Meditatia zilei - 18 iulie 2019

[altmariustotal catolic]

Ex 3,13-20; Ps 104; Mt 11,28-30

Prima lectură ne oferă o revelaţie misterioasă a lui Dumnezeu, şi exegeţii nu obosesc în a căuta sensul precis al acestei expresii, discută foarte mult pentru a şti ce semnifică acest „(ehey(e asher (ehey(e”, cum se spune în ebraică. „Eu sunt cel care sunt”, „Eu sunt cel ce sunt”, şi alte traduceri încă sunt posibile, dar este cert că Dumnezeu se numeşte pe sine „Eu-Sunt”: „Vei spune israeliţilor: *Eu-Sunt+ m-a trimis la voi”. Numele lui Dumnezeu este misterios: „Eu-Sunt”. El nu se poate revela decât în modul acesta omului, în prima persoană: „Eu-Sunt”. Aceasta este, fără îndoială, cea mai profundă revelaţie a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să fie numit ca un obiect; el este cel care trebuie „să se numească” în viaţa noastră, el este cel care-şi face simţită prezenţa, el, care-şi revelează fiinţa sa: „Eu-Sunt”. Şi nu se poate vorbi despre Dumnezeu într-un alt mod, este necesar ca el să fie acela care vorbeşte despre sine. „*Eu-Sunt+ m-a trimis la voi”. Şi mereu el ne spune fiecăruia în viaţa personală, aşa cum i-a spus lui Moise: „Eu-Sunt”.

„Eu-Sunt”. Acest nume îl plasează departe şi, în acelaşi timp, aproape de noi. Foarte departe, deoarece această afirmaţie: „Eu sunt” este contrariul a ceea ce noi putem spune despre noi înşine. Noi nu putem decât să constatăm limitele fiinţei noastre şi mereu suntem chemaţi să spunem: „Eu nu sunt”. Dacă suntem sinceri, trebuie să mărturisim că, într-adevăr, noi nu suntem. Suntem atât de limitaţi, atât de slabi, atât de neputincioşi! În orice moment trebuie să fim de acord că nu suntem la înălţimea evenimentelor, că nu suntem capabili să facem ceea ce ar fi necesar, că nu suntem credincioşi, că nu suntem generoşi. Şi Dumnezeu, dimpotrivă, spune încontinuu: „Eu sunt”, fără vreo limită. Aceasta-i revelaţia sa. El este, deci, foarte diferit de noi. Şi, în acelaşi timp, ne este aproape, pentru că spunând: „Eu sunt”, spune: „Eu sunt aici, Eu sunt prezent, sunt aproape de tine, sunt cu tine”. De fapt, în acest text, el se revelează ca Dumnezeul părinţilor, Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac, al lui Iacob, ca cel care vrea să elibereze, ca cel care vrea să oprească oprimarea, care vrea să scoată poporul său din Egipt, unde este umilit, spre o ţară unde curge lapte şi miere. Prezenţa lui Dumnezeu este o prezenţă intimă, miloasă, generoasă.

„Eu sunt”. Putem conta pe el: acest „Eu sunt” nelimitat este, în acelaşi timp, un „Eu sunt cu tine”, aşa cum o spune în alte texte.

Acest misterios cuvânt, „Eu sunt”, a fost reluat de Isus pentru a revela în mod paradoxal faptul că el este Dumnezeu. A spus adversarilor săi: „Când îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului, atunci veţi şti că Eu Sunt”„ (In8,28), şi apoi: „Dacă nu credeţi că Eu Sunt, veţi muri în păcatele voastre”. Adeziunea la această revelaţie a lui Dumnezeu este radical indispensabilă pentru a ieşi din păcatele noastre, pentru a ieşi din limitele noastre umane. În momentul arestării sale, Isus a repetat iarăşi acest cuvânt. În Evanghelia după Ioan, trebuie să se înţeleagă cu claritate manifestarea divinităţii sale. „Isus le-a ieşit înainte şi le-a spus: *Pe cine căutaţi?+ I-au răspuns: *Pe Isus, Nazarineanul+. Le-a spus lor: *Eu sunt+„. În Evanghelia după Ioan, aceste cuvinte au o semnificaţie obişnuită: „Eu sunt Isus din Nazaret”. În acelaşi timp, însă, au şi o semnificaţie mai profundă: „Eu Sunt în unire cu Tatăl”.

Isus s-a revelat, deci, cu numele Tatălui, şi s-a revelat, în mod paradoxal, în momentul în care, într-un oarecare sens, el se despoia de divinitatea sa pentru a fi doar omul care suferă. Dar, astfel, el a realizat într-un mod mai profund prezenţa lui Dumnezeu în centrul existenţei umane.

Astfel, el a dat o profundă semnificaţie invitaţiei sale: „Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul meu asupra voastră; învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihna sufletelor voastre. Căci jugul meu este dulce şi povara mea este uşoară”.

De ce este dulce jugul Domnului Isus, de ce povara sa este uşoară?

Putem răspunde astfel: pentru că „Eu Sunt”, Isus, a adus prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul mizeriei noastre, murind pe cruce pentru noi şi cu noi, luând asupra sa toate durerile noastre. De atunci putem într-adevăr să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu: „Eu sunt!” în orice circumstanţă. Oricât de oprimaţi am fi, putem, trebuie să-l auzim pe Isus care ne spune: „Eu sunt! Sunt alături de tine, sunt cu tine în această dificultate, în această angoasă. Nu există nelinişte umană care să-mi rămână străină, pentru că Eu sunt pentru totdeauna în inima neliniştilor umane”. Iată pentru ce povara Domnului este uşoară: pentru că întotdeauna este purtată în doi, pentru că el o poartă împreună cu noi.

„Eu Sunt”. În Isus, Dumnezeu cel îndepărtat, Dumnezeu cel diferit, s-a apropiat de noi, s-a identificat cu noi pentru a putea să ne spună: „Eu sunt cu tine, Eu, Dumnezeul care era, care este şi care va fi”