altmarius

cultură şi spiritualitate

Diplome și premii la Târgul de Carte și Revistă Religioasă de la Sibiu

Transilvania
Diplome și premii la Târgul de Carte și Revistă Religioasă de la Sibiu

Cea de-a XVII-a ediție a Târgului Național de Carte și Revistă Religioasă de la Sibiu s-a încheiat duminică, 5 noiembrie, printr-o ceremonie de premiere a participanților și a celor care au sprijinit organizarea celui mai important eveniment din Transilvania, dedicat cărții religioase.

În deschiderea ceremoniei, toți cei prezenți la evenimentul desfășurat la Biblioteca Județeană „ASTRA” au avut posibilitatea să asculte un recital de muzică religioasă susținut de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.  

După recital, principalul organizator al evenimentului, Lucian Coca, președintele Asociației „Scriptus” a mulțumit tuturor participanților, partenerilor și celor care au vizitat târgul.

„Ediția a XVII-a Târgului Național de Carte și Revistă Religioasă a cuprins pe parcursul celor patru zile ale manifestării peste 40 de lansări cu ultimele apariții editoriale în materie de carte și revistă religioasă, patru dezbateri și conferințe cu diverse personalități culturale, precum și acest recital coral susținut de corul Catedralei mitropolitane din Sibiu. Au fost patru zile pline de bucurie sufletească, de împlinire și de regăsire duhovnicească în cuprinsul paginilor din cărțile prezente în număr mare la Sibiu”, ne-a spus Lucian Coca.

La ceremonie a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a felicitat cele 19 edituri prezente și pe organizatorii acestui eveniment important din cadrul agendei de manifestări culturale a Sibiului.

„Târgul este un eveniment care a atins acum cotele maxime. Noi încercăm să facem o încununare, să marcăm un apogeu, pentru că observăm cât de greu nu numai că se vinde, dar și cât de greu pot pătrunde pe piață aceste valori spirituale. Piața este invadată de tot felul de publicații care creează un impact pe moment, iar după ce ai văzut și ai citit, nu te mai interesează. O carte este valoare, rămâne în bibliotecă și o lași urmașilor tăi sau revii la ea, pentru că sunt multe cărți la care trebuie să revii. Avem aici și cărți de cult care sunt de o constituție permanentă. Ele cuprind acele mesaje dumnezeiești la care noi trebuie să apelăm mereu. Învățăm cu ele să ne rugăm și ne umplem sufletul de bucuria cerească prin aceste creații ale Bisericii. Unele sunt ale unor Sfinți Părinți, care fac parte din Biserică, dar ele fac parte din spiritualitatea Bisericii”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu. Reprezentanții editurilor au primit diplome din partea Asociației „Scriptus”, iar mai mulți parteneri în organizarea manifestării au primit, la rândul lor, semne de apreciere și premii.

Galerie foto:
   

Vizualizări: 74

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor