altmarius

cultură şi spiritualitate

 Zoom

Nu vă ia cîteodată dorul de cinstitele romane de odinioară, cele clasice, din care au crescut moderniștii și postmoderniștii? Pe mine, da. Cînd apare cîte o ediție nouă dintr-un clasic mă uit mai întîi dacă traducătorul e cel pe care-l știam sau e unul nou. Mai răsfoind, mai comparînd cărțile cu edițiile pe care le am în casă, mă trezesc recitind cap-coadă cîte un roman la care nu m-am mai gîndit de mult. Sau unul care, cînd l-am citit prima oară, m-a lăsat cu tot felul de nedumeriri de cititor naiv. Rudin, de exemplu, cu care m-am întîlnit la 17 ani, într-o vacanță de vară. Cu un an înainte citisem din Turgheniev Povestirile unui vînător, care-mi luaseră piuitul. Erau originalul multor povestiri din alți autori, inclusiv Sadoveanu, pe care-i citisem înainte, cu creionul în mînă. Odată cu celebritatea, Turgheniev s-a ales cu o lună de pușcărie și alte 18 de arest la domiciliu pentru delictul de opinie. Criticase, la moartea lui Gogol, cenzura tătucului țar de atunci.

Rudin, chiar dacă îmi aducea aminte de tonul cumpănit și îngăduitor al povestirilor lui Turgheniev, era cu totul altceva. Nu neapărat în mai bine, cel puțin așa mi se părea atunci. Și asta începînd de la nesiguranța lui Turgheniev care nu prea știa, la început, dacă Rudin e un roman sau o novella. Pînă la urmă a acceptat că e un roman, ceea ce azi nu prea mai are importanță. Altceva contează aici. Faptul că Turgheniev nu s-a astîmpărat să scrie despre libertate nici după ce-a terminat cu domiciliul obligatoriu. Dimpotrivă, Rudin al lui vorbește cuceritor, pe unde apucă, despre libertate și despre reforme, ceea ce, la vremea apariției cărții, în 1856, nu era de ici, de colo.

Cu ani înainte, în urma unei călătorii cu un vapor la bordul căruia izbucnise un incendiu, Turgheniev fusese acuzat public de lașitate. Acuzația asta l-a urmărit mulți ani și cred că l-a făcut mai curajos în scris decît era în viața lui de toate zilele. Cu Rudin, Turgheniev începe să se radicalizeze, dar face asta încă urmărit de prudența lui care, pentru adevărații radicali, mirosea a lașitate. Așa că personajul său, care predică libertatea și reformele, nu e un erou, ci un tip de care mai devreme sau mai tîrziu se despart toți cei care-l cunosc.

Nefericitul pare și chiar e un parazit intelectual, care n-are alt capital decît vorbele și ideile sale. E seducător, dar cu o condiție: să rămînă la locul lui de pîrlit care n-are nici măcar un titlu nobiliar mai acătării. Marfa intelectualului umanist sînt drepturile omului, libertatea și reformele care să-i dea omului obișnuit libertate. În timpul țarilor comuniști, începînd cu Lenin, intelectualul e categorisit tot ca un parazit social care, ca și Rudin, vinde principii și idei cu care nimeni dintre cei care-l ascultă n-are ce face. Sau, mai precis, intelectualul e util în calitate de țuțăr politic, în stare să-i convingă și pe alții că ideile Puterii sînt bune. Independența de gîndire îl face periculos și dacă un Rudin nu pricepe că e plătit pentru vorbele lui frumoase, nu pentru a propune reforme, sistemul îl aruncă la margine de nu se vede. Ca să spună toate astea despre Rudin,Turgheniev o ia înaintea moderniștilor care-și construiesc personajele principale din relatările altor personaje. Doar că, în cazul pățitului romancier rus, asta a fost o tehnică prin care el, ca scriitor, a scăpat de buclucurile în care a intrat ca autor de opinii personale.

I.S. Turgheniev, Rudin, traducere și note de Adriana Liciu, Editura Polirom, 2016.

Vizualizări: 82

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor