Meditatie - 14 aprilie 2010

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Miercuri din săptămâna a II-a a Peştelui

Învierea lui Isus aruncă o lumină vie asupra tuturor cuvintelor evangheliei şi ne ajută să înţelegem afirmaţia lui Ioan: „Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el”. Şi tocmai datorită învierii lui Isus noi putem constata această intenţie divină. Dacă Isus nu ar fi înviat, totul ar fi rămas obscur, pentru că păcatul oamenilor, în aparenţă, ar fi părut în avantaj, şi judecata lui Dumnezeu ar fi apăsat teribil asupra acestui păcat, care l-a îndepărtat definitiv pe Fiul său din lume. Isus ar fi putut să facă totul pentru a ne salva, dar, la sfârşit, răutatea umană ar fi prevalat şi pământul ar fi rămas în umbra morţii. Dar Dumnezeu îşi revelează intenţia sa de iubire înviindu-l pe Fiul său şi arată, astfel, că el nu vrea condamnarea, ci mântuirea, viaţa. Îmi vin în minte cuvintele sfântului Petru: „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos; în marea sa milostivire, el ne-a regenerat, prin învierea lui Isus Cristos din morţi” (1Pt 1,3). Învierea, manifestarea milostivirii lui Dumnezeu faţă de noi, ne dă o speranţă nouă, o speranţă nepieritoare, cum este viaţa lui Cristos înviat. Cristos înviat nu mai moare, moartea nu mai are putere asupra lui; Dumnezeu l-a înviat pe Fiul său pentru ca noi să trăim prin el. Păcatul a fost învins, distrus: dincolo de păcatul oamenilor există o viaţă nouă pe care Dumnezeu ne-o oferă. O mare recunoştinţă trebuie, deci, să pornească din inima noastră, cum a pornit din inima lui Petru, în faţa misterului învierii, misterului vieţii, care e mai presus de orice judecată. Cine crede în Cristos cel înviat scapă de judecată, tocmai pentru că primeşte viaţa cea nouă pe care Dumnezeu o dăruieşte dincolo de păcat şi dincolo de moartea cauzată de păcat. Prin învierea lui Cristos este posibilă convertirea, pentru că nu păcatul, ci iubirea lui Dumnezeu în inima lui Cristos este biruitoare. Datorită învierii, iertarea păcatelor poate să fie anunţată lumii întregi, cum spune Isus la sfârşitul Evangheliei după Luca; datorită învierii, Petru, în ziua Rusaliilor, îi cheamă pe iudei la pocăinţă şi la primirea vieţii noi oferite şi dăruite în Cristos. „Cine săvârşeşte răul urăşte lumina”. Oamenii au căutat să respingă lumina, dar lumina a învins întunericul şi acum chiar şi oamenii răi pot să primească lumina, când încep să-şi recunoască păcatul: „Cine făptuieşte adevărul vine la lumină”. Sfântul Augustin spune că prima lucrare făcută în adevăr este tocmai recunoaşterea propriului păcat: aşa se vine la lumină şi se trăieşte viaţa cea nouă, aşa se adună lucrările făcute în Dumnezeu. Învierea lui Cristos este, într-adevăr, un nou indiciu, care ne introduce în inimă o speranţă de neînvins. Prima lectură ne spune că ea se revelează în viaţa apostolilor în două moduri complementare: mai întâi prin intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu. Apostolii sunt în închisoare, dar închisoarea nu are putere asupra lor, aşa cum mormântul nu a avut putere asupra lui Isus. Îngerul Domnului deschide porţile, îi conduce afară şi le zice: „Mergeţi în templu şi vestiţi poporului cu îndrăzneală toate aceste cuvinte ale vieţii”. Viaţa lui Isus Cristos nu poate fi blocată de nici o ameninţare umană, Dumnezeu este întotdeauna cel mai puternic, şi în viaţa acelora care cred se manifestă într-un mod minunat. Şi se manifestă în modul că apostolii devin şi martori ai învierii lui Cristos. De fapt, intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu se petrece tocmai pentru a favoriza mărturia: „Mergeţi şi anunţaţi poporului toate aceste cuvinte ale vieţii”. Şi apostolii, care trebuie să fi fost destul de neîncrezători, văzând că au fost eliberaţi imediat după ce abia fuseseră arestaţi şi aruncaţi în temniţă, au început să înveţe deja din zori, fără să fie preocupaţi de ameninţările care planau asupra lor. Astfel, ei manifestă puterea învierii lui Cristos. Dau mărturie despre lumină, îi cheamă pe toţi la convertire, la primirea vieţii noi care se manifestă deja în ei datorită asistării minunate din partea lui Dumnezeu şi în răspunsul lor curajos la darul divin. Timpul Paştelui trebuie să ne dea elanul recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi al încrederii pline de curaj. Dumnezeu a intervenit în favoarea noastră, Dumnezeu intervine mereu în favoarea noastră, cu condiţia ca noi să aderăm mereu la Isus cel înviat, care este speranţa noastră, viaţa noastră, noutatea întregii noastre fiinţe. „Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume pentru ca lumea să fie salvată prin el: cine crede în el nu este condamnat”: a trecut de la moarte la viaţă, pentru că a crezut în Cristos înviat.