Se întâmpla acum 120 ani, în ziua istorică de 14 septembrie 1895, toate oficialităţile timpului, în frunte cu Majestatea Sa Regele Carol I, se aflau pe malurile Dunării, la Feteşti şi la Cernavodă. Jos, pe fluviu, într-o barcă oprită sub pod, inginerul Anghel Saligny şi echipa sa de constructori aşteptau trecerea primei garnituri de tren.
„Măria Ta! Cu ostaşii ţării ai învins în câmpiile Bulgariei, iar cu meşterii ţării ai îngenuncheat măreaţa Dunăre“, a exclamat primul-ministru.
În uralele mulţimii strânse pe maluri, suveranul României a rostit vorbele memorabile: „Săvârşirea Podului peste Dunăre, dorit de un sfert de veac de Mine, este astăzi un fapt îndeplinit şi uriaşă se ridică înaintea noastră această falnică operă ca o mărturie vădită a tăriei Regatului. Geniul omenesc, în care se răsfrâng progresul şi avântul puternic al României, a învins toate greutăţile, a înlăturat toate piedicile, spre a executa această trainică şi nepieritoare lucrare, care trebuie să arate lumii că vrednic este poporul român de frumoasa sa chemare la gurile Dunării şi porţile Orientului“.
Un tren special cu oficialităţi plecase de la ora 9.05 din Gara de Nord a Bucureştiului spre Dobrogea. Invitatii ajunseseră la destinaţie la ora 12.30. După ce Regele Carol I a bătut simbolic ultimul nit, un nit de argint, a fost zidit documentul inaugurării, apoi s-a celebrat serviciul religios.
La un semnal, trenul de încercare format din 15 locomotive grele a trecut pe pod cu o viteza de 60 km/h, însoţit de fluierele locomotivelor, de sirenele vaselor de pe Dunăre şi de muzicile fanfarelor. După acest tren a trecut un al doilea rezervat oaspeţilor, cu o viteză de 80 km/h. Trenurile au parcurs toată lungimea platformei feroviare de 4087,95 metri.
Pe toată perioada traversării podului, sub edificiu a stat, neclintită, barca în care se afla Saligny, inginerul care a proiectat şi a realizat grandioasa operă tehnică. Gestul a fost mai mult decât grăitor. Creatorul podului garanta cu viaţa lui, dar şi cu viaţa principalilor colaboratori şi responsabili de lucrare, rezistenţa podului care avea să împlinească intact vârsta de 120 ani.
Convoiul a trecut în siguranţă podul, în strigătele entuziaste ale asistenţei. Trecuseră doar 5 ani de când Statul român decisese începerea lucrărilor la podul care avea să unească Dobrogea revenită la sânul ţării de restul României. Podul Carol I de la Cernavodă a intrat astfel în istorie ca o capodoperă a tehnicii, realizare legendară a vizionarului Anghel Saligny.
PRIMUL PROIECT, AL LUI GUSTAVE EIFFEL
Primul tronson al căii ferate spre litoralul Mării Negre a fost cel dintre Constanţa şi Cernavodă, realizat în 1860, înainte ca Dobrogea să fie cedată României. După Războiul de Independenţă (1877 – 1878) şi alipirea Dobrogei, în 1879 a început construcţia tronsonului Bucureşti – Ciulniţa – Feteşti. Legătura celor două tronsoane necesita realizarea unor poduri peste Dunăre şi Braţul Borcea.
Iniţial, guvernul român a iniţiat două concursuri internaţionale pentru proiectarea şi executarea podurilor. Suprastructura podului de peste Dunăre a fost proiectată de Gustave Eiffel a cărui firmă de antrepriză executase recent podurile metalice ale căii ferate Ploieşti – Predeal. Neajungându-se însă la un acord, guvernul român a întrerupt tratativele cu firmele de antrepriză ale lui Gustave Eiffel şi a încredinţat proiectarea şi realizarea podurilor Direcţiei Generale a Căilor Ferate Române, sub conducerea ing. Anghel Saligny, renumit constructor de poduri metalice, profesor la Catedra de poduri a Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele.
Începerea lucrărilor de construcţie a podului s-a făcut la 26 noiembrie 1890, după proiectul inginerului Anghel Saligny. Podul peste Dunăre are o deschidere centrala de 190 metri şi 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri şi se afla la 30 metri peste nivelul apelor mari ale Dunării. Podul peste braţul Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri şi un viaduct cu 11 deschideri de 50 metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau la acea vreme cel mai lung pod din România şi al doilea ca lungime din Europa. Podul a fost folosit până în 1987, când a fost constituit un pod nou, alături de cel vechi care a fost dezafectat.
La capătul podului dinspre Cernavodă a fost ridicat un fascinant monument din bronz reprezentând doi dorobanţi, în memoria eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă. Dorobanţii şi stemele au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet (1836-1916), iar o parte din contravaloarea lor a fost suportată de Ambasada Franţei, în cinstea regelui Carol I. Statuile au fost turnate în trei bucăţi la Lyon, fiind apoi îmbinate la faţa locului. Dorobanţul de pe partea nordică poartă semnătura autorului, alături de anul realizării (1895). Costul total al lucrărilor la pod a fost de 35 milioane de lei aur, incluzându-se şi costul liniilor de cale ferată şi al staţiilor.
POD PESTE TIMP
După 6 ani, la 1 aprilie 1901, portul Cernavodă primeşte vizita Regelui Carol I, cu ocazia numirii noului comandant - Nicolae Ionescu Johnson. Istoricii Cernavodei relatează că Johnson îi propune suveranului construirea unui canal până la Marea Neagră.
În cartea „Însemnările unui marinar“ (publicată în 1958), comandorul povesteşte că inginerul Anghel Saligny obişnuia să vină des în zonă pentru a inspecta starea operei sale. Johnson reproduce un dialog cu Anghel Saligny avut într-o barcă chiar sub pod: „«Îmi admir opera mai puţin decât îţi închipui. Dacă mă vezi zgâindu-mă la ea ceasuri întregi, e ca să-i descoper părţile slabe, greşelile…». «Greşeli? Exageraţi! Toată lumea nu mai conteneşte să va laude». «Las’ că ştiu eu mai bine ce greşeli am făcut! Este mai ales una pe care nu mi-o iert. Trebuia să fac pe pod o cale dublă, una pentru pietoni şi căruţe, să mai fi existat şi o astfel de legătură între Dobrogea şi Muntenia»“.
Saligny îşi mai făcea griji pentru integritatea podului din cauza creşterii puternice a apelor fluviului. Astfel că, ajutat de comandantul Nicolae Ionescu Johnson, marele inginer hotărăşte plantarea unor arbuşti care să întărească malul drept al Dunării.
Marele inginer Anghel Saligny moare la 17 iunie 1925 la Bucureşti, iar la 15 octombrie 1948, autorităţile comuniste decid să schimbe numele podului peste Dunăre din „Carol I“ în „Anghel Saligny“. Muncitorii însărcinaţi cu ştergerea numelui de pe firmamentul podului întâmpină mari greutăţi din cauza materialelor folosite de inginer. Sunt scose de asemenea şi emblemele regale din bronz, precum şi impunătorii lei. Dorobanţii rămân, însă, la locul lor, străjuind capetele podului ce a rămas o bijuterie arhitectonică de excepţie a lumii, cu care România se mândreşte.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius