în zâmbetul tău se-arată primăvara

[Ionescu Ion]

în zâmbetul tău se-arată primăvara

se desferecă lumea din lutul cel inert,
în zadar filozofii dau lecții despre viață,
ne cade din cer o stea călătoare,
miracole vin, miracole trec,
bem cupa otravei cea dulce-amară,
copacii-nverzesc…
dragostea se lasă spre seară…
în zâmbetul tău se-arată primăvara,
stai ca un rug de flăcări sub boltă,
se desferecă lumea de tainele amare,
soarele se sărută cu marea în cercuri de foc.
din cântecul magic iese lumina
și își deschide aripa, zburâd în văzduh,
în ochiul tău de astăzi, în ochiul tău de mâine,
împovărate stau tăcerile de duh,
se-aude primăvara, talanga sună trist,
prin munții noștri plini de freamătare,
trene întunecate sub raze cad învinse
și turmele eterne iau drumul către veac.
vin primăveri de vis cu nostalgii pierdute
în care ne vedem copii, zburdând pe câmp,
sau tineri dați în mugur îndrăgostiți lulea,
purtând povara dulce a iubirii,
apoi trecuți prin goluri și golgote deșarte
ne resemnăm sub semnul înțeleptului ra.
cu toți plecăm odată-n pribegie,
dar nu uităm suavul vieții tril
din primăvara soarelui de-april
ce ne deschide calea spre visare.

miercuri, 6 februarie 2013