altmarius

cultură şi spiritualitate

Locaşuri închinate „căpeteniilor îngereşti”

Oltenia
Biserica „Sfinţii Arhangheli“ Craiova

Mai multe locaşuri de închi­nare şi aşezăminte monahale din Mitropolia Olteniei îşi serbează astăzi ocrotitorii. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, căpeteniile oştirilor îngerești, aduc astfel sute de credincioşi la rugăciune, împlinind tradiţia liturgică a slujirii euharistice în cele patru eparhii oltene: Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râm­nicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor.

O  adevărată salbă de locaşuri de închinare puse sub purtarea de grijă a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost ridicate de-a lungul secolelor în Oltenia, mărturisind şi prin aceasta evlavia mare pe care credincioşii de pe aceste meleaguri o au faţă de sfinţii arhangheli.

Una dintre cele mai cunoscute biserici din Arhiepiscopia Craiovei, închinată sfinţilor arhangheli, este ctitoria fraţilor Buzeşti din Cetatea Banilor Olteniei. Spre mărturie peste veacuri stă pictura din pronaos, unde fraţii Buzeşti sunt reprezentaţi alături de domnitorul Mihai Viteazul. În municipiul Târgu Jiu, în Piaţa Victoriei, se înalţă una dintre cele mai frumoase biserici din oraş, Biserica „Sfinţii Voievozi”. Aici va sluji Sfânta Liturghie astăzi, 8 noiembrie, de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Alte sfinte locaşuri de închinare, monumente istorice, aflate sub pronia sfinţilor arhangheli mai întâlnim în localităţile: Bistreţ, Bratovoieşti, Giurgiţa, Horezu Poienari, Brădeşti Bătrâni, Bâlta, Coşovenii de Jos, Negoieşti şi Dioşti din judeţul Dolj şi în localităţile: Târgu Cărbuneşti, Ceauru, Sohodol, Groşerea şi Doseni din judeţul Gorj.

În Arhiepiscopia Râmnicului, Mănăstirea Arnota îi are ocrotitori pe sfinţii arhangheli. La fel şi Schitul Lacul Frumos din comuna Vlădeşti, bisericile cu hramul „Sfinţii Arhangheli” din municipiul Râmnicu Vâlcea şi din localităţile: Frânceşti, Fârtăţeşti, Budeşti, Bistriţa şi Bodeşti.

În Episcopia Severinului şi Strehaiei, cel mai important sfânt locaş închinat Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil este Mănăstirea Baia de Aramă din judeţul Mehedinţi. Alături de acest aşezământ monahal mai amintim bisericile din localităţile: Izvoru Bârzii, Sfodea şi Vânători.

În Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Mănăstirea Clocociov din Slatina îi are ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. La fel şi biserica-bolniţă de la Mănăstirea Brâncoveni, precum şi bisericile din localităţile: Drăgăneşti-Olt, Brâncoveni, Cornăţelu, Trepteni şi Vlăngăreşti.

Galerie foto:
   

Vizualizări: 74

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor