altmarius

cultură şi spiritualitate

Mesajul Preafericitului Cardinal Lucian cu ocazia Zilei Naţionale a României

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

Cu ocazia tradiţionalei manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, „Blajul salută Marea Unire”, organizată duminică, 27 noiembrie 2016, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” Blaj, Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Mureșan a transmis următorul mesaj:

15218590_1292381344116265_68311580_n

Distinse autorități,

Doamnelor și domnilor,

Iubiți credincioși,

An de an sărbătorim Unirea cea Mare cu sentimentul recunoștinței față de jertfele trecutului. Celebrarea din această seară din catedrala greco-catolică a Blajului rememorează în spirit creștin și național jertfa istoriei românești atât de zbuciumată. Ce  înseamnă oare acest lucru? Înseamnă că istoria poate merge înainte doar dacă nu ne vor lipsi persoanele altruiste cu alegerile și gesturile lor în favoarea cetății. Mesajul celor care au făurit actul de la 1 decembrie 1918 la Alba-Iulia este, așadar, seriozitatea, jertfa și credința în Dumnezeu.

Mai sunt doi ani până la celebrarea Centenarului Unirii Transilvaniei cu Patria mamă care trebuie să ne afle pe toți reuniți în aspirația pentru demnitate și binele comun. Înaintașii au visat o Românie Mare, în care toți românii, indiferent de etnie sau confesiune religioasă, să se bucure de drepturi egale. Satisfacția Bisericii Române Unite este simțul datoriei de a fi educat oamenii să trăiască în omenie și să fie buni români. De aceea temeiul sărbătoririi Zilei naționale a României ne spune an de an că demnitatea răbdării Crucii și nu interesele egoiste constituie temeiul făuririi patriei. Mulți își imaginează cursul existenței prin supremații numerice, prin forță și putere, dar cultura creștină ne cheamă la jertfa de sine ce naște valori adevărate.

Supraviețuind persecuției începute prin nedreptul decret al desființării de la 1 decembrie 1948, Biserica Română Unită a primit șansa de a arăta minunata lucrare istorică a rezistenței spirituale și morale în timpul persecuției comuniste. Pierzând totul pentru a rămâne fidelă omeniei în Hristos și respectului legii dreptății, Biserica Greco-Catolică și-a lăsat astfel definitiv amprenta în istoria neamului. Căutând să predice Evanghelia a putut zidi școlile în care s-au călit caractere și s-a continuat opera de bine. Marea Unire confirmă de aceea și astăzi tăria de caracter, încurajându-ne de a continua pe această cale. Presărat cu multe adversități, drumul istoriei ne invită la speranță ca să înțelegem că merită întotdeauna să spui și să slujești adevărul, că reperele sufletești trebuie să aibă întâietate.

Mulțumind Domnului pentru harurile sale, în această zi solemnă a istorie României, să înălțăm rugăciunea noastră către Cer pentru civilizația binelui, în spiritul vredniciei acelor suflete tari care ne-au făurit patria cu prețul dăruirii lor!

Cu arhierești binecuvântări

                                   Cardinal

                                               + LUCIAN

                                               Arhiepiscop major

                                   al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

 

 

 

Blaj, 27 decembrie 2016

Vizualizări: 73

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor