altmarius

cultură şi spiritualitate

Newsletter Agentia de carte - 8 septembrie 2016

“”Doamne, Domniţe, Prinţese şi Regine în Istoria Românilor”, de Geo...


”Doamne, Domniţe, Prinţese şi Regine în Istoria Românilor”, de Geor...

Posted:

La Editura Meronia a apărut volumul ”Doamne, Domniţe, Prinţese şi Regine în Istoria Românilor”, de George Marcu. Cuvânt-înainte: Acad. Răzvan Theodorescu. Volumul continuă prezentarea femeilor marcante din istoria românilor, în cadrul seriei tematice deschise de alte lucrări ale aceluiași autor: ”Dicţionarul personalităţilor feminine din România” (2009, în colab.), ”Enciclopedia personalităţilor feminine din România” (2011) şi ”Personalităţile feminine contemporane din România. Dicţionar biografic” (2013). Ediţia de faţă cuprinde 135 de portrete ale unor doamne, domniţe ale Ţărilor Române, principese ale Transilvaniei, prinţese şi regine ale României. 135 de fişe biografice care, cum remarcă acad. Răzvan Theodorescu, „ne aduc înainte femei vestite sau uitate din mediul aulic, dintr-o istorie dramatică nu o dată – de cele mai multe ori – doamne sau domniţe, regine sau prinţese ce au întovărăşit cu demnitate, cu duioşie sau cu jertfă acţiunile unor conducători politici şi militari ajunşi pe tronurile de la Curtea de Argeş şi Târgovişte sau Bucureşti, de la Siret, Suceava şi Iaşi sau de la Alba Iulia”. Nu de puţine ori, aceste femei au reuşit, prin tăria caracterului şi personalităţii lor, să iasă din iatacuri şi să joace un rol politic major alături de soţii şi fiii lor.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/HWR5RGcj95w?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

MNLR Iași va deschide, la FILIT, un punct muzeal dedicat lui Garabe...

Posted:

Muzeul Național al Literaturii Române Iași a semnat parteneriatul cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitateˮ Iași și cu Primăria Orașului Târgu Frumos pentru deschiderea unui punct muzeal dedicat criticului literar Garabet Ibrăileanu. Este al patrulea punct muzeal pe care MNLR Iași îl deschide în ultimii doi ani și va fi inaugurat în luna octombrie 2016, în cadrul celei de a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). Expoziția documentară va reconstitui muzeografic viața și activitatea criticului literar și a scriitorului G. Ibrăileanu și va cuprinde manuscrise și fotografii, mobilier specific epocii în care a trăit, volume etc.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/oUF6T3cEwT0?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

„Presa din Hunedoara. Contribuții privind jurnalismul de investigaț...

Posted:

La Editura Stef, din Iași, a apărut volumul „Presa din Hunedoara. Contribuții privind jurnalismul de investigație”, de Daniel Lăcătuș. O primă carte dintr-un studiu mai elaborat de istorie a presei din județul Hunedoara. În prefața cărții semnează lect. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi „(.....) Studiul are o alcătuire coerentă. Autorul evidenţiază, în prima secţiune a lucrării, momente-cheie din istoria presei din Orăştie, Deva şi din oraşele Văii Jiului. Din Orăştie, se disting Ioan Moţa, Aurel Vlad, Sebastian Bornemisa, Alexandru Herlea şi Vasile C. Osvadă, personalităţi care au contribuit la întemeierea unor publicaţii ce au făcut din acest orăşel un adevărat centru de presă.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/hojKkTsmUoY?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Spectacolul „Copii răi”, de Mihaela Michailov, la Dublin

Posted:

În perioada 12-13 septembrie 2016, la Axis Ballymun Centre, Dublin, Asociația Arte dell’Anima, în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) prezintă spectacolul „Copii răi”, de Mihaela Michailov. Reprezentaţiile fac parte din proiectul „Handle with care. Itinerant social theatre”, pe care Teatrul Arte dell’Anima l-a câștigat în cadrul programului CentenArt, organizat de ICR, cu scopul de a evoca 100 de ani de la formarea României Mari. Intrarea la cele două reprezentații prezentate la Dublin va fi gratuită. „Copii răi” este un spectacol de teatru educațional, pe un text de Mihaela Michailov, în regia Geaninei Hergheligiu, spectacol ce are ca temă principală violența în școli, temă ce se regăsește în cadrul întregului proiect „Handle with care. Itinerant social theatre”.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/JXgQ2AfYpe8?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Muzică clasică, în sate şi oraşe, cu Vioara lui Enescu

Posted:

În perioada 9 septembrie-1 octombrie 2016 va avea loc Turneul ”Vioara lui George Enescu”. Doi muzicieni excepţionali, un instrument istoric pe care a cântat în trecut însuşi George Enescu, entuziasm, energie şi dorinţa de a duce muzica mai departe, aceastea ar putea fi pe scurt cuvintele ce definesc Turneul ”Vioara lui George Enescu”, organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media. Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor fi protagoniştii acestei noi aventuri muzicale, menită să valorifice moştenirea marelui muzician care, la vremea sa, a cântat în şcoli, pe front, în spitale încercând să aducă prin muzică alinare, dar şi să convingă cât mai mulţi oameni de frumuseţea muzicii clasice. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului și vă prezintă itinerariul turneului.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/R11uRLlJfls?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Reuniunea Teatrelor Naţionale la Chişinău – ediţia a II-a

Posted:

În perioada 13–21 septembrie 2016, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău invită iubitorii de teatru la cea de-a doua ediţie a „Reuniunii Teatrelor Naționale la Chişinău”. Evenimentul, organizat de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, se află sub egida Institutului Cultural Român, a Ministerului Culturii din Republica Moldova și a Ministerului Culturii din România. În cadrul Reuniunii vor fi prezentate producții recente ale teatrelor invitate de peste Prut, ale teatrului-gazdă și ale teatrelor naționale din Republica Moldova, cu accentul pe calitate, inedit, creativitate și exemplară rostire a limbii române.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/j8Fodl2QSEY?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Atelier de scriere creativă cu T. O. Bobe și Bogdan-Alexandru Stănescu

Posted:

În perioada 3 octombrie – 23 noiembrie 2016, la București, Club Revdepov organizează un nou atelier de scriere creativă, sub îndrumarea scriitorilor T. O. Bobe și Bogdan-Alexandru Stănescu. Atelierul se adresează celor care vor să scrie ficțiune, în special proză scurtă. Se va discuta despre dialog, narator, folosirea memoriei, caracterizare, descriere, atmosferă, impact, stil și multe altele. După fiecare întâlnire, participanții primesc o temă de antrenament pentru acasă, care va fi citită de invitați și de colegi înainte de următoarea întâlnire. Fiecare întâlnire cuprinde o parte teoretică și una de feedback pe teme.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/ZzvQVfojvVQ?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Cristian Teodorescu şi Varujan Vosganian, finalişti ai Premiului Li...

Posted:

Cristian Teodorescu, cu romanul ”Medgidia, oraşul de apoi” (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012), şi Varujan Vosganian, cu romanul ”Cartea şoaptelor” (Polirom, 2009, 2012), sunt printre finaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, Polonia, pentru anul 2015. Ceilalți cinci scriitori selectați în etapa finală sînt: Hen Maciej, Janko Anna, Niaklajeu Uładzimir, Sabaliauskaité Kristina, Šlepikas Alvydas.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/7V7iBUdsqJw?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Recital Maxim Belciug, la Teatrul de Artă Bucureşti

Posted:

Sâmbătă, 10 septembrie 2016, ora 20.15, în sala de spectacole a Teatrului de Artă Bucureşti, din str. Str. Sfântul Ștefan nr.21, va avea loc concertul GUITARRA AZUL. Aşa cum există zile verzi şi vise sângerii, tot aşa există şi o muzică albastră. Cu care, din păcate, nu ne întâlnim prea des. Tocmai de aceea, nu veţi rata concertul de sâmbătă, când Maxim Belciug revine, în deschiderea stagiunii, pe scena Teatrului de Artă Bucureşti, cu chitara sa senină, cu sonorităţi albastre, de lumină.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/pYoWyXSmJGc?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Simpozion internațional de pictură în Austria: „Featuring Kaiserste...

Posted:

În perioada 8-18 septembrie 2016, Muzeul și Asociația Culturală Kaisersteinbruch în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena organizează simpozionul internațional de pictură ”Featuring Kaisersteinbruch”. Iniţiativa proiectului le aparţine curatorilor Ana-Maria Altmann şi Fabio Gianesi. La simpozion sunt invitați artiştii plastici Cristian Sida (coordonator, România), Robert Köteles (România), Pierre Pirson (Belgia), Franziska Schmalzl (Austria), Loretta Stats (Austria) și Vera Brandner (Austria).http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/XytGXo1UhaE?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor