Newsletter Agentia de carte - 6 ianuarie 2021

[altmariusbook]

“O expoziție de Florian Doru Crihană: „Impresii din New York”” plus...

---

• O expoziție de Florian Doru Crihană: „Impresii din New York”
• Scrisoteca 11, invitat Ioan Matiuţ
• ”Calvarul pe care l-a îndurat Lucian Blaga, vreme de trei ani, timp...
• Concursul “Citadela artelor” își mărește zestrea premiilor

O expoziție de Florian Doru Crihană: „Impresii din New York” Posted: 05 Jan 2021 04:11 AM PST Luni, 18 ianuarie 2021, ora 17:00, la Galeria de Artă „Nicolae Mantu” din Galați (Strada Domnească nr. 19), va avea loc inaugurarea expoziției „Impresii din New York” realizată de artistul Florian Doru Crihană. Expoziția organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Galați și prezentată de criticul de artă Mariana Tomozei Cocoș va putea fi vizitată în perioada 18 ianuarie – 5 februarie 2021. “De peste 15 ani prezint și urmăresc evoluția în domeniul artelor vizuale a creației lui Florian Doru Crihană. L-am cunoscut ca pe unul dintre reprezentanții artei satirice românești apreciat pentru realizările lui originale în multe țări din Europa și chiar pe alte continente. În timp, mi-am schimbat opinia asupra acestor încadrări, în cazul lucrărilor sale: caricatură, artă satirică. Sunt efectiv concepte neîncăpătoare pentru ceea ce înseamnă o expoziție, sau doar o imagine creată de Florian Doru Crihană. Într-adevăr, fiecare lucrare a sa are o execuție laborioasă ce amintește de vechi ilustrații și mai ales de plăcerea de a povesti în imagini. Dar mecanismul care se află la originea ansamblurilor concepute de el este mult mai modern, mult mai dinamic, mai actual: cercetări atente, riguroase asupra unui motiv, a unei teme și apoi o explozie a imaginației. O imaginație care ne aduce în fața ochilor într-un mod firesc, corelându-le într-un mod surprinzător adesea, imagini ale trecutului, cu cele ale prezentului, asociații ce țin de domeniul suprarealismului, al fanteziei, dar care ne transmit cu precizie și finețe semnificații multiple. Care ne fac să zâmbim, să medităm, poate uneori să ne întristăm ușor; dar întotdeauna persistă în memoria noastră ca o nouă perspectivă, inedită, a felului în care privim în jurul nostru. Ne modelează subtil modul de a evalua imaginile, sensurile. Probabil această combinație inedită între rigoare, imaginație vie, mobilitate a spiritului de observație și notă de umor firesc, spontan, explică interesul pe care publicul din diferite țări îl arată creației sale; limbajul artei are într-adevăr universalitate.” Mariana Tomozei Cocoș, critic de artă             Despre expoziție:   Expoziția conține 32 de lucrări realizate în ulei pe carton, format uniform 30/40cm, vertical sau orizontal. Realizarea ei a durat 11 luni, pe durata anului 2017, aceasta fiind prezentată pentru prima dată publicului din Galați. În urma studiilor sale, artistul a tratat grafic subiecte cunoscute ca: Empire State Building, Chrysler Building, Podul Brooklyn, Podul Manhattan, Times Square, Central Park, Madison Square Garden sau mai puțin cunoscute: Penn Station, Singer Building, High Line, Chelsea Piers, Flatiron Building, Complexul Rockefeller, Row Park, Fifth Avenue,  Queensboro Bridge, Central Synagogue, Mount Sinai Hospital, Carnegie Hall, Beresford Apartments.   Mai multe detalii despre expoziție pot fi găsite pe: https://crihanasnewyorkgallery.wordpress.com/ Număr de vizualizări :8http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/3mJPdTiCWu8?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Scrisoteca 11, invitat Ioan Matiuţ Posted: 05 Jan 2021 02:39 AM PST Când bați palma cu intimitatea ta și a lucrurilor tale, când te așezi comod în tine însuți și îți îngădui condiția și ființa de scris, doar atunci, numai atunci poți să lași lumii un semn. Semnul tău. Derulăm, în câteva minute și cuvinte fără timp, filmul scrisului tău ca personaj principal. (născut la 18 decembrie 1956 în Chişineu-Criş, judeţul Arad) este scriitor, jurnalist şi editor. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al P.E.N. Club România. Este licenţiat al Universităţii „Aurel Vlaicu”, Facultatea de Jurnalism. Are o prezenţă constantă în viaţa culturală a Aradului: lecturi publice, simpozioane, emisiuni TV, lansări de carte, articole în presa locală. Este redactor şef la „Monitorul cultural”, redactor la revista „Arca” şi conduce Editura MIRADOR unde publică volume ale unor scriitori valoroşi. Poeziile lui sunt traduse în engleză, franceză, germană, sârbă, slovenă, slovacă, arabă, italiană, spaniolă, poloneză, chineză şi maghiară. Publică poeme în mai multe reviste de literature din țară și străinătate. Cărțile sale au fost distinse cu mai multe premii.   A publicat următoarele volume de poezie: stâlpi de sare, Arad, Editura Mirador, 1996; umbre, Arad, Editura Mirador, 1999; priviri, Arad, Editura Mirador, 2003; déjà vu, colecţia „Poeţii urbei”, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2005; déjà vu, ediţie în limba maghiară, Bratislava, Editura AB Art, 2010; între ceruri, Timişoara, Editura Brumar, 2009; respiră să nu uiţi, Iaşi, Editura TipoMoldova, 2011; fuga din urmă, Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2013; după perete, Arad, Editura Mirador, 2015; toate acestea, ediţie în limba chineză, Editura Casa Româno – Chineză, 2016. contraatacul de panică, București, editura Tracus Arte, 2020 Apare în mai multe antologii de poezie din ţară şi străinătate: 7 poeţi români – 7 poeţi englezi, de azi (antologie bilingvă româno-engleză), Colecţia revistei Arca (1998); O antologie a literaturii arădene de azi, editura Mirador (2000) Ponton – antologie bilingvă româno-maghiară, editura Mirador (2003) „pagini literare ro.” (antologie bilingvă) Forumul European al Revistelor Literare, ediţia I, Mamaia-2007 şi ediţia II a Balcic-2008 Thakira Min El- Balour  (Cristale de amintiri) –  antologie de poezie română contemporană; volum în limba arabă (antologie realizată de Marius Chelaru si Munir Mezyed, Editura Fundatiei Culturale Poezia, Iasi  Spaţii părăsite – Cartea de la Lipova, Asociaţia Culturală Ariengarda, Editura Mirador, 2009 Antologia di letture a trieste – KUD Apokalipsa, (antologie bilingvă sloveno-italiană) Editura revistei Apocalipsa, Ljubljana, 2010  Antologia poeziei române contemporane, (antologie în limbile română, engleză, franceză şi germană), Editura TopoMoldova, 2014 Panorama actuală a poeziei române (antologie în limba sârbă în traducerea lui Adam Puslojic), editura Filip Visnjic (Belgrad), 2013. Cuvinte de legătură, Antologie de literatură bilingvă (română – maghiară) a scriitorilor din Arad și orașele înfrățite din Ungaria, edițiile 2016, 2017, 2018, 2019. Caiete Nădlăcane/ Nadlaké zošity. Antologie româno – slovacă, Editura Mirador, 2019.   Experiențele, sentimentele, neliniștile și suferințele  sunt motoarele creației mele   De ce scrii? Ce reprezintă scrisul reprezintă pentru tine? Simt că am un loc al meu de unde văd și încerc să exprim prin poezie ceea ce văd. Mai scriu atunci când prea plinul dă pe dinafară. Este o formă de defulare și uneori de supraviețuire. Scrisul este modul cel mai intim prin care mă raportez la lumea din jur. Este și o reacție la șansa de a fi, la toate sentimentele, suferințele, misterele și neliniștile care mi se dau.   Unde scrii? Ce semnifică pentru tine locul în care scrii? Prima dată scriu în minte, atunci când mi se dă o stare. Acolo este laboratorul intim în care poemul ia prima formă. Apoi încerc să-l pun cât mai repede pe hârtie, să nu îl uit. Am tot timpul pixuri și hârtii prin buzunare. De obicei,  mi-e jenă să le scot și să scriu în locuri publice. Încerc să ajung cât mai repede într-un loc ferit. Nu mi-e întotdeauna ușor să-mi feresc poemele de uitare…   Ce te inspiră oricând? Pe lângă cele spuse deja, mă inspiră și experiențele de viață pe care mi le asum. De obicei, nu cele confortabile. Unele vin singure, pe altele le provoc, le trăiesc și apoi le las să se coacă. Încerc să mă bucur de unicitatea și frumusețea fiecărei clipe petrecute în natură. Evit să scriu sub influența unor lecturi pentru a nu cădea în tentația de a le parazita. Dar nu mă lasă rece o poezie bună și încerc să practic o invidie pozitivă în sensul că îmi doresc să scriu și eu cel puțin la fel de bine.         Ce te liniștește și te aduce în starea de scris? Așa cum am spus și la început, experiențele, sentimentele, neliniștile și suferințele sunt motoarele creației mele. Starea de confort îmi crează o lene spirituală din care simt nevoia să plonjez în hăul mocirlos, fără centură de siguranță, cu cititorul de gât. Alteori încerc să zgârâi peretele lumii cu unghia inimii, iar sângele și praful să le transform în poezie.   Ai făcut vreodată terapie ca să te întorci la tine / la scris? Nu am simțit nevoia de terapie pentru a mă întoarce la scris așa cum nu am forțat niciodată inspirația. Pentru mine, poezia este un fruct a cărui coacere nu trebuie forțată.  Nu urmăresc glorie sau alte avantaje prin scris. Pur și simplu încerc să aduc la lumină, cu respect față de cititor, ceea ce mi-e dat să trăiesc și să văd. Însă, trebuie să recunosc, mă bucură orice împărtășire și apreciere sinceră. Care sunt tabieturile tale poetice / cuvintele compatibile cu scrisul tău? Nu am tabieturi, nici cuvinte magice care să-mi stimuleze creația. Lucrez mult pe poeme până ajung la o formă cât mai reușită. Încerc să le reduc la inedit, esență și simplitate, să le transform într-o trambulină pentru cititor. Apoi le văd din două perspective: a autorului și a cititorului, pe care încerc să-l implic cât mai mult. De fapt, ele niciodată nu mă satisfac pe deplin. Cred că atunci când mă vor mulțumi, va trebui să mă opresc.   Dacă nu ai fi scris, ce ai fi făcut? Mi-ar fi plăcut să practic și o formă mai expresivă decât poezia. De exemplu, arta plastică sau muzica. De aceea, încerc, la modul subtil, să dau ritm interior și chiar culoare poeziei.   Proiect inițiat de Florina Zaharia   Număr de vizualizări :41http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/Ga4VcBLKPX8?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

”Calvarul pe care l-a îndurat Lucian Blaga, vreme de trei ani, timp... Posted: 05 Jan 2021 02:33 AM PST Editura eLiteratura a publicat, la sfârșitul anului 2020, cercetarea ”Lucian Blaga – traducător, traductolog”, semnată de Nicolae Mareș, scriitor, rafinat traducător al poeziei române în polonă, diplomat și scriitor. Volumul este însoțit de o prefață semnată de criticul și istoricul literar Zenovie Cârlugea. Astfel, cititorul poate urmări dosarul traducerii capodoperei lui Goethe – ”Faust”, din scrisorile și dactilogramele adunate în ”Dosarul Blaga” de către redactorii ESPLA (Editura de stat pentru literatură și artă din București). Un volum inedit prin intermediul căruia vom descoperi treizeci de documente din domeniul istoric-literar sau de estetică a traducerilor, documente care văd pentru prima oară lumina tiparului. Astfel, intrăm în laboratorul de creație și de traducere a lui Faust prin referatele ori recenziile întocmite de specialiști de seamă ai culturii românești și germane cu privire la traducerea din limba lui Kant, Hegel, Haine și mai ales Goethe în română. ”Este efortul unor investigații de peste opt ani, începute în vara anului 2012, la secția de manuscrise a Academiei Române. E vorba de 30 de scrisori și dactilograme inedite, adunate în ”Dosarul Blaga” de  redactorii cunoscutei Edituri de stat pentru literatură și artă /ESPLA/. Dosarul respectiv /A-3780/ cuprinde scrisorile schimbate de editură cu traducătorul Lucian Blaga, cât și referatele/recenziile întocmite de specialiști de seamă ai culturii românești și germane cu privire la traducerea din limba germană în română a capodoperei literaturii universale – Faust de Goethe, de către poetul, filosoful, traducătorul, Lucian Blaga. Acestea văd pentru prima dată lumina zilei în acest volum.”, a mărturisit Nicolae Mareș. În exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, Dan Mircea Cipariu a purtat o convorbire cu Nicolae Mareș despre odiseea traducerii lui Faust în varianta propusă de Lucian Blaga. Dan Mircea Cipariu: – Ce reprezintă această nouă cercetare dedicată lui Blaga, un volum apărut la sfârșitul anului 2020 la eLiteratura? Nicolae Mareș: – Este efortul unor investigații de peste opt ani, începute în vara anului 2012, la secția de manuscrise a Academiei Române. E vorba de 30 de scrisori și dactilograme inedite, adunate în ”Dosarul Blaga„ de  redactorii cunoscutei Edituri de stat pentru literatură și artă /ESPLA/. Dosarul respectiv /A-3780/ cuprinde scrisorile schimbate de editură cu traducătorul Lucian Blaga, cât și referatele/recenziile întocmite de specialiști de seamă ai culturii românești și germane cu privire la traducerea din limba germană în română a capodoperei literaturii universale – ”Faust” de Goethe, de către poetul, filosoful, traducătorul, Lucian Blaga. Acestea văd, astfel, pentru prima dată lumina tiparului.   DMC: – Putem urmării odiseea traducerii unei capodopere, ”Faust” de Goethe, făcută de autorul Trilogiei Culturii, poetul care a structurat metafora, plasticizante și revelatorii. NM – Exact. În paginile cărții, încerc să oglindesc – prin documente –  c a l v a r u l pe care l-a îndurat Lucian Blaga, vreme de trei ani, timp în care a lucrat din greu la traducerea și tipărirea acestei opere fundamentale a umanității, înfruntând reaua voință și rigori neîntemeiate din partea „confraților”. Am mers, în demersul meu, pe firul p l ă m ă d i r i i unui F a u s t  românesc unic în cultura națională. Nădăjduiesc că despre travaliul poetului pentru realizarea poemelor tălmăcite se va vorbi încă mult timp. Deoarece, și numai ca întindere, traducerile ocupă un spațiu important în creația sa, aproape trei mii de pagini tipărite, realizate vreme de patruzeci de ani. Foarte puțină lume știe că Blaga a debutat ca traducător în 1921, cu un secol în urmă. Cartea de față își propune să îl prezinte pe autorul Trilogiei culturii așa cum s-a manifestat ca traducător și ceea ce a îndurat în perioada în care a transpus în românește capodopera marelui Johann Wolfgang von Goethe – Faust.   DMC: – Sunt nu doar scrisorile schimbate cu editura, ci și referatele în întocmite de recenzenți. NM: – Am surprins integral implicarea plină de dăruire fraternă a celor mai de seamă cunoscători ai limbii și culturii germane din România – fără nici o exagerare – din toate timpurile: Tudor Vianu, Alexandru A. Philippide, Adrian Maniu, Alfred Margul Sperber etc.   DMC: – Și concluzia legată de acești recenzenți iluștri? NM: – Concluzia la care am ajuns este că, dacă n-ar fi existat acești confrați sinceri și devotați ai poetului transilvan, dacă ar fi lipsit solidaritatea de breaslă a acestora, incertă ar fi fost apariția volumului. Mai mult, lucrarea s-a aflat un timp pe muche de cuțit, să apară sau nu? Chiar și spre sfârșitul redactării ei. Eu descriu pe larg climatul în care s-a lucrat la traducere pe toate fronturile, cum a avut loc schimbul  de documente elaborate extern și în redacție cu privire la opera goetheană tradusă, în ciuda unei rele voințe vădite din partea factorilor literari „superiori”; concluziile lectorilor manuscrisului au fost cele care au izbândit până la urmă, aceasta și pentru că chinga stalinistă a mai slăbit într-o oarecare măsură, după moartea tătucului, săvârșită la începutul lui martie 1953, exact în toiul traducerii realizate cu mare vigoare de Blaga. Judecățile drepte întâlnite în manuscrisele recenzenților dau azi adevărata dimensiune a traductologiei românești, care – avant la lettre – s-a născut în împrejurările respective. Nu lipsită de interes în materia traducerilor a fost și experiența prezentată în iulie-septembrie 1954, într-o discuție purtată în paginile revistei Veac Nou de alți creatori de seamă români: Tudor  Arghezi, Cezar Petrescu, Demostene Botez, Alexandru Philippide, Cicerone Theodorescu și Lucia Demetrescu, iar lingvistic de Iorgu Iordan.  Ele nu fac obiectul studiului nostru, dar se cuvine a fi amintite – ca fenomen literar românesc –  pentru acei ani, cânt s-a pus pentru prima dată mai direct problema asigurării unor traduceri valoroase, când unii din participanți conștientizau că  traducerile nu trebuie să fie mai prejos decât literatura originală. Întâlnim, așadar, un grupaj de analize pertinente, care în zilele noastre nu se mai fac,  cu privire la a r t a  traducerii dramei Faust, mergând cronologic pe firul celor treizeci de documente din dosar. Am dorit să nu-mi scape modul în care redactorii și conducerea editurii s-au manifestat pe toată perioada elaborării produsului până la trimiterea cărții la tipar. Aceasta m-a determinat să prezint inclusiv rezoluțiile de pe documente /acțiunile dispuse de conducere/ în fiecare moment în parte. Grăitoare a fost atitudinea oscilantă manifestată de Mihai Beniuc și Petru Dumitriu pe parcursul elaborării traducerii, până ce și cel din urmă s-a convins că traducerea realizată de Blaga este imbatabilă. Argumentele cele mai solide au fost prezentate de Tudor Vianu. Nu lipsesc nici materialele redacționale interne din dosar, cu privire la stadiul și calitatea traducerii, corespondența sumară avută de redactori cu autorul lucrării, domiciliat la Cluj, unele din contractele încheiate cu autorul transpunerii și cu colaboratorii externi, aprecierile legate de finalizarea lucrării etc.   DMC: – Cititorul are și o imagine a modului în care, în plină epocă stalinistă, erau receptate operele literare și filosofice care nu erau ”pe linie”. NM: – În același timp sunt redate „disputele”, climatul, unele rigori redacționale, dorința factorilor interni și externi de-a lansa pe piață o lucrare pe cât posibil la valoarea originalului. Din punctul de vedere al istoriei literaturii române, impresionant rămâne numărul nemaiîntâlnit de personalități implicate în procesul redacțional și zelul cu care au lucrat acestea pentru a realiza o carte de mare calitate. Rezultatul? Un tiraj de 25.000 exemplare s-a vândut la București în august 1955 în două sau trei zile, iar la Cluj în trei patru ore. Cu alte cuvinte vedem s e t e a de carte bună care exista în societatea românească a acelor timpuri, vitregită de posibilitatea de a dispune de acest bun cultural.  Trebuie să o spunem că lumea citea atunci cărți până și în tramvai, nu ca acum când indivizii tăifăsuiesc la telefon în mijloacele de comunicație despre tot felul de baliverne. „Ghinionul” traducătorului a fost înfiltrarea printre numele de rezonanță menționate, a unui individ care s-a pronunțat asupra textului blagian, pe nume Andrei A. Illin, șvab de origine, sugerat de secretarul Uniunii Scriitorilor, Mihai Beniuc, să fie cooptat printre recenzenți, el având rolul de „ochi și ureche” în editură. Publicistul respectiv făcea parte din tagma ideologilor proletcultiști, care lucra la mai multe războaie, angajat fiind la traducerea în germană a manuscrisului: Mărul de lângă drum, în curs de publicare de șeful breslei scriitoricești.  Cât de dăunătoare au fost rândurile acestui literat/ideolog, stalinist /culmea – fost student al lui Blaga!/ în carne și oase, aflăm abia azi, după ce cunoaștem mai bine istoria obsedantului deceniu din țara noastră, felul în care se manifesta nepotismul în acele timpuri.  Prelungirea apariției traducerii cu mai bine de un an, după referatul prezentat de el, a făcut ca la reprimirile din 1955 de noi membri în Academia Română, numele academicianului Lucian Blaga, îndepărtat fără nici un motiv, în 1948, să lipsească de pe listele pritocite de Leonte Răutu & comp., la Comitetul Central și la Ministerul Culturii, cu privire la unele reabilitări academice. Blaga nu avea încă rezonanța cuvenită în mass-media acelor vremuri pentru a figura printre cei propuși a fi reprimiți.[1] Nu greșesc afirmând că, după aproape 70 de ani de la săvârșirea evenimentului, generațiile care au trăit în acei ani, unii chiar mai trăiesc în zilele noastre /Pavel Țugui este încă în viață/, au avut rol de actori principali – după cum vom afla – dar în primul rând cele tinere de azi, au prilejul fericit de-a intra, fără nici o opreliște, în „laboratorul” unei asemenea instituții editoriale pentru a constata modul de lucru al acesteia în perioada anilor de tristă amintire la care ne referim. Se întâmplă, credem, pentru prima dată în istoria literaturii române contemporane, când se publică documente de asemenea importanță, care au zăcut în colbul celei mai mari instituții culturale românești: Academia Română /Dosar A – 3   DMC – Înțeleg că aduceți astfel, în fața contemporanilor, a tinerilor pasionați de literatură și de cercetarea literară trăirile poetului-traducător, ținut luni bune în mare tensiune din cauza neînțelegerilor, nu atât  cu Editura, cât mai ales cu Beniuc? NM: – În schimb, mai marele breslei scriitoricești, fără nici cea mai mică mustrare de conștiință a încasat imediat, potrivit contractului existent în dosar, onorariul cuvenit pentru  cele două pagini scrise după lectura Faust I. Nu-l credem să fi fost străin nici de aducerea la lumină a manuscrisului unui nou traducător, Ion Iordan, persoană totalmente necunoscută în lumea literară de atunci,  și a cărui transpunere, goetheanul Tudor Vianu sine ira et studio a  apreciat-o pozitiv, într-un referat de cca 20 de pagini, dând astfel lumină verde pentru publicarea și a acestei traduceri, lucru care s-a fost făcut în următorii ani. Filele ofilite ale dosarului în cauză încă se mai cutremură de uimire, nedreptăți și neliniști, în momentul în care îl răsfoim; ele au cunoscut chinurile autorului și lipsa de empatie a unora din cei implicați într-o cauză importantă și  pentru care erau generos remunerați. Nu se poate să nu ne cuprindă râsu-plânsu, când vedem vehiculată pe ruta București – Cluj,  în corespondența purtată, lupta permanentă pentru pace! /lozinca uneori e scrisă cu litere mari/. Presiunea ideologică se simțea din plin și la acest nivel, mai mult chiar – ea era omniprezentă. Stalin abia ce își dăduse, la începutul lui martie 1953, obștescul sfârșit. Culturnicii veniți pe tancuri rusești în România nu dispăruseră încă la butoane, plângându-l cu  lacrimi de crocodil. Personal, nu cunosc ca „dosarul” editorial al unei alte traduceri de o importanță și gravitate similară, publicat integral la noi, în românește. De aceea în Partea a III-a a lucrării  surprindem „pe viu” radiogramele întocmite și  schimbate între „actori„ cu privire la plusurile și minusurile traducerii blagiene, redactate de oameni de bună credință, dar și de alții, de rea credință. Rezultă indubitabil că „bătălia„ a fost remarcată de persoane sensibile din redacție, literați care au găsit de cuviință să le predea Academiei Române, intuind valoarea lor istorică și literară. Mai mult, încercăm să surprindem în paginile acestei lucrări, adevărata g â n d i r e a  r o m â n e a s c ă cu privire la înfăptuirea actului literar de traducere, efort unic în cultura noastră de până atunci; surprindem așadar fenomenul respectiv  in nuce, prezentându-l pas cu pas, etapă cu etapă, în dialogul editură /factorul decizional/ – traducător, tălmăcitor /factor executiv. Pe cel din urmă, pe Lucian Blaga, de o probitate rară – ca Om și autor – îl surprindem în postura unui e r o u dintr-o dramă crudă, dar din care va ieși până la urmă prin muncă și talent victorios. Cu o experiență diplomatică de 13 ani, meserie pe care a slujit-o sub semnul: Semper Fidelis Patriae, rămându-i  în sânge comportamentul elegant de-a nu intra niciodată în dialog cu impostorii, ci de a-i ocoli. A încercat din răsputeri să nu supere pe nimeni timp de trei ani. Le va răspunde însă cu vârf și îndesat, doar atunci când opera s-a aflat în mâinile cititorilor, în august 1955. În anul 1957 a făcut aceasta cu explicații de rigoare, culturale, lingvistice și de estetică traducțională, pe care le vom prezenta pe larg în demersul nostru, pentru că răspunsul lui Blaga a făcut și va face școală pentru totdeauna în traductologia românească. Subliniez din nou că, din dorința aflării adevărului cu privire la valoarea transpunerii, vor participa la „judecata” operei Faust I și Faust II câțiva colegi remarcabili prin pregătirea avută pe tărâm istoric, literar și estetic, exegeți de mare ținută. Fiecare din ei, prin operele create până atunci, erau printre cei mai de seamă în materie; ei dovediseră și dovedeau un profesionalism unanim recunoscut în lumea literară și științifică românească. Însă oricât de frumos era ogorul literar românesc nu putea să nu lipsească de pe el și neghina insidioasă aruncată de frontul ideologic. Cu alte cuvinte, lucrarea noastră nu este consacrată în exclusivitate lui Blaga, ci și unor corifei ai literaturii românești, direct implicați, în ordine: Alexandru Philippide, Adrian Maniu, Tudor Vianu și Alfred Margul Sperber. Fără solidaritatea și judecățile drepte ale acestora, traducerea lui Blaga n-ar fi văzut lumina tiparului. Din „interior”, toți patru, ca traducători rasați în limba română,  l-au înțeles pe Blaga-traducător, punctul de vedere al acestuia și mai ales modalitatea „filosofia” lui cu privire la transpunerea unui text extrem de greu, lucrat de Goethe timp de 60 de ani, în limba la care renașterea și iluminismul german șlefuise din plin, nu doar în cea folosită de scriitori, ci și de filosofi, de oamenii de artă în general. Până la urmă colectivul redacțional, aflat de asemenea sub presiune, n-a mai putut face nimic, decât să afirme, într-un proces verbal că Lucian Blaga a transpus, ca nimeni altul, în straie românești, lucrarea vieții scriitorului german.   DMC: – Blaga – traducător, traductolog, nu este singura lucrare care folosește materiale inedite din Arhiva Academiei Române, nu? NM:-Corect. Volumul de față se dorește, a fi, la fel ca și lucrarea noastră mai veche, privind corespondența lui Blaga cu înalte personalități academice și nu numai, din perioada interbelică și imediat după aceea, o contribuție la cunoașterea din interior a confraților poetului și filosofului, a înrâurii lor reciproce, îndeosebi  a conlucrării rodnice existentă între ei.[2] Pentru că așa ceva a existat și rezultă din plin din documentele pe care le analizăm. Philippide, Maniu, Vianu și Sperber au consacrat luni bune din viața lor analizei comparative a textului, cu originalul și cu alte traduceri istorice sau contemporane. Nu cunosc analize similare în cazul altor traduceri, nici la noi și nici aiurea. Cu siguranță, exegeții vieții și operei cercetătorului, literatului, istoricului literaturii universale, Tudor Vianu, găsesc pagini inspirate, dacă nu pline de farmec, în orice caz inedite în această lucrare, cu privire la  „șantierul de lucru vast” al germanofilului bucureștean, desprinzându-se caracterul vertical, integru al acestuia. Textele manuscrise, puse în valoare în lucrarea la care ne referim au rolul de a surprinde, totodată, prima mare dezbatere teoretică de la noi, deliberare efectuată de t i t a n i  în materie de traduceri, cu privire la aspecte practice și teoretice ale acestora, domeniu important al literaturii naționale și universale, devenit deja o știință unanim recunoscută și la modă de ani buni în plan universal: t r a d u c t o l o g i a, domeniu asupra căruia ne vom apleca în finalul lucrării, în Partea IV-a volumului de față. În această materie Blaga și Vianu sunt p i o n e r i europeni. Poetul și filosoful Lucian Blaga a simțit dureros incultura și impostura celor care tratau traducerea ca pe un act notarial, cum a afirmat el, literați care au dovedit că nu au capacitatea de a surprinde, de a simți potențele slovei, cum plastic a spus-o și Arghezi, folosind afirmații nu prea fericite în cazul de față, rătăcind cumva în cazul operei Faust în transpunerea lui Blaga pe care doreau să o neage;  în plus, autorul Cuvintelor potrivite a făcut și el anumite presiuni asupra editurii, obligând-o să reia din nou, înfrigurată, la „puricat” manuscrisul, după ce a citit rechizitoriul acestuia din Veac Nou, și pe care ni-l lasă moștenire în dosar.[3] Aici am simțit mâna totdeauna grijulie a Doamnei Olga Zaicic, scriitoarea la care am făcut referire la început, presupunând că ea a întocmit „Dosarul Blaga”. Domniei Sale i-a fost repartizată de Petru Dumitriu tăietura din ziar. /rezoluția e clară – Tov-a Zaicik/. Din cele trăite câțiva ani mai târziu, știu că traductologii polonezi ai deceniului al șaselea din secolul trecut au considerat că poate deveni c o n g e n i a l rezultatul muncii unor literați, poeți de seamă, care dau prin traducerea lor valențe noi originalului. După un seminar la care am participat, student fiind în anul al III-lea, în Auditorium Maximum al Universității din Varșovia, dezbatere organizată în 1963, de Pen-Clubul polonez, condus de Jan Parandowski,[4] cu privire la modalitățile de traducere și arta traducerii. La scurt timp, am publicat în revista Academiei de științe din Polonia, analiza transpunerii efectuate din limba polonă în românește de autorul Cânticelor țigănești, Miron Radu Paraschivescu, exact în perioada în care Blaga realiza Faust, poetul de la Vălenii de Munte, autorul transpunerii epopeii „Pan Tadeusz”, apărută integral, pentru prima dată în românește, cu prilejul Centenarului morții marelui romantic, Adam Mickiewicz (1798-1855), am apreciat-o congenială, folosind – nu întâmplător – termenul respectiv, vehiculat atunci la seminarul amintit și în critica literară poloneză.[5]  Cu plăcere constat, că avante la lettre, în comparație cu ceea ce exegeții polonezi realiza după dezghețul mult mai profund înfăptuit în țara lor, după evenimentele din iunie 1956 de la Poznan, prima răzmeriță sângeroasă din lagăr /71 de morți/, înaintea evenimentelor din Ungaria din toamna aceluiași an, problema traducerilor artistice s-a dezbătut practic și în România, într-o tăcere mormântală pentru exterior, la editura ESPLA din București, în 1953 și 1954. O va continua cu mare finețe Blaga, într-o conferință ținută la Universitatea de la Cluj, în paginile revistei Steaua cât și în eseul de referință inclus în volumul Izvoade.[6] Modul în care redactorii de carte au conlucrat pentru editarea capodoperei literaturii universale Faust de Goethe, împreună cu poetul precum și cu marii specialiști ai culturii germane din țara noastră, au asigurat volumului o ținută ireproșabilă, prin notele explicative ale acestora și prin prefața semnată de Tudor Vianu.   [1] Cf. Paul Țugui, Restituiri – Cazul Blaga, Samizdat Reprografia Universității din Craiova, 1983, 83 p, [2] Nicolae Mareș, Lucian Blaga – Epistolarul de la Academia Română, Editura Altip, Alba Iulia 2012 [3] Cf. Partea III-a, doc. 19 [4] Michal Rusinek, O sztuce tlumaczenia /Despre arta traducerii/, Zaklad im Ossolinskich, Wroclaw 1965 [5] Nicolae Mareș, Recepcja Mickiewicza i Slowackiego w Rumunii / Receptarea lui Mickiewicz și Slowacki în România/, în revista     Przeglad Humanistyczny nr. 1 (50), Varșovia 1966, Editura PWN, pp. 181-185. [6] Lucian Blaga, Faust și problema traducerilor în Izvoade, Ed. Humanitas, 2011, pp. 233-248 Număr de vizualizări :44http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/VNlplsGiE04?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Concursul “Citadela artelor” își mărește zestrea premiilor Posted: 05 Jan 2021 12:01 AM PST Cu câteva zile înainte de finalul primei perioade de înscrieri, un nou partener se alătură primei ediții a Concursului Internațional de Arte plastice “Citadela artelor”. La vernisajul expoziției și premierea laureaților, care vor avea loc la Castelul Pelișor din Sinaia, sâmbătă, 21 martie 2021, ora 14, zestrea de premii se mărește prin generozitatea noului partener, care este și Furnizor al Casei Regale – Sonimpex Topoloveni. Acesta este singurul producător român care oferă pieței conserve din fructe și legume fără aditivi alimentari, fără zahăr adăugat, fără conservanți și ocupă locul I pe piața din România în domeniul producției de alimente funcționale, 100% naturale. Concursul “Citadela artelor” este organizat de Ovalsart, în parteneriat cu Asociația Pro Valores, Muzeul Național Peleș, Centrul Cultural “Aurel Stroe” și este un proiect câștigător al grantului oferit de Petrotel Lukoil.    Competiția cu premii foarte importante se adresează tuturor tinerilor talentați, iubitori ai reprezentării imaginilor artistice, iubitori ai culorilor, formelor și libertății absolute reprezentată de imaginație.   Întrecerea artistică se va desfășura on-line, are trei perioade de înscriere (14 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021, 11 ianuarie – 10 februarie 2021 și 11 – 28  februarie) și este dedicată tinerilor artiști plastici cu vârste de maxim 25 de ani, care vor fi împărțiți pe trei categorii de vârstă. Amănunte despre conditiile de participare la aceasta competiție găsiți pe:   https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-citadela-artelor-inscr...   Fotografiile lucrărilor și documentele necesare încrierii vor putea fi trimise în perioada 14 decembrie 2020 – 28 februarie 2021, pe adresa: [e-mail].   În acestă perioadă complicată, dominată de pandemie, acest concurs dă un imbold tinerilor să evadeze prin intermediul artei, al creației, al imaginației și talentului și oferă celor mai valoroși participanți o adevărată șansă de afirmare, pentru că cele mai bune 15 lucrări vor face obiectul unor expoziții care vor fi găzduite succesiv de Castelul Pelișor și Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Bușteni în perioada 21 martie – 17 aprilie 2021.   Lucrările premiate în urma jurizarii realizate de nume importante ale artelor plastice printre care: artistul vizual și profesorul Valeriu Mladin sau pictorul Sorin Adam, vor intra în Galeria virtuală de pe www.asociatiaprovalores.ro și vor putea fi licitate în cadrul campaniei “Art for life”. O parte din sumele strânse va fi donată unui centru de plasament din județul Prahova, iar o altă parte se va transforma într-o bursă care va fi acordată unui tânăr artist plastic foarte valoros, care va fi ales în urma unei selecții de dosare.   Regulamentul complet și condițiile de înscriere pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-citadela-artelor-regul...       Organizator: Ovalsart   Parteneri: Asociaţia “Pro Valores”, Sonimpex Topoloveni, Muzeul Național Peleș și Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Bușteni.   Proiectul este câștigător al grantului oferit de Petrotel Lukoil   Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Trinitas, Observator Cultural, JurnalMM.ro, AgențiadecArte.ro, Romania Pozitiva.ro, Bucuresteni.ro, Roportal, Ultima Oră