pentru a intra în componența Consiliului Uniunii). În ultimii cinci ani, Uniunea Scriitorilor (nu scriu prescurtat USR, să nu se confunde cu partidul de rău-augur USR), cu Nicolae Manolescu președinte (cu prim-vicepreședinte Varujan Vosganian și actualii directori ai săi: Gabriel Chifu, consilier, după ce s-a retras din funcția de vicepreședinte; director de imagine Horia Gârbea, după ce s-a retras Daniel Cristea-Enache; director unic de programe pe plan intern și extern Răzvan Voncu, după ce a plecat Sorin Lavric; director economic Steluța Pahonțu și director administrativ Dragoș Ursache) a funcționat nesperat de bine. Uniunea Scriitorilor e stabilă, «vie», «în slujba» membrilor ei. Și nu i-a fost ușor, după ce a renunțat la sediul «istoric» din Casa Monteoru (devenit o povară, statul nedorind să se implice în repararea clădirii de patrimoniu și Uniunea negăsind sponsori, «fonduri atrase», pentru întreținere; noul sediu e în anexele Casei Vernescu, recondiționate, recompartimentate, aici sunt și sedii ale unor reviste ale Uniunii Scriitorilor). După ce n-a reușit să adune banii pe taxa de timbru literar (Uniunea fiind astfel lipsită de o importantă resursă de bani; deși cei ce au contestat timbrul literar în justiție au pierdut procesele și ar fi trebuit să plătească, după vechea lege; doar Humanitas se respectă), iar Hotelul Uniunii Scriitorilor din Căderea Bastiliei și cazinoul din Casa Vernescu, în ultimii ani cu pandemie au adus bani puțini în vistieria Uniunii… Ce s-ar face, întrebam, scriitorii fără Uniunea lor? Cei ajunși la pensie au parte de jumătate de pensie în plus (cei ce au pensii mari, jumătatea de pensie în plus nu poate depăși două salarii minime). Sunt, la zi, 124 de beneficiari ai indemnizației de merit (inițial erau o sută; indemnizație primită după vârsta de 60 de ani, Comitetul Director al Uniunii propune, respectând legea indemnizațiilor de merit, unei comisii naționale patronate de Academie pentru validare). «Existența materială a majorității membrilor atârnă de însăși existența Uniunii Scriitorilor», scria Nicolae Manolescu în primul număr (dublu) al României literare de anul ăsta. Și sublinia: «Am reușit s-o scoatem la capăt după criza din 2008-2009 și după cea din 2020-2021, fără datorii! Nu ne întrebați cu ce eforturi!» Lasă că Uniunea Scriitorilor pune la dispoziția membrilor săi 9 (nouă) reviste literare, după ce conducerea actuală a Uniunii Scriitorilor a obținut, prin lege, finanțare de la stat. Plus o editură (Cartea Românească). O Uniune care are (patronează, sunt organizate sub egida Uniunii; la centru și la cele 20 de filiale) în fiecare an programe cu festivaluri, premii cu jurii de «profesioniști ai scrisului și cititului», o gală a poeziei contemporane (cu selecții făcute de zeci de critici literari), colocvii, un Turnir de poezie, Gala Scriitorul anului, cu bani primiți în întreaga țară pe plan local (dar mai ales prin Ministerul Culturii); avem prin Uniune viață literară.“ (Cronicar)
Reviste literare – Orizont (nr. 2)
Totdeauna se citesc cu plăcere și cu folos estetic incursiunile provensale ale lui Ioan T. Morar găzduite de revista Orizont. În cel mai recent număr al revistei timișorene, el ne prezintă Capela Templierilor din Bras: „Iată-mă singur într-o capelă veche de opt secole. Nu chiar singur, cu alte panouri care țin loc de ghid. Citesc despre comanderia din Bras, care a fost una dintre cele mai prospere. Un amănunt: administratorii diverselor comanderii erau schimbați, se roteau, tocmai pentru a descuraja corupția locală. Pe plan militar, templierii se deosebeau prin numărul de cai. Gradul cel mai mic avea un cal, următorul, doi, iar gradul cel mai mare se bucura de trei cai. Putere măsurată în cai, încă de pe atunci… Interesantă e și gestionarea pământurilor, așa cum e descrisă pe unul din panouri. E un fel de combinație între proprietate și arendă. Gospodarul care primea în exploatare un lot de pământ (vie sau grâu, două mari culturi în zonă), după ce ajungea la cinci ani de exploatare eficientă, primea în proprietate jumătate din lot (pentru care plătea doar dările cerute unui proprietar). Cealaltă jumătate o cultiva pentru conducătorii comanderiei.“ Interesante se dovedesc, număr de număr, și textele semnate de Valentin Constantin. De data aceasta el ne propune o temă provocatoare, diletantismul, și pledează pentru… „dreptul la diletantism“: „Dacă punem în contrast, din exemplele de mai sus, ideile păguboase ale statului cu ideile păguboase ale societății, avem în fața ochilor o confruntare între candoarea și diletantismul funcționarilor de stat și cinismul perseverent al membrilor societății civile. Nici nu știi ce e mai rău. Cred că diletantismul este apărat de originea sa modestă. El are legătură cu ideea, larg răspândită, că munca este acompaniată inerent de greșeală. De aceea aș propune o amnistie morală pentru diletantism. Dar nu o amnistie din vârful degetelor, ci o recunoaștere a dreptului la diletantism.“ Substanțial este și dialogul pe care Cristian Pătrășconiu îl poartă cu Dana Jalobeanu, autoarea volumului Spectacolul filosofiei. Cum citim Scrisorile lui Seneca, apărut la Editura Humanitas. Aflăm din ancheta revistei, realizată tot de Cristian Pătrășconiu, care a fost prima meserie pe care o seamă de scriitori au practicat-o. Să menționăm și numele cronicarilor literari ai revistei, care receptează critic recente apariții editoriale: Alexandru Budac, Alexandru Colțan, Cristina Chevereșan, Vasile Popovici, Grațiela Benga, Alexandru Ruja, Marian Odangiu și Alexandru Oravițan. Alte semnături remarcabile din Orizont: Cornel Ungureanu, Adriana Babeți, Marcel Tolcea, Dan C. Mihăilescu, Mădălin Bunoiu, Vladimir Tismăneanu, Paul Eugen Banciu, Pia Brînzeu, Robert Șerban, Radu Pavel Gheo, Ciprian Vălcan. Orizont, o revistă bine scrisă și bine structurată, de citit. (Cronicar)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius