altmarius

cultură şi spiritualitate

Duminica a XI-a de peste an

Ant. la intrare (Cf. Ps 26,7.9)
Ascultă-mi, Doamne, glasul când te chem. Tu eşti ajutorul meu, nu mă respinge, nu mă abandona, Dumnezeul mântuirii mele!

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, tăria celor ce nădăjduiesc în tine, ascultă cu bunătate răgăciunile noastre: noi suntem slabi şi nu putem face nimic fără tine: dăruieşte-ne pururi ajutorul harului tău, pentru ca, împlinindu-ţi poruncile, să-ţi fim plăcuţi în gânduri şi în fapte. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Domnul ţi-a iertat păcatul: tu nu vei muri.

Citire din cartea a doua a lui Samuel (12,7-10.12-13)

În zilele acelea, după ce regele David a păcătuit, a venit la el profetul Natan şi i-a spus: „Acest om eşti tu. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu te-am uns rege peste Israel, te-am salvat din mâna lui Saul, apoi ţi-am dat casa stăpânului tău, ţi-am dat soţiile regelui, ţi-am dat casa lui Israel şi a lui Iuda, şi dacă acestea nu ar fi fost de ajuns, aş fi adăugat tot ce ai fi dorit. Pentru ce deci l-ai dispreţuit pe Domnul, săvârşind ceea ce este rău în ochii săi? Tu l-ai omorât cu sabia pe Urie hetitul, pe femeia lui ţi-ai luat-o de soţie; cu sabia amoniţilor l-ai făcut să piară. De azi înainte, sabia nu va înceta a-ţi lovi casa, pentru a te pedepsi, deoarece m-ai dispreţuit şi ai luat-o pe femeia lui Urie hetitul, ca să devină soţia ta”. David i-a spus lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului”. Natan i-a răspuns: „Domnul ţi-a iertat păcatul; tu nu vei muri”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 31,1-2.5.7.11 (R.: 5c)

R.: Dă-mi, Doamne, bucuria unei inimi curate.

Fericit este omul căruia i s-a iertat păcatul,
căruia i s-a acoperit fărădelegea!
Fericit este omul, căruia Domnul nu-i ia în seamă nelegiuirea
şi în sufletul căruia nu este prefăcătorie. R.

Eu ţi-am mărturisit păcatul meu,
nu ţi-am ascuns fărădelegea.
Am zis: „Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele!”.
Şi tu mi-ai luat povara vinovăţiei mele. R.

Tu eşti pentru mine un loc de scăpare,
tu mă scoţi din necaz,
tu faci să izbucnească în jurul meu
cântări de bucurie ale mântuirii. R.

Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul şi veseliţi-vă.
Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei drepţi cu inima. R.

LECTURA A II-A

Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni (2,16.19-21)

Fraţilor, noi ştim bine că omul devine drept înaintea lui Dumnezeu nu prin împlinirea Legii, ci numai prin credinţa în Isus Cristos; de aceea am crezut şi noi în Isus Cristos, ca să devenim drepţi prin credinţa în Cristos şi nu prin împlinirea Legii lui Moise, căci nimeni nu devine drept prin împlinirea Legii. Prin Legea lui Moise, am încetat să mai trăiesc pentru Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos pe cruce. Eu trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Această viaţă, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru mine. Aşadar, eu nu vreau să resping harul lui Dumnezeu, căci, dacă omul ar deveni drept prin împlinirea Legii, atunci Cristos a murit în zadar.

Cuvântul Domnului

VERSETUL LA EVANGHELIE (1In 4,10b)
(Aleluia) Dumnezeu ne-a iubit mai întâi pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA

I s-au iertat multe păcate, datorită marii sale iubiri.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (7,36-50; 8,1-3)

În timpul acela, unul dintre farisei l-a invitat pe Isus la masă. Isus a intrat la el şi s-a aşezat la masă. O femeie păcătoasă care locuia în cetate, aflând că Isus stă la masă în casa fariseului, a venit cu un vas de alabastru plin cu ulei parfumat. Plângând, stătea în spate, la picioarele lui. A început să-i ude picioarele cu lacrimi, le ştergea cu părul capului ei, îi săruta picioarele şi le ungea cu miresme. Văzând aceasta, fariseul care îl invitase pe Isus îşi zicea în sine: „Dacă acest om ar fi cu adevărat un profet, ar şti cine şi ce fel de femeie este aceea care îl atinge; ar şti că este o păcătoasă”. Atunci Isus i s-a adresat spunându-i: „Simon, aş vrea să-ţi spun ceva”. El a răspuns: „Spune, Învăţătorule!”. Isus a reluat: „Un creditor avea doi datornici: unul îi datora cinci sute de dinari, celălalt cincizeci. Cum nici unul nici celălalt nu avea cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Care dintre ei îl va iubi mai mult?”. Simon i-a răspuns: „Presupun că acela căruia i-a iertat mai mult”. Isus i-a spus: „Ai dreptate!”. Apoi s-a întors către femeie, spunându-i lui Simon: „Vezi această femeie? Am intrat la tine şi tu nu mi-ai turnat apă pe picioare, iar ea le-a udat cu lacrimile ei şi le-a şters cu părul ei. Tu nu mi-ai dat o sărutare în semn de salut, iar ea, de când am intrat, n-a încetat să-mi sărute picioarele. Tu nu mi-ai turnat ulei parfumat pe cap, iar ea mi-a turnat parfum preţios pe picioare. Îţi spun: i s-au iertat multe păcate, pentru că iubeşte mult. Cel căruia i se iartă puţin, puţin iubeşte”. Apoi s-a adresat femeii: „Ţi s-au iertat păcatele!”. Atunci toţi invitaţii au început să spună: „Cine este acest om, că iartă şi păcatele?”. Isus însă i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a salvat. Mergi în pace!”. După acestea, Isus trecea prin cetăţi şi sate şi predica evanghelia despre împărăţia lui Dumnezeu. Cei doisprezece îl însoţeau ca de altfel şi unele femei, care fuseseră eliberate de duhuri rele şi vindecate de bolile lor: Maria Magdalena, din care ieşiseră şapte diavoli; Ioana, soţia lui Huza, un funcţionar al lui Irod; Suzana şi multe altele, care îi ajutau pe Isus şi pe ucenici din avutul lor.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Să ne îndreptăm în rugăciunea noastră gândul spre Domnul care‑şi arată iubirea sa atotputernică, mai ales prin milă şi iertare. Să ne rugăm şi să spunem împreună.
R.: Cuvântul tău, Doamne, să fie lumină pentru paşii noştri!
– Pentru ca Sfântul Părinte şi păstorii Bisericii să desfăşoare cu eficacitate misiunea de a lumina conştiinţele şi de a orienta oamenii spre o comportare conform raţiunii şi înţelepciunii creştine, să ne rugăm: R.
– Pentru ca aceia care au responsabilităţi în viaţa socială să aibă o conştiinţă clară a responsabilităţii lor şi să conducă cu înţelepciune umană şi creştină, să ne rugăm: R.
– Pentru ca aceia care sunt responsabili de generaţia tânără să‑i educe prin idei clare şi prin exemplul conduitei şi a vieţii lor de credinţă, să ne rugăm: R.
– Pentru ca aceia care sunt cufundaţi în păcat să găsească în reflecţia personală şi în comportamentul creştinilor adevăraţi lumina necesară pentru o viaţă onestă, să ne rugăm: R.
– Pentru ca tot cuvântul lui Dumnezeu la care participăm împreună să fie primit de noi cu credinţă şi să‑l putem traduce în viaţa proprie, să ne rugăm: R.
– Pentru ca toţi credincioşii răposaţi să fie primiţi cât mai curând în patria pregătită celor drepţi, să ne rugăm: R.
Părinte sfânt, lumina Duhului tău să lumineze inimile noastre, pentru ca să conştientizăm ceea ce este bine în faţa ta şi să realizăm binele cu puterea harului tău. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

ASUPRA DARURILOR
Dumnezeule, tu ai rânduit pâinea şi vinul să-i fie omului şi hrană pentru viaţa aceasta şi sacrament de viaţă nouă. Noi ţi le aducem acum pe altar şi te rugăm ca trupurile şi sufletele noastre să nu fie niciodată lipsite de ajutorul lor. Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie (Ps 26,4)
Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm, Doamne, ca împărtăşirea cu sfintele taine, care este semn al unirii credincioşilor întru tine, să înfăptuiască unitatea în Biserica ta. Prin Cristos, Domnul nostru.

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor