Monahul Gherasim (Iorgu) Cosma, luptător pentru Biserică şi neam

[Convergențe - Lumina]

Lumina din inimi

Repere şi idei 

Arhim. Timotei Aioanei

Joi, 6 iunie 2013

http://www.ziarullumina.ro/repere-si-idei/monahul-gherasim-iorgu-co...

Datele referitoare la viaţa monahului Gherasim (Ior­gu)-Cosma şi în­tâm­plarea morţii lui le datorăm unui vechi fotograf ro­mân, I. Niculescu, care a luat ho­tărârea de a pune în lumină portretele tuturor eroilor noş­tri, „care şi-au dat tributul de sânge pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei, atât ale eroilor de la 1848, cât şi ale celor de la 1877-1878, aşa că fiecare autoritate civilă sau militară, fiecare şcoală din sat sau din oraş, fiecare Cazarmă sau Corp de Armată, fiecare bun român, cetăţean şi patriot, trebuie să posede ca nişte documente de mare preţ aceste tablouri istorice originale ale ve­teranilor noştri luptători, căci numai în ele, ca într-o carte vorbitoare, pururea des­chisă, se poate o­glin­di curat şi desăvârşit geniul românesc: faptele istorice, patriotice şi eroice ale neamului nostru...“

Între cei care l-au omagiat pe Gherasim (Iorgu) Cosma s-au numărat şi editori de cărţi poştale ilustrate, contemporani, ce i-au cunoscut faptele. Ast­fel, Editura Em. M. Grün­berg, precum şi cea a Fraţilor M. Craja, ambele din Bu­cu­reşti, au publicat diferite vederi înfăţişând monumentul erou­lui, după imagini realizate la sfâr­şitul a­nului 1902 sau în 1903. Astăzi, casa din spate nu mai există, iar vulturul de bronz de deasupra medalionului a dispărut (după decembrie 1989, iar nu în timpul comunismului!).

Din mărturiile unor a­pro­pi­aţi am mai putea adăuga câ­te­va aspecte din viaţa şi activitatea sa:

S-ar spune că şi regele, pre­zent la jubileu, ar fi întrebat: Cine-i acel monah cu pieptul plin de decoraţii din fruntea con­voiului ce trece prin faţa Noastră?

Cei din preajma regelui a­proa­pe nu ştiau ce să răs­pun­dă. Şi tocmai acest erou avea să moară a doua zi, singur, flă­mând, obosit, bolnav, într-un azil de săraci, căci nici acolo nu găsise un pat ori ceva de mâncare, neavând cu ce să plă­tească.

Trezită dintr-odată din indi­fe­renţă şi ignoranţă faţă de va­lorile autentice naţionale, o­pi­nia publică, aşa cum se în­tâm­plă de obicei, când nimic nu mai foloseşte celui în cauză, a aflat că pe pardoseala azilului a murit un erou, pe care doar cu o zi înainte mulţimea îl aclamase.

După ce a fost identificat, tru­pul neînsufleţit al bravului monah a rămas în Biserica „Sfân­tul Gheorghe-Nou“ din centrul Capitalei, unde cu 13 ani înainte fusese depus şi poetul naţional Mihai Eminescu. Au fost aduse coroane, s-au ţi­nut discursuri elogioase, s-a cerut iertare etc.

Slujba înmormântării a fost oficiată de episcopul Pimen al Dunării de Jos. Mulţime de lu­me l-a însoţit pe ultimul drum spre Mănăstirea Cernica, unde a fost înmormântat, la 15 mai 1902. Drapele, soldaţi în uniforme strălucitoare, flori, la­cri­mi, cuvântări, etc. În curtea bi­se­ricii se aflau: Delegaţia U­ni­u­nii Studenţilor cu drapel albastru, Asociaţia generală a studenţilor, Societatea de ateliere militare, societăţilePeleş, Vâr­ful cu dor, Independenţa frize­rilor, toate cu drapele. În­fă­şu­rat în drapelul tricolor, sicriul abia se mai vedea de mulţimea coroanelor de flori.

Aflând de moartea sa, Sfân­tul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 15 mai 1902, a luat în dezbatere problema acestui monah. În cadrul discuţiilor, episcopul Pimen Geor­gescu, atunci titular la E­pis­copia Dunării de Jos (1902-1909), prin cuvinte frumoase a arătat meritele curajosului ostaş. Din cuvântul elogiator rostit de episcopul Pimen al Du­nă­rii de Jos consemnăm: Mergi dar suflet de viteaz, ri­dică-te sus în locaşurile cereşti, unde vei găsi sufletele alor tăi tovarăşi şi de acolo priviţi către fosta voastră patrie, pentru a cărei glorie aţi trăit, aţi luptat şi aţi murit!

Înmormântarea sergentului Iorgu, monahul Gherasim Cos­ma, a fost o grandioasă demonstraţie de solidaritate umană. Miile de oameni veniţi să-l vadă pe viteazul sergent-mo­nah, ajunşi împreună cu carul mortuar la Mănăstirea Cer­nica, au aflat că înmormân­ta­rea s-a amânat pentru a doua zi, întrucât iniţial i se destinase loc de veci într-o parcelă lângă cripta mitropolitului Nifon al Ungrovlahiei. S-a revenit apoi, căutându-se mormânt pe aleea principală, în faţa arhondaricului, cu cea mai frumoasă poziţie în vremea aceea.

Monahul Gherasim a rămas, după cum s-a spus, ca un act de acuzare faţă de nepăsarea unora pentru eroi, dar şi ca măr­turie în piatră şi bronz pentru generaţii, o dovadă că poporul ştie să-şi preţuiască şi să nu-şi uite eroii. Mari bărbaţi ai vremii s-au recules cu respect la mormântul său, cu inima pătrunsă de durere.

Moartea sa a îndurerat inimile tuturor celor care l-au cunoscut. În diferite cuvântări ţinute cu prilejul în­mor­mân­tării sale, s-a elogiat figura viteazului care a ţinut la inimă drapelul ţării şi Sfânta Cruce.

Dar peste toate acestea rămâne în memoria nescrisă a neamului nostru imaginea unui călugăr simplu care şi-a iubit în mod desăvârşit, până la sacrificiul suprem, Biserica, neamul, patria şi care, sfârşind singur, bolnav, obosit şi flă­mând într-un loc părăsit de toţi, a avut bucuria de a mai cuprinde încă o dată cu pri­vi­rea visul împlinit al tinereţilor sale: o Românie nouă, liberă şi independentă.

Gherasim (Iorgu) Cosma a avut o viaţă de poem, extrem de glorioasă şi-apoi cumplit de tristă.

Post Scriptum

Mulţumiri părintelui protosinghel Ignatie Grecu, secretarul MănăstiriiCernica, pentru trimiterea unor materiale (fotocopii) ale articolelor a­pă­rute în presa vremii despre monahul Gherasim.

Am folosit date publicate iniţial în ziarul Universul literar, în revista Patriarhiei Române, Biserica Ortodoxă Ro­mâ­nă (Monahul Gherasim-Iorgu Cosma, luptător în Răz­bo­iul neatârnării, de drd. Ale­xan­dru M. Ioniţă) şi în articolul domnului Dumitru Negoiţă, Iorgu Cosma - Eroul naţional din comuna Ruşavăţu.