altmarius

cultură şi spiritualitate

Newsletter Agentia de carte - 2 iunie 2020

“CLB plantează copaci pentru cea de-a patra generație de cititori” ...


CLB plantează copaci pentru cea de-a patra generație de cititori

Posted: 01 Jun 2020 05:36 AM PDT

Marți, 2 iunie 2020, începând cu ora 9.30, echipa Companiei de Librării București, cu sprijinul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, va împăduri o parcelă din Parcul Tineretului, plantând un număr semnificativ de puieți din specia arbori de gumă (Liquidambar styraciflua). Evenimentul a fost plănuit în debutul acestui an, un an aniversar, în care Compania de Librării București aniversează 70 de ani de la fondare. Și, deși planul inițial prevedea un eveniment amplu, cu participarea unui public numeros, acțiunea de mâine va avea loc într-un grup restrâns, respectând cu strictețe măsurile de protecție împotriva răspândirii COVID-19.

„Campania aceasta le este dedicată cititorilor, celor care ne trec zilnic pragul celor peste 40 de librării din rețeaua CLB, aflate atât în centrul Bucureștiului, cât și în cartiere. Una dintre marile noastre bucurii, cu care ne mândrim la fiecare moment aniversar din ultimii ani, este faptul că am reușit performanța de a fi alături de iubitorii de carte vreme de trei generații: bunicii care au crescut odată cu noi își aduc astăzi nepoții în librării. Iar tradiția aceasta vrem s-o ducem mai departe. Acesta este motivul pentru care, în mod simbolic, am decis să arătăm că ne pasă de generațiile de cititori care vor urma și de orașul în care vor trăi”, a mărturisit Marieta Seba, directoarea Companiei de Librării București.

 

Compania de Librării Bucureşti este cea mai importantă rețea de librării care a supraviețuit cu succes după Revoluție. În prezent CLB numără 43 de librării, răspândite unitar în toate cele 6 sectoare ale capitalei, ele aflându-se într-un proces permanent de modernizare și adaptare la cerințele clienților. De la carte şi manuale şcolare, la produse de papetărie şi jucării, oferta companiei este dintre cele mai bogate.

Anul acesta, Compania de Librării Bucureşti aniversează 70 de ani de la fondare.

 

Număr de vizualizări :16http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/P-2og9_ema4?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Săptămâna Gina Patrichi la Teatrul „Bulandra”

Posted: 01 Jun 2020 02:45 AM PDT

Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” dedică săptămâna 1-7 iunie 2020 actriței Gina Patrichi.

”Teatrul Bulandra înseamnă istorie, valoare și dorința continuă de a se perfecționa, cu ajutorul trupei și al oamenilor de valoare din cadrul și din jurul ei. Pentru Teatrul Bulandra, au fost și sunt importanți artiștii care prin dăruirea lor i-au scris istoria.

 

În acest context, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” dedică săptămâna 1-7 iunie 2020 celei care a fost actrița de neuitat Gina Patrichi. Astfel, în perioada menționată se vor posta pe pagina oficială de facebook fotografii și cronici ale spectacolelor în care a jucat Gina Patrichi, actriță a Teatrului Bulandra în perioada 1964 – 1994.

Așa cum i-a obișnuit pe cei aproape două milioane de spectatori români care au urmărit de pretutindeni transmisiile sale, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” continuă difuzarea spectacolelor online, pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro și transmite vineri, 5 iunie, ora 19.00, Dimineața pierdută, după Gabriela Adameșteanu, dramatizarea și regia Cătălina Buzoianu, producție obținută prin bunăvoința Societății Române de Televiziune.

 

Despre ființa fragilă și în același timp plină de forță a Ginei Patrichi s-a scris mult. La fel și despre felul în care cucerea sala, despre profunzimea interpretării sale care rămânea imprimată pe inimă și retină. Gina Patrichi este una dintre actrițele care au dat acel suflu unic pe care doar Teatrul „Bulandra” îl are, suflul dăruirii și al teatrului de calitate. Gina Patrichi este un nume important al spectacologiei românești, o personalitate care s-a identificat timp de 30 de ani cu Teatrul „Bulandra”.

 

Spectacolul Dimineața pierdută, după Gabriela Adameșteanu, care se va transmite vineri, 5 iunie, ora 19.00, a avut premiera în anul 1986, iar din distribuţie făceau parte actorii: Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc, Valentin Uritescu, Ion Besoiu, Rodica Tapalagă, Tora Vasilescu, Irina Petrescu, Mihai Constantin, Lucia Mara, Ina Apostol, Răzvan Ionescu, Eugenia Balaure.

Premiera tv a dramatizării acestui roman, premiat în 1984 de Uniunea Scriitorilor din România, a avut loc în 20 februarie 1990, adaptarea şi regia tv fiind semnate de Dan Necşulea.

 

”În meseria noastră, dacă nu ești în stare să o iei mereu de la capăt, ești pierdut. Încerc, pe cât se poate, să alerg spre o nouă tinerețe… în teatru. Sper să o găsesc, pentru că, în unele cazuri — spun eu — niciodată nu-i prea târziu. Și pentru că nimeni, niciodată, nu este, nu poate fi, pe de-a-ntregul adult!”. Gina Patrichi

 

Să ne bucurăm, așadar, spectatori de pretutindeni, de această săptămână dedicată teatrului și actoriei de calitate marca „Bulandra”!

Vă așteptăm la Teatrul „Bulandra” online!” – transmite Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra”.

 

Număr de vizualizări :3http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/aNi0dH1r-RY?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Un portal unic de informare în România, dedicat tuturor copiilor și...

Posted: 31 May 2020 11:53 PM PDT

Copiii cool citesc, fac sport, reciclează și se informează. Sunt mici, dar informați. Ei au la dispoziție un site dedicat lor și un ajutor de nădejde, un jurnalist – elefant, pe lângă câțiva jurnaliști adevărați care se preocupă zilnic că scrie cele mai interesante știri pentru copii.

www.stiripentrucopii.com este proiectul a două prietene, Adina și Georgeta, născut din dorința de a continua, permanent, educarea copiilor din România,  dincolo de aportul părinților și al educatorilor. ”Prin educare înțelegem nu numai dobândirea unor cunoștințe noi de către copii, ci și determinarea lor de a-și asuma, de la cele mai fragede vârste, un mod de viață sănătos”, arată inițiatoarele proiectului.

 

”Ideea portalului www.stiripentrucopii.com a pornit de la faptul că toți copiii prind din mers informații, se uită la știri cu sau fără voia lor, fac propriile interpretări și încearcă să descifreze singuri mersul lumii. Prea ocupați și stresați, părinții nu au întotdeauna timp (și chef!) să le explice ce se întâmplă în țară și în lume. Prin urmare, www.stiripentrucopii.com oferă zilnic știri pe înțelesul celor mici. Site-uri de acest gen există în multe țări (ZDF Kinder, BBC Kids etc.)”, ne-a spus Adina.

 

Georgeta continuă ideea: ”Efectul portalului este asemenea unui bulgăre de zăpadă: cu un simplu click copiii sunt informați și pot astfel să își informeze și părinții; ceea ce promovăm fiind informații clare, interesante, explicate pe înțelesul lor”.

Alături de ele, alți patru jurnaliști scriu, zi de zi, știri interesante. Daiana, Mădălina, Romina și Miro întregesc echipa redacțională, alături de jurnalistul – elefant, Toyo.

 

Site-ul oferă informații pe toate palierele de interes ale celor mici și ale celor mai mari, pentru că portalul se adresează inclusiv adolescenților, de la curiozități din natură la felul în care trebuie să se alimenteze și să se îngrijească pentru a avea o viață sănătoasă, și, deopotrivă, pune accent pe transmiterea unor știri din societatea contemporană ”traduse” pe înțelesul lor. Felul în care sunt redactate aceste știri e atractiv și facil, un instrument util de înțelegere inclusiv adulților. Portalul se adresează copiilor de toate vârstele, în principal celor care deja știu să citească singuri, pentru a avea acces nemijlocit la informațiile prezentate.

 

Scopul acestui portal, așa cum îi spune și motto-ul sub care ființează, ”mici dar informați”, este de a ajuta noua generație să crească armonios și în cunoștință de cauză.

Mai mult, copiii care vor să îi fie de ajutor elefantului Toyo, pot să trimită știri din orașul lor, care sunt ulterior publicate pe site.

 

Site-ul e prezent și pe social-media. Există Facebook, canal YouTube, conturi de Instagram și Twitter, dar și aplicație care se descarcă gratuit pentru IPhone și Android (cu notificări la fiecare știre publicată), sub numele de stiripentrucopii.

 

 

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor