Meditatia zilei - 30 aprilie 2020

[altmariustotal catolic]

Fap 8,26-40; Ps 65; In 6,44-51

E un cuvânt foarte profund acela pe care Isus ni-l spune la începutul acestei evanghelii: „Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l va atrage Tatăl care m-a trimis”. Această frază exprimă o dublă mişcare: Tatăl îl trimite pe Isus, Tatăl atrage oamenii spre Isus. E o mişcare care produce o întâlnire, şi Tatăl are iniţiativa din ambele părţi: el e cel care trimite, el e cel care atrage.

În acest mod, Isus ne revelează că ceea ce există mai profund este relaţia noastră cu Tatăl şi că şi relaţia noastră cu Isus ar fi superficială şi ireală dacă nu ar fi fondată pe intimul nostru raport cu Tatăl. Isus aprinde în noi dorinţa de a fi docili faţă de Dumnezeu, de a fi instruiţi de Dumnezeu. „Stă scris în profeţi: toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu”. Există aici o fericire pe care mulţi n-o înţeleg. Când e vorba despre docilitatea faţă de Dumnezeu, au mai degrabă o reacţie de refuz: cred că Dumnezeu îi va înstrăina, îi va priva de libertatea lor, când, în schimb, Dumnezeu îi face liberi. Şi această docilitate faţă de Dumnezeu, care este un har foarte mare, este condiţia pentru a merge spre Isus: e necesară ascultarea învăţăturilor Tatălui pentru a fi atraşi la Isus: „Oricine ascultă învăţătura Tatălui vine la mine”.

Putem lămuri aceste cuvinte cu unele pasaje ale predicii de pe munte. Isus ne îndeamnă să trăim cu adevărat pentru Dumnezeu, să trăim într-o profundă supunere faţă de dânsul, când vorbeşte despre rugăciune, despre post, despre pomană, lucruri care se fac în intimă ascultare faţă de Dumnezeu, nu dând ascultare naturii care ne înclină să căutăm interesul nostru, reputaţia, diferitele satisfacţii: „Când faci pomană, nu suna din trâmbiţă înaintea taY ; să nu ştie stânga ta ce face dreapta taY şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti” (cf. Mt 6). Ca toate acţiunile noastre să fie făcute într-adevăr din ascultare faţă de Tatăl, e necesar ceea ce tratatele de viaţă spirituală numesc „intenţia dreaptă”; Isus ne face să înţelegem că dreapta intenţie este o chestiune de relaţie intimă cu Dumnezeu şi ea presupune să ne străduim să fim plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, să-i fim supuşi şi să nu căutăm interesele noastre, adică satisfacerea vanităţilor noastre, sau a egoismului sau a altor tendinţe prea umane. A căuta cu simplitate să ascultăm de Dumnezeu care vorbeşte inimii noastre şi să urmăm ceea ce el ne spune, ştiind că, astfel, vom creşte în adevărata iubire.

Tatăl, care lucrează în noi, formează sentimente care sunt sentimentele lui Cristos şi, pentru aceasta, întâlnirea devine posibilă: el ne atrage în direcţia în care se găseşte Isus. Tatăl ne învaţă să trăim în dezinteres, în abnegaţia iubirii şi, astfel, să fim conduşi spre înţelegerea pătimirii şi învierii lui Cristos: adică vom înţelege că pătimirea este o mare operă a iubirii şi că învierea este operă divină.

Suntem, deci, atraşi la Isus dacă devenim asemenea lui în supunere faţă de acţiunea Tatălui în noi.

Să cerem unii pentru alţii marele har al dorinţei de a fi docili faţă de Dumnezeu, de a dori să trăim în relaţie cu el, fără să căutăm în altă parte satisfacţii superficiale şi, în fond, rele. Să fim instruiţi cu adevărat de Dumnezeu şi să profităm de această învăţătură.

Unul dintre cuvintele profeţilor care este citat aici spune că în ultimele timpuri cunoaşterea lui Dumnezeu va umple pământul aşa cum apele umplu marea, pentru a ilustra o plinătate extraordinară. Şi atunci când profeţii spun „cunoaşterea lui Dumnezeu”, nu vorbesc despre o cunoaştere abstractă, a şti că Dumnezeu există, ci de o cunoaştere în iubire, de un raport de iubire cu el.

Să-i cerem Domnului ca nu numai noi, ci şi multe persoane din lume, în special tinere, să fie deschise pentru această relaţie cu Dumnezeu, la această cunoaştere a lui Dumnezeu, şi astfel, să pregătească un nou seceriş pentru împărăţia sa.