Maica Rusia și fiii ei intelectuali

[altmariusliterar2]

 1 August 2016 Cristian Teodorescu

http://www.catavencii.ro/maica-rusia-si-fiii-ei-intelectuali/

 Zoom

Nu vă ia cîteodată dorul de cinstitele romane de odinioară, cele clasice, din care au crescut moderniștii și postmoderniștii? Pe mine, da. Cînd apare cîte o ediție nouă dintr-un clasic mă uit mai întîi dacă traducătorul e cel pe care-l știam sau e unul nou. Mai răsfoind, mai comparînd cărțile cu edițiile pe care le am în casă, mă trezesc recitind cap-coadă cîte un roman la care nu m-am mai gîndit de mult. Sau unul care, cînd l-am citit prima oară, m-a lăsat cu tot felul de nedumeriri de cititor naiv. Rudin, de exemplu, cu care m-am întîlnit la 17 ani, într-o vacanță de vară. Cu un an înainte citisem din Turgheniev Povestirile unui vînător, care-mi luaseră piuitul. Erau originalul multor povestiri din alți autori, inclusiv Sadoveanu, pe care-i citisem înainte, cu creionul în mînă. Odată cu celebritatea, Turgheniev s-a ales cu o lună de pușcărie și alte 18 de arest la domiciliu pentru delictul de opinie. Criticase, la moartea lui Gogol, cenzura tătucului țar de atunci.

Rudin, chiar dacă îmi aducea aminte de tonul cumpănit și îngăduitor al povestirilor lui Turgheniev, era cu totul altceva. Nu neapărat în mai bine, cel puțin așa mi se părea atunci. Și asta începînd de la nesiguranța lui Turgheniev care nu prea știa, la început, dacă Rudin e un roman sau o novella. Pînă la urmă a acceptat că e un roman, ceea ce azi nu prea mai are importanță. Altceva contează aici. Faptul că Turgheniev nu s-a astîmpărat să scrie despre libertate nici după ce-a terminat cu domiciliul obligatoriu. Dimpotrivă, Rudin al lui vorbește cuceritor, pe unde apucă, despre libertate și despre reforme, ceea ce, la vremea apariției cărții, în 1856, nu era de ici, de colo.

Cu ani înainte, în urma unei călătorii cu un vapor la bordul căruia izbucnise un incendiu, Turgheniev fusese acuzat public de lașitate. Acuzația asta l-a urmărit mulți ani și cred că l-a făcut mai curajos în scris decît era în viața lui de toate zilele. Cu Rudin, Turgheniev începe să se radicalizeze, dar face asta încă urmărit de prudența lui care, pentru adevărații radicali, mirosea a lașitate. Așa că personajul său, care predică libertatea și reformele, nu e un erou, ci un tip de care mai devreme sau mai tîrziu se despart toți cei care-l cunosc.

Nefericitul pare și chiar e un parazit intelectual, care n-are alt capital decît vorbele și ideile sale. E seducător, dar cu o condiție: să rămînă la locul lui de pîrlit care n-are nici măcar un titlu nobiliar mai acătării. Marfa intelectualului umanist sînt drepturile omului, libertatea și reformele care să-i dea omului obișnuit libertate. În timpul țarilor comuniști, începînd cu Lenin, intelectualul e categorisit tot ca un parazit social care, ca și Rudin, vinde principii și idei cu care nimeni dintre cei care-l ascultă n-are ce face. Sau, mai precis, intelectualul e util în calitate de țuțăr politic, în stare să-i convingă și pe alții că ideile Puterii sînt bune. Independența de gîndire îl face periculos și dacă un Rudin nu pricepe că e plătit pentru vorbele lui frumoase, nu pentru a propune reforme, sistemul îl aruncă la margine de nu se vede. Ca să spună toate astea despre Rudin,Turgheniev o ia înaintea moderniștilor care-și construiesc personajele principale din relatările altor personaje. Doar că, în cazul pățitului romancier rus, asta a fost o tehnică prin care el, ca scriitor, a scăpat de buclucurile în care a intrat ca autor de opinii personale.

I.S. Turgheniev, Rudin, traducere și note de Adriana Liciu, Editura Polirom, 2016.