Meditatia zilei - 10 iulie 2019

[altmariustotal catolic]

Gen 41,55-57; 42,5-7.17-24; Ps 32; Mt 10,1-7

„Chemându-i la sine pe cei doisprezece ucenici, Isus le-a dat putere ca să scoată duhurile necurate şi să vindece orice boală şi orice neputinţă”. Nu-i trimite, deci, pe apostolii săi numai pentru a predica, dar şi pentru a vindeca. Abia după aceea evanghelia spune: „În drumul vostru vestiţi că împărăţia cerurilor este aproape”. Şi Isus făcea acelaşi lucru, adică nu se limita să predice, ci vindeca. Numai aşa evanghelia este completă, în sensul că nu este o lege, nu e numai un ansamblu de precepte date de Dumnezeu pentru mântuirea noastră, este în mod real un dar al lui Dumnezeu, care ne mântuieşte. Predicarea evangheliei trebuie să demonstreze că este realmente un dar al lui Dumnezeu şi nu o exigenţă. Pentru aceasta, Isus le dă apostolilor puterea de a vindeca. Ca semn al prezenţei între noi a Dumnezeului care ne mântuieşte.

Creştinii B noi B trebuie să facă la fel. Nu trebuie numai „să predicăm”, să învăţăm că aceasta se face, cealaltă nu; trebuie, mai înainte de toate, să dăm mărturie despre bunătatea lui Dumnezeu faţă de om, suflet şi trup. Dumnezeu a creat sufletul şi trupul şi nu dispreţuieşte trupul. Domnul Isus nu a dispreţuit trupurile bolnave, ba chiar s-a aplecat cu predilecţie asupra lor. Putea să spună B şi a spus-o, nu bolnavilor, ci tuturor B că este necesară purtarea propriei cruci, şi aceasta este adevărat şi esenţial, însă bolnavilor, tuturor celor care aveau o suferinţă, o nevoie, le venea în întâmpinare nu cu un precept, ci cu infinita sa bunătate şi cu puterea sa de vindecare şi de consolare. Şi noi trebuie, în acţiunile noastre, să arătăm că Dumnezeu este bun, că este unul care se dăruieşte, care aduce întotdeauna şi tuturor pacea şi bucuria sa.