Meditatia zilei - 23 ianuarie 2014

[altmariustotal catolic]

JOI DIN SĂPTĂMÂNA A II-A DE PESTE AN

1Sam 18,6-9; 19,1-7; Ps 55; Mc 3,7-12

Unul dintre motivele cele mai frecvente ale discordiei este invidia: unitatea devine atunci imposibilă. În prima lectură vedem că David a repurtat o mare victorie, şi femeile, în cântecele lor, fac o comparaţie între el şi Saul: „Saul a ucis o mie, iar David zece mii”. Şi Saul, spune Scriptura, „s-a mâniat foarte tare. El a spus: „Lui David îi dau zece mii, iar mie numai o mie: nu-i mai lipseşte decât să fie rege”. Astfel a hotărât să-l ucidă pe David.

O primă reflecţie. Vorbind despre alţii, să îi fim totdeauna foarte atenţi pentru că chiar elogiindu-i putem să le facem rău, trezind invidia în cei care ne ascultă. Şi în evanghelie, Isus, datorită mulţimii care alerga la el din toate părţile, a trezit invidia preoţilor, cărturarilor şi fariseilor. El ştia foarte bine acest lucru şi de aceea le poruncea tăcerea. Şi patima, la sfârşit, a fost rezultatul invidiei.

În relatarea biblică, comportamentul lui Ionatan este un frumos exemplu de reconciliere. David, care este prietenul său, devine în mod involuntar rivalul său, dar el nu se îngrijorează de aceasta: îi vorbeşte tatălui său, ajutându-l să deschidă ochii, că este orbit de invidie: „David nu a comis nici o crimă împotriva ta, dimpotrivă, el ţi-a făcut un mare serviciu: şi-a pus viaţa în primejdie”.

E un discurs foarte frumos, inspirat de generozitate şi din adevărul lucrurilor.

Prin aceasta, Ionatan este ca o prefigurare a lui Isus: ca şi el, dă exemplu de un comportament care favorizează unitatea şi care este dictat de umilinţa inimii şi de caritate. Isus, în loc de a domina, de a sublinia vina altuia, cum ar fi putut să o facă, pentru că avea dreptul, el, care cunoaşte inima tuturor oamenilor, s-a aplecat să spele picioarele discipolilor săi pentru a le îndepărta păcatele şi pentru a construi unitatea între ei, şi aceasta tocmai după ce ucenicii discutaseră despre „care dintre ei este cel mai mare”.

Îmi vine în minte amintirea papei Paul al VI-lea, îngenuncheat în faţa lui Atenagoras pentru a-i săruta picioarele, pentru a-i demonstra că din partea sa totul era iertat…

Biserica este de partea adevărului, dar adevărul trebuie să ne facă umili, caritabili, obiectivi, fără ostilitate împotriva cuiva. În timpul Reformei, şi chiar după, sfinţii – sfântul Ignaţiu, sfântul Francisc de Sales – aveau o constantă preocupare de a ajuta lumea să privească lucrurile în adevăr.

Şi în viaţa noastră avem atâtea ocazii să vedem şi să facem ca lucrurile să fie privite în adevăr, cu seninătate, fără să fim tulburaţi de invidie şi să construim unitatea în jurul nostru, prin iubirea faţă de Dumnezeu.