altmarius

cultură şi spiritualitate

Lumea profesorilor de română, ca și lumea scriitorilor, a editorilor și a librarilor, e de acord asupra unei constatări deprimante: se citește tot mai puțin în România și mai ales se citește la întâmplare. Cărțile marilor noștri clasici, ale scriitorilor de primă mărime nu se află în mâinile elevilor, ale studenților și ale tinerilor. Așa să fie oare?
Dacă e adevărat în legătură cu literatura națională, mă întreb cum stăm cu altă latură fundamentală a instruirii, cu istoria. Câtă istorie se știe astăzi de către cei care împlinesc 30 de ani? Cât de familiare le sunt numele și figurile principalilor domnitori români? Mi-e teamă că ignoranța istorică o depășește pe cea literară și că adolescentul bucureștean din anul 2023 nu mai are habar de ce s-a petrecut în țara lui în ultimele două-trei secole.
Dacă există destui scriitori români contemporani nemulțumiți – unii pe bună dreptate – că nu sunt citiți cum cred ei că ar trebui să fie, să observăm că un fenomen la fel de grav se petrece astăzi în aria istoriei. Manualele de școală și cursurile clasice de istoria românilor se opreau până de curând la datele fixate și la viziunea proprie sintezelor clasice – N. Iorga, George Brătianu, Constantin și Dinu Giurescu, Tratatul de istoria românilor. Asta cu toate că, din momentul apariției acelor cărți și până astăzi, nici teoria istoriei n-a stat pe loc, nici apariția de noi documente nu s-a oprit.
De aceea, e bine să constatăm o relativă renaștere a studiilor istorice la noi. Scrise de obicei de savanți aflați în culmea evoluției intelectuale, multe monografii și comentarii se ocupă, de exemplu, de momentele cel mai neguroase și mai controversate din istoria națională, ca, de exemplu, de originile Principatului Moldovei. Am aflat în ultimul timp date noi despre relațiile Moldovei cu Regatul Ungariei și cu Polonia, despre populațiile prezente pe teritoriul dintre Carpați și Nistru în Evul Mediu timpuriu, despre disputele religioase din aceeași perioadă etc. Cu alte cuvinte, despre ceea ce istoriografia noastră clasică a considerat că e de la sine înțeles sau că face parte dintr-o zonă neelucidată.
În legătură cu pasionanta și dificila problemă a întemeierii Moldovei, beneficiem de câteva contribuții de ultimă oră, între care se detașează cărțile lui Ioan Aurel Pop (începând cu cele consacrate Maramureșului), continuând cu lucrările despre modul în care voievozii maramureșeni au trecut munții în Moldova și au creat o unitate statală independentă. Un ultim studiu al istoricului pe această temă a apărut chiar în acest an (Momentul „Plonini“), aducând câteva date necunoscute marelui public, unele spectaculoase.
De același moment istoric inaugural s-a preocupat și Ștefan Florin Gorovei, în volume ce au stârnit mare interes printre specialiști, dar care nu au avut un ecou mai larg: mă refer la Întemeierea Moldovei. Probleme controversate (1997), admirabilă sinteză pe o temă studiată de autor decenii la rând.
Unele chestiuni ocolite cu obstinație multă vreme au devenit subiectele unor „istorii“ aflate uneori la marginea literaturii. De la Istoria lui Neagu Djuvara, trecând prin scrierile polemice ale lui Lucian Boia și terminând cu volumele lui Ovidiu Pecican despre omul Evului Mediu și despre istoria română modernă, mai multe cărți se adresează acum nespecialiștilor, oamenilor care posedă doar o legitimă curiozitate istorică. S-au avansat în aceste ultime contribuții ipoteze îndrăznețe, aflate însă mereu sub relativa protecție a literaturii.
Lectura marilor noștri scriitori e direct condiționată de modul în care limba română se predă în școală. Interesul omului de cultură pentru istoria țării lui ar trebui trezit de timpuriu, încă din clasele primare. S-a indus la noi în țară, prin propaganda de partid comunist, ideea că studierea istoriei României ar fi fost o cerință a „conducerii superioare“. În realitate, materia școlară cu acest nume a avut, până în 1990, o soartă dintre cele mai vitrege: se eliminau episoadele anti-rusești sau anti-sovietice din trecutul nostru, erau exaltate episoadele (inventate) de luptă de clasă, se ignorau numele marilor politicieni din epoca modernă, se trecea sub tăcere rolul regalității. Facultatea de Istorie de la universitățile din țară s-a desființat practic unindu-se cu cea de Filosofie, și astfel numeroase specialități de istorie au dispărut, pur și simplu.
Tare mi-e teamă că singurele nume de voievozi prezente în mințile românilor vor rămâne cele vehiculate de literatură (Vlaicu Vodă, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Despot Vodă, Mihai Viteazul). Dar cum nici literatura nu se prea mai studiază în școală, atunci…

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor