altmarius

cultură şi spiritualitate

LECTURA I

Dacă crezi din toată inima, poţi fi botezat.

Citire din Faptele Apostolilor 8,26-40

În zilele acelea, 26 îngerul Domnului s-a adresat lui Filip, spunând: „Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza; acesta este pustiu”. 27 Filip a plecat. Un eunuc din Etiopia, înalt dregător al reginei Etiopiei, Candace, administrator al întregii ei vistierii, venise la Ierusalim ca să se închine lui Dumnezeu 28 şi acum se întorcea acasă. El şedea în carul său şi citea din profetul Isaia. 29 Duhul Domnului i-a zis lui Filip: „Apropie-te şi alătură-te de carul acesta”. 30 Filip s-a apropiat în grabă şi a auzit că omul citea din profetul Isaia. Atunci l-a întrebat: „Înţelegi ce citeşti?” 31 Iar el i-a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nimeni nu-mi explică”. L-a invitat pe Filip să se urce şi să se aşeze alături de el. 32 Locul din Scriptură, pe care-l citea el, era acesta: „Ca un miel a fost dus la înjunghiere şi ca o oaie fără glas înaintea celui ce o tunde, aşa nu şi-a deschis gura. 33 Pentru că s-a umilit, dreptatea i-a fost refuzată. Cine va vorbi de soarta lui? Căci viaţa lui a fost ştearsă de pe pământ”. 34 Eunucul a spus lui Filip: „Te rog, spune-mi, despre cine vorbeşte profetul, despre sine, sau despre altcineva?” 35 Atunci Filip a luat cuvântul şi, pornind de la acest text al Scripturii, i-a anunţat vestea cea bună despre Isus. 36 Continuându-şi drumul au ajuns la o apă; eunucul a zis: „Iată o apă. Ce mă împiedică să primesc botezul?” 37 (Filip a spus: „Dacă tu crezi din toată inima, poţi fi botezat”. Eunucul a răspuns: „Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu”). 38 A poruncit să stea carul, au coborât amândoi în apă şi Filip l-a botezat pe eunuc. 39 Iar când au ieşit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip şi eunucul nu l-a mai văzut, dar şi-a continuat drumul plin de bucurie. 40 Filip s-a trezit în cetatea Azot şi a vestit evanghelia în toate oraşele până ce a ajuns în Cezareea.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 65,8-9.16-17.20 (R.: 1)

R.: Strigaţi lui Dumnezeu, toţi locuitorii pământului.

sau

Aleluia.

8 Binecuvântaţi, popoare, pe Dumnezeul nostru,

faceţi să răsune lauda lui.

9 El ne-a păstrat în viaţă

şi nu a îngăduit să ni se clatine piciorul. R.

 

16 Toţi cei care vă temeţi de Dumnezeu, veniţi şi ascultaţi

şi vă voi istorisi ce a făcut el pentru sufletul meu.

17 Am strigat către el cu gura mea

şi lauda lui a pornit de pe buzele mele. R.

 

20 Binecuvântat să fie Dumnezeu care nu a respins rugăciunea mea

şi nu a îndepărtat de la mine bunătatea lui. R.

 

ALELUIA In 6,51-52

(Aleluia) Eu sunt pâinea cea vie care am coborât din cer, spune Domnul;

cine mănâncă din această pâine va trăi în veci. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Eu sunt pâinea vie care am coborât din cer.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,44-51

În acel timp, Isus spunea mulţimii iudeilor: 44 „Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l va atrage Tatăl, care m-a trimis, şi eu îl voi învia în ziua de apoi. 45 Scris este în profeţi: «Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Aşadar, oricine ascultă învăţătura Tatălui vine la mine. 46 Desigur, nimeni nu l-a văzut vreodată pe Tatăl afară numai de acela care vine de la Dumnezeu: Acesta l-a văzut pe Tatăl. 47 Adevăr, adevăr zic vouă: cel care crede în mine are viaţa veşnică. 48 Eu sunt pâinea vieţii. 49 Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu şi totuşi au murit. 50 Pâinea care coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. 51 Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci; iar pâinea pe care eu o voi da, pentru viaţa lumii, este trupul meu”.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor