Meditatie - 30 decembrie 2010

[altmariustotal catolic]

Meditaţie-30 decembrie http://www.calendarcatolic.ro/calendar-romano-catolic/calendar/dail...

Figura Anei, profetesa care îl întâlneşte pe Domnul, îmi sugerează un paralelism cu anul care e pe sfârşite. Ana e foarte în vârstă, e aproape la sfârşitul zilelor, (are 84 de ani, adică 12 X 7, un număr biblic, un număr perfect). După şapte ani de căsătorie, a rămas la templu „slujind lui Dumnezeu zi şi noapte în post şi rugăciune”. Pentru aceasta, primeşte harul de a fi prezentă atunci când Maria şi Iosif îl aduc pe prunc şi îl întâlneşte pe Mântuitorul, îi aduce laude lui Dumnezeu, cum o făcuse şi Maria, şi vorbeşte despre prunc tuturor celor care aşteptau eliberarea lui Israel. Îmi permit o confruntare cu anul care e pe sfârşite, o confruntare care ia în seamă ceea ce mi se pare una dintre semnificaţiile importante de la Crăciun şi până acum. Şi anul nostru este îmbătrânit, şi el a ajuns la sfârşitul zilelor sale. Crăciunul este la începutul celei de-a cincizeci şi doua săptămâni a anului, adică ultima: anul se sfârşeşte întâlnindu-l pe Domnul. Şi această întâlnire e cu atât mai frumoasă cu cât ea a fost mai bine pregătită. În ciuda tuturor infidelităţilor noastre, a neglijenţelor noastre, noi gândim că Domnul, în infinita sa bunătate, se prezintă la noi cu mila sa şi se face recunoscut nouă, tuturor, ca adevăratul Mântuitor, pentru ca inima noastră să fie plină de bucurie şi acest sfârşit de an să fie pentru noi o împlinire. Sfântul Ioan ne ajută să luăm în considerare toate aspectele acestei întâlniri cu Mântuitorul. Primul este iertarea păcatelor: „Copiilor, păcatele vă sunt iertate pentru numele lui Isus”. Să-i prezentăm, deci, Domnului toate păcatele noastre cu mare încredere, bine ştiind că el a venit pentru a ridica păcatele lumii. Păcatele noastre devin o ocazie pentru a-l întâlni pe Mântuitorul cu mai mult realism, într-un mod mai concret, pentru a-l recunoaşte cu adevărat ca fiind acela care ne eliberează, care de-a lungul întregului an ne-a eliberat de păcat. Dar Mântuitorul nostru nu se limitează la această acţiune, care în ansamblul ei e percepută ca fiind negativă. El este Mântuitorul pentru că – în mod pozitiv – ne pune în relaţie cu Tatăl, pentru că restabileşte comuniunea. Sfântul Ioan se adresează celor mai în vârstă spunându-le: „Vă scriu vouă, părinţilor, pentru că voi l-aţi cunoscut pe cel care este de la început”. Toţi avem în noi dorinţa de a găsi acea realitate de bază, de a merge la originea lucrurilor, la rădăcina lor profundă, pentru a fi siguri că am aflat viaţa. Şi descoperirea pe care sfântul Ioan ne ajută să o facem e aceea pe care o găsim în exprimarea sa faţă de altă categorie de creştini: „Voi l-aţi cunoscut pe Tatăl”. Isus a venit în mijlocul nostru pentru a ne revela că cel care este de la început este Tatăl. Nu e un Dumnezeu indiferent, un Dumnezeu dominator: e originea vieţii, izvorul iubirii. Acela care există de la început este Tatăl lui Isus. Şi Tatăl lui Isus a voit să fie şi Tatăl nostru, şi pentru aceasta ni l-a trimis nouă pe Fiul său. Contemplându-l pe Isus în presepiu, noi facem experienţa paternităţii lui Dumnezeu: Dumnezeu, care este Tatăl acestui prunc, este şi Tatăl nostru, pentru că acest prunc este fratele nostru. Aceasta este mântuirea: să-l cunoşti pe Tatăl, să fii în relaţie cu Tatăl, să ştii că Dumnezeu are pentru noi gânduri de bunătate şi de iubire, că el ne vrea într-o relaţie de fii iubiţi, preaiubiţi cu el. Dacă noi primim această mântuire, care constă în a-l cunoaşte pe Tatăl care este de la început, nu trebuie să ne mai temem de nimic. Sfântul Ioan ne spune: „Voi sunteţi tari, cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi; voi l-aţi biruit pe cel rău”. Nu numai că suntem eliberaţi de păcatele trecute, ci primim puterea de a depăşi toate obstacolele. Cuvântul lui Dumnezeu, care atestă în noi că Dumnezeu este Tatăl nostru, este o forţă care rămâne în noi, care ne transformă, care ne permite să învingem mereu răul. Ne ajută să trecem de la o săracă înţelegere a iubirii, iubirea lumii, la adevărata iubire, care este iubirea Tatălui. Şi „lumea trece împreună cu poftele ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu va trăi în veci”. Adică, acela care rămâne în iubirea lui Dumnezeu e aşezat pe un fundament solid şi îl învinge pe cel rău. La acest sfârşit de an suntem, deci, plini de recunoştinţă pentru acela care ne mântuieşte cu adevărat şi să-l primim cu toată credinţa de care suntem capabili, cu toată credinţa pe care el însuşi ne-o dă.