Newsletter Agentia de carte - 25 iulie 2022

[altmariusbook]

“Consum delirant și deteriorare garantată!” plus 1 more

---

Consum delirant și deteriorare garantată! Posted: 24 Jul 2022 03:47 PM PDT Dan Mircea Cipariu În liniștea librăriei și a spațiului de coworking Seneca AntiCafe din București (str. arh. Ion Mincu, nr.1) s-a întâmplat ca ochelarii mei să îmi cadă pe podea în timp ce voiam să o ridic pe fiica mea Gloria Maria Sultana de 11 luni. Cu o pradă atât de mult dorită, Gloria a tras de brațele ochelarilor și a încercat în fel și chip să își pună ochelarii la ochi. O panică m-a cuprins pentru câteva secunde, gândindu-mă că ar fi a doua pereche de ochelari pe care ar trebui să o schimb în câteva luni. Librarii de la Seneca AntiCafe, simpatizanții declarați ai Gloriei, mi-au recomandat spre liniștire două cărți scrise de Serge Latouche, ”Deteriorare garantată! Eseu despre obsolescența programată” (2017) și ”Mic tratat de decreștere senină” (2016), apărute la Editura Seneca și traduse de Bogdan Ghiu. Peste câteva zile ochelarii s-au rupt și soția mea, Ana Daniela Sultana, m-a consolat spunându-mi că a citit în cartea lui Serge Latouche cum fabricanții de ochelari, dar nu numai ei, își programează produsele pentru un ciclu foarte mic de existență. Acesta a fost micul declic care m-a îndreptat spre lectura cărților unui autor contemporan recunoscut a fi una dintre ”cele mai puternice voci ale decreșterii conviviale”. Grație traducerii excelente a lui Bogdan Ghiu, am putut avea certe delicii de lectură cu o adevărată poetică a unor texte despre creșterea și descreșterea lumii noastre de azi pe mâine. Ochelarii lui Serge Latouche sunt madlena proustiană a ”teoriei decreșterii conviviale”, temă pe care o cercetează în ”Deteriorare garantată! Eseu despre obsolescența programată”. «Astfel, într-o zi, un braț al ochelarilor a cedat. Opticianul de modă veche pe care am norocul să fie foarte aproape de mine îmi propune să-mi adapteze un braț asemănător pe care l-a găsit în stocul său, ceea ce îmi convine de minune. Numai că peste numai o săptămână cedează al doilea braț. Întorcându-mă la optician, nu pot să-mi pun întrebarea: există vreo șmecherie? Îmi mărturisește: ”Nu știați? Acest tip de ochelari e prevăzut să dureze doi ani”. Cu toții am avut parte de experiențe asemănătoare, care cu mașina de spălat, care cu televizorul. Cu toții ne-am confruntat, așadar, chiar și fără să o știm, cu fenomenul obsolescenței programate.» Cercul vicios al consumului și al creșterii economice este încetinit ori oprit de războaie, pandemii ori atacuri cibernetice. Criza și panica sunt, deseori, reacțiile maligne provocate de bolile sistemice ale societății de consum și ale societății creșterii. ”Consumul delirant a devenit, astfel, o necesitate absolută pentru a se evita catastrofa crizei și a șomajului”. Acest cerc vicios este gonflat prin marketingul neuronal și publicitate. ”Agresiunea se desfășoară în toate direcțiile, vânătoarea e permanentă: poluare mintală și spirituală, poluare vizuală, poluare sonoră.” Nu poate exista creștere fără consumism așa cum nu poate exista marketingul obsesiv fără programarea cât mai rapidă a defectării tehnice a produselor. ”Astfel, prin obsolescența programată, societatea creșterii deține arma absolută a consumismului. Putem să ne opunem publicității, putem refuza contractarea unui credit, dar suntem în general dezarmați în fața defectării tehnice a produselor. La capătul unor termene din ce în ce mai scurte, aparate și echipamente devenite proteze indispensabile ale corpului nostru, de la becuri până la ochelari, ies din uz ca urmare a defectării voite a unui element component. Imposibil să găsești o piesă de schimb sau un depanator. Și chiar dacă am izbuti să punem mâna pe vreunul dintre aceste elemente, ne-ar costa mai mult să reparăm decât să cumpărăm un produs nou, fabricat la prețuri casate în ocnele sud-estului asiatic.” Serge Latouche ia la bani mărunți cele trei forme de obsolescență, tehnică, psihologică și planificată, și rolul lor în transformarea mentalităților, ”de la o concepție de viață bazată pe siguranță și pe economisire s-a trecut la un comportament cheltuitor axat pe satisfacția imediată”. Problemele sociale, etice și ecologice pe care le ridică fenomenul creșterii programate sunt punctele forte ale eseului lui Serge Latouche ca o punere în scenă și în reflecție critică a ”revoluției decreșterii”. ”Punctul-cheie al revoluției decreșterii îl constituie decolonizarea imaginarului: a ne scoate imperialismul economiei din cap, dar și a re-fermeca lumea. Ceea ce ne dorim cel mai mult este o nouă antropo-cosmologie. Dacă lucrurile nu sunt decât lucruri, obsolescența lor nu ne atinge cu adevărat.” Atașamentul de obiecte este o boală a postmodernității care poate fi vindecată prin distanțarea ori detașarea față de obiect. Acest proces presupune și un modus vivendi, și o conștiință spirituală prin care facem din ”descreșterea senină” un pariu câștigător pentru Mama-Terra. Dan Mircea CIPARIU Număr de vizualizări :65

Un drept la replică refuzat! Posted: 24 Jul 2022 04:00 AM PDT Ștefan Borbely Criticul și istoricul literar Ștefan Borbely semnalează public faptul că i s-a refuzat un drept la replică în urma unui atac incalificabil la adresa sa, atac publicat în ”România literară” sub semnătura lui Nicolae Manolescu. Scriitori importanți, precum Liviu Antonesei, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, au prezentat și comentat dreptul la replică refuzat. ”Liviu Antonesei publică pe blogul lui un drept la replică refuzat de revista România literară istoricului și criticului literar Ștefan Borbely. Dreptul la replică vine după apariția în Rl a unui articol al directorului revistei, N.Manolescu, plin de inexactități și de răutăți umorale despre activitatea criticului. Textul lui Ștefan Borbely e cît se poate de civilizat și conține demontări punctuale ale inexactităților articolului publicat de N.M. Revista România literară a devenit în ultimii ani ai directoratului lui Nicolae Manolescu o publicație în care abundă atacuri la persoană mai murdare decît cele care apăreau în Săptămîna lui Eugen Barbu, oficiosul Securității.”, a postat Cristian Teodorescu pe Facebook. Dreptul la replică Domnule Nicolae Manolescu!             În principiu, nu răspund intervenţiilor care mă defăimează decât dacă ele conţin erori factuale, aşa cum este cazul articolului intitulat Radiografia unui eşec. ICR – promovarea literaturii române în străinătate, pe care l-aţi publicat în nr. 28/2022/15 iulie al revistei România literară, şi-n care, deşi sunt profesor universitar şi am publicat 20 de volume personale de critică literară şi eseu, contestaţi cooptarea mea într-un juriu al Institutului Cultural Român pe motive de incompetenţă. Voi lua acuzele la rând, pentru a demonstra că incompetenţa, în ceea ce mă priveşte, trebuie integral trecută pe umerii Dumneavoastră, pentru a se întâlni acolo cu celelalte două valori prejudiciante care vă caracterizează textul, şi anume reavoinţa şi lipsa de informare.             Sunt flatat că mă decretaţi „teoretician”, însă cred că mă confundaţi cu altcineva, întrucât e o eroare, domeniile mele de lucru fiind altele, nu teoria literaturii. Sună ca nuca-n perete şi situarea activităţii mele în „marja multiculturalismului de tip american”, întrucât metodologia cărţilor mele are o provenienţă intelectuală diferită, pe care nu o voi detalia aici, fiindcă, oricum, n-aţi înţelege-o. Opinia potrivit căreia m-aş fi aflat, nu demult, „în mijlocul” unei campanii orientate împotriva criticii de întâmpinare nu este, nici ea, decât o perfidă mistificare, indusă de o memorie fisurată: nu legitimitatea ca atare a criticii de întâmpinare, foiletonistice am contestat-o atunci (adică a unui gen literar pe care şi eu îl slujesc sistematic, lună de lună), ci practicarea ei partizană, în beneficiul unor „prieteni literari” sau al unor camarile.             Pretinsa „incompetenţă” evaluativă pe care mi-o atribuiţi e infirmată, cred, de întreaga mea carieră academică şi literară. Am publicat regulat, de-a lungul deceniilor care s-a scurs de la debut, peste 400 de cronici literare şi recenzii, selecţiile tematice fiind grupate în cele patru volume de critică de întâmpinare pe care le-am editat până acum: Cercul de graţie (2003), O carte pe săptămână (2007), Existenţa diafană (2011), Modus operandi (2021). Eşalonarea lor în timp reprezintă, cred, indiciul incontestabil al interesului meu sistematic pentru producţia literară curentă, pentru ceea ce se doreşte a fi literatură „vie” şi pentru evaluarea sa. Am condus, de-a lungul vremii, colecţii de carte la câteva edituri (cum a fost, de pildă, Discobolul de la Ed. Dacia), fiind, în momentul de faţă, titular de colecţie editorială la Ed. Limes din Cluj-Napoca, calitate care presupune, desigur, evaluare literară curentă şi selecţie de manuscrise. Am deţinut, de-a lungul timpului, rubrici de cronică literară la mai multe reviste (Vatra, Apostrof, Familia, 22 etc.), rămânând, de câţiva ani buni, titularul unei rubrici de întâmpinare lunară la revista Contemporanul/Ideea Europeană a Aurei Christi, al cărei nume, în treacăt fie spus, îl ortografiaţi greşit.                În calitate de profesor universitar, am evaluat sute de lucrări literare şi ştiinţifice, câteva dintre tezele de doctorat coordonate fiind transformate, cu ajutorul meu, în cărţi, apreciate de critică. Am scris texte de evaluare pentru publicaţii şi enciclopedii literare apărute în ţară şi în străinătate, am fost membru în diferite jurii din subordinea Uniunii Scriitorilor, referent la AFCN şi membru în peste 20 de comitete de evaluare academică şi literară, naţionale şi internaţionale, întreg acest portofoliu fiind luat în considerare atunci când ICR-ul m-a selectat în comisia sa de experţi. Pentru a preîntâmpina şi alte acuze, precizez că am publicat şi volume de traduceri, dacă ţinem cont de specificitatea programului în care am fost cooptat.             Consider, aşadar, că aţi fost dezinformat flagrant în privinţa activităţii mele şi că memoria – dacă aţi apelat la ea – v-a jucat feste în ceea ce mă priveşte. Mă abţin să comentez restul alegaţiilor Dumneavoastră, considerându-le puseuri impulsive alimentate de ignoranţă şi de reavoinţă. Oricum, vă asigur că metodologia specifică a programului pentru care am fost cooptat – şi al cărui Regulament, făcut public cu mult timp în urmă, ar fi trebui să-l parcurgeţi înainte de a scrie – nu seamănă câtuşi de puţin cu imaginea distorsionată pe care o acreditaţi. Era, în anunţul respectiv, şi un calendar procedural cu termene fixe, pe care instituţia Dumneavoastră nu l-a respectat atunci când şi-a înaintat lista de experţi după deadline-ul prevăzut pentru înscrierea candidaturilor. În rest, juriul a lucrat pe ceea ce i s-a oferit, unele dosare fiind incomplete, altele inegale. Editurile ştiau din timp care sunt cerinţele şi, dacă nu le-au respectat, au fost în mod logic depunctate. E uzanţa internaţională, se întâmplă şi la case mai mari. Eroarea cea mai persistentă, pe care aţi acreditat-o şi care, din păcate, mai circulă în mediile literare, este că ierarhizarea se face exclusiv în funcţie de prestigiul şi de poziţia valorică a scriitorului aflat în discuţie. Dimpotrivă, se judecă ansamblul dosarului de candidatură, structurat pe componente specifice, obligatorii, care se punctează. (Din nou, aceasta este procedura internaţională.) Consecinţa este că un scriitor de o incontestabilă notorietate poate fi tras în jos de un dosar neglijent întocmit, aşa cum s-a întâmplat şi acum. Juriul nu poate fi făcut ţap ispăşitor pentru lacune administrative, care nu i se pot imputa. Înainte de a încheia, vă asigur că mă simt penibil fiind obligat să precizez cele de mai sus, în încercarea de a-mi apăra integritatea profesională. Credeam că este de datoria preşedintelui uniunii de creaţie din care fac parte să se pronunţe în cunoştinţă de cauză despre oamenii pe care ar trebui să îi reprezinte şi al căror vot de încredere l-a solicitat la alegeri. De probitatea criticului şi a istoricului literar, să nu mai vorbim…   Ştefan BORBÉLY P.S.: Textul a fost trimis pe adresa României literare şi, personal, dlui Răzvan Voncu, redactor-şef, în seara zilei de 15 iulie 2022, fără să primesc vreun răspuns. Ulterior, la cerere, dl. Voncu m-a anunţat că redacţia a decis să nu publice dreptul la replică.