altmarius

cultură şi spiritualitate

Newsletter Agentia de carte - 22 octombrie 2021

“Expoziție de pictură la Palatul Suțu: „Margareta Sterian. Realism ...


Expoziție de pictură la Palatul Suțu: „Margareta Sterian. Realism m...

Posted: 21 Oct 2021 08:28 AM PDT

Muzeul Municipiului București invită publicul să vadă, începând cu data de 27 octombrie 2021, expoziția de pictură „Margareta Sterian. Realism magic – Ipostaze”. Expoziția va putea fi vizitată în spațiul rezervat Pinacotecii, la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr 2), și va prezenta, în integralitatea ei, donația oferită MMB în anul 2020 de domnul Mircea Barzuca, executorul testamentar al pictoriței. Alături de cele 50 de picturi oferite recent muzeului, pe simeze se vor afla și câteva dintre picturile și desenele realizate de Margareta Sterian care se află de mai mult timp în patrimoniul Pinacotecii București. Expoziția va putea fi vizitată la Palatul Suțu în perioada 27 octombrie – 5 decembrie 2021. AgențiadeCarte.ro este partener media.

 

 

Margareta Sterian (1897-1992) a fost o personalitate importantă a avangardei românești. A excelat ca pictoriță, dar și ca poetă, scriitoare, traducătoare, graficiană, ceramistă, practicând cu succes și tapiseria. Pictorița s-a implicat activ în al cincilea studiu interdisciplinar de la Drăguș, un eveniment de investigație culturală cu un puternic impact în epocă. Cercetarea de la Drăguș (în Făgăraș) a fost coordonată de marele savant Dimitrie Gusti. Cu o serie de portrete de copii din Drăguș, naturi statice și peisaje, artista a deschis prima sa expoziție personală, în anul 1929.

Treptat, pictorița s-a orientat tot mai clar spre mișcările novatoare. Din anul 1934, Margareta Sterian și-a intensificat seria de participări la expozițiile grupărilor de avangardă, iar în anul 1935 a participat la cea de-a treia expoziție „Contimporanul” împreună cu grupul de pictori români inovatori și alături de artiști străini, nume prestigioase ale momentului: Eugène Berman, Giorgio de Chirico, Léonor Fini, Walter Becker, Philippe Hosiasson, Filippo de Pisis, Pavel Tchélitchew și Léon Zack. Pictorița a rămas în contact cu arta europeană și prin seria sa de călătorii în Anglia, Austria, Danemarca, Elveția, Franța, Norvegia, Suedia în perioada 1929-1931. A călătorit, de asemenea, și în Statele Unite ale Americii.

 

După instaurarea regimului comunist în România, artista a fost marginalizată pentru o perioadă de timp datorită admirației sale pentru cultura americană dar, după „liberalizarea” parțială a regimurilor comuniste, în anii ’60, Margareta Sterian își continuă cu succes parcursul profesional, expunând în România, dar și la Paris, Praga, Geneva, Düsseldorf, Kiev, Roma, Haga, Tokyo, Moscova sau Leningrad.

Stilistic, opera artistei a fost caracterizată ca aparținând realismului magic, pictorița oscilând între redarea miturilor precreștine, dar și a celor biblice. Întreaga creație a Margaretei Sterian reflectă magistral o parte din parcursul culturii române în secolul XX, aducând în fața privitorilor un întreg spectacol plastic cu o simbolistică aparte, care reflectă perfect o realitate într-o continuă metamorfoză” – a declarat Dr. Elena Olariu, curator al expoziției, director adjunct Secția Artă, Restaurare, Conservare – Muzeul Municipiului București.

 

 

Număr de vizualizări :14http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/31_qsGAW3Pg?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Turneul naţional UVERTURA

Posted: 21 Oct 2021 08:25 AM PDT

În perioada 18-28 octombrie 2021, Răzvan Suma, Ştefan Cazacu, Ella Bokor şi Mircea Marian, unii dintre cei mai talentați violonceliști români din prezent, propun publicului o incursiune muzicală inedită, ce cuprinde aranjamente ale unora dintre cele mai faimoase uverturi.  Turneul național UVERTURA se va desfășura în această toamnă în orașele Bacău, Reghin, Sibiu și București și propune prin repertoriul ales, transcripţii ale celor mai faimoase uverturi de Piotr Ilici Tchakovsky, Wolfgang Amadeus Mozart, Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi, Georg Friedrich Händel şi Marc-Antoine Charpentier, în aranjamente pentru patru violoncele.

 

Ascultă Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini.

 

Ansamblul PlaCello și Proiectul UVERTURA au apărut la inițiativa violoncelistului Răzvan Suma în anul 2019 – “Parcă nu ne-am săturat de acest imens izvor de frumusețe – partener fidel de viață, violoncelul. Am plusat: Ansamblul PlaCello format din patru violonceliști este de fapt un vis la început de noapte. Știind ce înseamnă să construiești un grup de muzică de cameră, sperăm ca „noaptea” să fie cât mai lungă și ne bucurăm de primii doi ani de colaborare.” – declară Răzvan Suma.

 

Turneul național UVERTURA este organizat de Asociația Culturală PlaCello care fost inființată în anul 2020 cu obiectivul de a ajuta la dezvoltarea nivelului artistic muzical în România prin organizarea de concerte, turnee și masterclass-uri. Proiectele Asociației Culturale PlaCello se adresează unui public de toate vârstele și stabilesc noi moduri de comunicare și interacțiune umană, promovând muzica de cea mai bună calitate – clasică sau fusion – pe scenele naționale și internaționale.

 

Cu un repertoriu variat și accesibil pentru public, Ansamblul PlaCello interpretează repertorii clasice și muzică de divertisment în formulă de două până la șase violoncele. În 2021 Ansamblul PlaCello a avut deosebita plăcere să concerteze alături de Blaise Déjardin, violoncelist și aranjator al Boston Cello Quartet, unul dintre cele mai renumite cvartete de violoncele din lume.

 

Până în prezent Ansamblul PlaCello a susținut concerte în cadrul unor renumite festivaluri (ICon Arts, Vară Magică, ArtSafari 2020, Poezie și Muzică din Bistrița), au fost invitați la filarmonici din România (Filarmonicile din Satu Mare, Brașov și Sibiu) dar și în străinătate (Grecia – Salonic Megaron Music Festival și Vietnam – Cello Fundamento), au concertat pe scene virtuale/online (TAMTAM, ICR New York, Propatria) și au participat la proiectul educațional Pavilion Muzical din Timișoara 2021.

 

PROGRAMUL CONCERTELOR TURNEULUI NAȚIONAL UVERTURA: 

18 octombrie: Bacău, Filarmonica Mihail Jora, ora 18:30

20 octombrie: Reghin, Casa de Cultură Eugen Nicoară, ora 19:00. Concert organizat în parteneriat cu Asociația Artiștilor Lutieri din România.

22 octombrie: Sibiu, Filarmonica din Sibiu, Sala Thalia, ora 19:00

27 octombrie: București, Sala Radio, ora 19:00

28 octombrie: București, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, Sala de Concerte, ora 12:00. Concert interactiv cu caracter educațional organizat în parteneriat cu C.N.A. Dinu Lipatti și MiniCellos – Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Biletele pot fi achiziționate de pe site-uri partenere și de la casele de bilete ale sălilor în care vor avea loc concertele în fiecare oraș.

 

Răzvan Suma violoncelist

SOLIST CONCERTIST al Orchestrelor Radio și Conf. Univ. Dr. la Universitatea Națională de Muzică București, Director Artistic al proiectului ICon Arts Transilvania, dezvoltă o perpetuă carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele. Reprezentat de cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului.

 

Răzvan Suma este promotor, organizator și interpret în turnee naționale și internaționale din anul 2006.

De la lansarea în 2012 a întrebării „Vă place Bach?” violoncelistul Răzvan Suma a oferit publicului din România două ediții ce au cuprins repertoriul marelui compozitor german, iar apoi a revenit în fiecare an cu noi propuneri, menite să introducă publicul românesc în universul muzical al compozitorilor de geniu ai muzicii clasice: „Vă place Brahms?” (2014), „Vă place Tango?” (2015) „Vă place SCHU/bert/mann?” (2016), „Vă place Beethoven?” (2017). Turneul „Vă plaCello?” din 2018 a dus spre o nouă abordare artistică a activității violoncelistului Răzvan Suma. Ca urmare a turneului naţional “Vă place BACH?”, Răzvan Suma a lansat în România prima înregistrare completă a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de J.S. Bach, CD realizat cu sprijinul casei de producţie Sonoro Records.

 

Latura pedagogică a carierei sale este impresionantă, în plus față de activitatea didactică de la Universitatea de Muzică din București, susține masterclass-uri în țară și în străinătate (Argentina, Spania, Belgia, Lituania, Coreea, Italia, Bulgaria, Serbia, Ucraina), și a organizat timp de șapte ani masterclass-ul Muzica la Altitudine, un curs de măiestrie cu elevi și studenți selectați din toată lumea.

 

Prestigioasele concursuri „Giovanni Batista Viotti” din Italia, „Markneukirchen” din Germania sau „Villa de Llanes” din Spania sunt doar câteva dintre cele mai importante premii câştigate de Răzvan Suma prin participările sale la competiţiile naţionale şi internaţionale, într-o carieră competiţională începută la şase ani.

 

Ștefan Cazacu violoncelist

Ștefan se bucură de o carte de vizită ce reprezintă baza unei cariere de succes prin educația complexă primită de timpuriu într-o celebră familie de muzicieni, studii muzicale universitare urmate la București alături de profesorul Răzvan Suma și la M.D.W. Viena prin bursa Erasmus cu profesorul Reinhard Latzko.

 

A participat la cursuri de perfecționare susținute de apreciați violonceliști pe scena muzicală internațională, precum Wolfgang Boettcher și Frans Helmerson.

 

Este laureat al Concursului Internațional George Enescu 2021 și a obținut premii precum: Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen – Austria, Premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro – Croaţia, Marele Premiu la etapa națională a Concursului Eurovision Young Musicians.

 

A susţinut recitaluri în România, Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania şi a colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România, dar și cu Filarmonica din Chișinău sau cu Orchestra de Tineret din Alicante – Spania. Printre dirijorii care l-au acompaniat se numără Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Camil Marinescu, Theo Wolters.

 

Ștefan Cazacu colaborează din anul 2011 cu ansamblul Violoncelissimo, care presupune o formulă flexibilă – până la 100 de violoncele – în funcție de eveniment. Alături de Violoncelissimo, Ștefan Cazacu a cântat în străinătate, în mari orașe ca Bruxelles, Paris, Washington DC, dar și în țară, la București, Iași, Timișoara, Oradea, Arad, Tulcea, ș.a.

 

Ștefan este solist concertist și șef de partidă al Orchestrei Române de Tineret și al Orchestrei Naționale Simfonice a României, doctorand al Universității Naționale de Muzică București și profesor în cadrul C.N.A. Dinu Lipatti.

stefancazacu.com

 

Ella Bokor violoncelistă

Ella este membră a ansamblurilor PlaCello, Duo Cello Jaya, Ludens Piano Trio și Violoncellissimo, alături de care a realizat turnee naționale începând cu anul 2016. De asemenea, a susținut turnee internaționale în Irlanda, Vietnam și Moldova.

 

Dintre cele mai importante festivaluri, programe culturale și educaționale la care fost invitată sunt: Festivalul SoNoRo, ICon Arts, SoNoRo Conac, Isa16 – International Summer Academy, Villa Musica, Plovdin Chamber Music International Festival, Festivalul Internațional George Enescu, Salonic Megaron Music Festival, Baroque Week, Bucharest Music Film Festival, Simn Festival, TIFF, Festivalul Meridian, SoNoRo Interferențe, Pavilion Muzical și ConnectArts.

 

De-alungul carierei artistice a susținut concerte alături de muzicieni de prestigiu precum: Mindaugas Bačkus, Alexander Bouzlov, Leonid Gorokhov, Jan-Erik Gustaffson, David Grimal, Alexandra Guțu, Diana Ketler, Atanas Krastev, Sergey Malov, Cristian Măcelaru, Adrian Mantu, Alissa Margulis, Marie Luise Neunecker, Răzvan Popovici și Denis Severin.

 

A colaborat cu orchestre precum: Filarmonica „George Enescu”, ansamblul Les Dissonances și Richard Wagner International Orchestra, fiind membră a Orchestrei Române de Tineret și a Orchestrei Naționale Simfonice a României.

 

Ella a absolvit studiile de Licență, Master și Doctorat în cadrul Universității Naționale de Muzică din București la clasa Prof. Univ. Dr. Marin Cazacu și a studiat prin bursa Erasmus în Germania la Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Frankfurt am Main.

 

CD-ul Tales este o realizare a Duo Cello Jaya, formație camerală care împlinește în 2021 zece ani de activitate și care are în repertoriu peste 10 lucrări compuse și dedicate acestui ansamblu cameral.

 

Este fondatoarea proiectului MiniCellos, fiind susținuă de violoncelistul Răzvan Suma – primul masterclass din România pentru violonceliști începători, care în anul 2021 a ajuns la a treia ediție desfășurându-se în cadrul ICon Arts Transilvania.

 

Ella este C.D.A. la Catedra de muzică de cameră a U.N.M.B., președinte al Asociației Culturale PlaCello și secretar muzical al C.N.A.T.R. În anul școlar 2020-2021 a obținut 15 premii la concursuri naționale și internaționale fiind profesoară la clasa de violoncel în cadrul C.N.A. Dinu Lipatti.

www.duocellojaya.ro minicellos.blogspot.com

 

Mircea Marian violoncelist

Mircea este un violoncelist cu o variată şi bogată activitate artistică, fiind Solist Instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio, profesor la catedra de muzică de cameră a U.N.M.B., profesor de violoncel la U.V.T. și C.N.A. Dinu Lipatti, membru al Duo Cello Jaya, Larson Trio, Violoncellissimo și al Cvartetului  Profil.

 

Este absolvent a studiilor de Licență, Master și Doctorat a Universității Naționale de Muzică București la clasa Prof. Univ. Dr. Marin Cazacu, iar pe parcursul dezvoltării sale artistice a studiat și a susținut recitaluri alături de muzicieni de prestigiu precum: Jan-Erik Gustaffson, Alexandra Guțu, Frans Helmerson, Diana Ketler, Aage Kvalbein, Fenyo Laszlo, Olsi Leka, Robin Pharo, Răzvan Popovici, Marcin Sieniawski și Răzvan Suma.

 

A susținut concerte în calitate de solist alături de orchestrele: Philharmonisches Orchester Altenburg Gera, Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio București, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica Botoșani, Filarmonica de Stat Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, Orchestra de Cameră Focșani, Orchestra Universității din Graz-Austria și Filarmonica Oltenia din Craiova.

 

Mircea a participat la festivaluri și proiecte educaționale precum: Festivalul Internațional George Enescu, ICon Arts, Festivalul Internațional SoNoRo, SoNoRo Interferențe, Nocturne Baroce, Festivalul Meridian, Festivalul IS Potsdamer Innenstadt, Simn Festival, ConnectArts, Festivalul Enescu și muzica lumii, Festivalul Internațional Intrada, Festivalul Chei, Festivalul Mozartissimo, European Music Open Festival.

 

De asemenea, a realizat înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune, atât în calitate de solist cât și alături de Duo Cello Jaya.

duocellojaya.com

 

♫♫♫

 

Organizator: Asociația Culturală PlaCello

Coproducător: Radio România 

Parteneri: Asociația Artiștilor Lutieri din România, ELSACO, Cai de Vis, Motif Hub, Vestra, UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Universitatea Națională de Muzică București, Opera Națională București, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, MiniCellos.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Orchestrele și Corurile Radio, Cover stories.

 

 

Număr de vizualizări :2http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/fiP6DUrnVPE?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Land-art, instalație și performance în Parcul Natural Văcărești

Posted: 21 Oct 2021 08:20 AM PDT

Bucureștiul sufocat de betoane va respira prin artă. O comunitate artistică stabilită în ultimele săptămâni în Parcul Natural Văcărești își invită publicul, duminică, 24 octombrie 2021, de la ora 12.00 – până la 17.00, într-o fantezie verde, creată din viziuni multidisciplinare. Inițiativa Peisaj în deteriorare este un traseu într-un vis vegetal, care se dezvoltă dincolo de lumea constrângerilor formale, urmând capitole de creație interconectate: dans contemporan, performance, instalații site-specific și land art. Este o invitație în diverse spații hibride, guvernate, fiecare, de propriile efecte, idei și simboluri. Evenimentul include vernisajul lucrărilor de land art și al instalațiilor realizate de artistele Roberta Curcă, Mălina Ionescu, Gabriela Mateescu, Andreea Medar, Kiki Mihuță și Marina Oprea. Interferând cu spațiul natural care le găzduiește, lucrările pornesc de la construcțiile ritualice, Nazca, la Stonehenge, Avebury, și evoluează adunând teme conexe, de la principii de urbanism, la teme sociale.  

 

Cultura tehno este translată în limbajul artei contemporane de cursanții atelierului de performance „microRave – încercări de a deveni peisaj”, coordonați de echipa Technofields: Andreea David și Maria Baroncea (cu invitatele lor, Roxana Ardeleanu și Oana Maria Zaharia) pe ritmurile muzicale impuse de CHLORYS. Diverse sunete, reverberate de natură, devin spațiu pentru această lume a dansului, a gestului și a mișcării. Este un univers în care corpul însuși se transformă în suprafață naturală, iar conținutul său devine peisaj interiorizat. microRave aduce în scena electro entități care și-au modificat imaginea înscrisă cultural și pătrund, prin dans, în alte universuri posibile. Evenimentul va avea loc la ora 15.30.

 

Sunteți așteptați în Parcul Natural Văcărești pentru două tururi ghidate, programate la orele 12.00 și 14.00. Întâlnirile vor avea loc la intrarea de la Asmita Gardens.


Independent de tururi, intrarea se poate face oricând pe la Asmita Gardens și Târgul Vitan, între orele 12.00 și 17.00.

 

Intervențiile artiștilor sunt neinvazive și nu vor avea impact negativ asupra peisajului, asupra speciilor sau a habitatelor.

 

 

Un spațiu hibrid, vitalizat, deopotrivă, de freamătul unei delte și de zgomotul unei aglomerări urbane, va fi readus la viață temporar, cât să-și pledeze încă o dată propria cauză. Rămas fără sens la o margine de oraș, Parcul Natural Văcărești își revendică acum o funcție culturală, completând, cu mijloace proprii, o instalație de artă contemporană. Pe locul fostului proiectului comunist Lac Acumulare Văcărești s-a format, în ultimii 30 ani, un ecosistem umed. Natura își revendică propriul teritoriu, fără niciun fel de ajutor din partea omului, chiar în mijlocul celei mai mari aglomerări urbane din țară. Parcul Văcărești devine, astfel, locul propice pentru a contemplare și un prilej de meditație asupra sensului naturii și a efectelor nocive pe care le pot avea intervențiile umane hazardate.

 

Comprimând un întreg univers într-o micro-alveolă, artiști din multiple discipline descompun în limbajul artei contemporane teorii post și trans umaniste, pentru a le reconstrui, reinterpretate, în natură. Dezvoltat în cadrul natural-citadin al Deltei Văcărești, proiectul PEISAJ ÎN DETERIORARE este o cooperare transdisciplinară și, totodată, o cercetare translată în artă. Prin intervenții performative, o comunitate artistică dorește să atragă într-un nou circuit, spații culturale alternative și să revalorizeze potențialul Parcului Natural Văcărești, devenit acum spațiu al recontextualizării relației corp-obiect, corp-obiect natural.

 

Proiect coordonat de Gabriela Mateescu și Marina Oprea, prin Asociația Nucleu 0000 în parteneriat cu Technofields și Asociația Parcul Natural Văcărești.

 

PEISAJ ÎN DETERIORARE

Un proiect co-finanțat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Proiectul este produs de Asociația Nucleu 0000, în parteneriat cu Asociația “Parcul Natural Văcărești”

SUSȚINUT DE

Propagarta,The Institute, Radio România Cultural, Radio București FM, IQAds, DigitizArte, Teletext, Revista Arta, Modernism.ro, Zile și Nopți, Daily Magazine, Feeder, Spotmedia, IQool, Smark, Ziarul Metropolis, Telekom Electronic Beats, Centrul Național al Dansului din București, Revista Zeppelin și Munteanu

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB

 

Număr de vizualizări :14http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/VI4bFLJGHvg?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

“ANATOMII ALE DORINŢEI”, LA ARCUB

Posted: 21 Oct 2021 07:54 AM PDT

Cel mai recent titlu al stagiunii de teatru de la ARCUB, „Anatomii ale dorinței” reinterpretează teatrul shakesperean dintr-o perspectivă originală, semnată de tânăra regizoare Irina Alexandra Banea. Spectacolul este o coproducţie ARCUB, realizată cu sprijinul Expo Arte şi Editurii Tracus Arte. Avanpremiera spectacolului va avea loc pe 23 octombrie, iar premiera pe 24 octombrie 2021, de la ora 19:00 pe scena Sălii Mari de la ARCUB. Biletele pentru reprezentația de duminică, 24 octombrie, au fost puse în vânzare și se pot comanda de pe site-ul arcub.ro

După un debut regizoral premiat şi bine primit de critici, Irina Alexandra Banea propune publicului de teatru un spectacol inovator, după textele Othello, Macbeth şi Julius Caesar de William Shakespeare, cu o distribuţie tânără, formată din nume ale noii generaţii de actori – Andreea Coff şi Denis Hanganu şi completată de participarea dansatorului şi coregrafului Momo Sanno.

 

Dramele lui Macbeth, Othello şi Julius Caesar sunt prezentate publicului de teatru nu din perspectiva actului violent, care defineşte, în mod clasic, cele trei tragedii shakespeareane, ci din perspectiva dorinţei de purificare. „Anatomii ale dorinței>> ar fi putut fi un spectacol despre mecanismele violenţei în lupta pentru dragoste – Othello, pentru putere – Macbeth, sau pentru idealuri abstracte – Julius Caesar. Dar anul 2020 a condensat şi partial suspendat ideea de violenţă. Pentru un timp, frica a înlocuit dorința de atac. Pentru un timp, singurul gest care ne-a ancorat în realitatea imediată a fost spălatul mâinilor și igienizarea lucrurilor din jur. Un gest curent capătă deodată valori mitice și obsedante. Trei scene Shakespeare sunt legate prin raportarea la gestul eșuat al purificării. Acțiunea de igienizare a actului violent este, evident, o creație eșuată.  Irina Alexandra Banea. 

 

Deţinătoare a unui Premiu de Excelenţă în Cultură la Gala Premiilor Municipiului Bucureşti pentru Artă şi Cultură, Irina Alexandra Banea debutează, în 2016, pe scena Space Studio a Teatrului Bulandra cu spectacolul de licenţă „Incendii” după un text devastator de Wajdi Mouawad, cu care tânăra regizoare atrage atenţia criticii. „Standardele pe care şi le-a fixat Irina Alexandra Banea o fac o regizoare demnă de urmărit. Ceea ce se întâmplă la Bulandra cu această premieră seamănă foarte bine cu naşterea noului teatru românesc, cel al milenarilor, care nu e nici mai bun, nici mai râu decât cel tradițional, ci doar altfel.” – Horia Ghibuţiu

 

ANATOMII ALE DORINȚEI

un spectacol de Irina Alexandra Banea

după textele Othello, Macbeth şi Julius Caesar de W. Shakespeare

 

distribuție: Andreea Coff, Denis Hanganu, Momo Sanno

traducere: Lucia Verona, Horia Gârbea

scenografie: Emil Banea

lighting design: Bogdan Golumbeanu

regie: Irina Alexandra Banea

 

Biletele pentru reprezentația din 24 octombrie pot fi achiziţionate online, de pe arcub.ro, sau de la Casa de bilete ARCUB, din Strada Lipscani, nr. 84-90. Preț: 50 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 35 lei (Categoria II).

 

IMPORTANT! Conform noilor reglementări privind măsurile aplicate în contextul pandemiei de COVID-19, organizarea spectacolului de teatru poate fi realizată cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Purtarea măștii de protecție este obligatorie.

 

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

 

Număr de vizualizări :20http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/r34KzotJIaA?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

”Serate muzicale în București”, la Palatul CCIB

Posted: 21 Oct 2021 07:51 AM PDT

Lanto Communication alături de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București anunță lansarea seriei de evenimente ”Serate Muzicale în București”, organizate în centrul istoric al Capitalei, în sălile spectaculoase din Palatul Camerei Bucureștene din Str. Ion Ghica nr 4. Seria de evenimente culturale va fi deschisă miercuri, 27 octombrie 2021, la ora 18:00, cu recitalul de pian: ”DE LA CLASIC LA JAZZ” susținut de Mădălina PAȘOL și cu vernisajul de pictură al Avei PAȘOL. Toate manifestările culturale se vor desfășura conform normelor în vigoare, la capacitatea permisă desfășurării în siguranță și cu validarea certificatelor verzi pentru toți participanții.

Cu o experiență vastă în domeniul organizării de concerte de mare calitate, Lanto Communication are în vedere reunirea unui public variat pentru a asculta muzică bună și a admira artă de calitate în centrul istoric al Capitalei, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, edificiu de prestigiu al arhitecturii bucurestene a începutului de secol XX.

Recitalul pianistei Mădălina Pașol cuprinde lucrări de Mozart cu ”Alla turca” și variațiuni de jazz pe o temă de Mozart „Ah vous dirais-je, Maman” cu un aranjament al artistei. În program va fi și D. Marinelli – Pride and prejudice, George Gershwin – 3 Prelude și A. Piazzolla – arr. M. Paşol – Libertango, precum și Concertul în Do major pentru violoncel și Orchestră RV 399, interpretat alături de Ava Pașol la violocel.

Provenind dintr-o familie de muzicieni, pianista Mădălina Pașol a primit primele lecții de pian de la bunicul său, solist al Orchestrei Radio din România, iar la vârsta de 9 ani a debutat cu Orchestra de Camera Sinfonietta, la Ateneul Român. Artista a urmat cursurile Universității de Arte din Berlin. În turneele sale, Mădălina Pașol a concertat ca solistă, sau în formații camerale împreună cu soliști și artiști de renume mondial, activitatea sa artistică fiind recunoscută prin premii, burse și diplome la concursuri naționale și internaționale. Din anul 2014 Mădălina Pașol s-a dedicat promovării tinerelor talente, a artiștilor români și valorilor culturale naționale, pe plan regional și internațional în cadrul Institutul de Arte, având rolul de președinte al acestei Instituții.

”În aceste vremuri grele este important să fim împreună în condiții de siguranță. Ne dorim ca acest nou proiect ”Serate muzicale în București” să reunească o comunitate culturală extinsă prin implicarea artiștilor, a mediului privat din companii și Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, precum și a mediului public pentru a pune în valoare clădirea istorică din centrul Capitalei, dar și marii artiști pe care îi avem. Vă invit astfel alături de noi să petrecem Serate muzicale în București la Palatul Camerei de Comerț și Industrie a Capitalei. Țin să afirm că acesta este rolul muzicii: de a ne ajuta să trecem cu bine în orice perioadă dificilă. Vă așteptăm la Seratele muzicale!”, a declarat Dorin Ioniță, coordonatorul acestui proiect.

“Rolul Seratelor muzicale este de a contribui la educarea societății prin transmiterea valorilor și asigurarea accesului la muzică clasică, artă, cultură – pentru a crește o nouă generație cu educație prin cultură. Invităm astfel publicul la activități recreative alături de familie, de copii, de parteneri în comunitatea pe care o formăm împreună cu garanția respectării măsurilor de siguranță. Pe lângă programul cultural, veți avea prilejul să vizitați și să aflați povestea Palatului Camerei de Comerț și Industrie, construit între anii 1907 și 1911, după planurile arhitectului Ștefan Burcuș. Ne deschidem porțile către publicul larg, nu numai către oamenii de afaceri, așa cum în perioada antebelică au făcut-o înaintașii noștri, care au sprijinit material și logistic evenimente importante de cultură bucureşteană, precum şi artişti români ai momentului”, a afirmat Iuliu Stocklosa, președintele CCIB.

Aflată la debut, serie de evenimente va continua cu prezența unor artiști de marcă, programul Seratelor Muzicale în București va fi publicat pe www.lanto.ro www.ccib.ro. Biletele pentru concertele din cadrul Seratelor muzicale în București sunt disponibile pe www.lanto.ro, www.bilete.ro. Toate evenimentele se vor desfășura de la ora 18:00, cu o introducere în tema serii.

 

Despre Lanto Communication

Lanto Communication a apărut acum aproape un deceniu. Încă de la început, inițiatorul său, Dorin Ioniță, şi-a propus ca unic scop să arate lumii că România, prin tinerii ei, a păstrat intactă sclipirea diamantină a geniului muzical al locuitorilor acestor locuri străvechi. Compania a organizat 10 ediții ale Festivalului Vara Magică și peste 100 de concerte oferite publicului român în sezonul estival, precum și 12 ediții ale concertelor exclusiviste Iarna Magică.

 

Apariția Asociației Lanto Magia Muzicii a adus un spor substanțial de calitate și a înlesnit crearea unor parteneriate benefice culturii naționale. Asocierile cu mediul de afaceri, cu entități instituționale – fie ele locale sau guvernamentale, în cele din urmă cu oameni care au același scop al promovării binelui și frumosului, au adus tuturor celor implicați notorietate și respect.

Proiectele artistice ale Lanto Communication și Lanto Magia Muzicii constituie, în egală măsură, garanția unui act artistic de calitate, dar și a unei vizibilități social-culturale și comunitare ridicate. Mai multe detalii și datele următoarelor concerte din cadrul festivalului Vara Magică le puteți consulta la: https://lanto.ro/ precum și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/FestivalulVaraMagica/

 

Despre CCIB

Cu o tradiţie de peste 150 de ani în reprezentarea mediului de afaceri şi în derularea de parteneriate cu autorităţile, CCIB se bucură de o largă recunoaştere în țară și străinătate. Camera bucureșteană conlucrează cu peste 100 de organizaţii similare de pe toate continentele și, pe plan intern, cu mai mult de 40 de organizaţii profesionale, patronale, instituţii ale mediului academic şi reprezentanţi ai comunităţii de afaceri.

 

CCIB oferă membrilor săi, dar şi comunităţii de afaceri bucureştene, o gamă largă de servicii: de la arbitraj comercial și mediere, înfiinţări de firme, sucursale, filiale, servicii personalizate de promovare a produselor şi serviciilor, inclusiv prin intermediul reprezentanţelor sale din străinătate, eliberare de certificate de origine sau de atestare a situației de forță majoră, şi până la servicii organizare de evenimente. Potrivit statutului CCIB, membrii săi beneficiază de o serie de facilităţi.

 

CCIB pune la dispoziția comunității de business, dar și a celei locale, în sediul său istoric din Str. Ion Ghica nr 4, un Centru de conferințe modern, cu săli cu capacitate maximă de 150 persoane. În aceste spații elegante, rafinate și încărcate de istorie, dar care răspund celor mai exigente cerințe în domeniu, organizăm evenimente de înaltă ținută: conferințe, mese rotunde, workshop-uri, evenimente culturale și științifice, lansări de carte și de produs, cursuri.

 

Număr de vizualizări :17http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/s8iwO7N5Vto?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

CENTENAR REGELE MIHAI: HISTORY Channel continuă să sprijine studiul...

Posted: 21 Oct 2021 02:38 AM PDT

HISTORY Channel continuă să sprijine studiul istoriei în sistemul educațional din România cu o nouă campanie de donație de cărți destinată elevilor și profesorilor din 25 de licee din 13 județe românești. Campania este o continuare a primei ediții din 2019, când 25 de unități școlare au beneficiat de cărți de istorie. Donația din acest an va debuta pe data de 25 octombrie și coincide cu aniversarea centenarului nașterii Regelui Mihai I.

 

PARTENERI DE ÎNCREDERE

Pentru a doua ediție a campaniei, HISTORY Channel continuă colaborarea cu partenerii săi de încredere: Libris.ro – cea mai mare librărie online din România – care a susținut campania cu selecția și distribuția unora dintre cele mai interesante titluri care să stârnească interesul pentru cunoașterea istoriei, și Salvați Copiii România – membră a Salvați Copiii International, cea mai mare organizație independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor – care a sprijinit acțiunea cu localizarea unităților școlare care au cea mai mare nevoie de cărți, ținând cont și de multe cereri care au venit din partea elevilor și profesorilor în urma derulării primei campanii.

 

Liceele care vor beneficia de cărți sunt din județele Alba, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Olt și Teleorman. Aproximativ 16.000 de elevi și profesorii lor vor beneficia de acces la câteva dintre cele mai noi titluri de istorie românească și europeană.

 

„Regele Mihai: Drumul către casă”

Campania din acest an marchează aniversarea centenarului nașterii Regelui Mihai I și premiera documentarului „Regele Mihai: Drumul către casă” [trailer] care are loc duminică, 24 octombrie, ora 21:00, pe HISTORY Channel. Pe parcursul unei ore, filmul va prezenta povestea nespusă a curajosului Rege Mihai al României care, la doar 23 de ani, își risca viața sfidându-l pe Hitler în al Doilea Război Mondial, pentru a fi ulterior exilat din patria sa de comuniștii impuși de Kremlin. Documentarul este transmis în reluare luni, 25 octombrie, ora 21:00.

 

Pornind de la un interviu inedit cu Regele, înregistrat în 2003 și mărturii din partea celor care i-au fost alături în timpul exilului, precum și din partea membrilor familiei Regelui, filmul documentar spune o poveste despre greutățile insuportabile și reîntoarcerea în patria sa.

 

Documentarul prezintă interviuri cu familia Regelui, consilieri și prieteni apropiați Regelui Mihai, dar și un interviu nedifuzat până acum cu soțul reginei Elisabeta a II-a, Prințul Philip, acordat în 2016 la Buckingham Palace cu doar câteva luni înainte de retragerea sa din viața publică.

 

„În cadrul primei donații de cărți către liceele românești am inclus un citat din istoricul român Nicolae Iorga: «Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.» De această dată îi oferim un omagiu Regelui Mihai, ale cărui acțiuni au avut un impact nu doar asupra istoriei României dar și a Europei, acțiuni care ar trebui păstrate în memorie și celebrate. În faimosul său discurs din Parlamentul României de acum 10 ani, Regele spunea că nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Sperăm că tinerii din România privesc cu îndrăzneală spre viitor în timp ce țin vie amintirea căii croite de către bravii lor predecesori, ca Regele Mihai”, a declarat Izabela Wiley, SVP, general manager pentru A+E Networks în Europa Centrală și de Est.

 

„Facilitarea accesului la o educație de calitate este una din marile priorități ale Organizației Salvați Copiii. În condițiile în care resursele alocate educației de autoritățile publice sunt total insuficiente, este esențial ca, alături de partenerii noștri, să venim în sprijinul școlilor și al elevilor, ajutându-i să aibă acces la resursele necesare pentru o educație de calitate și contribuind astfel la formarea unei generații care își cunoaște trecutul și este pregătită să-și construiască viitorul”, a transmis Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.

 

„Misiunea Libris este aceea de a susține educația în toate formele sale, iar orice oportunitate de a lua parte în cadrul acțiunilor menite să dezvolte oameni «mari» este o adevărată bucurie pentru noi. În cei 30 de ani în care ne-am dedicat în totalitate cărților am învățat că istoria este un pilon în dezvoltarea noastră, iar acest parteneriat vine ca o completare perfectă a ceea ce considerăm parte a responsabilității colective de a menține vii acțiunile celor care au clădit lumea în care trăim și de care ne bucurăm zilnic. Astfel, mulțumim HISTORY Channel pentru șansa oferită de a fi încă o dată parteneri! Împreună aducem cărțile în școli și în bibliotecile celor care vor face istorie pentru mica lor lume”, a spus Laura Țeposu, fondator și director dezvoltare Libris.

 

FEMEI CARE AU SCRIS ISTORIE

 

Donațiile vor fi făcute spre bibliotecile unităților școlare și se axează în mare parte pe volume auxiliare studiului istoriei secolului XX, dar și istoria contemporană a românilor. Profilul cărților este de istorie românească și europeană, concentrându-se pe influența istorică a Regelui Mihai și a Familiei Regale din România în istoria recentă a țării.

 

Fiecare liceu va primi un set de volume reprezentative de opere istorice semnate de istorici de renume din România și străinătate. Pentru a susține diversitatea vocilor în cercetarea istorică, 9 din cele 26 lucrări istorice sunt scrise de femei iar alte 4 abordează rolul femeilor în istoria României. Printre autoare menționăm Ruxandra Cesereanu, Diana Mandache, Tatiana Niculescu și Mihaela Simina.

 

  • HISTORY Channel® a fost lansat în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradus în 37 de limbi. HISTORY Channel® reprezintă principalul canal din portofoliul A+E Networks. HISTORY Channel® provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.

 

  • Fondată în anul 2009, Libris este o afacere 100% românească și cea mai mare librărie online din România. În 12 ani de la înființare, librăria online Libris.ro a expediat 14 milioane de cărți către 2 milioane de români din întreaga lume. Peste 250.000 de titluri de carte stau la dispoziția cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzica, filme și cadouri.

 

Din decembrie 2014, Libris.ro s-a alăturat Organizației Salvați Copiii în proiectul de reducere a mortalității infantile din România. Astfel, prin intermediul cititorilor care au donat pe site-ul Libris.ro, s-au strâns peste 532.343 euro, sumă folosită pentru dotarea cu echipamente a 15 unități medicale din România, precum și pentru dotarea bibliotecilor școlare din România, prin proiectul CarteTeca.

 

Din martie 2018, Libris.ro a demarat campania #RespectYourself – Oferă-ți timp pentru lectură, proiect prin care își propune să prezinte lectura din perspectiva unei activități care înseamnă respect față de sine, preocupare pentru autocunoaștere și dezvoltare.

 

  • Salvați Copiii România este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care promovează din 1990 drepturile copilului în România, in acord cu Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Este membră a Salvați Copiii International, cea mai mare organizație independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, ce cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări.

 

 

Lista liceelor beneficiare

 

Județ Localitate Unitate de învățământ
Alba Blaj Colegiul National ,,I. M. Clain” Blaj
Argeș Câmpulung Colegiul Național Pedagogic „Carol I”
Argeș Câmpulung Liceul Teoretic „Dan Barbilian”
Bacău Moinești Liceul Teoretic „Spiru Haret”
Bistrița Năsăud Bistrița Colegiul Național „Andrei Mureșanu”
Brașov Făgăraș Colegiul Aurel Vijoli
Constanța Constanța Liceul Energetic Constanța
Constanța Medgidia Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”
Constanța Negru Vodă Liceul Teoretic Negru Vodă
Constanța Mangalia Liceul Teoretic „Callatis”
Dâmbovița Găești Colegiul National „Vladimir Streinu”
Dâmbovița Găești Liceul Tehnologic „Iordache Golescu”
Dâmbovița Târgoviște Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”
Dâmbovița Târgoviște Colegiul National „Ienăchiță Văcărescu”
Dâmbovița Voinești Liceul Tehnologic Voinești
Iași Pașcani Liceul Teoretic „Miron Costin”
Iași Hârlău Colegiul Național „Ștefan cel Mare”
Iași Iași Liceul Teoretic „Miron Costin”
Ialomița Țăndărei Liceul Teoretic „Paul Georgescu”
Mehedinți Cujmir Liceul Teoretic Cujmir
Mehedinți Drobeta Turnu-Severin Colegiul Național Economic „Theodor Costescu”
Neamț Piatra-Neamț Colegiul Tehnologic „Spiru Haret”
Olt Corabia Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”
Teleorman Videle Liceul Teoretic Videle
Teleorman Zimnicea Liceul Teoretic Zimnicea

 

Lista cărților de istorie

 

  1. 1000 de întrebări si răspunsuri. Al doilea război mondial – Kieran Whitworth
  2. Berlin – Căderea 1945 – Antony Beevor
  3. Castelul Bran. Romantism si regalitate – Diana Mandache
  4. Cea mai mare zi din istorie – Nicholas Best
  5. Făuritorii păcii – Margaret MacMillan
  6. Femei de seamă din România. De ieri și de azi – George Marcu
  7. Femeile in istoria neamului nostru – Nicolae Iorga
  8. Fugarii. Evadări din închisori si lagăre in secolul XX – Ruxandra Cesereanu
  9. Întoarcerea Regelui Mihai – Danielle Maillefer
  10. Istoria ilustrata a fascismului
  11. Istoria Monarhiei din România – Nicolae Dita, Doru Dumitrescu, Mihai Manea
  12. Jurnalul Annei Frank – Anne Frank
  13. Mari bătălii. Al doilea război mondial
  14. Maria, o regină in război – Ion Bulei
  15. Mihai I, ultimul rege al romanilor – Tatiana Niculescu
  16. Monștri. Cele mai malefice personalități istorice, de la Nero la Osama bin Laden – Simon Sebag Montefiore
  17. Istorie ilustrată a romanilor – Ion Bulei
  18. Scurta istorie ilustrată a românilor – Neagu Djuvara
  19. Omul în căutarea sensului vieții – Viktor E. Frankl
  20. Poveștile Peleșului Ed.2 – Carmen Sylva
  21. Regele Carol I al României – Paul Lindenberg
  22. Regele, comuniștii si Coroana – Alexandru Muraru, Andrei Muraru
  23. Regina Maria – Ion Bulei
  24. Regina Maria, ultima dorință – Tatiana Niculescu
  25. Regina Maria. Flori de portocal – Mihaela Simina
  26. România 1866-1947 – Keith Hitchins
  27. Sceptrul si sângele – Jean des Cars
  28. Suveranii României. Monarhia, o soluție? – Lucian Boia
  29. Ultimele convorbiri cu regele Mihai I – Bogdan Șerban-Iancu
  30. Ultimul rege al României mari: Carol al II-lea – Ion Bulei
  31. Umbre peste Europa. Democrație și totalitarism în secolul XX – Mark Mazower

 

 

Număr de vizualizări :5http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/1Irv9R7R-jE?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Laureaţii Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu 2021, dezvăluiţi ȋ...

Posted: 21 Oct 2021 02:33 AM PDT

Fundația Alexandrion va dezvălui laureaţii celei de-a opta ediţii a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România, ȋn cadrul unui show televizat difuzat sâmbătă, 23 octombrie 2021, ȋncepând cu ora 22:00, la Digi TV. Ceremonia de decernarea a premiilor va putea fi urmărită ulterior pe canalele de Facebook și LinkedIn ale Fundaţiei Alexandrion. Opt profesioniști din domeniile medicină, film, istorie, teatru, arhitectură, arte plastice, literatură și muzică au fost premiaţi în cadrul galei, ȋn semn de preţuire și recunoaștere a realizărilor ȋntregistrate pe parcursul carierei sau pentru proiecte și lucrări care au atras aprecierile publicului și criticilor, ȋn anul precedent. Anul acesta, Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu s-a desfășurat pe 15 octombrie, ȋntr-un cadru restrâns, respectând toate măsurile legislative în vigoare impuse de evoluția pandemiei COVID-19. 

 

 

În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor, membrii juriului au punctat criteriile care au condus la nominalizări, iar laureaţii au rememorat momente cheie din carieră și și-au exprimat gratitudinea pentru distincţia acordată de Fundaţia Alexandrion. Domnul Nawaf Salameh, Președintele si Fondatorul Alexandrion Group și al Fundaţiei Alexandrion a deschis Gala cu un discurs ȋn care a vorbit despre importanţa de a continua decernarea premiilor Constantin Brâncoveanu chiar și ȋn contextul dificil pe care ȋl traversează planeta ȋn prezent, un contex ȋn care oamenii valoroși au nevoie de apreciere și confirmare mai mult ca oricând.

„Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu a ajuns să fie un reper și un punct de întâlnire a marilor personalități ale culturii și științei românești. Nu mai încape îndoială că trăim vremuri grele de mai mult de un an, vremuri care ne afectează pe toți. Am fost și suntem martorii unui fenomen care poate să ne dezbine sau poate să ne aducă mai aproape unii de alții. Cultura și credința au un rol extrem de important în astfel de momente. Ele pot echilibra stările pe care o societate le traversează. Așa cum Constantin Brâncoveanu, părintele spiritual al acestei gale, și-a dedicat întreaga viață credinței și dezvoltării culturii românești, așa suntem și noi datori să păstrăm această cultură înfloritoare în viață, să o ajutăm să se dezvolte și mai mult și să o transmitem generațiilor care vor veni.” –  a spus dl. Nawaf Salameh.

Amfitrionul Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu 2021 a fost jurnalistul TV Teodora Tompea. Elementele de noutate faţă de anii precedenţi au ţinut de producția impresionantă de la sediul Digi24, locul unde s-a desfășurat evenimentul. S-a utilizat tehnologie de ultimă generație (lumini, ecrane, proiecție video, etc.) care a permis decernarea premiilor într-un format similar cu cel al producțiilor televizate, astfel încât urmăritorii să se simtă mai conectați la eveniment și mai aproape de laureaţi, chiar dacă nu au fost prezenţi ȋn sală.

Momentele muzicale din cadrul Galei au fost susținute de New Hope Ensemble, un trio de muzică clasică excepțional, format din Octavian Lup – violoncel, Adrian Vasile – violă și Radu Dunca – vioară.

Lansată în 2014, Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu a onorat până în prezent peste 70 de personalități contemporane, printre care se numără scriitori, actori, arhitecți, istorici, medici, oameni de știință și clerici care, prin munca și realizările lor, au influențat în mod semnificativ evoluția societății românești.

Mai multe informații despre Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu sunt disponibile online pe www.fundația-alexandrion.ro.

 Despre Fundația Alexandrion

Fundația Alexandrion a fost înființată că urmare a numeroaselor activități sociale desfășurate de companiile din cadrul Alexandrion Group. Sub umbrela Fundației Alexandrion se derulează proiecte de peste 20 de ani. Fundația Alexandrion urmează evoluția Alexandrion Group. Fundația Alexandrion susține activ cultura din 2014, prin intermediul Premiilor Constantin Brâncoveanu și onorează excelența prin intermediul premiilor Constantin Brâncoveanu Diaspora și Constantin Brâncoveanu Internațional Awards. Prin premiile Matei Brâncoveanu, Fundația Alexandrion recunoaște potențialul de dezvoltare al tinerilor, pentru cercetare și realizări excepționale în domeniul lor de activitate. De-a lungul timpului, Fundația și-a pus amprenta și în susținerea performanțelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion premiază performanța internațională a sportivilor români din 2016. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român la Olimpiade, din 2004 până în 2012, în încercarea de a încuraja tinerii sportivi să obțină cele mai bune rezultate.

 

Număr de vizualizări :3http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/-HuJCEPjYH8?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Emisiunea de mărci poştale omagială ”Centenarul nașterii Regelui Mi...

Posted: 21 Oct 2021 02:30 AM PDT

În semn de profund respect faţă de ultimul Rege al României, Romfilatelia introduce în circulaţie luni, 25 octombrie 2021, emisiunea de mărci poştale omagială Centenarul nașterii Regelui Mihai I. Emisiunea este alcătuită din două mărci poștale, o coliță nedantelată, un bloc de două timbre dantelate cu două vignete, un plic „prima zi” și două cărți poștale maxime, pentru pasionații de maximafilie. 

 

Cele două timbre, ambele cu valoarea de 9 lei, ilustrează portretele Regelui Mihai I din copilărie și tinerețe, iar pe fundal redau imaginea Castelului Peleș din Sinaia.

 

Colița nedantelată prezintă în centru timbrul cu valoarea nominală de 31,50 lei, care redă portretul Regelui Mihai I în uniformă de aviator, timbrul find încadrat de stema Regatului României și coroana regală.

 

Regele Mihai I a văzut lumina zilei la Castelul Foișor din Sinaia, în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. Părinții Regelui Mihai au fost Principele Moștenitor Carol și Principesa Moștenitoare Elena a României, iar bunicii lui au fost Regele Ferdinand I și Regina Maria, Regele Constantin și Regina Sofia ai Greciei.

 

Copilăria Regelui Mihai I a înregistrat, în anul 1925, o situație neașteptată: Principele Carol a părăsit România, iar Consiliul de Coroană a aprobat renunțarea acestuia la Tronul României. Prin ceea ce denumim „Actul de la 4 ianuarie”, Prințul Mihai a fost recunoscut drept Principe Moștenitor.

 

În anul 1927, după moartea Regelui Ferdinand I, Mihai va fi întronat ca Rege având alături o Regență formată din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație, înlocuit mai târziu de Constantin Sărățeanu, consilier al Curții de Casație. Jurământul a fost depus în fața Parlamentului de noul Rege și de Regență la 20 iulie 1927.

 

Principalele partide politice s-au poziționat diferit față de Regență. Partidul Național Liberal a susținut-o, urgentând depunerea jurământului militar către Rege pentru a preveni formarea unui curent pro Carol al II-lea în armată. Partidul Național Țărănesc manifesta însă o atitudine menită să-l aducă în țară pe Principele Carol.

 

Regele Mihai, fiind minor, favoriza o autoritate vizibilă a Regenței, care s-a dovedit însă că nu avea abilitatea menită să arbitreze viața politică a țării. În aceste condiții, întoarcerea neanunțată și ilegală a lui Carol în România, la data de 8 iunie 1930, acceptată de reprezentanții partidelor politice, se înscrie, de fapt, ca un act de detronare a lui Mihai I.

 

În septembrie 1939 a început al Doilea Război Mondial. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i pentru a doua oară lui Mihai.

 

Fără a mai enumera tragediile generate de starea de război, de luptele grele duse pe teritoriul Uniunii Sovietice, de distrugerile provocate de bombardamentele Aliaților, se impune să insistăm asupra rolului primordial pe care Regele Mihai I l-a jucat în scurtarea războiului și evitarea distrugerilor inestimabile pe care le-ar fi suferit România.  Alăturându-se politicienilor favorabili Aliaților și inițiativei de ieșire din alianța cu Germania nazistă, Regele Mihai I a realizat lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923.

 

Prezența trupelor sovietice pe teritoriul României și lipsa de acțiuni concrete ale Aliaților le-au permis comuniștilor să impună un regim de teroare, prezent în viața românilor până în decembrie 1989.

 

Încercările Regelui Mihai I pentru limitarea abuzurilor guvernului impus de Uniunea Sovietică, greva regală (refuzul de a semna unele acte care încălcau legile democrației), apelurile făcute către marile puteri occidentale nu au avut rezultatele scontate.

 

La 30 decembrie 1947, actul de abdicare impusă a Regelui redactat de reprezentanții guvernului comunist, a fost semnat, Regele părăsind țara pe 3 ianuarie 1948. Aprecierile unor pasionați de bibliografia Majestății Sale, Regele Mihai I scot în evidență faptul că a fost un rege bun, precum bunicul său Ferdinand I, o personalitate modestă cu simțul datoriei față de țară. A avut însă parte de vremuri tulburi în care forțele răului au impus constrângeri străine spiritului său constituțional și de asemenea, străine mentalității clasei politice care făcuse România Mare la 1918.

 

Este cunoscut că după abdicare, în iunie 1948, Mihai I s-a căsătorit cu Ana, Principesă de Bourbon-Parma cu care a avut cinci fiice. În același an, autoritățile comuniste i-au retras cetățenia română, pe care Regele a recăpătat-o, după ultimele zvârcoliri ale concepțiilor comuniste, în anul 1997.

 

În timpul exilului impus, familia regală a României și-a asigurat existența prin venituri obținute din activități proprii în Elveția și Marea Britanie.

 

După revenirea în țară, Regele Mihai I a efectuat chiar în primul an de stabilire în România un tur în Europa de Vest făcând lobby pentru admiterea României în NATO și Uniunea Europeană.

 

În toată viețuirea sa, regele a păstrat cu sfințenie simbolul de națiune și de țară: Coroana Regală.
Rămasă în custodia Principesei Margareta, ca simbol al Regalității și al Monarhiei, reprezintă un bun de mare preț al națiunii, poporului român și al istoriei unui neam care a intrat în rândul națiunilor lumii odată cu încoronarea primului Rege Carol I, a cărui coroană de oțel a fost purtată la încoronare și de regele Mihai I, ultimul rege al României și ultimul mare Om de Stat, pildă de devoțiune, loialitate, curaj modestie și demnitate, atribute definite de cuvintele rostite în ședința Parlamentului României din 25 octombrie, în urmă cu un deceniu.

„Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și plină de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea.”

 

Romfilatelia mulţumeşte Casei Majestății Sale Custodele Coroanei pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

 

Emisiunea de mărci poștale „Centenarul nașterii Regelui Mihai I” va fi disponibilă începând de luni, 25 octombrie 2021, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/.

 

 

Număr de vizualizări :15http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/5-DDk6p7ht8?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Proiectul cultural„S(L)AVE”a ajuns la final

Posted: 21 Oct 2021 02:08 AM PDT

Asociația Arte dell’Anima a prezentat în luna octombrie 2021 spectacolul lectură „CARNE” de Andreea Tănase, regia George Zamfir, în cadrul proiectului „S(L)AVE”, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii în cadrul programului ACCES 2021. Spectacolul spune povestea a două femei, Eva și Ana, ce ajung victime ale traficului de persoane.

 

În datele de 12, 13 și 16 octombrie, sălile unde au fost susținute spectacolele lectură au părut neîncăpătoare, chiar și în condițiile de capacitate 50%. Peste 400 de elevi, tineri și studenți ai Universității POLITEHNICA București și Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București au aplaudat acest text. Spectacolul din data de 15 octombrie a fost transmis live pe platforma ZOOM. Ne-am bucurat să avem o audiență de peste 300 de spectatori, ce a reușit să simtă emoția textului  chiar și dincolo de ecrane, în confortul propriului cămin.

Proiectul cultural „S(L)AVE” reprezintă o campanie social-culturală de prevenție a traficului de persoane. Scopul proiectului este să încurajeze tinerii, în special femeile, să ceară ajutor de specialitate atunci când se confruntă cu o posibilă amenințare de trafic de persoane. Pentru al doilea an la rând, România rămâne un punct nevralgic al Europei, fiind principala sursă de export de persoane traficate în scopuri sexuale sau pentru a fi exploatate la muncă, arată raportul Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane în 2020. Managerul proiectului este Crina Lință, actriță, manager cultural acreditat și fondatoarea Teatrului Arte dell’Anima.

Echipa artistică a fost formată din actorii Andreea Bibiri, Vlad Galer, Anda Sârbei și Cezara Petredeanu. Regizorul spectacolului a fost George Zamfir, iar de regia tehnică s-a ocupat Alexandru Bibere. Dramaturgul textului „CARNE” este Andreea Tănase. Psihologul proiectului a fost doamna Carmen Buși.

Trailer-ul proiectului poate fi urmărit aici: https://youtu.be/JHyKiNPnGRw

Mulțumim partenerilor proiectului: Direcția de Asistență Socială a Municipiului București, Asociația Necuvinte, Universitatea POLITEHNICA București, Creart, Centrul Cultural Municipal „Radu Șerban” Caracal, cu sprijinul Primăria Municipiului București și ArCuB.

Despre Asociația ARTE DELL’ANIMA

Asociația Arte dell’Anima are ca scop promovarea, susținerea și implicarea tinerilor artiști prin activități culturale, dezvoltarea comunității prin activități de educație non-formală și extrașcolară, inițierea și implementarea proiectelor culturale la nivel local, național și internațional, în domeniile sale de interes: cultură, mediu social și educație.

 

Asociația Arte dell’Anima este o organizaţie neguvernamentală non-profit, înființată în 2015, cu sediul în București, Strada Făinari, nr. 17D.

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor