altmarius

cultură şi spiritualitate

Newsletter Agentia de carte - 20 iunie 2019

“Turneul Naţional “Orgile României” – ediţia I” plus 9 more


Turneul Naţional “Orgile României” – ediţia I

Posted: 19 Jun 2019 06:47 AM PDT

Turneul Naţional „Orgile României” îşi propune la prima sa ediţie o incursiune sonoră şi vizuală în lumea acestui instrument, aşa cum poate fi el descoperit în România. Turneul naţional va trece prin 7 oraşe și va fi realizat de un tânăr organist român aflat la început de carieră, Vlad Vişenescu. Turneul naţional „Orgile României” – ediţia I – este dublat de o serie de sesiuni fotografice menite a pune în valoare aspectul general şi detaliile instrumentelor aflate în bisericile în care vor avea loc concertele din acest turneu. Rezultatul acestor sesiuni foto se concretizează într-o monografie vizuală virtuală on line care va fi prezentată pe site-ul turneului, www.orgileromaniei.ro . În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. În această primă ediție, vor fi cuprinse şapte instrumente foarte diferite din şapte oraşe ale ţării printr-o serie de recitaluri cu program muzical identic – lucrări Georg Muffat, J.S. Bach, W. A. Mozart, F. Mendelssohn, J. Brahms, Valentin Gheorghiu – având ca scop popularizarea acestor instrumente în rândul unui public cât mai larg. Repertoriul ales de Vlad Vișenescu propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru „Regina Instrumentelor” în ultimii 400 de ani, în versiuni care vor demonstra de ce tânărul muzician este deja invitat din perioada studiilor ca organist principal la una dintre importantele biserici de lângă Salzburg. Perioada în care se va desfăşura turneul este 1-11 iulie 2018, iar traseul va ajunge la: Arad – Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”, Cluj-Napoca – Biserica reformată centrală, Alba Iulia –  Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, Mediaş –  Biserica evanghelică „Sfânta Margareta”, Sighişoara –  Biserica mănăstirii dominicane, Târgu Mureș –  Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul”, Bucureşti – Catedrala „Sfântul Iosif “. Intrarea este liberă. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Turneul Naţional Orgile României este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

 

Turneu Național – Orgile României

ediția I

Vlad Vişenescu – orgă

 

1 iulie, ora 19.30 – Arad – Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”

2 iulie, ora 19 – Cluj-Napoca – Biserica reformată centrală

4 iulie, ora 19 – Alba Iulia – Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”

6 iulie, ora 19 – Mediaş – Biserica evanghelică „Sfânta Margareta”

8 iulie, ora 18 – Sighişoara – Biserica mănăstirii dominicane

9 iulie, ora 19 – Târgu Mureș – Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul”

11 iulie, ora 19.30 – Bucureşti – Catedrala „Sfântul Iosif “

 

Intrarea este liberă

www.orgileromaniei.ro

https://youtu.be/NM-bCjJaSLA

 

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

 

Producător: Pro Contemporania

 

Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

 

Cu sprijinul: JTI, Mindshop, Senia Music, Mercure Hotels, The Culture Hub

 

Parteneri culturali: Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” din Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Biserica Reformată Centrală din Cluj –Napoca, Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, Municipiul Alba Iulia, Biserica evanghelică „Sf. Margareta” din Mediaş, Biserica mănăstirii dominicane din Sighişoara, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Târgu Mureş, Catedrala „Sfântul Iosif“ din Bucureşti

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Mişcarea de rezistenţă, Smart FM, MKlasica, Bistrot Matrioska, The Culture Club, Viewfinder Solutions.

 

Biografie

VLAD VIŞENESCU – orgă

 

S-a născut la București în data de 7 mai 1998, într-o familie de muzicieni.

A început studiile de specialitate în muzică la vârsta de 7 ani la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București. Pe parcursul celor 12 ani de școală, a studiat pianul sub îndrumarea profesoarei Mihaela Zamfirescu. In prezent studiează orga la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Austria.

Spre finalul celor 12 ani de studii pianistice la București, a decis că fascinanta lume a artei organistice va fi drumul pe care îl va urma în anii de studenție. Cu sprijinul organiștilor si pedagogilor Dan Racoveanu, Steffen Schlandt, Remus Henning și Marcel-Octav Costea, profesori ce i-au marcat puternic dezvoltarea artistică, s-a pregătit pentru examenul de admitere la facultate. De asemenea, a avut ocazia să evolueze în repetate rânduri pe scena sălii “George Enescu“ a Universității Naționale de Muzică din București.

După examenul de admitere, şi-a început călătoria în deslușirea tainelor acestui instrument deosebit sub îndrumarea profesorului Heribert Metzger, acesta din urmă ocupând prestigiosul post de organist principal al Domului din Salzburg. De la începutul studiilor în străinătate, în octombrie 2017, a avut ocazia de a lua parte la câteva proiecte muzicale, printre care un recital de Advent în biserica cartierului Taxham al orașului Salzburg și numeroase recitaluri lunare din seria “Orgel Meditation”, serie de concerte care au loc în Domul din Salzburg, susținute de studenți ce fac parte din clasa de orgă a profesorului Heribert Metzger, în colaborare cu poeți ce recită texte de natură meditativă, religioasă între lucrările muzicale. La începutul anului 2019 a participat în calitate de invitat la concertul ‘Liebster Jesu, mein Verlangen’ al ansamblului de muzică barocă ‘Barocharest’, concert ce a avut loc la Biserica Lutherană din București.

De asemenea, din octombrie 2017, a avut onoarea de a prelua postul de organist al bisericii parohiale din Grödig, Austria, în cadrul căreia participă la buna desfășurare a slujbelor și sărbătorilor aferente credinţei romano-catolice.

În anul 2018 a participat la turneul naţional COOLsound, susţinând un recital la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia şi evoluând pe scena Sălii de concerte „Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române, pe cea mai mare orgă din sud-estul Europei, instrument ce dispune de aproximativ 80 de registre si de peste 7.000 de tuburi.

 

Program muzical

 

  • Georg Muffat – „Toccata Prima” din Apparatus Musico-Organisticus
  • S. Bach – Preludiul de coral „Wenn wir in höchsten Nöten sein”, BWV 641 din

Orgelbüchlein

  • S. Bach – Trio pe tema coralului „Herr Jesu Christ, dich zu uns wend”, BWV 655
  • S. Bach – Preludiul de coral „Wir Christenleut”, BWV 612 din Orgelbüchlein
  • S. Bach – Preludiu și fugă în fa minor, BWV 534
  • A. Mozart – „Ein Stück für ein Orgelwerk in einer Uhr”, KV 594
  • Mendelssohn – Preludiu și fugă nr. 2 în sol major, op. 37
  • Brahms – Preludiul de coral nr. 2 „Herzliebster Jesu, was hast du verbrochen” în

sol minor din „Elf Choralvorspiele”, opus postum 122

  • Valentin Gheorghiu – Coral în re minor

 

Număr de vizualizări :47http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/K-7hCwGlMe0?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

13 adolescenți și “Itinerariile” lor literare, creative și vizuale

Posted: 19 Jun 2019 06:30 AM PDT

Marți, 18 iunie 2019, ora 19:30, la sediul expoziției permanente a Muzeului Național al Literaturii Române din București din str. Nicolae Crețulescu, nr. 8, a fost prezentat programul Rezidența LiterArt Franța-România, prilej cu care a avut loc o lectură publică susținută de adolescenții selectați în cadrul programului LiterArt, a fost prezentat un video-art realizat de Gabi Stamate și, de asemenea, a fost lansată antologia „Itinerarii”, Editura MNLR. Au prezentat programul și antologia scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru. Evenimentul a început cu vizionarea unui film realizat de Gabi Stamate în timpul atelierelor de creație.

 

”O zi fastuoasă! Sunt bucuros că am putut să ducem la bun sfârșit Rezidența LiterArt. Acest proiect este un vis împlinit al meu pentru că în ’87-‘88 am avut bucuria și privilegiul ca împreună cu colegii mei de generație, Bogdan O. Popescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa, Robert Șerban, Alexander Baumgarten, să mergem la taberele naționale de creație Tinere condeie, care erau organziate de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist și pentru noi era un lucru senzațional ca în acea epocă dictatorială să îi avem profesori pe Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Bogdan Ghiu, Ion Mureșan, Ion Bogdan Lefter. Acolo era o atmosferă formidabilă. Țin minte că era o bătaie cine să ajungă la conferințele lui Cărtărescu și ale lui Iaru. Peste ani, m-am gândit să nu rămână fără urmări această faptă bună din adolescență și să fac chiar împreună cu Florin Iaru acest atelier de scriere creativă. Noi, anul trecut, am exersat ceva uluitor la Arad, unde am fost în vreo 4 sau 5 localități. A trebuit să inventăm ceva cu totul și cu totul ieșit din comun, încât oamenii să stea o oră jumătate ca la un spectacol la atelierele de scriere creative. Noi tot vorbim despre faptul că aceste ateliere de scriere creativă ar trebui să existe la facultăți, licee, în toată țara. Acest proiect este dus la bun sfârșit grație Muzeului Național al Literaturii Române, condus de bunul nostru prieten Ioan Cristescu, Asociației Euro CulturArt și Clubului Unesco-Adolescenții. Am reușit în urma unei selecții destul de puternice, au trimis multe persoane foarte multe texte, asta a fost prima surpriză, ne-a fost destul de greu să alegem. Am ales 7 autori la literatură și 7 artisți la arte plastic. Au rămas din șase pentru că Gabriel Cărtărescu a fost în Mexic. Asta este povestea faptului ca sunt 6 la literatură și 7 la arte plastice. Sper ca la anul să putem continua acest proiect”, a spus Dan Mircea Cipariu, coordonatorul Rezidenței LiterArt.

Florin Iaru: ” E o mare diferență între voi, cei care faceți artă vizuală și cei ce fac o artă lingvistică. În timp ce voi deprindenți o meserie pe care apoi o practicați, pentru cei care scriu existența este mult mai dură. Experiența mea, a lui Mircea Cărtărescu, a lui Alexandru Mușina și a tutuor colegilor mei ne spune următorul lucru, cu cât un adolescent e mai talentat cu atât are mai multe șanse să nu mai scrie nimic după 19 ani. E un fapt. Nu am izbutit până astăzi să aflu de ce. În adolescență lucrurile sunt mai clare, pentru unii există un tip de intuiție, pentru alții există un tip de învățare și de orgoliu. Noi eram printre cei cu ambiție și orgoliu, nu păream a fi talentați. Eram caracuda, ce se spunea la Junimea că e caracuda. În clipa în care vă găsiți o formulă în adolescență, din ce motive nu știu, încetează un soi de căutare a unor noi mijloace, a unor drumuri noi. Noi, oamenii maturi, suntem încântați cum niște oameni atât de tineri găsesc niște formule care ne plac. Cel mai tânăr poet la 16 ani, Vasile Poenaru, și-a închis cariera și a devenit un foarte bun editor. Schimbările care vor avea loc în mentalitatea voastră pentru că treceți de la adolescență la tinerețe, modul vostru de gândire se schimbă, dar dacă vă rămân tehnicile bine puse la punct veți putea recrea. Adolescenții care nu mai scriu au ajuns la o formulă fără să știe cum au ajuns acolo. Noi, oamenii maturi, avem un mare defect, când vă judecăm pe voi aplicăm criteriile noastre . Voi nu trebuie să îmi plăceți mie, tebuie să mă intrigați. Un bun prieten de-al meu, un poet decedat, Florin Mugur, mi-a spus un lucru în lumea asta nu te bate cu poeții oficiali, încearcă să fii un săritor la înălțime și pune-ți ștacheta la 2,47, acolo unde nu a putut să sară nimeni.Dacă îți pui ștacheta cu băieții care sar 1 metru o să fii foarte mulțumit. La fel se întâmplă și cu voi, să nu credeți în laudele noastre. Primii voștri dușmani suntem noi. Artiștii au știința obiectului, scriitorii în România nu o au. Plasticienii învață tehnici, scriitorii din România nu sunt autodidacți și din cauza asta cei mai mulți ratează, nu au un set minimal de unelte. Oamenii nu inventează nimic altceva decât tehnici, restul rămâne la fel, dragoste/dușmănie, moarte/viață, prietenie/ dușmănie, război/pace, disperare/speranță. Astea sunt temele. De 10 mii de ani nu vorbim de nimic altceva, tot ce diferă este tehnica. ”

 

 

***

Antologia „Itinerarii”, apărută la Editura Muzeul Literaturii Române din București, cuprinde textele câştigătoare sau scrise pentru programul „Rezidenţa LiterArt Franța-România” – prima rezidenţă de scriere creativă şi creaţie vizuală din România dedicată adolescenţilor. În prima vacanţă intersemestrială a acestui an, între 4-8 februarie 2019, au avut loc, în spaţiile Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, ateliere de scriere creativă coordonate de scriitorii Dan Mircea Cipariu şi Florin Iaru, precum şi ateliere de creaţie vizuală coordonate de Maestrul Mircia Dumitrescu şi artistul vizual Mihai Zgondoiu. Au fost prezenţi 6 adolescenţi pentru secţiunea literară (în ordine alfabetică): Ioan Coroamă (Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iaşi), Vlad C. Dragne (Colegiul Naţional „Sf. Sava”, Bucureşti), Denisa Lepădatu (Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Galaţi), Elisa Merca (Şcoala Germană Hermann Oberth, Voluntari), Luca Ştefan Ouatu (Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iaşi) şi Diana Vlasa (Liceul Vocaţional de Artă, Târgu Mureş). Au fost prezenţi 7 adolescenţi pentru secţiunea arte vizuale (în ordine alfabetică): Maria Alexandra Bărbieru (Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Bucureşti), Ioana Ionescu (Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, Ploieşti), Silvia-Ioana Niculae (Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Bucureşti), Constantin Popovici (Liceul de Arte Plastice, Timişoara), Matei Rădulescu (Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Bucureşti), Sânziana Maia Vieru (Liceul de Arte Plastice, Timişoara) şi Maria Anastasia Soleanu (Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Bucureşti).

 

„Rezidenţa LiterArt Franța-România” este un program literar, artistic şi educaţional organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, asociația Euro CulturArt și Clubul UNESCO-Adolescenţii. Radio România Cultural şi AgenţiadeCarte.ro sunt partenerii media ai programului. Proiect co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

 

 

Simona IONIȚĂ

 

Foto: Denisa LEPĂDATU & Simona IONIȚĂ

 

 

 

Număr de vizualizări :46http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/qQuu5jhaHFY?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Versuri pentru dezlegare

Posted: 19 Jun 2019 01:15 AM PDT

Livia Ghighilicea s-a născut în 1981, la Drobeta Turnu-Severin, iar din anul 2000 este timișoreancă. A absolvit două facultăți (Litere și Științele Educației) și un masterat. În 2018 a câștigat Concursul național de debut în poezie ”Traian T. Coșovei” cu un grupaj pe care sunt gata să pariez că Traian T. Coșovei însuși l-ar fi girat. Premiul concursului, acordat de editura Tracus Arte în colaborare cu Direcția 9 și AgențiadeCarte.ro, a constat în publicarea volumului „Iarnă-mă”, apărut la Târgul de carte Bookfest de anul acesta.

Debutul Liviei este o surpriză și, într-o lume tot mai strânsă și constrânsă, tot mai sufocată, orice apariție, orice naștere de genul acesta, merită semnalată. În unele poezii, lirica Liviei Ghighilicea, este, prin pretextul realității imediate de a construi discursul sau/și prin antiteza acestei realități cu fantasticul, una tributară postmodernismului – și sunt convins că poezia de vârf a anilor ’80 poate inspira încă mult mai mult decât a făcut-o până acum – iată o secvență: „astăzi oamenii tropăie prin mine mirosind a rozmarin/ proaspăt (…) e o zi obișnuită/ mai bine mi-aș aminti cum vă cheamă” (buletine de o zi).

Pe lângă încadrarea într-un curent sau atribuirea unor trăsături canonizate, procedeu din ce în ce mai fragil și mai puțin eficient în încercarea de a înțelege și prezenta poezia, pot spune despre textele Liviei Ghighilicea că au acea capacitate esențială de a transmite și surprinde, de a te face să treci strada, cum zicea un prieten, și vin în ajutorul acestei păreri cu niște versuri splendide: „când închid ochii îmi imaginez cum omenirea întreagă/devine martor/ la acomodarea firului de iarbă” (epistole fără răspunsuri) sau „peste blocuri diminețile se preling precum oul proaspăt” (gânduri pentru cei rămași). Livia nu întrebuințează un lexic atipic, dar își construiește versurile cu atenție, rare sunt locurile comune, iar o poezie sinceră, lipsită de emfază și de intenția, probabil inerentă la începuturi, de a impresiona, nu e tocmai la îndemâna oricui.

Dacă ar fi să-i reproșez ceva, ar fi excesul comparațiilor și a prezenței unor noțiuni („gânduri”/ „cuvinte”/ „poeme”) deja uzate și inexpresive. În schimb, reușește să surprindă imagini revelate și revelante, potabile, pentru că nu orice asociere are un efect autentic dacă nu este potabilă, adică inedită și simplu de receptat, iată două exemple din volum: „și e aproape/ la fel de firesc să mori/ precum ninsorile ivite înaintea dimineții” (iarnă-mă) și „afară liniștea/ înghețată/ ca nasul unui câine rătăcitor” (colind).

Debutul Liviei ne prezintă o poezie spiralată pe raportul interior exterior, experiențele personale sunt mistificate, dar au adesea un corespondent în afara spațiului personal, interesante sunt și secvențele de o stranie ironie: „e suficient pentru azi/ niciun tren nu are obiceiul sa te calce a doua oară” (versuri pentru dezlegare) sau „să spunem că ați izbutit/ o vreme/ să încăpeți în cutia mea cu farduri” (adevărul are urechi lungi).

 

Remarcabil este că autoarea s-a dezlegat la poezie cu puțin timp înaintea Concursului național de debut în poezie ”Traian T. Coșovei”, fără să fi avut vreo activitate literară înainte, de aceea cred că debutul ei cu volumul „Iarnă-mă” este un semn încurajator pentru căile posibile de supraviețuire și renaștere a poeziei în lumea contemporană. Îi urez să reziste în continuare să facă acest lucru pe cât de frumos, pe atât de gratuit.

 

acum sângele foșnește pe furiș

 

miezul nopții și

ultimul strigăt al prezentului notând parcă futilitatea zilei

e vremea

să te întrebi cui aparții

 

dimineața

răsări-ne-vor picioare în locul de unde

ne va fi plecat

inima

sângele va tropăi loial se va strădui

să nu foșnească

 

insomnia miroase amar ca golul necicatrizat din ușă

 

Cartea se poate comanda aici https://edituratracusarte.ro/produs/iarna-ma-livia-ghighilicea/.

 

 

Tudor VOICU

 

Număr de vizualizări :223http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/m3bZNWsqMys?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Festivalul de Film Românesc din Washington la final: peste 3.000 de...

Posted: 19 Jun 2019 12:50 AM PDT

Peste 3.000 de spectatori, în bună măsură americani, au venit să vadă, în ultimele trei săptămâni, cele 7 filme românești prezentate, între 1 și 16 iunie 2019, în cinematograful Galeriei Naționale de Artă din Washington, ca parte a Festivalului de Film Românesc (ediția a doua), organizat de Ambasada României în SUA împreună cu Institutul Cultural Român de la New York și prestigiosul muzeu washingtonian. Derulat sub sloganul “Reinventing Realism. New Cinema from Romania”/ „Reinventarea realismului. Noul cinema românesc”, Festivalul de Film Românesc de la Washington a devenit, prin calitatea programării, relevanța invitaților și numărul mare de spectatori,  unul dintre cele mai importante evenimente de promovare a cinematografiei naționale din spațiul nord-american.

Anul aceasta au fost proiectate câteva dintre peliculele cel mai premiate și mai bine primite ale ultimilor doi ani, vădind o cinematografie diversă ca modalități de expresie și tematică și încă plină de vitalitate creativă: „Alice T.” (r. Radu Muntean), „Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu), „Fotbal infinit” (r. Corneliu Porumboiu), „Marița” (r. Cristi Iftime), „Pororoca” (r. Constantin Popescu) și „Charleston” (r. Andrei Crețulescu), pentru ca Festivalul să se încheie cu „Moromeții 2” (r. Stere Gulea), deținător al nu mai puțin de zece premii Gopo.

Festivalul a fost deschis în data de 1 iunie, în prezența regizorului Daniel Sandu, actorilor Mihaela Sîrbu și Ștefan Iancu, criticului de film Mihai Fulger, ambasadorului George Cristian Maior, vicepreședintelui ICR Krizbai Béla Dan și directorului ICR New York Dorian Branea, cu proiecția filmului „Alice T.”, în regia lui Radu Muntean, film câștigător al Premiului pentru cea mai bună actriță (Andra Guți) la Festivalul Internațional de Film de la Locarno. În cele trei weekend-uri de desfășurare a Festivalului, invitați speciali au mai fost regizorul Stere Gulea, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu, actorii Horațiu Mălăeleși Șerban Pavlu.

Sesiunile de întrebări și răspunsuri, organizate după proiecții și moderate de Margaret Parsons, directoarea Departamentului de Film al National Gallery of Art și curatoarea principală a Festivalului, și de Dorian Branea, directorul ICR New York, au menținut treaz interesul publicului în asemenea măsură, încât dialogurile cu cineaștii români s-au prelungit, peste timpul alocat, până la o oră.

Promovarea filmului românesc în America de Nord reprezintă o direcție prioritară a ICR New York, care a fost implicat, în calitate de co-organizator sau finanțator, și în realizarea Festivalului de Film Românesc din Seattle și participările românești la Festivalul Panorama Europe de la New York, Sundance Festival, Festivalul de Film European și Festivalul Filmului Sud-Est European, ambele de la Los Angeles, precum și alte importante festivaluri și evenimente de gen organizate în SUA și Canada.

Mai multe informații despre Festivalul de Film de la Washington 2019 pot fi găsite pe blogul dedicat, https://romanianfilmfestivalwashingtondc2019.home.blog, precum și la www.icrny.org și https://www.facebook.com/RCINY.

 

 

 

Număr de vizualizări :67http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/Ynk_5Td95po?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Lansare: ”Jurnalul Laurei (1981-1985)” de Ileana Săvoiu, ediție îng...

Posted: 19 Jun 2019 12:45 AM PDT

Sâmbătă, 22 iunie 2019, ora 11.30, la Galeria ”Arta” din Câmpulung, va avea loc lansarea volumului ”Jurnalul Laurei (1981-1985)”, de Ileana Săvoiu, ediție îngrijită, cuvânt-înainte, cronologie și note de Adrian Săvoiu. Publicat în 2019 la Editura Ars Docendi din București, jurnalul cuprinde notații despre evoluția unei fetițe – Laura – în vârstă de numai câțiva ani, ceea ce poate fi considerat, cu siguranță, ceva puțin obișnuit. De aceea tipărirea jurnalului ar putea fi chiar o premieră în domeniu. Consemnat cu cerneală albastră pe un caiet dictando de 100 de file, legat cu arc metalic, jurnalul a fost cunoscut până acum în manuscris doar de patru-cinci apropiați ai autoarei. ”Jurnalul Laurei” este, pe de o parte, o mărturie a iubirii și devotamentului pe care Ileana Săvoiu le-a manifestat pentru nepoata sa, care a crescut o vreme alături de ea la Câmpulung. Pe de altă parte, este o oglindă a unei minți disciplinate de profesor care întreaga viață a predat o disciplină riguroasă: matematica. Aceste două coordonate, căldura sufletească  și preocuparea ca încă din primii ani de viață să-i formeze nepoatei norme și deprinderi corecte, se îmbină în pagini scrise la final de zi, după ce Laura mergea la culcare.

Prin notațiile sale, autoarea urmărește cum se dezvoltă și, mai ales, cum începe să vorbească un copil după vârsta de doi ani. Experiența profesoarei metodiste, care a pregătit la Liceul Pedagogic Câmpulung (astăzi Colegiul Național Pedagogic ”Carol I”) serii întregi de învățători și educatoare, poate fi văzută mai ales când organizează acasă cu nepoata sa activități matematice specifice vârstei copilului de grădiniță, pe care le consemnează în jurnal cu titlul ”Experiment”. După ce Laura a împlinit doi ani și jumătate, Ileana Săvoiu a început să-i diversifice activitățile, învățând-o cuvinte în limba franceză și poezii. I-a dat, de asemenea, primele noțiuni în jocul de șah. Progresele la limba franceză ajung să domine partea a doua a însemnărilor din jurnal. Treptat, după 1982, începe să apară, alături de Laura, și Irina, sora mai mică a acesteia. Observațiile se vor concentra de acum încolo asupra amândurora, marcând diferențele dintre ele date de vârsta, dar și de personalitatea fiecăreia.

Vor vorbi despre carte: Adrian Săvoiu (îngrijitorul ediției), Laura Ana-Maria Săvoiu (medic specialist ortodont), Cristina Nicula (profesor), George Radu (director al Colegiului Național Pedagogic ”Carol I” – Câmpulung, fost elev al autoarei), Ioana Nicoară (artist plastic, realizatoarea copertei), Cezar Neacșu (profesor, fost elev al autoarei). Discuțiile vor fi moderate de Ioan Crăciun, director al Editurii Ars Docendi.

Ileana Săvoiu (1925-1994), născută la Câmpulung, a urmat Facultatea de Matematică și Fizică a Universității București între 1945 și 1950. După absolvire, a fost profesoară de matematică la Liceul Pedagogic din Câmpulung, actualul Colegiu Național Pedagogic ”Carol I”. În anul 1965 a devenit președinte al Subfilialei Câmpulung din cadrul Societății de Științe Matematice din România. În 1971 Ministerul Educației și Învățământului i-a acordat titlul de ”Profesor evidențiat”. A publicat articole de specialitate în volumul ”Școala Argeșului” și a susținut comunicări științifice desfășurate sub egida Societății de științe Matematice – Filiala Argeș. A fost vicepreședinte al Secției Câmpulung a Societății Numismatice Române. Activitatea sa didactică este menționată în monografiile Colegiului Național Pedagogic ”Carol I” din 1967, 1992 și 2017, Ileana Săvoiu numărându-se printre profesorii de elită ai școlii câmpulungene.

 

 

Număr de vizualizări :72http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/glVLtbCIMi8?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Seară de video-poeme, la MNLR

Posted: 19 Jun 2019 12:45 AM PDT

Joi, 20 iunie 2019, ora 19.30,  în grădina Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), str. Nicolae Crețulescu 8,  studenții Facultății de Litere de la cursul de Creative Writing susținut de conf. dr. Simona Popescu, împreună cu masteranzii de la Universitatea Națională de Arte (UNArte), coordonați de prof.dr. Roxana Trestioreanu, vă invită la vizionarea unor video-poeme realizate în colaborare, urmate de o lectură publică a studenților implicați în proiect, cărora li se adaugă și câțiva absolvenți ai cursului deCreative Writing din ultimii doi ani.

Intrarea este liberă.

Număr de vizualizări :45http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/pL7702tgaL8?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Lisabona

Posted: 19 Jun 2019 12:43 AM PDT

Duminică, 23 iunie 2019, începând cu ora 15.00, la sediul Ambasadei (Rua de São Caetano à Lapa, n˚ 5), Ambasada României în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona și Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman“ din Buzău organizează un eveniment special dedicat Zilei Universale a Iei, piesă emblematică a portului tradițional românesc. Programul cuprinde un concert de muzică populară românească susținut de colaboratori ai Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman“ din Buzău (Adriana Stuparu, Claudia Colniceanu, Flavia Cochirleanu și Maria Ichim), prezentarea expoziției de costume populare românești denumită Zestrea Dianei, realizată de etnograful și colecționarul Diana Toma, și un stand gastronomic.

Diana Toma este fotograf și unul dintre cei mai pasionați colecționari actuali ai costumului tradițional românesc. Selecția care va fi prezentată la Lisabona cuprinde costume emblematice din Muntenia, Banat, Transilvania și Moldova, din perioada de ascensiune a acestui tezaur – sec. XIX și începutul sec. XX. Aceste costume întrunesc experiența artistică și tehnică a numeroase generații care au contribuit la dezvoltarea lor și le-au desăvârșit în matricea stilistică a sufletului românesc. Costumul popular a devenit de-a lungul timpului pentru cei ce-l purtau o marcă a apartenenței sociale și a identității naționale.

 

Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman“ din Buzău își desfășoară activitatea în Vila „Albatros“, principala clădire a domeniului Marghiloman. Prin dimensiuni și mod de organizare, domeniul a devenit unicat în țară și a găzduit multe personalități politice și istorice: Regele Carol I, Regina Maria, Regele Ferdinand, Nicolae Iorga, Lascăr Catargiu, Dimitrie Sturza, P.P. Carp, Tache Ionescu. Din 2008, Conacul Marghiloman a intrat în administrația Primăriei Municipiului Buzău și, prin accesarea de fonduri europene, a fost reabilitat. În octombrie 2015, după inaugurare, a devenit un centru de cultură și educație care organizează programe și proiecte în scopul promovării valorilor culturale și artistice naționale. Aici au loc lunar vernisaje, audiții, lansări de carte, conferințe, evenimente științifice și muzicale, precum și ateliere de creație.

 

Număr de vizualizări :41http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/13LlMiRgBJ4?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Un american la Paris. Un poem pentru orchestră de jazz, la Bibliote...

Posted: 18 Jun 2019 11:51 PM PDT

Un concert ce promite să redeschidă orizonturile către atmosfera plină de încântare a Parisului interbelic se pregătește să înceapă. Vineri, 21 iunie 2019, de la ora 19:00, publicul sibian este invitat să ia parte la un recital inedit care se va contura în jurul muzicii lui George Gershwin, prin lucrările „Un american la Paris” și „Rhapsody in Blue”, program ce va cuprinde și alte lucrări de jazz mai puțin cunoscute și reinterpretate de artiștii invitați. Concertul va fi susținut de cvartetul din care fac parte Ciprian Dancu – clarinet, Anca Preda – pian, Adrian Adam – contrabas și Gabi Barani – percuție. Evenimentul, parte din proiectul „4 Anotimpuri”, va avea loc la Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu nr. 5, Corp A, Et. 2).

Intrarea va fi liberă prin rezervare în prealabil la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

 

Într-o perioadă în care muzica de jazz era cunoscută doar în cercuri restrânse, fiind marginalizată și catalogată „decadentă” și „imorală” pentru a fi interpretată pe scenele consacrate, George Gershwin călătorește la Paris, în anul 1926, pentru a-l întâlni pe Maurice Ravel care-i captase imaginația prin creația sa atipică. Gershwin nu era singurul artist venit aici din străinătate, Parisul fiind atunci a doua casă și pentru nume precum Ezra Pound, W. B. Yeats, Ernest Hemingway sau Pablo Picasso.

La întâlnirea cu Ravel, acesta îi spune „De ce să studiezi cu mine și să devii un al doilea Ravel când ai putea deveni întâiul Gershwin?” Cuvintele profetice adresate de reputatul compozitor aveau să se adeverească, Gershwin inspirându-se din viața artistică plină de efervescență a Parisului anilor `30, rezultând lucrarea cu structură orchestrală și influențe jazz „Un american la Paris”. Artistul avea să declare mai târziu despre compoziția sa: „Scopul meu aici este să portretizez impresiile unui vizitator american în Paris plimbându-se prin oraș, ascultând diferite zgomote ale străzilor, în timp ce absoarbe atmosfera franțuzească”.

Pentru ascultătorul care participase la premiera din New York din anul 1928, având loc la Carnegie Hall, apariția în orchestră a unor claxoane de taxi aduse chiar de la Paris trebuie să fi avut un impact semnificativ, precum întreaga lucrare care inovase prin structuri libere și totodată adusese muzica de jazz pe una dintre marile scene ale lumii.

Gershwin nu se afla la primul său succes atribuind inflexiuni de jazz unor compoziții de muzică clasică, artistul remarcându-se cu „Rhapsody in Blue” care a avut premiera în anul 1924 tot la New York. Legenda spune că uitase complet să scrie această lucrare promisă pentru evenimentul „An Experiment in Modern Music” până ce a citit anunțul într-un ziar cu patru săptămâni înainte de concert. A fost compusă într-un timp record, Gershwin atribuindu-i vaste pasaje de improvizație la pian. Lucrarea s-a bucurat de un succes răsunător, la premieră fiind în sală compozitori precum Serghei Rachmaninov și Igor Stravinski.

Ansamblul condus de Ciprian Dancu va interpreta vineri la Biblioteca ASTRA atât fragmente de referință din cele două capodopere, precum și lucrări aparținând lui Benny Goodman și Paquito D’Rivera.

În completare, seara se va încheia cu o invitație la degustare de vinuri spumante oferită de Jidvei, partenerii tradiționali ai evenimentului.

 

Sibiul, orașul tuturor anotimpurilor, găzduiește, pentru cel de-al patrulea an consecutiv, seria de concerte „Anotimpuri” organizată de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.

Patru concerte-eveniment menite să surprindă muzical publicul sibian vor avea loc și în 2019, culminând cu evenimentul mult așteptat din 31 decembrie: „Concertul de Anul Nou de la Sibiu”, ajuns în 2019 la cea de-a 11-a ediție, încă o tradiție care aliniază Sibiul cu celelalte capitale culturale ale Europei.

Concertul „Un american la Paris” este corespondentul anotimpului Primăvara din acest proiect, fiind și cel cu care se deschide această stagiune tematică.

Seria de evenimente „4 Anotimpuri” este un proiect organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, acțiune co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Parteneri culturali: Exces Music, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Jidvei. Toate evenimentele și proiectele desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se derulează cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Parteneri media: EnjoyTV Romania, Radio România Cultural, Tribuna, Capital Cultural, Mesagerul de Sibiu, Turnul Sfatului, Profil Cultural, Ora de Sibiu, Sibiu News.

 

Despre Ciprian Dancu

A absolvit Facultatea de Muzică din Brasov la clasa prof. Daniel Theodoru și Iulian Rusu. A fost distins cu numeroase premii la concursuri atât naționale cât și internaționale printre care se numără: Premiul I la Concursul internațional de clarinet „Mercadante”, Bari, Italia (2005); Marele Premiu la Concursul national de interpretare „Martian Negrea”, Ploiesti (2003); Premiul II la Concursul international „Beethoven e i Classici”, Salerno, Italia (2003).

A fost invitat să concerteze în calitate de solist pe scenele Filarmonicilor din Sibiu, Iași, Vâlcea, Timișoara, Oradea, Târgoviște etc. și a susținut, de asemenea, o bogată activitate camerală, atât în țară, cât și în străinătate (Weimer, Leipzig, Bari, Institutul Cultural Român din Lisabona etc.).

Este membru în diferite formații camerale precum ansamblul de muzică contemporană ICon Arts și Capella Coronensis din Brasov. A fost invitat la importante festivaluri precum “George Enescu” Bucuresti și “Schwetzinger Festspiele” din Germania.

Din anul 2002 până în prezent este solist instrumentist al Filarmonicii de Stat din Sibiu.

 

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

 

 

 

 

 

           

 

Număr de vizualizări :28http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/gu8CWsvY550?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Expoziția ” LICENȚĂ arte & design Textil 2019”

Posted: 18 Jun 2019 10:55 PM PDT

Academia Română, Biblioteca Academiei Române în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design – Departamentul Arte & Design Textil  organizează evenimentul LICENȚĂ 2019 ARTE & DESIGN TEXTIL– expoziţia de grup a absolvenților: Evelina-Maria CÎRSTEA, Alexandra Diana COSTEA, Ioana GRIGORE, Diana DIACONESCU, Luana NĂSTASE, Andreea NEAGU, Ramona ȘERCĂIANU, Alexandra STANCU, Alina Maria TUDORACHE. Clasa lector dr. Anna-Mária Orbán. Expoziţia va fi deschisă în perioada 20 iunie -1 iulie 2018. Conform programului de funcţionare a bibliotecii (http://www.biblacad.ro/informatii.html). Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 20 iunie 2019, orele 13, în sala de expoziție MUSEUM din subsolul Bibliotecii Academei Române, în prezenţa domnilor Ion STENDL, fostul decan al Facultății de Arte Decorative şi Design, Cosmin Paulescu, decan al Facultății de Arte Decorative şi Design, Mircia Dumitrescu, grafician, membru corespondent al A.R. AgențiadeCarte.ro este partener media.

În expoziţie sunt prezentate 9 lucrări de licență, care lansează câte-un subiect într-o abordare personală privită din perspectiva artelor și al designului textil. Materialele utilizate se substituie ideilor, în funcție de subiect iar tehnicile clasice de proiectare și transpunere sunt abordate în diferite feluri cu îndrăzneala de a combina diferite tehnici și materiale care au generat soluții prin care absolventele demonstrează că ascund posibilități de interpretare artistică spectaculoase. Abordările personalizate utilizate în combinaţie cu tehnici digitale au revelat curajul lor creativ şi le-au deschis drumuri către inventivitatea artistică. Lucrările din expoziţie mărturisesc că prin căutările lor au reuşit să parcurgă demersul artistic propus și că au ajuns la o sintetizare a subiectului și a formelor ce au dat naștere la o diversitate de piese. Expoziția organizată în premieră, în sala de expoziție MUSEUM  din subsolul Bibliotecii Academei Române, doreşte să invite publicul la o experienţă vizuală inedită plină de expresivitate şi totodată creată să impresioneze prin gust şi rafinament artistic.

 

Parteneri Media: Agenţia de carte, Facebook, Twitter

Sponsori: Perla Harghitei S.A.

 

Număr de vizualizări :68http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/9BazPX-fGcE?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Vernisajul expoziției „Oameni din București. Orașul și chipul nostru”

Posted: 18 Jun 2019 09:58 PM PDT

Joi, 27 iunie 2019, ora 18.00, Muzeul Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției tematice „Oameni din București. Orașul și chipul nostru”, eveniment care va avea loc la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr. 2).

Noua expoziție oferă imagini-portret ale unor bucureșteni care au trăit în acest oraș din secolul al XVIII-lea până în prezent, cu ajutorul patrimoniului deținut de Muzeul Municipiului București, dar și cu ajutorul oferit de comunitate. Întreaga varietate de obiecte care păstrează memoria unui portret – fresce, tablouri, fotografii, litografii, numismatică, paranumismatică – este pusă în valoare și prezentată publicului. Vizitatorii vor remarca felul în care, în interiorul generațiilor, s-au creat vase comunicante, de trăsături sufletești și implicit de fizionomie, specifice unor profesii cu un câmp divers de activitate: militari, negustori-investitori, medici, avocați, pedagogi.

Ca o surpriză, vizitatorul de astăzi va fi invitat să completeze el însuși panoplia acestei frumoase povești despre noi, fotografiindu-se în spațiul expozițional, astfel încât și memoria lui să fie păstrată în memoria celor care ne vor căuta peste trecerea anilor.

Fiecare suntem, în cele din urmă, un muzeu, pe de o parte cu expresia de azi, care nu este aceiași cu cea de ieri şi nici cu cea de mâine, nici măcar cu cea de peste o oră, dar şi cu tot ce am stocat în memorie: momente, evenimente, oameni întâlniți, etc. (totul selecționat după criterii mai presus de noi), cu care ne face plăcere să ne reîntâlnim, să le evocăm, să le retrăim, sau să le ascundem bine, dar, din motive greu de explicat, să le păstrăm cu noi.

Vreau să spun că un chip, întreaga înfățișare memorează, de-a lungul timpului, mai mult sau mai puțin discret, anume trăsături, după criteriile unui sculptor, ale unui artist ce urmărește să exprime ceva prin creație. Pentru că unele semne, urme ale unor evenimente, împrejurări, sunt urme ale propriei noastre istorii care nu trebuie să se piardă.

Ajungem cumva la senectute să purtăm un fel de mască care nu e totuşi mască, pentru că nu ne ascunde, ci ne exprimă, e ca o piesă esențială dintr-un muzeu personal. Acest mecanism de păstrare a unor urme a ceva care a fost și nu mai este, dar merită a fi păstrat și pe care l-am numit muzeu personal pare a fi un proces natural.

În fiecare familie întâlnim un colț al istoriei, undeva într-un cotlon al casei. Fotografii cu părinții care s-au dus între timp, bunici, întâmplări ale altor generații. Însă aproape niciodată, în cursul vieții noastre, nu avem acces la o memorie similară colectivă să putem observa pe chipul semenilor noștri cum le-a fost, bine sau mai rău, în funcție de oscilațiile mediului social și ideologic, mai torelant sau mai invaziv, față de dorințele fiecăruia dintre noi. Acesta este de fapt rolul esențial al expoziției Oameni din București. Orașul și chipul nostru, să invite la reflecție privind viitorul, prin mijlocirea unei imersii în generațiile care au trăit în secolul XX” – Adrian MAJURU, istoric, antropolog, director al Muzeului Municipiului București.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 27 iunie 2019 – 30 ianuarie 2020.
Intrarea la vernisaj este liberă.
Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Vizualizări: 76

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor