Meditatie - 15 decembrie 2009

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Marţi din săptămâna a III-a din Advent
Pentru a ne pregăti să-l primim pe Isus, Biserica ne îndeamnă cu insistenţă să devenim umili, mici, săraci. Isus va veni la cel umil, mic, sărac; şi dacă noi vrem să-l întâlnim, trebuie să ne situăm la acelaşi nivel, altfel nu-l vom întâlni, pentru că Isus poate să-i salveze numai pe cei care recunosc faptul că trebuie să fie mântuiţi.
Din acest motiv, Scriptura spune: „Vai de cetatea răzvrătită! Nu a ascultat de glasul nimănui şi n-a ţinut seamă de nici o dojană, nu şi-a pus nădejdea în Domnul”. Orgoliul ne împiedică să recunoaştem necesitatea de a fi salvaţi. ªi Domnul vrea să ne elibereze, înainte de toate, tocmai de orgoliu, care pune o barieră între noi şi el, între harul său şi mizeria noastră: „Voi lăsa în mijlocul tău un neam mic şi sărac, care va nădăjdui în numele Domnului (restul lui Israel)”. În timpul acestor zile care precedă Crăciunul, e necesar să devenim tocmai mici şi săraci, ca să-l aşteptăm pe Isus ca pe Mântuitorul nostru, pe care să-l invocăm cu toată inima noastră: „O, Isuse, salvează-ne!”, ca să recunoaştem că avem nevoie de el pentru a fi eliberaţi de minciuna noastră: „Cei care vor mai rămâne din neamul lui Israel… vor renunţa la minciună şi nu se va mai afla viclenie pe buzele lor”.
Minciuna este protecţia noastră inconştientă: ne minţim pe noi înşine pentru a ne proteja chiar fără să ne dăm seama, deoarece nu vrem să recunoaştem că sunt în viaţa noastră atâtea lucruri care nu pot să-i placă lui Dumnezeu.
În parabola din evanghelie noi trebuie să ne recunoaştem adeseori în postura primului fiu care, la invitaţia tatălui de a merge să lucreze în vie, spune: „Da, Doamne, mă duc”, dar nu se duce. Vrem să-i slujim Domnului, dar suntem ameninţaţi mereu de tactica abilă şi mincinoasă de a spune „da” şi de a nu fi cu adevărat credincioşi lui Dumnezeu, de a căuta interesele noastre, comoditatea noastră, satisfacţiile noastre în schimbul slavei lui Dumnezeu. De aceea, avem mereu nevoie de acţiunea lui Cristos, care ne eliberează de noi înşine.
Evanghelia ne indică un bun mijloc de a ne putea elibera de noi înşine. Isus le reproşează marilor preoţi şi bătrânilor de a nu fi urmat exemplul păcătoşilor publici şi prostituatelor care au crezut în cuvântul lui Ioan Botezătorul şi au acceptat botezul pocăinţei: „Voi, deşi aţi văzut toate acestea, nu v-aţi căit şi nu aţi dat crezare cuvântului său”. Nimeni nu se poate separa cu dispreţ de alţii, să se simtă mai bun decât ei. Trebuie, în schimb, să fim solidari cu toată angoasa şi păcatele lumii şi să le prezentăm Domnului, bine ştiind că şi noi facem parte din această lume rea, că avem şi noi nevoie în aceeaşi măsură de mântuire şi nu vom fi mântuiţi dacă în mod orgolios ne vom separa de ceilalţi.
Aceste dispoziţii vrea Biserica să le pună în noi. „Voi lăsa în mijlocul tău un neam mic şi sărac, care va nădăjdui în numele Domnului”.